← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Țefania

Sofonie 1-2 — cu Barnes

Țefania 1-2Notele lui Albert Barnes la Biblie20 min
Deschidere
În tradiția exegetică clară a prezbiterianismului evanghelic american, ne întoarcem astăzi la Notele lui Albert Barnes despre Biblie pentru o plimbare reverentă prin capitolele 1 și 2 din Sofonie. Expunerea atentă a lui Barnes deschide avertismentele solemne ale profetului cu precizie și gravitate pastorală, invitându-ne să auzim Cuvântul Domnului din nou. Tratarea sa a judecății și a rămășiței ne îndreaptă spre sfințenia neschimbătoare a lui Dumnezeu și urgența pocăinței adevărate. Pe măsură ce studiem, Duhul să aplice aceste adevăruri antice zilei noastre, mișcând inimile spre credință smerită și viață sfântă.
Citește

Citire

Cu inimi liniștite citim acum capitolele 1 și 2 din Sofonie, lăsând cuvintele profetului să răsune clar înainte de a asculta expunerea lui Barnes. Să lase cadența solemnă a judecății dumnezeiești și chemarea de a-L căuta pe Domnul să pătrundă adânc. Duhul Sfânt să ne pregătească să primim atât avertismentul cât și făgăduința pe măsură ce auzim Scriptura citită cu glas tare.
Studiu
Barnes începe prin a urmări înțelesul descendenței regale a profetului. Versetul 1. Cuvântul Domnului care a venit la Sofonie, fiul lui Cuși, fiul lui Gedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia - Se pare că sunt numiți mai mulți strămoși ai profetului decât obișnuiește Sfânta Scriptură, pentru că ultimul astfel numit era cineva remarcabil. Nici nu este imposibil ca Sofonie să fi fost strănepotul regelui Ezechia, căci deși Sfânta Scriptură numește de obicei doar fiul care este în linia sfântă, și deși este o generație în plus față de Iosia, totuși dacă fiecare a avut un fiu devreme, Sofonie ar fi putut fi contemporan cu Iosia. Numele par de asemenea menționate din pricina înțelesului lor; cel puțin este remarcabil cum numele lui Dumnezeu apare în majoritatea. Sofonie, „pe care l-a ascuns Domnul”; Gedalia, „pe care l-a mărit Domnul”; Amaria, „pe care l-a făgăduit Domnul”; Ezechia, „pe care l-a întărit Domnul”. El dezvăluie apoi întinderea universală a judecății ce vine. Versetul 2. Voi nimici cu desăvârșire toate lucrurile - Mai bine „toate”. Cuvântul nu se limitează la „lucruri” „vii” sau „neînsuflețite” sau „oameni”; este folosit separat pentru fiecare, după context; aici, fără limitare, pentru „toate”. Dumnezeu și toate stau unul împotriva celuilalt; Dumnezeu și tot ce nu este de la Dumnezeu sau în Dumnezeu. Dumnezeu, spune el, va nimici cu desăvârșire toate de pe pământ (pământ). Profetul rezumă în puține cuvinte subiectul întregului capitol, judecățile lui Dumnezeu din timpurile sale până în ziua Judecății însăși. Iar această Zi însăși o aduce mai puternic înaintea minții, în aceea că, cu o concizie minunată, în două cuvinte pe care le conformează, în sunet de asemenea, unul cu celălalt, exprimă nimirea finală desăvârșită a tuturor lucrurilor. El exprimă deodată intensitatea acțiunii și îmbină înțelesurile lor separate, „Luând voi face sfârșit tuturor”; și cu aceasta unește cuvintele folosite despre potop, „de pe fața pământului”. Barnes arată apoi cum mâna întinsă cade mai întâi asupra Ierusalimului. Versetul 4. Voi întinde de asemenea mâna Mea - Ca mai înainte asupra Egiptului. Iuda umblase pe căile Egiptului și învățase păcatele ei, și păcătuise mai rău decât Egiptul. „Mâna tare și brațul întins” Ieremia 2:10-11, cu care fusese eliberată, va fi din nou „întinsă”, totuși, nu pentru ea ci „asupra” ei, „asupra tuturor locuitorilor Ierusalimului”. În această nimicire amenințată a tuturor, Iuda și Ierusalimul sunt scoși în evidență, pentru că „judecata” va „începe de la casa lui Dumnezeu” 1 Petru 4:17; Ieremia 25:29. Cei care au păcătuit împotriva harului mai mare vor fi pedepsiți mai cu seamă. Totuși, pedeapsa celor pe care Dumnezeu i-a ales și iubit astfel este o arvună a judecății generale. Aceasta nu este nici o judecată parțială ci una generală „asupra „tuturor” locuitorilor Ierusalimului”. Și voi nimici rămășița lui Baal - adică, până la ultima urmă a lui. El apasă chemarea la reverență tăcută înaintea Domnului. Versetul 7. Taci în prezența Domnului Dumnezeu - (Literal, „Taci”, în uimire „de la fața lui Dumnezeu”.) În prezența lui Dumnezeu, chiar și cei drepți spun din adâncul inimii lor, „Sunt vrednic de dispreț, ce să-Ți răspund? Îmi voi pune mâna peste gură” Iov 40:4. „Acum ochiul meu Te vede, de aceea mă urăsc pe mine însumi și mă pocăiesc în țărână și cenușă” Iov 42:5-6. „Nu intra la judecată cu robul Tău, Doamne, căci în ochii Tăi nici un om viu nu va fi îndreptățit” Psalmii 143:2. Cu cât mai mult trebuie ca „omul fără haina de nuntă să rămână fără cuvânt” Matei 22:11-12, și orice pledare falsă, cu care s-a înșelat pe sine, să se topească înaintea Feței lui Dumnezeu! Glasul Judecății lui Dumnezeu răsună în fiecare inimă, „noi într-adevăr pe drept” Luca 23:41.
Considerați

Considerare

Barnes încheie prin a plasa fiecare judecată mai mică în cadrul Zilei finale a Domnului. Versetul 3. Piatra de poticnire cu cei răi - Nu numai că cei răi vor fi aduși cu desăvârșire la sfârșit, sau, în celălalt înțeles al cuvântului, „adunați în snopi ca să fie luați”, ci și toate pricinile de poticnire; totul, prin care alții pot cădea, ceea ce nu va fi până la sfârșitul tuturor lucrurilor. Atunci, repetă, și mai accentuat, „Voi nimici toată seminția omului de pe fața pământului”, și apoi încheie versetul, ca și pe cel de mai sus, cu cuvintele solemne, „zice Domnul”. Toate acestea se vor împlini în Ziua Judecății, și toate celelalte împliniri sunt arvune ale Judecății finale. Ele sunt mărturii ale prezenței veșnic vii a Judecătorului tuturor, că Dumnezeu ține seama de faptele omului. Ele vorbesc conștiinței oamenilor, atestă existența unei legi dumnezeiești, și odată cu aceasta a manifestării viitoare complete a acelei legi, din care ele sunt sentințe individuale. Abia după ce profetul a adus acest cerc de judecăți la încheierea lor, trece la judecățile particulare asupra lui Iuda și Ierusalim. El încheie secțiunea subliniind apropierea acelei zile rânduite. Căci Ziua Domnului este aproape - Sofonie, după obiceiul său, întemeiază această chemare, pe care o reînnoise de la Habacuc, la tăcere smerită înaintea lui Dumnezeu, pe avertismentul profetic al lui Ioel, pentru a arăta că nu era încă epuizat. O zi a Domnului, despre care avertizase Ioel, venise și trecuse; dar era doar vestitorul multor astfel de zile; judecăți în timp, vestitoare și arvune, și, în măsura lor, chipuri ale ultimei care va sfârși timpul. Dionisie: „Tot timpul este al lui Dumnezeu, deoarece El singur este Domnul timpului; totuși acela este numit în mod special timpul Lui când face ceva special. De unde zice, „Timpul Meu nu a venit încă” Ioan 7:6; pe când tot timpul este al Lui.” Ziua Domnului este, în primul rând, Ieronim: „ziua robiei și a răzbunării asupra poporului păcătos”, ca premergătoare a Zilei Judecății, sau ziua morții pentru fiecare, căci și aceasta este aproape, deoarece, comparat cu veșnicia, tot timpul acestei lumi este scurt.
Răspunde

Răspuns

Cum dezvăluie întinderea judecății lui Dumnezeu în aceste capitole orice loialități împărțite în propria mea inimă? În ce feluri sunt ispitit să ofer Domnului doar o supunere parțială în timp ce slujesc altor regi? Unde mă cheamă Duhul astăzi la o pocăință mai adâncă și la căutarea cu toată inima a Domnului?
Roagă-te

Rugăciune

O Doamne Dumnezeule al oștirilor, ne plecăm înaintea sfintei Tale prezențe și Te rugăm să ne curățești de orice idol și de slujirea cu jumătate de inimă, ca să jurăm credință numai Ție. Prin Duhul Tău, dă-ne har să Te căutăm cu sârguință cât timp poți fi găsit și pregătește inimile noastre pentru marea Zi a arătării Tale, când orice piedică va fi îndepărtată și dreptatea Ta va sta descoperită. Păstrează-ne statornici până în ziua aceea, ca să fim găsiți printre răscumpărații Tăi. Amin.

Notele lui Albert Barnes la Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →