Eterniseed › Curriculum › Iosua
Iosua 7-8 — cu Barnes
Deschidere
În această lecție ne întoarcem la Notele lui Albert Barnes asupra Bibliei pentru îndrumare prin capitolele 7 și 8 din Iosua. Expunerea atentă verset cu verset a lui Barnes deschide istoria primei înfrângeri a lui Israel și a victoriei ulterioare, urmărind legământul dintre Domnul și poporul Său. Comentariile sale luminează atât avertismentele solemne împotriva păcatului ascuns, cât și ascultarea reînnoită care urmează pocăinței. Pe măsură ce ascultăm explicațiile sale cumpătate, suntem invitați să vedem cum evenimentele antice mai învață și astăzi Biserica. Duhul să ne dăruiască inimi atente pe măsură ce studiem împreună aceste capitole.
Citește
Citire
Cităm acum în întregime capitolele 7 și 8 din Iosua. Aceste două capitole consemnează fărădelegea lui Israel la Ierihon, înfrângerea care a urmat la Ai, descoperirea și judecata lui Ahan și restaurarea victoriei de către Domnul. Acordă timp pentru a auzi narațiunea fără grabă, observând trecerea de la durerea națională la credincioșia reînnoită față de legământ. Lasă textul însuși să pregătească drumul pentru expunerea care urmează.
Studiu
Barnes începe prin a trata fărădelegea consemnată în versetul 1.
Versetul 1. A săvârșit o fărădelege - (compară cu nota la Leviticul 5:15), „a acționat cu viclenie și a comis o încălcare a credinței”. Aceasta descrie în mod potrivit păcatul lui Ahan, care furase și ascunsese ceea ce fusese închinat lui Dumnezeu prin anatema Iosua 6:19. „Fărădelegea” a fost fapta unui singur om, totuși este imputată întregului Israel, care împărtășește și pedeapsa ei Iosua 7:5. Aceasta nu trebuie explicată ca și cum tot poporul ar fi participat la lăcomia care a dus la păcatul lui Ahan Iosua 7:21. Națiunea ca națiune era în legământ cu Dumnezeu și este tratată de El nu doar ca un număr de indivizi care trăiesc împreună pentru propriile scopuri sub instituții comune, ci ca un întreg organic constituit divin. De aceea, păcatul lui Ahan a pângărit și ceilalți membri ai comunității, nu doar pe el însuși, și a lipsit poporul în mod colectiv de sfințenie înaintea lui Dumnezeu și de acceptare din partea Lui.El explică apoi folosirea sorții în versetul 14.
Versetul 14. Domnul ia - adică prin sorți. Cuvântul ebraic pentru sorți sugerează că s-au folosit pietre mici, probabil albe și negre. Acestea au fost probabil scoase dintr-un cufăr (compară expresiile din Iosua 18:11; Iosua 19:1). Sorții erau priviți ca fiind îndrumați în rezultat de Dumnezeu (referință din margine); de aceea au fost folosiți în multe ocazii importante de către evrei și de alte națiuni în timpurile antice. De exemplu: (1) pentru împărțire, ca a Canaanului între cele douăsprezece seminții Numeri 26:55; a cetăților levitice (Iosua 21:4 și următoarele); a prăzii sau a captivilor luați în război Ioel 3:3. (2) pentru descoperirea vinovatului, ca în cazul lui Ahan, Ionatan 1 Samuel 14:42 și Iona Iona 1:7. (3) pentru determinarea persoanelor care să întreprindă o acțiune periculoasă sau războinică Judecători 20:10. (4) pentru numirea în funcții importante (Leviticul 16:8 și următoarele; Faptele 1:26); sau pentru împărțirea îndatoririlor sau privilegiilor unei slujbe între cei implicați 1 Cronici 24:31; Luca 1:9. Aruncarea sorților înaintea lui Haman Estera 3:7 pare să fi avut scopul de a determina ziua norocoasă pentru întreprinderea sa împotriva evreilor. Un pasaj Proverbe 18:18 indică poate și folosirea sorților pentru a decide un litigiu.Barnes abordează apoi caracterul național al păcatului și ispășirea lui în versetul 24.
Versetul 24. Păcatul fusese național (nota la Iosua 7:1), și în consecință ispășirea lui a fost la fel de națională. Întreaga națiune, fără îndoială prin reprezentanții ei obișnuiți, a luat parte la executarea sentinței. Ahan căzuse prin propria faptă sub anatemă Iosua 6:18 și, în consecință, el și ai lui au fost tratați ca și comunitățile astfel închinate Deuteronomul 13:15-17. S-ar părea de asemenea că familia lui Ahan trebuie să fi fost complice la păcatul lui; căci prada furată cu greu ar fi putut fi ascunsă în cortul lui fără ca ei să fie conștienți de aceasta.
Considerați
Considerare
Barnes încheie prin a cântări plasarea potrivită a ceremoniei altarului la sfârșitul capitolului 8.
Versetele 30-35. Relatarea acestei solemnități este foarte scurtă. O cunoaștere a Deuteronomului 27:0 este evident presupusă; și cele trei acte distincte ale solemnității sunt numite distinct doar atât cât este necesar pentru a arăta că poruncile lui Moise date acolo au fost pe deplin împlinite de Iosua. Este greu de evitat convingerea că aceste versete sunt aici în afara locului lor propriu și original. Legătura dintre Iosua 8:29 și Iosua 9:1 este firească și evidentă; iar în Iosua 9:3, înșelăciunea gabaoniților este prezentată ca izvorând din spaima cauzată de căderea Ierihonului și Ai. Este, de altfel, extrem de improbabil ca o solemnitate de acest fel în chiar centrul țării să fie întreprinsă de Iosua în timp ce întregul district înconjurător se afla în mâinile dușmanului; sau ca, dacă ar fi fost întreprinsă, să fi fost dusă la îndeplinire fără a fi tulburată.
Răspunde
Răspuns
Cum modelează legătura legământului dintre Dumnezeu și poporul Său înțelegerea noastră asupra responsabilității colective astăzi? În ce feluri ar putea păcatul ascuns să mai împiedice mărturia și înaintarea Bisericii? Ce pași de pocăință și ascultare reînnoită ne cheamă Domnul să facem după anotimpuri de înfrângere?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, cercetează inimile noastre în lumina Cuvântului Tău din Iosua, ca orice păcat ascuns să fie mărturisit și îndepărtat dintre noi. Prin Duhul Tău, dăruiește-ne har să umblăm în ascultare de legământ, ca să cunoaștem atât sfânta Ta judecată, cât și bucuria milei Tale restauratoare. Întărește-ne să Te urmăm cu credință smerită, ca Numele Tău singur să fie înălțat printre neamuri. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →