Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Ca Muntele Sion și Snopii Bucuriei: Psalmii 125 și 126
Deschidere
Aproape de culmea urcușului, pelerinul primește doi psalmi ai încrederii și ai secerișului. Psalmul 125 este stânca sub picioarele sale: 'Cei ce își pun încrederea în Domnul vor fi ca muntele Sion, care nu se poate clătina, ci stă neclintit în veci.' Sfântul Atanasie îl numește un psalm care descrie o viață înzestrată cu sfântă virtute, iar Răsăritul citește Sionul ca Biserica ce stă neclintită — 'așa stă Domnul în jurul poporului Său, de acum și până în veci' — astfel încât sufletul credincios are în sine toată harul și puterea adunate în Biserica lui Dumnezeu. Psalmul 126 este bucuria după lacrimi: 'Când a întors Domnul robia Sionului, am fost ca cei ce visează.' Este psalmul pascal al Răsăritului, cântat în Comuna Apostolilor, unde plânsul este sfințit și secerișul vine: 'Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu bucurie.' Părinții aud în el bucuria uimită a apostolilor la Înviere, când Hristos 'a întors robia Sionului' prin jefuirea iadului și ducerea drepților care așteptau în Paradis, și marea pace a Bisericii când a ieșit în cele din urmă din prigoană. Încrederea care nu se poate clătina și lacrimile care se coc în snopi — aceasta este perechea.
Citește
Citire
Citește amândoi psalmii ca încredere ce se ridică spre seceriș. Psalmul 125 stă neclintit: 'Cei ce își pun încrederea în Domnul vor fi ca muntele Sion, care nu se poate clătina, ci stă neclintit în veci. Munții stau în jurul Ierusalimului: așa stă Domnul în jurul poporului Său, de acum și până în veci.' El promite că asuprirea nu va dăinui: 'Căci nu va intra toiagul celor nelegiuiți în moștenirea celor drepți: ca nu cumva cei drepți să-și întindă mâna spre fărădelege.' Și se încheie cu cerere și pace: 'Fă bine, Doamne, celor buni și drepți la inimă. Iar pe cei ce se întorc la răutatea lor, Domnul îi va duce cu cei răi: dar pacea va fi peste Israel.' Psalmul 126 se deschide în bucurie uimită: 'Când a întors Domnul robia Sionului, am fost ca cei ce visează. Atunci gura noastră s-a umplut de râs și limba noastră de bucurie.' Neamurile însele iau seama: 'Atunci au zis între neamuri: Domnul a făcut lucruri mari pentru ei. Da, Domnul a făcut lucruri mari pentru noi: de care ne bucurăm.' El se roagă pentru restul secerișului: 'Întoarce, Doamne, robia noastră, ca râurile din sud.' Și se încheie cu făgăduința care încununează întregul urcuș: 'Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu bucurie. Cel ce merge acum plângând și poartă sămânță bună, va veni cu bucurie și își va aduce snopii cu el.'
Studiu
Psalmul 125 se roagă: 'Fă bine, Doamne, celor buni și drepți la inimă' — iar Origen face o distincție fină în aceste două cuvinte. A fi 'bun' înseamnă curăție continuă în faptă; a fi 'drept la inimă' înseamnă sănătatea credinței în doctrină și consimțământul lăuntric al voinței față de acea dreptate exterioară. Distincția contează, avertizează Origen, pentru că bunătatea exterioară poate fi contrafăcută:
este posibil să fii bun în ce privește nevinovăția exterioară, din frică de pedeapsă sau pentru a câștiga aplauzeleoamenilor — niciuna dintre acestea nu este plăcută lui Dumnezeu. Domnul este rugat să 'facă bine' doar celor ce Îi slujesc din dragoste adevărată, dăruindu-le sporire de har pe cale și belșugul fericirii în patria lor. Astfel, statornicia Sionului nu este rigiditatea fricii sau a deșertăciunii, ci înrădăcinarea dragostei. Apoi Psalmul 126 ne poartă în bucuria spre care se coace o asemenea dragoste, iar Răsăritul iubește acest psalm pentru că sfințește lacrimile noastre. Sfântul Macarie învață că înainte de venirea lui Hristos, înainte ca El să sfințească plânsul prin propriul Său strigăt puternic și lacrimi,
nu curgeau din ochii oamenilor decât picături sărate de apă amară, dar acum ele sunt perle scumpe, scumpe și prețioase în ochii lui Dumnezeu. Lacrimile pocăinței cu care udăm sămânța pe care o semănăm nu mai sunt doar durere; ele sunt însăși mijloacele secerișului — 'cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu bucurie.'
Considerați
Cugetare
Ce înseamnă Psalmul 126 prin a fi 'ca cei ce visează'? Părinții citesc versetul mai întâi despre bucuria uimită și ezitantă a apostolilor la Înviere, după ce Hristos a întors cu adevărat robia Sionului prin jefuirea iadului și aducerea patriarhilor care așteptau cu El în bucuria Paradisului — și și mai mult când S-a înălțat la cer, ducând robia în robie. Și are, dincolo de aceasta, o mare împlinire istorică: pacea Bisericii când a ieșit în cele din urmă în libertate permanentă de sub asuprirea păgână. Eusebiu de Cezareea, care a trăit să vadă acea zorire, ne-a lăsat propria sa mărturie fără suflare. El descrie sărbătorile de sfințire a bisericilor reconstruite, sufletele credincioșilor triumfând cu o bucurie dumnezeiască și cerească, 'una fiind puterea și puterea Duhului Sfânt, curgând prin toate mădularele Bisericii, una fiind mintea și simțirea tuturor', și
o laudă consimțitoare a Dumnezeirii din gurile tuturor. Mulțimi de orice vârstă și condiție, spune el,
cu duh vesel și suflet exultând, cu rugăciuni și mulțumiri s-au închinat lui Dumnezeu, Dătătorul tuturor bunurilor. Aceasta înseamnă a fi 'ca cei ce visează': bucurie prea mare pentru ca inima să o cuprindă deodată. Iar aplicarea personală este cea mai dragă dintre toate — bucuria lăuntrică ce vine fiecărui suflet pe care Dumnezeu îl izbăvește din legăturile păcatului și îl lasă să izbucnească în laudă de bucurie. Robia întoarsă, lacrimile sfințite, snopii aduși acasă: acesta este secerișul spre care a urcat întregul pelerinaj.
Răspunde
Răspuns
Acești doi psalmi te îndeamnă să fii înrădăcinat și să ai răbdare cu lacrimile tale. Mai întâi, înrădăcinează-te unde te așază Psalmul 125: 'Cei ce își pun încrederea în Domnul vor fi ca muntele Sion, care nu se poate clătina.' Lasă-ți bunătatea să fie bunătatea dragostei, nu a fricii sau a căutării de aplauze — căci nevinovăția exterioară ținută doar ca să scapi de pedeapsă sau să câștigi lauda oamenilor nu este plăcută nimănui. Toiagul celor nelegiuiți poate cădea peste moștenirea ta pentru o vreme, dar nu va rămâne acolo; necazurile vin dar nu rămân, prigoanele vin dar nu continuă, și Domnul stă în jurul poporului Său ca toiagul asupritorului să nu te facă să-ți întinzi mâna spre fărădelege. Stai neclintit, atunci, ca Sionul, întronat și nemișcat. În al doilea rând, nu disprețui lacrimile tale, căci Psalmul 126 le face sămânță. Plânsul pocăinței, al dorului după patria ta, al milostivirii față de cei încă în robia păcatului — acestea nu sunt durere irosită, ci perlele scumpe cu care uzi sămânța bună pe care o semeni. 'Cel ce merge acum plângând și poartă sămânță bună, va veni cu bucurie și își va aduce snopii cu el.' Seamănă acum cu lacrimi; secerișul este sigur. Domnul care a întors robia Sionului, care a umplut gura de râs și limba de bucurie, nu va lăsa osteneala semănatului tău să piară, ci te va aduce acasă cu cântare și cu snopi.
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, în jurul Căruia stă poporul Tău ca munții în jurul Ierusalimului: întărește-ne în încredere, ca să fim ca muntele Sion, care nu se poate clătina, ci stă neclintit în veci. Lasă bunătatea noastră să fie bunătatea dragostei și nu a fricii, inimile noastre drepte în sănătatea credinței; și când toiagul celor nelegiuiți cade peste moștenirea noastră, nu îngădui să rămână, nici să nu ne întindem mâinile spre fărădelege, ci fii Tu în jurul poporului Tău de acum și până în veci. Și Tu, Cel ce ai întors robia Sionului, Cel ce ai jefuit iadul și ai dus pe sfinții Tăi care așteptau în bucuria Paradisului: sfințește plânsul nostru, ca picăturile sărate ale durerii noastre să devină perle scumpe, prețioase în ochii Tăi, însăși sămânța secerișului nostru. Dăruiește ca noi, cei ce semănăm cu lacrimi — lacrimile pocăinței, ale dorului după patria noastră, ale milostivirii față de cei încă în robia păcatului — să venim cu bucurie și să ne aducem snopii cu noi. Umple gura noastră de râs și limba noastră de bucurie, ca cu o laudă consimțitoare din gurile tuturor să ne închinăm Ție, Dătătorul tuturor bunurilor. Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, cu Tatăl Tău fără de început și cu Duhul Tău cel prea sfânt și de viață dătător, slavă, cinste și închinare, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →