← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Cei Neprihăniți pe Cale și Primul Pas în Sus: Psalmii 119 și 120

Psalmii 119-120Un comentariu la Psalmi din scriitori primitivi și medievali (Neale & Littledale)20 min
Deschidere
Niciun psalm nu este cântat mai des sau mai cu dragoste în Răsăritul creștin decât marele psalm o sută nouăsprezece — Răsăritul îl numără o sută optsprezece și îl numește pur și simplu 'Amomos', 'Fericiți cei neprihăniți'. Este cel mai lung psalm din Psaltire, un vast acrostih de douăzeci și două de strofe mergând literă cu literă de la Alef la Tau, fiecare dintre cele o sută șaptezeci și șase de versete întorcându-se, ca valul, la Legea și Cuvântul și judecățile lui Dumnezeu. Părinții l-au iubit ca pe o mare a cărei suprafață pare calmă și ale cărei adâncuri sunt fără fund: 'în măsura în care pare mai ușor la suprafață, cu atât este mai adânc în abisul tainelor sale'. Este al șaptesprezecelea Kathisma al Răsăritului, iar Biserica îl cântă peste morții ei — intonând Amomosul la înmormântarea fiecărui creștin și, mai ales, în Sfânta Sâmbătă, când versetele sunt împletite cu Plângerile cântate peste Epitafios în timp ce Biserica veghează la mormântul Domnului ei îngropat. Și împreună cu el este pus aici Psalmul 120, primul dintre cele cincisprezece Cântări ale Treptelor — cântările de pelerinaj ale urcușului la Ierusalim, pe care Biserica Greacă le numește după strigătul lor de început. Acrostihul ne învață să umblăm neprihăniți pe cale; Cântarea Treptelor ne pune piciorul pe primul pas în sus.
Citește

Citire

Nu este nevoie să citești toate cele o sută șaptezeci și șase de versete dintr-o singură ședință, ci să parcurgi marile repere ale acrostihului și să simți arcul său. Se deschide în fericire: 'Fericiți cei neprihăniți pe cale: și care umblă în legea Domnului. Fericiți cei ce păzesc mărturiile Lui: și care Îl caută din toată inima lor'. Devreme, în strofa Beth, pune întrebarea fiecărui suflet care începe din nou: 'Cum își va curăți un tânăr calea? Păzindu-se după cuvântul Tău' — și răspunde: 'În inima mea am ascuns cuvintele Tale: ca să nu păcătuiesc împotriva Ta'. Se roagă pentru vedere: 'Deschide ochii mei, ca să văd lucrurile minunate ale legii Tale', și își mărturisește exilul: 'Străin sunt eu pe pământ: O, nu ascunde de la mine poruncile Tale'. Se ridică iar și iar în iubire — 'Doamne, cât de mult am iubit legea Ta! Toată ziua este cugetarea mea în ea' — și în lumină: 'Cuvântul Tău este o candelă picioarelor mele și o lumină cărărilor mele'. Cere statornicie: 'Îndreptează pașii mei după cuvântul Tău, și atunci nici o fărădelege nu va stăpâni peste mine'. Și se sfârșește, după tot trudul său, în smerenia oii rătăcite: 'Rătăcit-am ca o oaie pierdută: Caută pe robul Tău, căci poruncile Tale nu le-am uitat'. Apoi Psalmul 120 ia glasul pelerinului: 'Când eram în necaz am strigat către Domnul, și El m-a auzit. Izbăvește sufletul meu, Doamne, de buze mincinoase și de limbă înșelătoare'. Geme la lungul exil printre cei violenți — 'Vai de mine, că sunt silit să locuiesc cu Meșec' — și tânjește după cetatea păcii: 'Mă ostenesc pentru pace; dar când vorbesc cu ei despre ea, ei se pregătesc de luptă'.
Studiu
Amomosul începe cu un singur cuvânt pe care Părinții îl întorc ca pe o nestemată: 'Fericiți cei neprihăniți pe cale'. Teodoret subliniază că nu este orice drum, ci Calea Împăratului — Hristos Însuși, care a zis: 'Eu sunt Calea' — și avertizează că nu este de ajuns să stăm nemișcați unde începe calea: Nici nu este de ajuns să fim pe cale, dacă nu umblăm și pe ea, căci o cale este menită să ne ducă undeva, nu să stăm nemișcați în ea. Întregul acrostih este acea umblare — douăzeci și două de litere ale unui progres răbdător de la Alef la Tau. Mai departe, Psalmistul mărturisește: 'Străin sunt eu pe pământ', iar Răsăritul își amintește cum Sfântul Vasile cel Mare a făcut acest verset al său. Când Modestus, locțiitorul împăratului arian Valens, l-a amenințat cu exilul, marele episcop a răspuns fără tremur: Nu mă tem de exil, știind că oamenii au o singură patrie, Paradisul, astfel încât întreg pământul este exilul comun al firii. Pelerinul care își cunoaște adevărata patrie nu poate fi exilat de nicăieri unde contează. Iar când psalmul se roagă: 'Îndreptează pașii mei după cuvântul Tău', Eusebiu de Cezareea citește în el întâlnirea libertății noastre cu harul lui Dumnezeu: al nostru este alegerea, al Lui este îndreptarea — Este al nostru să alegem calea cea bună prin voința noastră liberă, iar al Lui să ne îndrepte pașii ca să nu ne poticnim. Noi începem călătoria; El ne păzește de cădere. Aproape de inima acrostihului versetul strălucește: 'Cuvântul Tău este o candelă picioarelor mele', iar Sfântul Ambrozie aude în acel Cuvânt însăși Persoana lui Hristos, care este lumină îngerilor și candelă nouă: Pentru mine El este o candelă; și iarăși: Hristos este cu adevărat o candelă pentru mine, când vorbesc despre El cu gura mea.
Considerați

Considerare

Psalmistul strigă: 'Doamne, cât de mult am iubit legea Ta! Toată ziua este cugetarea mea în ea' — iar Teodoret ne păzește să nu facem iubirea Cuvântului lui Dumnezeu un lucru doar al buzelor. A-l purta în memorie, a-l cânta, a-l ține mereu răsunând — toate acestea nu sunt nimic fără împlinire: făcându-l cântarea noastră, având grijă să nu tăcem despre el — totuși, avertizează el: toate acestea nu folosesc la nimic, dacă nu trăim cum poruncește, și aceasta nu o putem face niciodată dacă nu ne este desfătare. Răsăritul ia acest sfat la inimă chiar la marginea morții: când cântă Amomosul peste cei adormiți și peste Hristosul îngropat în Sfânta Sâmbătă, nu intonează o datorie, ci varsă o desfătare, ultima și cea mai bună meditație a sufletului în timp ce Îl urmează pe Domnul său în mormânt și iarăși afară. Astfel acrostihul căii neprihănite se deschide în Psalmul 120, unde pelerinul face primul pas spre Ierusalimul ceresc. Sfântul Ioan Gură de Aur vede întreaga Evanghelie pliată în versetul de început: 'Când eram în necaz am strigat către Domnul, și El m-a auzit': Vezi câștigul necazului, vezi promptitudinea milei? Apoi, citind Cântarea Treptelor ca pe o scară așezată împotriva cerului, ne îndeamnă să alegem de îndată între pământ și urcuș, căci cele două nu pot fi ținute împreună: nu este, nu este cu putință să urci o scară și să ții în același timp pământul. Iar Sfântul Vasile, citind versetul următor — 'Izbăvește sufletul meu, Doamne, de buze mincinoase' — ne spune că împotrivirea este însăși semnul că am început să urcăm: sufletul care se întoarce spre Dumnezeu întâlnește de îndată limbile care ar vrea să-l întoarcă: începe să sufere de pe urma limbilor potrivnicilor și, ceea ce este mai greu, ale celor ce vor să-l întoarcă de la mântuire. Contrazicerea lumii nu este dovada că am pierdut calea, ci dovada că am pornit în sfârșit pe ea.
Răspunde

Răspuns

Acești doi psalmi pun înaintea ta întrebarea pelerinului: ești pe cale și umbli pe ea? Nu este de ajuns să fi pășit odată pe Calea Împăratului; Amomosul este un lung act de mișcare, de la Alef la Tau, și tot așa este și viața creștină. Întreabă-te dacă mai mergi înainte — ascunzând încă cuvintele lui Dumnezeu în inima ta, rugându-te încă 'Deschide ochii mei', îndreptându-ți încă pașii după cuvântul Său — sau dacă te-ai oprit liniștit pe cale, mulțumit să stai unde odinioară ai început să umbli. Și să nu fie iubirea ta pentru Cuvântul Său doar un cântec al buzelor. Răsăritul cântă acest psalm peste morții săi tocmai pentru că l-a trăit; nu cânta ceea ce nu vei împlini. Apoi fă primul pas în sus al Psalmului 120. Când vine necazul, fă ca pelerinul: strigă către Domnul și află-L gata să te asculte. Nu te înspăimânta când buzele mincinoase și limbile înșelătoare se apropie, spunându-ți că urcușul este prea înalt sau că nimeni nu trăiește cu adevărat astfel — căci tocmai această împotrivire este semnul că ai început să urci. Nu poți apuca scara și pământul deodată. Slăbește strânsoarea de cele de jos, pune piciorul pe treapta cea mai de jos și începe; căci chiar și un singur pas în sus este părăsirea pământului, iar Domnul care a auzit strigătul pelerinului va păzi urcușul tău până vei sta în cetatea păcii.
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Iisuse Hristoase, Calea Împăratului și Calea însăși, Candela picioarelor noastre și Lumina cărărilor noastre: Tu ești Cel neprihănit în care singuri suntem făcuți neprihăniți, spălați în Sângele Mielului. Deschide ochii noștri ca să vedem lucrurile minunate ale legii Tale; ascunde cuvintele Tale în inimile noastre ca să nu păcătuim împotriva Ta; și îndreaptă pașii noștri în cuvântul Tău, ca nici o fărădelege să nu stăpânească peste noi. Învață-ne să nu stăm nemișcați pe cale, ci să umblăm pe ea de la început până la sfârșit, iubirea noastră pentru legea Ta nefiind doar un cântec al buzelor, ci desfătarea întregii noastre vieți. Precum Biserica Ta cântă Amomosul peste morții ei și peste sfântul Tău mormânt în marea Sâmbătă, dă-ne ca atunci când plecarea noastră se va apropia să Te fi urmat neprihăniți prin această lume, străini și pelerini aici, cetățeni ai acelei unice patrii care este Paradisul. Când necazul ne apasă, fă-ne grabnici să strigăm către Tine și gata să fim auziți; când buzele mincinoase și limbile înșelătoare ar vrea să ne întoarcă de la urcuș, slăbește strânsoarea noastră de pământ și pune picioarele noastre pe scara poruncilor Tale, ca pas cu pas să urcăm la Ierusalimul ceresc și la vederea păcii Tale. Căci Tu ești Cel ce ridici pe cei ce urcă la Tine, și Ție Îți înălțăm slavă, împreună cu Tatăl Tău cel fără de început și cu Duhul Tău cel preasfânt și bun și de viață dătător, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Un comentariu la Psalmi din scriitori primitivi și medievali (Neale & Littledale) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →