← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ezra

Ezra 3-4 — cu Simeon

Ezra 3-4Charles Simeon — Horae Homileticae20 min
Deschidere
În cadența măsurată a căii de mijloc, ne întoarcem astăzi la Horae Homileticae a lui Charles Simeon, Discursul 433, asupra capitolelor 3 și 4 din Ezra. Expunerea lui Simeon despre strigătul amestecat și plânsul la temelia templului invită Biserica să cântărească atât recunoștința cât și căința în lucrarea de restaurare. Cuvintele sale, trase din lunga muncă pastorală, ne ghidează prin scena antică în viața prezentă a poporului lui Dumnezeu, unde bucuria în Evanghelie și durerea pentru păcatul rămas se întâlnesc încă.
Citește

Citire

Să ascultăm acum textul sacru însuși. Într-un loc liniștit, citiți capitolele 3 și 4 din Ezra, ascultând după marele strigăt de laudă și plânsul mai puternic al bătrânilor. Cereți Duhului Sfânt să pregătească inima pentru învățătura pe care Simeon o trage din acest sunet amestecat, ca cuvântul să ne mângâie și să ne cerceteze deopotrivă.
Studiu
Simeon începe prin a expune prima mișcare a pasajului. Aduc pur și simplu subiectul înainte, fiind el însuși curios și menit să transmită o învățătură importantă minților noastre, dacă este considerat cu judecată și cu măsură. Faptul că o exuberanță de bucurie și de durere ar trebui trezită deodată de același eveniment este, fără îndoială, un fapt curios: și va fi de folos să vă arăt, I. Ce anume a existat atunci care să trezească emoții atât de puternice și atât de diferite — Iudeii, după întoarcerea lor din Babilon, tocmai așezaseră temelia celui de-al doilea templu: și aceasta a fost, 1. Pentru unii, un prilej de bucurie înălțătoare — [Nu împrejurarea simplă că o clădire măreață urma să fie ridicată, ci gândul la folosul pentru care acea clădire urma să fie destinată, le-a dovedit o astfel de sursă de bucurie. Ridicarea ei a fost privită pe drept de ei ca o restaurare a bunăvoinței lui Dumnezeu față de ei, după judecățile grele pe care le-a adus asupra lor în timpul captivității din Babilon. Apoi se întoarce la mișcarea contrară din aceeași adunare. Pentru alții, un prilej de cea mai adâncă durere — [Comentatorii au condamnat această durere, ca exprimând nemulțumire; și arătând că persoanele astfel afectate au trădat de fapt un spirit nerecunoscător și 'au disprețuit ziua lucrurilor mici [Notă: Zaharia 4:10 .]'. Dar sunt departe de a socoti o astfel de interpretare a purtării lor dreaptă. Persoanele care au arătat o durere atât de ascuțită erau 'preoții, și leviții, și căpeteniile părinților care erau oameni bătrâni, care văzuseră templul de odinioară'. Este adevărat, au plâns, pentru că știau bine cât de infinit de mult trebuie să cadă această structură sub cea dintâi în privința măreției. Dacă era de dimensiuni mai mici decât cea dintâi, nu știm: dar, firește, nu putea fi atât de splendid mobilată ca templul de odinioară, astfel că, în mod necesar, trebuia să-i lipsească multe lucruri care constituiau slava acelei clădiri și care nu puteau fi niciodată înlocuite. Simeon aduce apoi scena antică asupra Bisericii din vremea sa. Cât de departe ni se potrivesc emoții similare în ziua de azi — Cu siguranță există acum mare prilej de bucurie — [Noi nu construim, într-adevăr, un templu material pentru Domnul: dar întreaga națiune este angajată în eforturi de a ridica un templu spiritual pentru El în întreaga lume. Niciodată nu a existat o perioadă, de la epoca apostolică, când eforturile au fost atât de generale, atât de variate, atât de răspândite. A răspândi Cuvântul binecuvântat al lui Dumnezeu și a trimite la fiecare națiune de sub cer pe aceia care să împărtășească cunoștința lui celor neiluminați, fie iudei fie neamuri, pare în acest timp singura mare muncă a tuturor celor ce iubesc și se tem de Dumnezeu. Și nu este acesta un temei de bucurie? — — — Dar, ca să venim mai aproape de noi înșine: Nu există niciun motiv să ne bucurăm de ceea ce, credem noi, se petrece printre noi?
Considerați

Considerare

Simeon apasă prima mare aplicare a întregii chestiuni. Și aceasta din lipsă de dragoste, sau din dispreț față de evlavia în stadiile ei mai joase de existență? Nu; ci din dragoste, și din dorința ca Dumnezeu să fie cinstit la maximum, oriunde a venit Evanghelia Sa, și oriunde binecuvântările ei au fost simțite în suflet.] Vedeți, deci, 1. Ce anume, mai presus de toate, ar trebui să intereseze sufletele noastre — [Nu spun că cineva ar trebui să fie indiferent față de lucrurile ce țin de lumea de față: dar spun că interesele religiei în general, și ale sufletelor noastre în particular, ar trebui să înghită, ca să zicem așa, orice altă preocupare. Așa cum reconstruirea templului a umplut mințile celor angajați atunci în ea, tot așa nimic sub cer nu ar trebui să ne transporte de bucurie ca statornicirea împărăției lui Hristos în lume și în suflet. Pe de altă parte, nimic nu ar trebui să producă în noi senzații atât de acute de durere, ca conștiința că Dumnezeu nu este slăvit în mijlocul nostru așa cum ar trebui să fie. Încheie prin a recomanda spiritul cumpătat care singur se potrivește celor ce sunt încă în trup. Nu rodul care arată culorile cele mai vii va dovedi cel mai plăcut la gust, ci acela care, sub influența unor sori mai calzi, a căpătat o nuanță mai întunecată și mai coaptă. Tot așa, în același fel, nu atât o revărsare necalificată de bucurie este plăcută Celui Preaînalt, cât aceea care este moderată cu rușine și temperată cu căință. În adevăr, atâta vreme cât suntem în această lume, trebuie să avem prilej de rușine și durere: va fi timp destul să le lăsăm deoparte, când vom fi intrat pe porțile cerului. Acolo fericirea noastră va fi fără amestec; după cum spune prorocul: 'Vom avea veselie și bucurie; și durerea și suspinul vor fugi'. Cultivați, deci, fraților, această adâncime de simțire, această gingășie de spirit, această smerenie a minții.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața parohiei sau a propriului vostru suflet auziți deodată atât strigătul de bucurie cât și strigătul de durere evlavioasă? Cum ar putea amintirea îndurărilor de odinioară să adâncească în mod drept, mai degrabă decât să micșoreze, mulțumirea de acum? În ce măsură arată propria voastră umblare înaintea lui Dumnezeu acea bucurie cumințită pe care Simeon o înfățișează ca fiind cea mai plăcută Domnului?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne, care ai întors robia Sionului și ai așezat din nou temelia Casei Tale, dă-ne har să ne bucurăm cu cei ce s-au bucurat și să plângem cu cei ce au plâns. Temperează bucuria noastră cu sfântă rușine, și fie ca durerea noastră să fie pururea amestecată cu nădejde în îndurarea legământului Tău. Zidește-ne ca pietre vii într-o casă duhovnicească, ca Hristos să locuiască în noi prin credință și ca închinarea noastră să se înalțe primită înaintea Ta. Prin același Iisus Hristos, Domnul nostru. Amin.

Charles Simeon — Horae Homileticae · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →