Eterniseed › Curriculum › Judecători
Jud. 9-10 — cu Matei Henry
Deschidere
În călătoria noastră zilnică prin Scriptură, ne întoarcem la comentariul perspicace al lui Matei Henry despre capitolele 9 și 10 din Judecători. Reflecțiile sale luminează vremurile tulburi de după conducerea lui Ghedeon, dezvăluind consecințele alegerilor lui Israel. Pe măsură ce explorăm aceste narațiuni antice, înțelepciunea lui Henry ne îndrumă spre o înțelegere mai profundă și o creștere spirituală. Expunerea sa atentă ne invită să luăm în considerare atât avertismentele, cât și îndurările țesute în istoria lui Israel, ajutându-ne să aplicăm adevăruri veșnice la propria noastră umblare a credinței de astăzi.
Citește
Pregătește-ți inima pe măsură ce citim împreună capitolele 9 și 10 din Judecători. Aceste capitole povestesc conflictele interne ale lui Israel și ridicarea lui Abimelec după moartea lui Ghedeon. Lasă textul să vorbească, observând tiparele ambiției, trădării și judecății. Ia-ți timp să asculți glasul lui Dumnezeu în mijlocul dramei umane și cere Duhului să-ți deschidă ochii la lecțiile păstrate pentru instruirea și încurajarea noastră.
Studiu
Henry începe prin a rezuma evenimentele din capitolul 9.
Apostazia lui Israel după moartea lui Ghedeon este pedepsită, nu ca apostaziile de mai înainte printr-o invazie străină sau asupririle vreunei puteri vecine, ci prin certuri intestine între ei, despre care în acest capitol avem istoria; și este greu de spus dacă păcatul sau nenorocirea lor apare mai mult în ea. Este o relatare a uzurpării și tiraniei lui Abimelec, care a fost fiu nelegitim al lui Ghedeon; așa trebuie să-l numim și nu mai modern fiul său natural: el era atât de diferit de el. Ni se spune aici: I. Cum s-a impus el în guvernare la Sihem, cetatea sa, prin viclenie și cruzime, în special prin uciderea tuturor fraților săi, v. 1-6. II. Cum i-a fost citită sentința într-o pildă de Iotam, fiul cel mai mic al lui Ghedeon, v. 7-21. III. Ce certuri au fost între Abimelec și prietenii săi sihemiții, v. 22-41. IV. Cum s-a încheiat aceasta cu ruinarea sihemiților (v. 42-49) și a lui Abimelec însuși, v. 50-57. Despre acest meteor, acest foc rătăcitor al unui prinț, care nu a fost un protector, ci o plagă pentru țara sa, putem spune, așa cum s-a spus odată despre un mare tiran, că a venit ca o vulpe, a domnit ca un leu și a murit ca un câine. „Pentru fărădelegea unei țări, așa sunt și conducătorii ei.”Henry se îndreaptă apoi spre mustrarea credincioasă a lui Iotam de pe muntele Garizim.
Avem aici singura mărturie care pare să fi fost adusă împotriva confederației nelegiuite a lui Abimelec și a bărbaților din Sihem. A fost un semn că L-au provocat pe Dumnezeu să plece de la ei faptul că niciun profet nu a fost trimis și nicio judecată remarcabilă, pentru a trezi acest popor stupid și a opri progresul acestei nenorociri amenințătoare. Doar Iotam, fiul cel mai mic al lui Ghedeon, care printr-o providență specială a scăpat de ruina comună a familiei sale (v. 5), a vorbit deschis cu sihemiții, iar discursul său, care este consemnat aici, arată că el a fost un om de o asemenea ingeniozitate și înțelepciune mare și cu adevărat un gentleman desăvârșit, încât nu putem decât să deplângem și mai mult căderea fiilor lui Ghedeon. Iotam nu a încercat să ridice o armată din celelalte cetăți ale lui Israel (în care, s-ar crede, ar fi putut face un interes bun de dragul tatălui său), pentru a răzbuna moartea fraților săi, cu atât mai puțin să se pună pe sine în competiție cu Abimelec, atât de neîntemeiată a fost sugestia uzurpatorului că fiii lui Ghedeon urmăreau dominația (v. 2); ci s-a mulțumit să dea o mustrare credincioasă sihemiților și un avertisment clar cu privire la consecințele fatale. A profitat de o ocazie de a le vorbi de pe vârful muntelui Garizim, muntele binecuvântărilor, la poalele căruia probabil se aflau sihemiții, adunați împreună cu o ocazie sau alta (Iosif spune, sărbătorind o sărbătoare), și se pare că erau dispuși să asculte ce avea el de spus.Henry încheie secțiunea urmărind judecata divină care pune capăt conspirației.
Trei ani a domnit Abimelec, într-un fel, fără nicio tulburare; nu se spune că a judecat pe Israel sau că a făcut vreun serviciu țării sale, dar atât de mult timp s-a bucurat de titlul și demnitatea de rege; și nu numai sihemiții, ci și multe alte locuri i-au arătat respect. Trebuie să fi fost îndrăgostiți de un rege care să se mulțumească cu unul ca acesta. Dar triumful celor răi este scurt. În trei ani, ca anii unui argat, toată această slavă va fi disprețuită și pusă în țărână, Isaia 16:14. Ruina acestor confederați în nelegiuire a venit din mâna dreaptă a lui Dumnezeu, căruia îi aparține răzbunarea. El a trimis un duh rău între Abimelec și sihemiți (v. 23), adică au devenit geloși unii pe alții și rău dispuși unii față de alții. El i-a disprețuit pe cei ce l-au ridicat și poate a favorizat alte cetăți care începeau acum să intre mai mult în interesele sale decât pe ale lor; și atunci au devenit nemulțumiți de guvernarea sa, au blamat purtarea sa și s-au certat cu impozitele sale. Aceasta a venit de la Dumnezeu. El a îngăduit diavolului, acel mare făcător de rele, să semene discordie între ei, și el este un duh rău, pe care Dumnezeu nu numai că îl ține sub controlul Său, ci uneori Își servește propriile scopuri prin el. Poftele lor erau duhuri rele; ele sunt diavoli în inimile oamenilor; din ele vin războaie și certuri. Dumnezeu i-a dat pe mâna acestora și astfel s-ar putea spune că a trimis duhurile rele între ei. Când păcatul oamenilor este făcut pedeapsa lor, deși Dumnezeu nu este autorul păcatului, totuși pedeapsa vine de la El. Cearta pe care o avea Dumnezeu cu Abimelec și sihemiții era pentru uciderea fiilor lui Ghedeon (v. 24): Ca cruzimea făcută lor să vină și sângele lor să fie pus ca o povară asupra lui Abimelec care i-a ucis și asupra bărbaților din Sihem care l-au ajutat. Observă, 1. Mai devreme sau mai târziu Dumnezeu va face cercetare pentru sânge, sânge nevinovat, și îl va întoarce asupra capetelor celor ce l-au vărsat, care vor primi sânge să bea, căci sunt vrednici. 2. Complicii vor fi socotiți, la fel ca și principalii, în acest păcat și în altele. Sihemiții care au încurajat pretențiile lui Abimelec, l-au ajutat și l-au susținut în proiectul său sângeros și au recunoscut fapta făcându-l rege după ce a făcut-o, trebuie să cadă cu el, să cadă prin el și să cadă primii. 3. Cei ce se unesc pentru a face rău sunt pe drept sfărâmați unii de alții. Sângele nu poate fi un ciment durabil pentru niciun interes.
Considerați
Consideră
Henry ia în considerare lecțiile încorporate în pilda copacilor.
1. Prin aceasta el aplaudă generoasa modestie a lui Ghedeon și a celorlalți judecători care au fost înaintea lui și poate a fiilor lui Ghedeon, care au refuzat să accepte starea și puterea de regi când ar fi putut să le aibă, și de asemenea arată că este în general temperamentul tuturor bărbaților înțelepți și buni să refuze preferințele și să aleagă mai degrabă să fie folositori decât să fie mari. (1.) Nu a fost deloc nevoie ca copacii să aleagă un rege; ei sunt toți copacii Domnului pe care El i-a sădit (Psalmi 104:16) și pe care de aceea El îi va proteja. Nici nu a fost nevoie ca Israel să vorbească despre a pune un rege peste ei; căci Domnul era regele lor. (2.) Când au avut în gând să aleagă un rege, nu au oferit guvernarea cedrului impunător sau pinului înalt, care sunt doar pentru arătare și umbră și nu altfel folositori până nu sunt tăiați, ci pomilor roditori, viței și măslinului. Cei ce aduc rod pentru binele public sunt pe drept respectați și onorați de toți cei înțelepți mai mult decât cei ce afectează să facă figură. Pentru un om bun și folositor unii ar îndrăzni chiar să moară. (3.) Motivul pe care toți acești pomi roditori l-au dat pentru refuzul lor a fost aproape același. Măslinul pledează (v. 9): Să-mi părăsesc eu untdelemnul meu, cu care și Dumnezeu și omul sunt slujiți și onorați? căci untdelemnul și vinul erau folosite atât la altarele lui Dumnezeu, cât și la mesele oamenilor. Și să-mi părăsesc eu dulceața, zice smochinul, și rodul meu bun (v. 11), și să mă duc să fiu ridicat peste copaci? sau, cum citește nota de la margine, să umblu în sus și în jos pentru copaci? Se sugerează, [1.] Că guvernarea implică un om într-o mare măsură atât de trudă, cât și de grijă; cel ce este ridicat peste copaci trebuie să umble în sus și în jos pentru ei și să se facă pe sine un sclav desăvârșit al afacerilor. [2.] Că cei ce sunt preferați la locuri de încredere și putere publică trebuie să se hotărască să renunțe la toate interesele și avantajele lor private și să le sacrifice binelui comunității. Smochinul trebuie să-și piardă dulceața, retragerea sa dulce, odihna dulce și conversația și contemplația dulce, dacă se duce să fie ridicat peste copaci, și trebuie să suporte o oboseală constantă. [3.] Că cei ce sunt avansați la onoare și demnitate sunt în mare pericol de a-și pierde grăsimea și rodnicia. Preferința este înclinată să-i facă pe oameni mândri și leneși și astfel să le strice utilitatea, cu care într-o sferă mai joasă L-au onorat pe Dumnezeu și pe om, din care cauză cei ce doresc să facă bine se tem să fie prea mari.
Răspunde
Unde ar putea ambiția subtilă să-mi modeleze alegerile astăzi? Cum răspund când văd nedreptatea neadresată în jurul meu? În ce feluri aleg utilitatea în locul recunoașterii în sezonul meu actual?
Roagă-te
Tată milostiv, în istoria lui Abimelec vedem ruina care urmează ambiției egoiste și certitudinea judecății Tale drepte asupra celor mândri. Păzește-ne inimile de orice dorință de putere care sfărâmă familii și comunități, și învață-ne în schimb să umblăm în integritate smerită înaintea Ta. Prin Duhul Tău, ține-ne să ne încredem în timpul Tău suveran, odihnindu-ne în adevărul că doar Tu domnești peste orice plan al omului. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →