← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Iov

Iov 35-36 — cu Matthew Henry

Iov 35-36Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
În lecția de astăzi Matthew Henry ne călăuzește prin răspunsurile măsurate ale lui Elihu la Iov, dezvăluind cum înțelepciunea divină întâlnește plângerea umană. Ascultăm chemarea statornică de a ne încrede în dreptatea lui Dumnezeu chiar și atunci când răspunsurile par întârziate. Expunerea atentă a lui Henry ne ajută să vedem că fiecare cuvânt rostit în necaz poartă greutate și invită la o predare mai adâncă. Pe măsură ce deschidem aceste capitole ne pregătim inimile să primim atât îndreptare cât și mângâiere. Fie ca Duhul să folosească perspectivele lui Henry pentru a ne întări propriile întrebări și a ne apropia mai mult de Făcătorul drept care aude fiecare strigăt.
Citește

Citire

Întoarce-te acum la capitolele 35 și 36 din Iov. Citește cu încetineală, lăsând argumentele lui Elihu să se desfășoare. Observă apelurile repetate la măreția lui Dumnezeu și îndreptarea blândă, dar fermă, oferită lui Iov. Lasă textul să se așeze în duhul tău înainte de a ne întoarce la comentariul lui Henry. Ia-ți timp să marchezi orice expresii care trezesc propriile tale întrebări despre suferință și tăcerea divină.
Studiu
Henry începe prin a identifica cuvintele rele pe care Elihu le impută lui Iov. I. Cuvintele rele pe care Elihu le impută lui Iov, v. 2, 3. Pentru a dovedi răutatea lor el apelează chiar la Iov și la gândurile sale cumpănite, în reflecție: Gândești tu că aceasta este drept? Aceasta arată încrederea lui Elihu că mustrarea pe care o dă acum este dreaptă, căci putea să supună judecății ei chiar și pe Iov însuși. Cei ce au adevărul și dreptatea de partea lor mai devreme sau mai târziu vor avea de partea lor conștiința fiecărui om. De asemenea, aceasta arată buna lui părere despre Iov, că el gândea mai bine decât vorbea și că, deși vorbise greșit, totuși, când își dădea seama de greșeală, nu stăruia în ea. Când am spus, în graba noastră, ceva ce nu era drept, se cuvine să recunoaștem că gândurile noastre următoare ne conving că a fost greșit. Două lucruri mustră aici Elihu pe Iov: — 1. Că se îndreptătea pe sine mai mult decât pe Dumnezeu, ceea ce l-a provocat întâi, cap. xxxii. 2. „Tu ai spus, în fapt, că dreptatea mea este mai mare decât a lui Dumnezeu”, adică „Am făcut mai mult pentru Dumnezeu decât a făcut El vreodată pentru mine; astfel încât, când socotelile se vor echilibra, El va fi socotit datornic față de mine”. Ca și cum Iov ar fi crezut că slujirile sale au fost plătite mai puțin decât meritau și păcatele sale pedepsite mai mult decât meritau, ceea ce este un gând cu totul nedrept și rău pentru orice om să-l adăpostească și mai ales să-l rostească. Când Iov insista atât de mult asupra integrității sale și asupra asprimii purtărilor lui Dumnezeu față de el, spunea în fapt că dreptatea mea este mai mare decât a lui Dumnezeu; pe când, deși am fi oricât de buni și necazurile noastre oricât de mari, suntem vinovați de nedreptate, iar Dumnezeu nu este. 2. Că tăgăduia foloasele și avantajele religiei pentru că suferea aceste lucruri: Ce folos voi avea dacă voi fi curățit de păcatul meu? v. 3. Aceasta este adunat din cap. ix. 30, 31. Chiar de aș face mâinile mele oricât de curate, cu ce sunt mai aproape? Mă vei arunca în șanț. Și cap. x. 15, Dacă sunt rău, vai de mine; dar, dacă sunt drept, este totuna. Psalmistul, când și-a comparat propriile necazuri cu prosperitatea celor răi, a fost ispitit să spună: În zadar mi-am curățit inima, Ps. lxxiii. 13. Iar dacă Iov a spus așa, spunea în fapt că dreptatea mea este mai mare decât a lui Dumnezeu (v. 9); căci, dacă nu câștiga nimic prin religia sa, Dumnezeu îi era mai îndatorat decât el lui Dumnezeu. Dar, deși putea exista oarecare aparență pentru aceasta, totuși nu era drept să-i impute lui Iov aceste cuvinte, când el însuși le făcuse cuvintele rele ale păcătoșilor care prosperau (cap. xxi. 15, Ce folos vom avea dacă ne vom ruga Lui?) și le lepădase îndată. Sfatul celor răi este departe de mine, cap. xxi. 16. Nu este un mod drept de a disputa să le imputi oamenilor acele consecințe ale opiniilor lor pe care ei le leapădă în mod expres. Henry continuă arătând cum Elihu rezolvă dificultatea strigătelor celor asupriți. II. Cum rezolvă Elihu dificultatea. Dacă strigătele celor asupriți nu sunt auzite, vina nu este la Dumnezeu; El este gata să-i asculte și să-i ajute. Dar vina este la ei înșiși; cer și nu primesc, dar aceasta pentru că cer greșit, Iacov iv. 3. Ei strigă din pricina brațului celor puternici, dar este un strigăt de plângere, un strigăt de tânguire, nu un strigăt de pocăință și rugăciune, strigătul firii și al patimii, nu al harului. Vezi Osea vii. 14: N-au strigat către Mine din toată inima lor când au urlat în aşternuturile lor. Cum putem atunci aştepta ca ei să fie ascultaţi şi ajutaţi? Henry răspunde apoi cuvântului deznădăjduit al lui Iov despre faptul că nu-L vede pe Dumnezeu. II. Răspunsul pe care Elihu îl dă acestui cuvânt deznădăjduit pe care îl rostise Iov este acesta: 1. Că, atunci când privea spre Dumnezeu, nu avea niciun motiv întemeiat să vorbească astfel deznădăjduit: Judecata este înaintea Lui, adică „El ştie ce are de făcut şi va face totul cu înţelepciune şi dreptate desăvârşită; El are planul şi modelul întreg al providenţei înaintea Sa şi ştie ce va face, ceea ce noi nu ştim, şi de aceea nu înţelegem ce face El. Este o zi a judecăţii înaintea Lui, când toate dezordinile aparente ale providenţei vor fi îndreptate şi capitolele întunecate ale ei vor fi explicate. Atunci vei vedea sensul deplin al acestor evenimente întunecate şi perioada finală a acestor evenimente sumbre; atunci vei vedea faţa Lui cu bucurie; de aceea încrede-te în El, sprijineşte-te pe El, aşteaptă-L şi crede că la urmă rezultatul va fi bun”. Când ne gândim că Dumnezeu este în mod infinit înţelept, drept, credincios şi că este un Dumnezeu al judecăţii (Isaia xxx. 18), nu vom vedea niciun motiv de a deznădăjdui de ajutor de la El, ci tot motivul din lume de a nădăjdui în El, că va veni la timpul cuvenit, în cel mai bun timp. 2. Că, dacă nu văzuse încă un sfârşit al necazurilor sale, motivul era că nu se încredea astfel în Dumnezeu şi nu-L aştepta (v. 15): „Pentru că nu este aşa, pentru că nu te încrezi astfel în El, de aceea necazul care a venit la început din dragoste are acum amestecată nemulţumirea. Acum Dumnezeu te-a cercetat în mânia Sa, socotind foarte rău că nu poţi găsi în inima ta să te încrezi în El, ci adăposteşti astfel de gânduri grele şi bănuielnice despre El”. Dacă există amestecuri de mânie dumnezeiască în necazurile noastre, nouă înşine ne este de vină; este pentru că nu ne purtăm cum se cuvine sub ele; ne certăm cu Dumnezeu şi suntem nerăbdători, nerăbdători şi neîncrezători în providenţa dumnezeiască. Aceasta a fost situaţia lui Iov. Nebunia omului îi strâmbă calea, iar apoi inima lui se frământă împotriva Domnului, Proverbe xix. 3. Totuşi Elihu crede că Iov, fiind în mare strâmtorare, nu cunoştea şi nu lua în seamă aceasta cum ar fi trebuit, că era propria lui vină că nu fusese încă eliberat. Conchide deci că Iov îşi deschide gura în zadar (v. 16) plângându-se de necazurile sale şi cerând îndreptare, sau îndreptăţindu-se pe sine şi lămurindu-şi propria nevinovăţie; este totul în zadar, pentru că nu se încrede în Dumnezeu şi nu-L aşteaptă şi nu are o cuvenită privire spre El în necazurile sale. El spusese multe, înmulţise cuvintele, dar toate fără cunoştinţă, toate fără niciun folos, pentru că nu se întărea în Dumnezeu şi nu se smerea înaintea Lui. Este în zadar pentru noi fie să apelăm la Dumnezeu, fie să ne achităm dacă nu ne silim să răspundem scopului pentru care este trimis necazul, şi în zadar să ne rugăm pentru uşurare dacă nu ne încredem în Dumnezeu; căci să nu creadă omul acela care nu se încrede în Dumnezeu că va primi ceva de la El, Iacov i. 7. Sau aceasta poate privi tot ce spusese Iov. Arătând absurditatea unor pasaje din discursul său, conchide că erau multe alte pasaje care erau în acelaşi fel roadele neştiinţei şi greşelii sale. El nu-l condamna, ca ceilalţi prieteni ai săi, ca pe un ipocrit, ci îl acuza doar de păcatul lui Moise, vorbind fără chibzuinţă cu buzele sale când duhul său era provocat. Când facem şi noi aşa la orice vreme (şi cine este acela care nu greşeşte în cuvânt?) este o îndurare să ni se spună şi trebuie să primim aceasta cu răbdare şi cu bunătate, aşa cum a făcut Iov, nu repetând, ci retractând ceea ce am spus greşit.
Considerați

Considerare

Henry încheie introducând discursul ulterior al lui Elihu despre purtările drepte ale lui Dumnezeu. Elihu, după ce l-a mustrat pe larg pe Iov pentru unele din cuvintele sale nechibzuite, la care Iov nu avea nimic de spus în apărare, vine acum mai general să-l îndrepte în noţiunile sale despre purtările lui Dumnezeu faţă de el. Ceilalţi prieteni ai săi stătuseră la faptul că, pentru că era un om rău, de aceea necazurile sale erau atât de mari şi atât de lungi. Dar Elihu susţinea doar că necazul fusese trimis pentru încercarea lui şi că de aceea fusese prelungit pentru că Iov nu era încă pe deplin smerit sub el, nici nu se acomodase cum se cuvine cu el. El aduce multe motive, luate din înţelepciunea şi dreptatea lui Dumnezeu, din grija Sa faţă de poporul Său şi mai ales din măreţia şi puterea Sa atotputernică, cu care, în acest capitol şi în cel următor, îl îndeamnă să se supună mâinii lui Dumnezeu. Aici avem: I. Prefaţa sa, ver. 2-4. II. Relatarea pe care o dă despre metodele providenţei lui Dumnezeu faţă de copiii oamenilor, după cum se poartă ei, ver. 5-15. III. Avertismentul drept şi sfatul bun pe care i le dă lui Iov în legătură cu aceasta, ver. 16-21. IV. Demonstraţia suveranităţii şi atotputerniciei lui Dumnezeu, pe care o dă prin exemple din lucrările providenţei obişnuite şi care este un motiv pentru care trebuie să ne supunem cu toţii Lui în purtările Sale faţă de noi, ver. 22-33. Aceasta o urmăreşte şi o lărgeşte în capitolul următor.
Răspunde

Răspuns

Unde, în împrejurările tale actuale, ai putea fi ispitit să pui la îndoială folosul dreptăţii? Cum schimbă aducerea aminte de înălţimea infinită a lui Dumnezeu deasupra păcatelor şi slujirilor noastre felul în care te rogi? În ce domeniu te invită Duhul să te încrezi că judecata rămâne înaintea Lui chiar atunci când uşurarea este întârziată?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte Ceresc, în orice vreme de necaz, întoarce ochii noștri în sus spre dreptatea Ta neschimbătoare, ca să ne aducem aminte că Tu ești înălțat mai presus de toate și niciodată nedrept în lucrările Tale. Liniștește inimile noastre prin Duhul Tău, ca să Te căutăm pe Tine ca Făcătorul nostru, în loc să ne împotrivim judecăților Tale înțelepte, și dă-ne o încredere smerită că așteptarea de la Tine nu este niciodată zadarnică. Întărește-ne să ne rugăm cu sinceritate și să ne odihnim în nădejdea evangheliei că mila Ta îi susține pe cei ce Te cheamă. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →