Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 125-126 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Comentariile lui Ioan Calvin la Psalmi continuă să îndrume credincioșii spre o încredere statornică în protecția lui Dumnezeu și în scopurile Sale răscumpărătoare. În tratarea Psalmilor 125 și 126, Calvin scoate în evidență securitatea durabilă a celor care speră în Domnul și bucuria surprinzătoare care urmează după anotimpuri de captivitate și întristare. Expunerea sa atentă ne reamintește că același Dumnezeu care înconjoară poporul Său ca munții în jurul Ierusalimului transformă, de asemenea, jalea în seceriș. Ascultând astăzi glasul lui Calvin, fie ca inimile noastre să fie întărite ca să îndurăm încercările cu credință răbdătoare și să ne bucurăm de marile fapte ale Domnului pentru noi.
Citește
Citire
Ne întoarcem acum la textul Scripturii însuși. Citiți cu încetineală Psalmii 125 și 126, lăsând promisiunile protecției divine și mărturia bucuriei restaurate să se așeze în inima voastră. Observați imaginile Muntelui Sion și ale munților înconjurători, avertizarea despre sceptrul celui rău și trecerea de la lacrimi la snopi. Cereți Duhului să vă pregătească pentru a primi perspectivele lui Calvin asupra acestor cântări ale treptelor.
Studiu
Calvin începe prin a contrasta acest psalm cu cel precedent.
1. Cei care se încred în Iehova sunt ca muntele Sion. Psalmul de față diferă de cel precedent prin aceea că, în timp ce în celălalt se spunea că Biserica a fost păstrată prin puterea lui Dumnezeu, fără niciun mijloc omenesc, Duhul Sfânt, în cel de față, învață că, în viitor, ea va continua întotdeauna în siguranță desăvârșită, deoarece este apărată de puterea invincibilă a lui Dumnezeu. Când Biserica este descrisă emblematic prin situația cetății Ierusalimului, scopul Proorocului este de a încuraja pe fiecare dintre credincioși să creadă că siguranța promisă în comun întregului popor ales îi aparține și lui. Dar, prezentând ochilor o imagine vizibilă a Bisericii, el se adaptează la nepriceperea celor care, reținuți de trândăvia cărnii, rămân încă așezați pe pământ. Trebuie deci observat, în primul rând, că celor care nu pot înțelege îndeajuns prin credință protecția secretă a lui Dumnezeu li se arată munții care înconjoară Ierusalimul ca o oglindă în care pot vedea, fără nicio îndoială, că Biserica este la fel de bine apărată de toate primejdiile ca și cum ar fi înconjurată din toate părțile de ziduri și fortificații asemănătoare. Mai mult, este folositor să știm ceea ce am atins adineauri: ori de câte ori Dumnezeu vorbește întregului Său popor laolaltă, El Se adresează și fiecăruia în parte. Deoarece nu puține dintre promisiuni se extind în general asupra întregului trup al Bisericii, mulți le privesc de la distanță, ca fiind îndepărtate de ei, și nu îndrăznesc să și le însușească. Trebuie deci respectată regula prescrisă aici, anume ca fiecare să aplice asupra sa tot ceea ce Dumnezeu promite Bisericii Sale în comun. Nici Psalmistul nu face fără motiv din Ierusalim o reprezentare a Bisericii, căci acolo se aflau sanctuarul lui Dumnezeu și chivotul legământului.La versetul al doilea, Calvin explică imaginea muntelui.
În ceea ce privește explicarea cuvintelor, trebuie observat că ultimele două verbe ale primului verset pot fi înțelese în două feluri. Ambele pot fi guvernate de Ierusalim ca nominativ. Dar unii înțeleg primul verb, l'ymvt al, lo yimmot, nu va fi clătinat, ca fiind rostit doar despre Ierusalim, iar al doilea verb, ysv, yesheb, va locui, ca referindu-se la credincioși, astfel încât, după această părere, există o schimbare de număr, foarte obișnuită la evrei: numărul singular, ysv, yesheb, fiind folosit în locul pluralului, ysvv, yeshbu. Și, desigur, propoziția ar putea fi tradusă astfel: Cei care se încred în Iehova, așa cum muntele Sion nu va fi clătinat, vor locui pentru totdeauna sau vor rămâne statornici, căci verbul tradus prin a locui este luat în acest sens. Înțelegem acum sensul Proorocului, anume că, deși lumea este supusă unor schimbări atât de numeroase și de subite încât aproape că își schimbă fața în fiecare clipă, și deși credincioșii sunt amestecați și așezați în aceeași condiție exterioară cu ceilalți, totuși siguranța lor rămâne statornică sub protecția invincibilă a lui Dumnezeu. Nu că li se îngăduie să locuiască netulburați și în tihnă, ci pentru că siguranța lor, aflându-se sub ocrotirea lui Dumnezeu, este atacată în zadar; cel puțin ei nu pot cădea cu totul, deși pot să se poticnească. Dar să observăm că cuvântul hvmchym, habbtechim, care înseamnă cei care speră sau așteaptă, transmite o poruncă implicită la statornicia credinței. Oricine, deci, dorește să fie susținut de mâna lui Dumnezeu, să se sprijine neîncetat pe ea; și oricine ar vrea să fie apărat de ea, să se odihnească cu răbdare sub ea. Când Dumnezeu îngăduie să fim adesea purtați încoace și încolo sau mânați ca pleava de vânt, aceasta se întâmplă din cauza nestatorniciei noastre, pentru că preferăm să fluturăm în aer în loc să ne fixăm mințile pe stânca ajutorului Său. Asemănarea folosită în al doilea verset este pe deplin clară, învățându-ne că, așa cum lanțul continuu de munți din jurul Ierusalimului arată înfățișarea unor ziduri, tot așa Dumnezeu înconjoară pe credincioși cu puterea Sa, ca să îndepărteze de la ei orice vătămare. [82] Forme de exprimare asemănătoare se întâlnesc frecvent în Scripturi: Dumnezeu promite adesea să fie un zid și un zid înaintea poporului Său. Dar David, sau oricine ar fi autorul psalmului, merge și mai departe, arătând sub chipul munților protecția secretă cu care Dumnezeu își apără propriul popor, pentru ca cei neștiutori și cu mintea slabă, care sunt încă ținuți jos pe pământ de propria lor trândăvie a înțelegerii, ajutați de vederea munților, să-și ridice mințile în sus spre conceperea și contemplarea lucrurilor cerești.Calvin abordează apoi sceptrul celui rău.
3. Căci sceptrul celui rău nu va rămâne peste moștenirea celui drept. Aceasta este, ca să zicem așa, o corectare a propoziției precedente. Psalmistul spusese că mâna lui Dumnezeu era întinsă în toate părțile pentru a apăra Biserica Sa. Dar, deoarece suntem înclinați să tragem promisiunile divine spre propriul nostru avantaj, interpretându-le ca asigurând scutirea noastră de orice necaz, suntem avertizați aici că ocrotirea lui Dumnezeu nu ne asigură de a fi uneori încercați cu crucea și cu necazurile și că, de aceea, credincioșii nu trebuie să-și promite o viață delicată și ușoară în această lume, fiind de ajuns pentru ei să nu fie părăsiți de Dumnezeu când au nevoie de ajutorul Lui. Tatăl lor ceresc, este adevărat, îi iubește cu cea mai mare duioșie, dar El vrea ca ei să fie treziți prin cruce, ca să nu se dedice prea mult plăcerilor cărnii. Dacă, așadar, primim această învățătură, deși s-ar putea întâmpla să fim asupriți de tirania celor răi, vom aștepta cu răbdare până când Dumnezeu va frânge sceptrul lor sau îl va scutura din mâinile lor. Este o ispită grea, recunosc, să vezi pe cei răi exercitând cruzimea în moștenirea Domnului și pe credincioși zăcând întinși sub picioarele lor; dar, deoarece Dumnezeu nu fără un motiv drept îi smerește astfel pe poporul Său, ei trebuie să se mângâie din considerarea sugerată în text.Trecând la Psalmul 126, Calvin situează cântarea la întoarcerea din Babilon.
1. Când Iehova a adus înapoi captivitatea Sionului, etc. Este nefiresc și forțat să presupunem, împreună cu unii exegeți, că aceasta este o profeție a ceea ce urma să vină. Din partea mea, nu am nicio îndoială că Psalmul a fost compus la întoarcerea poporului evreu din captivitatea babiloniană; și din acest motiv am tradus verbul vsvv, beshub, la timpul trecut. Acum, oricine ar fi autorul lui, [88] fie unul dintre leviți, fie unul dintre prooroci, el afirmă că felul eliberării lor a fost prea minunat pentru a fi atribuit întâmplării, pentru a-i conduce pe credincioși la concluzia că profeția lui Ieremia, care stabilise șaptezeci de ani ca termen al captivității, s-a împlinit cu adevărat. (Ieremia 25:12 și Ieremia 29:10.) Prin verbul vis, care exprimă caracterul uimitor al evenimentului, el ne învață că nu mai rămâne loc pentru ingratitudine. Ori de câte ori Dumnezeu lucrează prin mijloace obișnuite, oamenii, prin malignitatea naturii lor, își exercită de obicei ingeniozitatea în a născoci diverse cauze ale eliberării înfăptuite, pentru a întuneca harul lui Dumnezeu. Dar întoarcerea poporului evreu din captivitatea babiloniană, fiind o minune de o asemenea strălucire încât era suficientă să înghită și să încurce toate gândurile oamenilor, ne silește să recunoaștem că a fost o lucrare deosebită a lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care Proorocul compară această eliberare cu un vis. 'Atât de departe', spune el în mod material, 'este orice minte de a înțelege acest beneficiu fără egal al lui Dumnezeu, încât simpla gândire la el ne transportă cu uimire, ca și cum ar fi un vis și nu un eveniment care a avut deja loc. Ce impietate, atunci, va fi să nu-L recunoaștem pe Autorul lui.' Mai mult, el nu înseamnă că credincioșii erau atât de înceți la înțelegere încât să nu perceapă că au fost eliberați de mâna lui Dumnezeu, ci doar că, judecând după simțul și rațiunea carnală, au fost loviți de uimire; și era îngrijorat ca nu cumva, raționând între ei despre acea răscumpărare ca despre un lucru obișnuit, să țină seama mai puțin de puterea lui Dumnezeu decât se cuvenea. Substantivul syvt, shibath, tradus prin captivitate, ar putea fi redat prin aducere înapoi, așa cum fac unii, ceea ce ar da o eleganță mai mare expresiei Psalmistului, deoarece în acel caz syvt ar fi un substantiv al aceluiași verb folosit la începutul versetului. [89] Totuși, deoarece aceasta face puțină diferență în ceea ce privește sensul, este de ajuns să fi observat-o cititorilor mei în treacăt.
Considerați
Considerare
Calvin aplică promisiunea la experiența noastră de ispită.
Motivul pentru care Dumnezeu nu va îngădui ca cei răi să triumfe întotdeauna asupra celor drepți este adăugat, anume ca nu cumva cei drepți, biruiți de ispită, să se abandoneze cu totul păcatului, un motiv care trebuie marcat cu atenție. De aici deducem că Dumnezeu, din dorința de a purta cu slăbiciunea noastră, ne moderează adversitățile. Deși, așadar, nu posedăm în noi înșine o cantitate suficientă de fortitudine și statornicie pentru a ne permite să perseverăm în datoria noastră nici măcar o singură clipă, totuși să fie prezent în mințile noastre acest sentiment: că Dumnezeu va avea grijă ca, oricât de zdrobiți am fi de necazuri, să nu părăsim slujirea Lui. Chiar dacă ne-ar necăji fără încetare pe tot parcursul vieții noastre, crucea este, fără îndoială, întotdeauna folositoare pentru noi; căci vedem cât de de neînvinsă este răzvrătirea cărnii noastre și cu ce impetuozitate violentă fierbe ea neîncetat; ba mai mult, cum nu încetează să lovească în mijlocul necazurilor prin care ar trebui redusă la ascultare. Cu atât mai necesară este atunci această lecție de instruire: că Domnul stabilește la timp limite ispitelor noastre, deoarece știe că suntem prea slabi pentru a le rezista. Nici Proorocul nu spune doar că cei slabi sunt în pericol de a cădea, ci că și cei drepți, care slujesc lui Dumnezeu în adevăr și din inimă și care sunt devotați cultivării unei vieți sfinte, sunt în pericol de a se prăbuși sub povară. Oricât de viguroasă ar fi teama de Dumnezeu în inimile noastre, să ne amintim că nu suntem înzestrați cu putere adecvată pentru a îndura până la capăt, dacă Domnul nu are în vedere slăbiciunea noastră. Dacă Duhul Sfânt face această declarație despre cei mai buni campioni, ce va fi cu începătorii, care sunt încă imperfect instruiți pentru luptă? Este, de asemenea, potrivit să marcăm forma de vorbire folosită: ca nu cumva să-și întindă mâinile; prin care se arată că asalturile ispitelor sunt atât de violente, încât mâinile celor drepți, care erau înainte, ca să zicem așa, legate, și ale căror mișcări erau de asemenea încadrate și reglate conform voii lui Dumnezeu, fiind acum, ca să zicem așa, dezlegate, se aplică la săvârșirea păcatului fără reținere.Calvin extinde metafora semănatului la viața creștină.
5. Cei care seamănă cu lacrimi vor secera cu bucurie. Această propoziție, după părerea mea, nu trebuie extinsă mai puțin la viitor decât înțeleasă despre trecut. Ducerea evreilor în Babilon a fost pentru ei ca un timp de semănat; [94] Dumnezeu, prin profeția lui Ieremia, încurajându-i să spere la seceriș. Totuși, nu fără o mare greutate și strâmtorare a inimii au fost ei târâți într-o captivitate atât de îndelungată. Era ca și cum, în vreme de foamete, săracul plugar, care deja simte roadele foamei, ar fi silit să-și scurteze hrana obișnuită pentru a se pregăti pentru anul următor; și, deși aceasta este o situație grea și chinuitoare, el este totuși mișcat să semene din speranța secerișului. Evreii, așadar, când au fost duși în captivitate, au fost, fără îndoială, nu mai puțin întristați decât acela care, în vreme de lipsă, aruncă sămânța prețioasă în pământ; dar după aceea a urmat un seceriș bucuros, când au fost eliberați; căci Domnul le-a redat bucuria, asemenea celei trăite într-o recoltă din belșug. [95] Totuși, concep și că Proorocul îi îndeamnă pe credincioși la răbdare cu privire la viitor. Restaurarea Bisericii nu era încă împlinită și chiar, din cele două motive pe care le-am specificat puțin mai înainte, acea perioadă era evident timpul semănatului. Deși edictul regelui îi invita deschis pe evrei să se întoarcă, totuși doar puțini dintre mulți s-au întors, treptat și cu teamă, în grupuri mici. Mai mult, cei care au făcut-o au fost primiți cu neplăcere și asprime de vecinii lor și au fost supuși unor necazuri atât de mari încât fosta lor robie părea la fel de suportabilă. De aici deducem că ei mai aveau de suferit: timpul deplin al secerișului nu sosise încă; și, de aceea, Proorocul, nu fără motiv, îi îndeamnă să lucreze cu stăruință și să persevereze în mijlocul dificultăților continue fără a leșina, până când se vor afla în circumstanțe mai favorabile. În ceea ce privește cuvintele, unii traduc msk, meshech, prin preț; iar alții, prin coș sau vas pentru sămânță. [96] Pentru ultima traducere nu există temei. Cei care traduc prin preț citează în sprijinul versiunii lor acel pasaj din cartea lui Iov 28:18: 'Prețul înțelepciunii este mai presus de rubine.' Dar, deoarece verbul msk, mashach, din care derivă acest substantiv, înseamnă a întinde sau a trage afară, poate, atât aici cât și în acel alt loc, fi luat mai potrivit în sensul său propriu. În textul citat din Iov este înțelepciunea profundă, și nu ascuțimea intelectuală, care este lăudată, și astfel întinderea înțelepciunii, adică un curs continuu al înțelepciunii, fiind adânc înrădăcinată, este mai bună decât perlele. În același fel, în pasajul de față, tragerea afară a seminței se aplică semănătorilor înșiși, implicând că ei își întind și își prelungesc viața când seamănă. Dacă, totuși, cuvântul preț este preferat, sensul va fi că, atunci când grâul este rar, sămânța este încredințată pământului cu lacrimi, deoarece este prețioasă și costisitoare. Această învățătură se extinde și mai departe. Viața noastră este, în alte părți ale Scripturii, comparată cu timpul semănatului și, deoarece se va întâmpla adesea să trebuiască să semănăm cu lacrimi, ni se cuvine, ca nu cumva întristarea să ne slăbească sau să ne încetinească sârguința, să ne ridicăm mințile spre speranța secerișului. În plus, să ne amintim că nu toți evreii care au fost duși captivi în Babilon au semănat; căci, într-adevăr, printre ei, cei care se împietriseră împotriva lui Dumnezeu și a proorocilor, disprețuiseră toate amenințările, și-au pierdut și orice speranță de întoarcere. Cei în care această disperare clocotea au fost mistuiți în nenorocirile lor; dar cei care au fost susținuți de promisiunea lui Dumnezeu au nutrit în inimile lor speranța secerișului, deși într-un timp de lipsă extremă și-au aruncat sămânța în pământ, ca să zicem așa, la întâmplare. Pentru ca bucuria să ne succeadă întristarea prezentă, să învățăm să ne aplicăm mințile la contemplarea rezultatului pe care Dumnezeu îl promite. Astfel vom experimenta că toți credincioșii adevărați au un interes comun în această profeție: că Dumnezeu nu numai că va șterge lacrimile din ochii lor, ci va răspândi și o bucurie de neînchipuit prin inimile lor.
Răspunde
Răspuns
1. Unde aveți cea mai mare nevoie să vă amintiți că Domnul înconjoară poporul Său ca munții în jurul Ierusalimului?
2. Cum ați experimentat adevărul că Dumnezeu limitează încercările noastre ca să nu cădem?
3. În ce sezon actual de 'semănat' vă invită Domnul să vă încredeți în El pentru un viitor seceriș de bucurie?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Dumnezeul nostru, precum munții înconjoară Ierusalimul, așa înconjoară poporul legământului Tău cu ocrotirea Ta suverană, ca noi, cei ce ne încredem în Tine, să nu fim clătinați niciodată de sceptrul nelegiuirii. Restabilește-ne soarta după harul Tău, prefăcând semănarea noastră în lacrimi într-o seceriș cu bucurie, ca marginile pământului să vadă credincioșia Ta. Păstrează-ne statornici în nădejde până când ne vei aduna pe deplin la Tine.
Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →