← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Osea

Osea 11-12 — cu Matthew Henry

Osea 11-12Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Osea 11–12 deschide o fereastră spre inima tandră a lui Dumnezeu față de un popor rătăcit. Cu discernământ pastoral și precizie scripturistică, Henry urmărește dragostea statornică a Domnului, răzvrătirea încăpățânată a lui Israel și victoria surprinzătoare a milei asupra judecății. Reflecțiile sale ne invită să medităm cum compasiunea divină ajunge încă la cei care s-au abătut. Ascultându-i glasul, fie ca inimile noastre să fie mișcate spre recunoștință și încredere reînnoită în Dumnezeu care refuză să renunțe la ai Săi.
Citește

Citire

Acordă un moment de liniște pentru a citi integral capitolele 11 și 12 din Osea. Lasă cuvintele profetului să te învăluie, observând tonurile alternante de durere, avertizare și speranță. Acordă o atenție deosebită imaginilor cu un părinte iubitor și un copil rătăcit. Cere Duhului să-ți pregătească inima pentru perspectivele pe care Matthew Henry le va aduce acestor pasaje străvechi, dar mereu actuale.
Studiu
Henry începe prin a examina purtările pline de har ale lui Dumnezeu față de Israel. I. Dumnezeu a fost foarte îndurător cu Israel. Ei au fost un popor pentru care El a făcut mai mult decât pentru orice alt popor de sub cer și căruia i-a dat mai mult, lucruri de care sunt aici, nu voi spune mustrați (căci Dumnezeu dă și nu mustră), ci amintiți, ca o agravare a păcatului lor și o încurajare la pocăință. 1. El a avut o bunătate față de ei când erau tineri (v. 1): Când Israel era copil, atunci l-am iubit; când au început să se înmulțească într-o națiune în Egipt, Dumnezeu și-a pus atunci dragostea asupra lor și i-a ales pentru că i-a iubit, pentru că voia să-i iubească, Deuteronom 7:7,8. Când erau slabi și neajutorați ca niște copii, nebuni și îndărătnici ca niște copii, când erau izgoniți și copii expuși, atunci Dumnezeu i-a iubit; i-a compătimit și și-a arătat bunăvoința față de ei; i-a purtat ca doica pe copilul care suge, i-a hrănit și le-a îngăduit obiceiurile. Observă: Cei care au crescut, ba chiar cei care au îmbătrânit, trebuie adesea să reflecteze asupra bunătății lui Dumnezeu față de ei în copilărie. 2. El i-a eliberat din casa robiei: L-am chemat pe fiul Meu din Egipt, pentru că era fiu, pentru că era fiu iubit. Când Dumnezeu a cerut eliberarea lui Israel de la Faraon, i-a numit pe ei fiul Său, întâiul Său născut. Observă: Pe cei pe care Dumnezeu îi iubește, îi cheamă din robia păcatului și a Satanei la slăbita glorioasă a copiilor Săi. Aceste cuvinte se spune că au fost împlinite în Hristos, când, la moartea lui Irod, El și părinții Săi au fost chemați din Egipt (Matei 2:15), astfel încât cuvintele au un dublu aspect, vorbind istoric despre chemarea lui Israel din Egipt și profetic despre aducerea lui Hristos de acolo; iar prima a fost un tip al celei din urmă și un angajament și o arvună a multelor și marilor favoruri pe care Dumnezeu le avea în rezervă pentru acel popor, în special trimiterea Fiului Său în lume și aducerea Lui din nou în pământul lui Israel când L-au alungat cu neîndurare și El ar fi putut pe drept să nu se mai întoarcă niciodată. Chemarea lui Hristos din Egipt a fost o figură a chemării tuturor celor ce sunt ai Lui, prin El, din robia spirituală. 3. El le-a dat o educație bună, a avut grijă de ei, s-a ostenit cu ei, nu doar ca un tată sau un tutor, ci, așa este condescendența harului divin, ca o mamă sau o doică (v. 3): L-am învățat și pe Efraim să meargă, așa cum este învățat un copil cu sfori de conducere. Când erau în pustie, Dumnezeu i-a condus prin stâlpul de nor și de foc, le-a arătat calea pe care trebuiau să meargă și i-a purtat, luându-i de brațe. I-a învățat să meargă pe calea poruncilor Sale, prin rânduielile legii ceremoniale, care erau ca niște tutori și guvernatori pentru acel popor minor. I-a luat de brațe, ca să-i călăuzească, ca să nu rătăcească, și să-i țină sus, ca să nu se poticnească și să cadă. Astfel sunt susținuți și Israelul spiritual al lui Dumnezeu. Tu m-ai ținut de mâna mea dreaptă, Psalmul 73:23. 4. Când ceva nu era în regulă cu ei sau erau oricât de puțin deranjați, El era medicul lor: 'I-am vindecat; nu doar am avut grijă tandră de ei (un prieten poate face asta), ci am lucrat o vindecare eficientă: doar un Dumnezeu poate face asta. Eu sunt Domnul care te vindecă (Exod 15:26), care îndreaptă toate necazurile tale.' 5. I-a adus în slujba Sa prin metode blânde și delicate (v. 4): I-am tras cu funii de om, cu legături de dragoste. Observă: Este lucrarea lui Dumnezeu să atragă sufletele sărmane la Sine; și nimeni nu poate veni la El dacă nu-l atrage, Ioan 6:44. El atrage, (1.) Cu funiile omului, cu astfel de funii cu care trag oamenii care au un principiu de umanitate sau cu astfel de funii cu care sunt trași oamenii; a tratat cu ei ca oamenii, într-un mod echitabil și rațional, într-un mod ușor și blând, cu funiile lui Adam. A tratat cu ei ca și cu Adam în nevinovăție, aducându-i deodată într-un paradis și într-un legământ cu Sine. (2.) Cu legături de dragoste sau funii de căruță de dragoste. Acest cuvânt înseamnă funii mai puternice decât cele dintâi. Nu i-a alungat cu forță în slujba Sa, fie că voiau sau nu, nici nu i-a condus cu asprime, nici nu i-a reținut prin violență, ci atracțiile Sale au fost toate iubitoare și îndrăgite, toate dulci și blânde, ca să-i învingă cu bunătate. Moise, pe care l-a făcut călăuza lor, a fost cel mai blând om din lume. Bunătățile printre oameni le numim de obicei obligații sau legături, legături de dragoste. Astfel Dumnezeu atrage cu mireasma unguentelor Sale bune (Cântarea Cântărilor 1:4), atrage cu bunătate iubitoare, Ieremia 31:3. Astfel Dumnezeu se poartă cu noi și trebuie să ne purtăm la fel cu cei care sunt sub instrucțiunea și conducerea noastră, să ne purtăm rațional și blând cu ei. 6. I-a ușurat de poverile sub care gemuseră mult timp: Am fost pentru ei ca cei ce iau jugul de pe fălcile lor, aluzând la grija agricultorului bun, care este milostiv cu animalul său și nu-l obosește cu muncă grea și constantă. Probabil, în acele vremuri, jugul de pe gâtul boilor era fixat cu un fel de căpăstru sau frâu peste fălci, care muia gura boului. Israel în Egipt era astfel restrâns de la bucuriile mângâierilor lor și constrâns la muncă grea; dar Dumnezeu i-a ușurat, a îndepărtat umărul lor de la povară, Psalmul 81:6. Observă: Libertatea este o mare îndurare, mai ales din robie. 7. Le-a dat hrană potrivită. În Egipt au avut parte de greutăți, dar, când Dumnezeu i-a scos, le-a pus mâncare, așa cum agricultorul, când și-a descărcat vitele, le dă furaj. Dumnezeu a plouat mană în jurul taberei lor, pâine din cer, hrană de îngeri; alte făpturi își caută hrana, dar Dumnezeu a pus hrană poporului Său, așa cum facem noi copiilor noștri, a fost El însuși aprovizionatorul și tăietorul lor, i-a prevenit cu binecuvântările bunătății. Apoi explorează dezbaterea interioară divină dintre dreptate și milă. 1. Dezbaterea plină de har a lui Dumnezeu în Sine însuși cu privire la cazul lui Israel, o dezbatere între dreptate și milă, în care victoria înclină clar spre partea milei. Uimiți-vă, ceruri! de aceasta și minunați-vă, pământule! de slava bunătății lui Dumnezeu. Nu că există astfel de lupte în Dumnezeu ca în noi sau că El este vreodată fluctuant sau nehotărât; nu, El este într-un singur gând și îl cunoaște; dar sunt expresii după felul oamenilor, menite să arate ce severitate merita păcatul lui Israel și totuși cum harul divin ar fi slăvit în cruțarea lor cu toate acestea. Legătura acestui lucru cu ceea ce merge înainte este foarte surprinzătoare; s-a spus despre Israel (v. 7) că era înclinat să se îndepărteze de Dumnezeu, că deși au fost chemați la El nu voiau să-L înalțe, după care, s-ar crede, ar fi urmat: 'Acum sunt hotărât să-i distrug și să nu le mai arăt niciodată milă.' Nu, așa este suveranitatea milei, așa libertatea, plinătatea harului divin, încât urmează imediat: Cum să te dau? Vezi aici, (1.) Propunerile pe care le face dreptatea cu privire la Israel, a căror sugestie este aici implicată. Să fie dat Efraim, așa cum este dat un fiu incorigibil să fie dezmoștenit, așa cum este dat un pacient incurabil de medicul său. Să fie dat pierzaniei. Să fie dat Israel în mâna vrăjmașului, ca un miel leului ca să fie sfâșiat în bucăți; să fie făcuți ca Adma și puși ca Țeboim, cele două cetăți care împreună cu Sodoma și Gomora au fost distruse de foc și pucioasă plouate din cer asupra lor; să fie nimiciți cu desăvârșire și ireparabil și să fie făcuți la fel de asemenea acestor cetăți în pustiire pe cât au fost în păcat. Blestemul care este scris în lege să fie executat asupra lor, ca întregul pământ să fie pucioasă și sare, ca răsturnarea Sodomei și Gomorei, Admei și Țeboimului, Deuteronom 29:23. Efraim și Israel merită să fie astfel abandonați, iar Dumnezeu nu le va face niciun rău dacă se poartă astfel cu ei. (2.) Opoziția pe care o face mila acestor propuneri: Cum să fac? Așa cum tatăl tandru se ceartă cu sine: 'Cum pot să alung pe fiul meu neascultător? căci el este fiul meu, deși este neascultător; cum pot să găsesc în inima mea să fac asta?' Astfel: 'Efraim a fost un fiu drag, un copil plăcut: Cum pot să fac? Este copt pentru ruină; judecățile stau gata să-l apuce; nu lipsește nimic decât să-l dau, dar nu pot face asta. Au fost un popor aproape de Mine; mai sunt unii buni printre ei; ai lor sunt copiii legământului; dacă sunt nimiciți, vrăjmașul va triumfa; poate că totuși se vor pocăi și se vor reforma; și de aceea cum pot să fac?' Observă: Dumnezeul cerului este încet la mânie și este mai ales nevrând să abandoneze un popor la ruină desăvârșită pe cei care au fost în relație specială cu El. Vezi cum lucrează mila la menționarea acelor proceduri severe: Inima Mea s-a întors în Mine, așa cum spunem, Inima noastră ne lipsește, când venim să facem un lucru care este împotriva firii noastre. Dumnezeu vorbește ca și cum ar fi conștient de o ciudată luptă de afecțiuni în compasiune față de Israel: ca Plângeri 1:20, Măruntaiele mele sunt tulburate; inima Mea s-a întors în Mine. Așa cum urmează aici, Pocăințele Mele s-au aprins împreună. Măruntaiele Lui tânjeau spre ei, iar sufletul Lui era mâhnit pentru păcatul și nenorocirea lor, Judecători 10:16. Compară Ieremia 31:20. De când am vorbit împotriva lui, măruntaiele Mele s-au tulburat pentru el. Când Dumnezeu urma să-L dea pe Fiul Său ca jertfă pentru păcat și Mântuitor pentru păcătoși, nu a spus: Cum să-L dau? Nu, nu L-a cruțat pe propriul Său Fiu; a plăcut Domnului să-L zdrobească; și de aceea Dumnezeu nu L-a cruțat, ca să ne poată cruța pe noi. Dar acesta este doar limbajul zilei răbdării Sale; când oamenii au păcătuit asta și vine ziua cea mare a mâniei Sale, atunci nu se face nicio dificultate; ba chiar, Mă voi râde de nenorocirea lor. Henry continuă să declare hotărârea finală plină de har a acelei dezbateri. 3. Temeiul și rațiunea acestei hotărâri: Căci Eu sunt Dumnezeu și nu om, Sfântul lui Israel. Ca să-i încurajeze, să spere că vor găsi milă, luați în considerare, (1.) Ce este El în Sine: El este Dumnezeu și nu om, ca în alte lucruri, așa și în iertarea păcatului și cruțarea păcătoșilor. Dacă ar fi ofensat un om ca ei, el nu ar fi, nu ar fi putut suporta; patima lui ar fi copleșit compasiunea lui și ar fi executat aprinderea mâniei lui; dar Eu sunt Dumnezeu și nu om. El este Domn al mâniei Sale, în timp ce mânia oamenilor o stăpânește de obicei pe ei. Dacă un prinț pământesc ar fi într-o astfel de strâmtorare între dreptate și milă, ar fi pierdut cum să compromită problema între ele; dar Cel care este Dumnezeu și nu om știe cum să găsească o soluție pentru a asigura onoarea dreptății Sale și totuși să avanseze onoarea milei Sale. Compasiunile omului nu sunt nimic în comparație cu îndurările tandre ale Dumnezeului nostru, ale cărui gânduri și căi, în primirea păcătoșilor care se întorc, sunt cu mult mai presus de ale noastre pe cât este cerul deasupra pământului, Isaia 55:9. Observă: Este o mare încurajare pentru speranța noastră în milele lui Dumnezeu să ne amintim că El este Dumnezeu și nu om. El este Sfântul. S-ar crede că acesta ar fi un motiv pentru care ar trebui să respingă un astfel de popor provocator. Nu; Dumnezeu știe cum să cruțe și să ierte pe sărmanii păcătoși, nu doar fără nicio ocară adusă sfințeniei Sale, ci foarte mult spre onoarea ei, așa cum este credincios și drept să ne ierte păcatele și prin aceasta își declară dreptatea, acum că Hristos a cumpărat iertarea și El a promis-o. (2.) Ce este El pentru ei; El este Sfântul în mijlocul tău; sfințenia Lui este angajată pentru binele Bisericii Sale și chiar în acest pământ și veac corupt și degenerat au fost unii care au mulțumit la pomenirea sfințeniei Lui și El le-a cerut tuturor să fie sfinți cum este El, Levitic 19:2. Cât timp avem pe Sfântul în mijlocul nostru, suntem în siguranță și bine; dar vai de noi când ne părăsește! Observă: Cei care se supun influenței pot lua mângâierea sfințeniei lui Dumnezeu.
Considerați

Considerare

Henry încheie secțiunea descriind disponibilitatea lui Dumnezeu de a face bine poporului Său. II. Iată înaintea Sa minunată de a face bine lui Israel, care apare în aceasta, că El îi va califica să primească binele pe care îl intenționează pentru ei (v. 10,11): Ei vor umbla după Domnul. Aceasta se referă la aceeași favoare cu aceea (cap. 3:5), Se vor întoarce și vor căuta pe Domnul Dumnezeul lor; este vorbit despre cele zece seminții și și-a avut împlinirea, în parte, în întoarcerea unora dintre ei cu cei din cele două seminții în vremea lui Ezra; dar și-a avut împlinirea mai deplină în Israelul spiritual al lui Dumnezeu, Biserica evangheliei, adusă împreună și încorporată prin evanghelia lui Hristos. Evreii antici au referit-o la vremea lui Mesia; învăṭatul Dr. Pocock o privește ca o profeție a venirii lui Hristos să predice evanghelia copiilor risipiți ai lui Israel, copiii lui Dumnezeu care erau risipiți. Și atunci observă, 1. Cum urmau să fie chemați și aduși împreună: Domnul va răcni ca un leu. Cuvântul Domnului (așa spune Chaldeeanul) va fi ca un leu care răcnește. Hristos este numit leul seminției lui Iuda, iar evanghelia Sa, la începutul ei, a fost glasul unuia care strigă în pustie. Când Hristos a strigat cu glas tare, a fost ca atunci când un leu a răcnit, Apocalipsa 10:3. Glasul evangheliei a fost auzit de departe, ca răcnetul unui leu, și a fost un glas puternic. Vezi Ioel 3:16. 2. Ce impresie ar trebui să facă acest apel asupra lor, o impresie ca cea pe care o face răcnetul unui leu asupra tuturor fiarelor pădurii: Când va răcni, atunci copiii vor tremura. Vezi Amos 3:8, Leul a răcnit; Domnul Dumnezeu a vorbit; și atunci cine nu se va teme? Când cei ale căror inimi le-a atins evanghelia au tremurat și s-au înspăimântat și au strigat: Ce să facem? — când au fost prin ea puși să lucreze la mântuirea lor și să se închine lui Dumnezeu cu frică și cutremur, atunci această promisiune a fost împlinită. Copiii vor tremura dinspre apus. Evreii risipiți au fost duși spre răsărit, în Asiria și Babilon, iar cei care s-au întors au venit din răsărit; de aceea aceasta pare să se refere la chemarea neamurilor care se aflau la apus de Canaan, căci pe acea cale s-a răspândit mai ales evanghelia. Vor tremura; se vor mișca și vor veni cu tremur, cu grijă și grabă, dinspre apus, din națiunile care se aflau pe acea cale, la muntele Domnului (Isaia 2:3), la Ierusalimul evangheliei, la auzul alarmei evangheliei. Apostolul vorbește despre semne și minuni puternice care au fost lucrate prin propovăduirea evangheliei de la Ierusalim împrejur până la Iliric, Romani 15:19. Atunci copiii au tremurat dinspre apus. Și, în timp ce Israel după trup a fost risipit în Egipt și Asiria, se promite că vor fi chemați efectiv de acolo (v. 11): Vor tremura; vor veni tremurând și cu toată graba, ca o pasăre pe aripi, din Egipt și ca un porumbel din pământul Asiriei; un porumbel este remarcat pentru zborul iute și constant, mai ales când zboară la ferestrele sale, la care adunarea evreilor și neamurilor la Biserică este comparată aici, așa cum este Isaia 60:8. Oriunde sunt cei ce aparțin alegerii harului — răsărit, apus, nord sau sud — vor auzi sunetul vesel și vor fi lucrați de el; cei din Egipt și Asiria vor veni împreună; cei care erau cei mai îndepărtați unul de altul se vor întâlni în Hristos și vor fi încorporați în Biserică. Despre unirea Egiptului și Asiriei, s-a profețit, Isaia 19:23. 3. Ce efect ar trebui să aibă aceste impresii asupra lor. Fiind mișcați de frică, vor fugi la arcă: Vor umbla după Domnul, după slujba Domnului (așa spune Chaldeeanul); Îl vor lua pe Domnul Hristos ca lider și comandant al lor; se vor înrola sub El ca căpitan al mântuirii lor și se vor da pe sine direcției Duhului ca ghid al lor prin Cuvânt; vor lăsa totul ca să-L urmeze pe Hristos, așa cum se cuvine ucenicilor. Observă: Sfântul nostru tremur la cuvântul lui Hristos ne va atrage la El, nu ne va alunga de la El. Când răcnește ca un leu, sclavii tremură și fug de El, copiii tremură și fug la El. 4. Ce primire vor avea la întoarcerea lor (v. 11): Îi voi așeza în casele lor (toți cei care vin la chemarea evangheliei vor avea un loc și un nume în Biserica evangheliei, în bisericile particulare care sunt casele lor, la care aparțin; vor locui în Dumnezeu și vor fi acasă în El, atât ușor cât și în siguranță, ca un om în propria sa casă; vor avea locuințe, căci sunt multe în casa Tatălui nostru), în cortul Său pe pământ și templul Său în cer, în locuințe veșnice, care pot fi numite casele lor, căci sunt partea în care vor sta la sfârșitul zilelor.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața ta ai experimentat atragerea răbdătoare a lui Dumnezeu mai degrabă decât constrângerea aspră? Cum modelează tensiunea dintre dreptate și milă din aceste capitole viziunea ta asupra caracterului lui Dumnezeu? În ce domeniu ai putea fi 'înclinat spre îndepărtare' și cum ar arăta astăzi întoarcerea la Domnul?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte îndurător, mulțumesc Ție pentru dragostea statornică care ne urmărește chiar și când rătăcim. Învață-ne să recunoaștem funiile Tale blânde ale bunătății și să răspundem cu inimi smerite. Unde am refuzat să ne întoarcem, dă pocăință; unde am uitat vindecarea Ta, restabilește amintirea noastră despre grija Ta. Fie ca aceeași milă care a triumfat în zilele lui Osea să triumfe din nou în noi, atrăgându-ne după Tine ca niște copii care tremură la sunetul glasului Tatălui lor. Fie ca noi să umblăm în credincioșie, găsindu-ne casa numai în Tine. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →