← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Iudita

Iudita 15-16 — Eterniseed (Catolic cu deuterocanon)

Iudita 15-16Eterniseed Original — Vocea Catolică22 min
Deschidere
Capitolele al cincisprezecelea și al șaisprezecelea din Iudita sunt capitolele victoriei și ale cântării. Bărbații din Betulia și din Israel urmăresc oastea asiriană care fuge, jefuiesc tabăra părăsită și se întorc în cetățile lor cu prada. Marele preot Ioachim vine de la Ierusalim cu bătrânii sfatului ca să o binecuvânteze pe Iudita, iar toată adunarea femeilor din Israel iese să danseze și să cânte. Apoi Iudita însăși, cu poporul adunat în jurul ei, înalță glasul într-o mare cântare de laudă pe care Biserica a primit-o de mult ca pe unul dintre imnurile canonice ale Vechiului Testament și ca pe o prefigurare deliberată a Magnificatului noii Eve. Biserica citește în această cântare finală întreaga recoltă teologică a cărții: cel smerit este înălțat, cel mândru este doborât, Domnul este recunoscut ca Domn al istoriei, iar femeia consacrată este numită marea slavă a lui Israel. Cartea se încheie cu lunga văduvie a Iuditei care continuă mulți ani în Betulia, eliberarea slujnicei ei credincioase, împărțirea averii ei rudelor și moartea ei la vârsta de o sută cinci ani înconjurată de poporul a cărui eliberare o înfăptuise. Biserica citește chiar și această încheiere liniștită ca pe o școală: faptele mari ale providenței sunt urmate de lungii ani obișnuiți ai fidelității, iar sufletul consacrat care a împlinit o lucrare anume a lui Dumnezeu se întoarce apoi la liturghia zilnică a rugăciunii și a milosteniei până în ziua morții sale.
Citește

Citire

Citește capitolele 15 și 16 din Iudita ca pe o încheiere unitară a cărții. În capitolul al cincisprezecelea, urmărește înfrângerea asirienilor, jefuirea taberei lor, bogăția care vine la Israel de la oastea părăsită, sosirea marelui preot Ioachim de la Ierusalim și binecuvântarea pe care o rostește asupra Iuditei: 'Tu ești mărirea Ierusalimului, tu ești marea slavă a lui Israel, tu ești mândria cea mare a neamului nostru.' Notează dansul femeilor din Israel cu cununi de măslin, corul femeilor care o urmează pe Iudita și bărbații care merg în armură cu cununi pe capete. În capitolul al șaisprezecelea, ascultă cu atenție cântarea însăși: invocarea ei de început a lui Dumnezeu ca făcător al tuturor lucrurilor, relatarea amenințării asiriene, proclamarea uimită că Domnul i-a zdrobit prin mâna unei femei, meditația asupra micimii oricărei pretenții omenești înaintea suflării Celui Atotputernic și asigurarea finală că Domnul răsplătește pe cei credincioși cu pace la timpul său. Apoi urmărește încheierea liniștită: lunga văduvie a Iuditei, eliberarea slujnicei ei, moartea ei și cele șapte zile de doliu ținute de casa lui Israel.
Studiu
Cântarea Iuditei din capitolul al șaisprezecelea a ocupat un loc în rugăciunea Bisericii din primele secole. Tradiția latină pe care Sfântul Ieronim a dat-o Bisericii Apusene a păstrat-o în Vulgata ca imn al noului Israel, iar liturghia medievală a folosit-o pentru oficiul sărbătorilor mariane. Versetele de început Îl invocă pe Domnul ca făcător al cerului și al pământului, alcătuitor al apelor și al vânturilor, și recunosc că nicio făptură nu poate sta împotriva glasului Lui. Versetele din mijloc povestesc amenințarea: asirianul a venit din munții nordului, mulțimea lui ca lăcustele, trufia lui ca arșița, lauda lui că va arde ținutul lui Israel, va trece tinerii prin sabie, va zdrobi pruncii de pământ, va duce fecioarele ca pradă. Răsturnarea izbucnește apoi în cântare: Domnul l-a răsturnat prin mâna unei femei. El nu a căzut prin fiii uriașilor, nici prin bărbații tari ai titanilor, ci prin Iudita, fiica lui Merari, care l-a slăbit cu frumusețea feței ei. Biserica recunoaște în această celebrare a răsturnării aceeași logică ce va anima Magnificatul: sufletul meu Îl preamărește pe Domnul, pentru că a privit la smerenia slujitoarei Sale. Cei mândri sunt risipiți în cugetările inimii lor, cei puternici sunt coborâți de pe scaunul lor, iar cei smeriți sunt înălțați. Legătura nu este întâmplătoare. Autorul inspirat al Evangheliei după Luca construiește în mod deliberat Magnificatul ca un ecou împlinitor al cântărilor femeilor din Israel, iar cântarea Iuditei se află printre cele mai de seamă dintre aceste ecouri. Biserica susține că Magnificatul Mariei nu desființează, ci desăvârșește cântarea Iuditei: femeia care odinioară a tăiat capul lui Olofern pentru eliberarea unei cetăți asediate a devenit femeia care poartă în pântece pe Eliberatorul întregului neam omenesc din tabăra morții. Versetele finale ale cântării sunt izbitoare. Iudita nu cheamă la prelungirea celebrării faptei sale. Ea cheamă poporul să aducă darurile la templu, să dea Domnului cele ce I se cuvin și să aștepte judecata Lui la timpul potrivit. Părinții au citit această încheiere ca școala oricărui creștin biruitor asupra puterilor întunericului: fapta odată săvârșită este înapoiată altarului de unde a venit harul de a o împlini, iar cântarea de laudă se încheie printr-o întoarcere la îndatoririle obișnuite ale legământului. Încheierea liniștită a cărții înfăptuiește apoi ceea ce a cântat cântarea. Iudita se întoarce la Betulia, rămâne văduvă, își eliberează slujnica, își împarte averea și trăiește în rugăciunea și milostenia zilnică a casei ei timp de multe decenii. Moare la o sută cinci ani, iar întreaga casă a lui Israel o jelește șapte zile. Nu se ridică niciun monument pentru ea, nicio dinastie nu este întemeiată de ea, nicio îndumnezeire în onoruri divine. Există doar lunga viață credincioasă a văduvei consacrate a cărei unică faptă mare a fost pliată înapoi în ritmul obișnuit al postului, rugăciunii și milosteniei. Biserica citește această încheiere ca pe o adâncă învățătură în forma sfințeniei creștine. Lucrarea la care Dumnezeu cheamă fiecare suflet, oricât de dramatică în momentul ei anume, este așezată în cadrul unei vieți de fidelitate obișnuită care continuă atât timp cât Domnul a hotărât. Văduva care a mântuit Betulia este aceeași văduvă a cărei rugăciune ascunsă continuă să susțină lumea. Preacurata Fecioară Maria, al cărei Magnificat împlinește cântarea Iuditei, trăiește lungii ani ai văduviei ei în casa lui Ioan Preaiubitul înainte de înălțarea la cer, iar Biserica primește mijlocirea ei continuă ca însăși modelul sufletului consacrat. Iudita din Betulia este icoana fiecărui creștin a cărui lucrare anume s-a încheiat și a cărui fidelitate obișnuită continuă.
Considerați

Considerare

Consideră cântarea Iuditei ca pe o școală a laudei. După ce eliberarea a fost înfăptuită, femeia consacrată nu se întoarce la auto-celebrare, ci la un imn care așază întreaga faptă în rânduiala providenței. Biserica învață că lauda este răspunsul cuvenit al fiecărui suflet care a primit o eliberare de la Dumnezeu, iar lunga tradiție a cântărilor din Vechiul și Noul Testament — Cântarea Mării, Cântarea Deborei, Cântarea Annei, Cântarea Iuditei, Magnificatul, Benedictus, Nunc Dimittis — este școala perpetuă în care Biserica învață să laude. Când Domnul răspunde unei rugăciuni de-a ta, compui o cântare, chiar și una scurtă, sau primești răspunsul în mulțumire tăcută și treci mai departe? Consideră de asemenea încheierea liniștită a vieții Iuditei. Fapta cea mare este urmată de decenii lungi de fidelitate obișnuită. Văduva consacrată nu devine o celebritate în cetatea ei; se întoarce la îndatoririle casei, la eliberarea slujnicei, la împărțirea bunurilor rudelor, la rugăciunea zilnică în cortul de pe acoperiș. Unde în propria ta viață ai devenit nerăbdător cu anii obișnuiți care urmează după un moment anume al harului? Ai tratat ritmul zilnic al rugăciunii, lucrării și milosteniei ca pe o chemare mai mică decât fapta dramatică, sau ai recunoscut în el sfințenia mai adâncă la care sfinții au năzuit întotdeauna? Consideră în cele din urmă lunga rezonanță a cântării Iuditei în rugăciunea Bisericii. De fiecare dată când Magnificatul este cântat în oficiul de seară al fiecărei mănăstiri și catedrale din lume, cântarea Iuditei este împlinită în cântarea Mariei. Biserica este o continuitate vie a cântărilor fiicelor ei, iar tu participi la acea continuitate de fiecare dată când te alături rugăciunii de seară.
Răspunde

Răspuns

Roagă Magnificatul cu glas tare în seara aceasta din inimă, încet, ținând înaintea lui Dumnezeu o eliberare anume pe care ai primit-o de la El în ultimul an. Apoi, în tăcerea care urmează, rostește cu glas tare o mică fidelitate obișnuită pe care o vei împlini în săptămâna care vine — o rugăciune zilnică, o îndatorire casnică, o lucrare de milostenie — ca să pliezi eliberarea înapoi în ritmul zilnic al vieții tale după felul Iuditei care se întoarce la Betulia.
Roagă-te

Rugăciune

Dumnezeule atotputernic și veșnic, care prin mâna Iuditei din Betulia ai doborât pe mândrul Olofern și ai dat glasului ei cântarea pe care Preacurata Fecioară Maria avea s-o împlinească la timpul potrivit în Magnificatul noului legământ, primește lauda Bisericii Tale pentru fiecare eliberare pe care ai înfăptuit-o din zilele patriarhilor până în veacul nostru. Fă-ne un popor care laudă mai degrabă decât se laudă, care se întoarce la altar cu prăzile sale, care pliază faptele sale anume înapoi în lunga liturghie credincioasă a zilelor noastre obișnuite. Prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, fiica Sionului, slava Ierusalimului, noua Eva și regina fiecărui suflet consacrat care o urmează, susține în noi răbdarea cântării și fidelitatea lungii văduvii. Prin Hristos Domnul nostru, care trăiește și domnește cu Tine în unitatea Duhului Sfânt, un singur Dumnezeu, în vecii vecilor. Amin.

Eterniseed Original — Vocea Catolică · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.