← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Iosua

Ios 13-14 — cu Matthew Henry

Iosua 13-14Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Matthew Henry ne ghidează astăzi prin distribuirea măsurată a Canaanului, unde cucerirea lasă loc moștenirii. Comentariul său evidențiază modul în care Dumnezeu împlinește promisiunile antice în timp ce onorează slujirea credincioasă a lui Iosua la bătrânețe. Vedem alocarea atentă a pământului care asigură viitorul fiecărei seminții și prefigurează realități spirituale mai mari. Reflecțiile lui Henry ne amintesc că fiecare graniță și porțiune reflectă înțelepciunea divină mai degrabă decât strădania umană. Pe măsură ce îi urmăm expunerea, descoperim încurajare proaspătă pentru a ne încrede în timpul lui Dumnezeu atât în providență cât și în odihnă. Lăsați cuvintele sale să ne atragă mai adânc în povestea așezării lui Israel și în propria noastră umblare a credinței.
Citește

Citire

Întoarceți-vă acum la Iosua capitolele 13 și 14. Ascultați instrucțiunile Domnului către un conducător îmbătrânit și împărțirea ordonată a teritoriului deja câștigat. Observați cum textul consemnează atât ceea ce rămâne cât și ceea ce este stabilit prin sorți. Permiteți numelor și granițelor să vă amintească de credincioșia lui Dumnezeu față de fiecare promisiune. Citiți încet, invitând Duhul să arate cum aceste alocări antice mai vorbesc încă despre moștenirea noastră în Hristos.
Studiu
Henry începe prin a pune înaintea cititorului anii înaintați ai lui Iosua. Aici, I. Dumnezeu îi amintește lui Iosua de bătrânețea sa, v. 1. 1. Se spune că Iosua era bătrân și înaintat în ani, iar el și Caleb erau în acest timp singurii bătrâni printre miile lui Israel, niciunul în afară de ei dintre toți cei numărați la Muntele Sinai fiind acum în viață. El fusese un om al războiului din tinerețe (Exod. XVII, 10); dar acum cedează în fața infirmităților vârstei, cu care este zadarnic ca cei mai puternici să încerce să lupte. Se pare că Iosua nu avea aceeași putere și vigoare la bătrânețe ca Moise; toți cei care ajung la bătrânețe nu o găsesc la fel de bună; în general, zilele bătrâneții sunt zile rele și fără plăcere, nici așteptare de slujire din ele. 2. Dumnezeu îi atrage atenția asupra acestui fapt: Dumnezeu i-a spus: 'Ești bătrân'. Observație: Este bine ca cei bătrâni și înaintați în ani să fie puși în amintire de acest fapt. Unii au fire albe ici și colo și nu le observă (Osea VII, 9); nu le place să se gândească la asta și de aceea au nevoie să li se spună, ca să fie grăbiți să facă lucrarea vieții și să se pregătească pentru moarte, care vine spre ei rapid. Dar Dumnezeu menționează vârsta lui Iosua și infirmitățile crescânde, (1.) Ca motiv pentru care ar trebui acum să lase deoparte gândurile de a continua războiul; nu poate aștepta să vadă un sfârșit rapid al acestuia, căci mai rămânea mult pământ, poate mai mult decât credea, de posedat, în mai multe părți îndepărtate una de alta: și nu era potrivit ca la vârsta lui să fie pus la oboseala reînnoirii războiului și a purtării lui în locuri atât de îndepărtate; nu, era de ajuns pentru el că redusese corpul țării. 'Să fie adunat la odihnă cu cinste și mulțumirile poporului său pentru bunele slujbe aduse lor, și cucerirea marginilor țării să fie lăsată celor ce vor veni după el.' Așa cum el intrase în ostenelile lui Moise, tot așa să intre alții în ale lui și să aducă piatra de vârf, a cărei așezare era rezervată lui David mult mai târziu. Observați, Dumnezeu ia în considerare starea poporului Său și nu vrea ca ei să fie împovărați cu lucrare peste puterea lor. Nu se poate aștepta ca oamenii bătrâni să facă ceea ce au făcut pentru Dumnezeu și țara lor. (2.) Ca motiv pentru care ar trebui să se aplice rapid la împărțirea a ceea ce cucerise. Acea lucrare trebuie făcută și făcută repede; era necesar ca el să prezideze la împlinirea ei și de aceea, fiind bătrân și înaintat în ani și puțin probabil să mai continue mult, să facă din aceasta ultima sa slujbă adusă lui Dumnezeu și lui Israel. Toți oamenii, dar mai ales cei bătrâni, ar trebui să se pună să facă repede ceea ce trebuie făcut înainte de a muri, ca nu cumva moartea să-i împiedice, Ecl. IX, 10. Henry examinează apoi teritoriile care mai așteptau cucerirea. II. El îi dă o socoteală particulară a pământului care mai rămăsese necucerit, care era destinat lui Israel și pe care, la timpul potrivit, aveau să-l stăpânească dacă nu puneau ei înșiși un obstacol în propria ușă. Sunt menționate diverse locuri, unele în sud, ca țara filistenilor, condusă de cinci domni, și pământul care se întindea spre Egipt (v. 2, 3), unele spre apus, ca cel care se întindea spre sidonieni (v. 4), unele spre răsărit, ca tot Libanul (v. 5), unele spre nord, ca cel de la intrarea Hamatului, v. 5. Iosua este informat despre acestea și le-a făcut cunoscute poporului, 1. Ca să fie mai mișcați de bunătatea lui Dumnezeu față de ei în a le da acest pământ bun și astfel să fie îndemnați să-L iubească și să-L slujească; căci, dacă ceea ce aveau era prea puțin, Dumnezeu le-ar mai da și altele, 2 Sam. XII, 8. 2. Ca să nu fie ispitiți să facă vreo alianță sau să contracteze vreo familiaritate primejdioasă cu acești vecini ai lor încât să învețe căile lor, ci mai degrabă să fie geloși pe ei, ca un popor care îi ține departe de dreptul lor și cu care aveau pricină dreaptă de ceartă. 3. Ca să se țină într-o postură de război și să nu se gândească să lase armura atâta timp cât mai rămânea pământ de posedat. Nici noi nu trebuie să lăsăm deoparte armura spirituală, nici să fim fără veghe, până ce victoria noastră va fi desăvârșită în împărăția slavei. Henry explică apoi porunca de a împărți pământul prin sorți. 3. Că Iosua nu trebuie să-l împartă după voia sa. Deși era un om foarte înțelept, drept și bun, nu trebuie lăsat la el să dea fiecărei seminții ce voia; ci trebuie s-o facă prin sorți, care încredința chestiunea în întregime lui Dumnezeu și hotărârii Sale, căci El este Cel ce hotărăște hotarele locuinței noastre, și judecata fiecărui om trebuie să vină de la El. Dar Iosua trebuie să prezideze în această afacere, să conducă acest apel solemn la Providență și să vadă ca sorții să fie trași cinstit și fără fraudă, și ca fiecare seminție să se supună. Sorții într-adevăr fac să înceteze certurile, Prov. XVIII, 18. Dar, dacă asupra acestui sorț ar apărea vreo controversă, Iosua prin înțelepciunea și autoritatea sa trebuie s-o hotărască și să prevină orice consecințe rele. Iosua trebuie să aibă cinstea de a împărți pământul, (1.) Pentru că suportase oboseala cuceririi lui: și când, prin mâna lui, fiecare seminție primea alocarea sa, ar fi astfel făcuți mai conștienți de obligațiile lor față de el. Și ce plăcere trebuie să fie pentru un om cu un spirit public ca al lui Iosua să vadă poporul care îi era atât de drag mâncând din osteneala mâinilor sale! (2.) Ca să fie aici un tip al lui Hristos, care nu numai că a cucerit pentru noi porțile iadului, ci ne-a deschis porțile cerului și, după ce a cumpărat moștenirea veșnică pentru toți credincioșii, îi va pune la timpul potrivit pe toți în posesia ei.
Considerați

Considerare

Henry reflectează mai târziu asupra seminției lui Levi care nu primește porțiune teritorială. [4.] De două ori în acest capitol se ia în seamă că seminției lui Levi Moise nu i-a dat moștenire (v. 14, 33), căci așa rânduise Dumnezeu, Num. XVIII, 20. Dacă li s-ar fi hotărât un sorț întreg pentru ei înșiși, Moise i-ar fi slujit întâi, nu pentru că era seminția sa, ci pentru că era a lui Dumnezeu; dar ei trebuie să fie îngrijiți într-alt mod; locuințele lor trebuie să fie risipite în toate semințiile, iar întreținerea lor adusă din toate semințiile, și Dumnezeu Însuși era partea atât a moștenirii cât și a paharului lor, Deut. X, 9; XVIII, 2. Henry încheie legând sorții de distribuirea de către Hristos a moștenirii veșnice. III. Regula după care au mers a fost sorțul, v. 2. Rânduirea acestuia este a Domnului, Prov. XVI, 33. A fost folosit aici într-o afacere de greutate, care altfel nu putea fi acomodată spre satisfacție universală, și a fost folosit într-un mod solemn religios ca un apel la Dumnezeu, prin consimțământul părților. În împărțirea prin sorți, 1. S-au încredințat lui Dumnezeu și înțelepciunii și suveranității Sale, crezând că El este mai potrivit să hotărască pentru ei decât ei pentru ei înșiși. Ps. XLVII, 4, El va alege moștenirea noastră pentru noi. 2. Și-au mărturisit voința de a se supune hotărârii sale; căci fiecare om trebuie să ia ceea ce îi este sorțul și să facă ce poate mai bun din el. În aluzie la aceasta se spune că obținem o moștenire în Hristos (Ef. I, 11), eklerothemen — am obținut-o prin sorți, așa înseamnă cuvântul; căci este obținută printr-o rânduială divină. Hristos, Iosua nostru, dă viață veșnică tuturor celor ce I-au fost dați, Ioan XVII, 2.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața voastră vă cere Dumnezeu să încetați din strădanie și pur și simplu să primiți ceea ce El a asigurat deja? Cum ar putea amintirea moștenirii voastre spirituale să schimbe modul în care priviți granițele sau limitările prezente? Ce pas de încredere puteți face astăzi ca să trăiți ca unul care a primit o parte de neclintit în Hristos?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne milostiv, primim din mâna Ta porțiunile pe care ni le-ai rânduit, încrezându-ne în timpul Tău pentru fiecare promisiune ce urmează a fi împlinită și odihnindu-ne în moștenirea asigurată nouă în Hristos. Întărește-ne prin Duhul Tău ca să slujim cu devotament deplin cât timp mai avem putere și să găsim mulțumire în hotarele pe care le-ai trasat cu dragoste. Fie ca zilele noastre să aducă slavă Numelui Tău pe măsură ce umblăm în credincioșia pe care doar Tu o dai. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →