Eterniseed › Curriculum › Luca
Luca 4 — cu Maclaren
Deschidere
Astăzi ne întoarcem la clasicul lui Alexander Maclaren Expositions of Holy Scripture pentru o plimbare concentrată prin Luca capitolul 4. Expunerea atentă a lui Maclaren deschide ispitirile lui Isus și prima predică a Domnului la Nazaret, arătând cum fiecare moment dezvăluie atât realitatea umanității lui Hristos cât și forma misiunii Sale mântuitoare. În următoarele câteva minute vom asculta cum Maclaren urmărește atacurile succesive ale ispititorului și apoi vom auzi propria anunțare a lui Hristos despre libertate pentru captiv. Scopul nu este doar informația ci o încredere mai profundă în Cel care a legat pe cel puternic și acum ne eliberează. Să ne pregătim inimile să primim atât avertisment cât și har.
Citește
Citire
Vă invităm să citiți Luca capitolul 4 încet și cu rugăciune. Observați conducerea Duhului în pustiu, cele trei schimburi ascuțite cu adversarul și pretenția îndrăzneață pe care o face Isus când Se întoarce la Nazaret. Permiteți narațiunii să vă așeze lângă El în pustiu și în sinagogă. Cereți Domnului să vă deschidă urechile la aceeași Scriptură pe care El a revendicat-o ca împlinită în Sine.
Studiu
Maclaren deschide prima ispitire examinând apelul la nevoia trupească.
Experiența îndelungată îl învățase pe ispititor că cele mai atrăgătoare momeli ale sale erau cele care apelau la poftele și nevoile trupului, așa că le încearcă pe acestea mai întâi. Majoritatea oamenilor sunt atrași spre păcat de o formă sau alta a acestora, iar foamea lui Isus L-a expus puterii lor – dacă nu pe latura desfătărilor simțurilor, atunci pe latura nevoilor. Ispititorul citează glasul dumnezeiesc de la botez aproape cu un rânjet, ca și cum Omul flămând și leșinat dinaintea lui ar fi un 'Fiu al lui Dumnezeu' ciudat. Sugestia sună destul de nevinovată; căci nu ar fi existat niciun rău necesar în a face o minune ca să Se hrănească. Dar răul ei este trădat de cuvintele 'Dacă Tu ești Fiul lui Dumnezeu' iar răspunsul Domnului nostru, care începe cu emfază prin 'om', ne pune pe calea cea bună pentru a înțelege de ce a respins El propunerea insidioasă chiar în timp ce era leșinat de foame. A ceda la ea ar fi însemnat să scuture de dragul Său condițiile omenești pe care le luase pentru noi și să caute să înceteze a mai fi Fiu al omului acționând ca Fiu al lui Dumnezeu. El nu ia în seamă titlul dat de Satana, ci se retrage la fraternitatea Sa cu omul și acceptă legile sub care trăiesc aceștia ca fiind condițiile Sale.Maclaren desfășoară apoi a doua ispitire și oferta ei de dominație lumească.
Diavolul descoperă că trebuie să încerce o cale mai subtilă. Înfrânt pe latura firii fizice, începe să înțeleagă că are de-a face cu Unul mai înalt decât masa oamenilor; și astfel scoate la iveală momeala sclipitoare care prinde firile mai fin organizate. Unde simțul eșuează, ambiția poate reuși. Nu se mai spune nimic acum despre 'Fiul lui Dumnezeu'. Relația lui Isus cu Dumnezeu nu mai este acum punctul de atac, ci relația Sa sperată cu lumea. L-a transportat diavolul cu adevărat trupul lui Isus pe vreo înălțime? Probabil nu. Nu ar fi făcut viziunea tuturor împărățiilor mai naturală dacă ar fi făcut-o. Limbajul remarcabil 'a arătat... toate... într-o clipă de timp' descrie o imposibilitate fizică și cel mai probabil este menit să indice un fel de fantasmagorie diavolească, fulgerată înaintea conștiinței lui Hristos, în timp ce ochii Lui erau ațintiți asupra deșertului tăcut și nisipos.Maclaren prezintă apoi a treia ispitire, îndreptată spre Fiul care se închină.
Luca aranjează ispitirile parțial din considerente de localitate, pustiul și muntele fiind aproape unul de altul, și parțial pentru a scoate la iveală o anumită succesiune între ele. Mai întâi vine apelul la firea fizică, apoi cel la dorințele mai fine ale minții; iar acestea fiind respinse, și hotărârea de a-L închina lui Dumnezeu fiind rostită de Isus, a treia ispitire a lui Luca este adresată sufletului evlavios, așa cum apare în ochii vicleni dar superficiali ai ispititorului. Matei, pe de altă parte, în conformitate cu punctul său de vedere, pune ispitirea special mesianică la urmă. Ordinea reală este la fel de nedescoperibilă pe cât de neimportantă. În ordinea lui Luca există în mod substanțial doar o singură schimbare de loc – de la singurătatea pustiei la Templu. După cum am spus, schimbarea nu a fost probabil una a trupului Domnului, ci doar a scenelor fulgerate înaintea ochiului minții Sale. 'Vârful Templului' poate fi fost culmea care privea în jos spre valea adâncă unde pietrele enorme ale zidului înalt stau încă și care trebuie să fi fost la o înălțime amețitoare deasupra defileului îngust pe o parte și a curților Templului pe cealaltă. Există o mânie și o malignitate imense, suprimate, în reapariția rânjetului 'Dacă Tu ești Fiul lui Dumnezeu' și în folosirea armei proprii a lui Hristos de apărare, citarea Scripturii.Maclaren încheie ispitirile notând caracterul lor complet și retragerea temporară a vrăjmașului.
'Toată ispitirea' s-a sfârșit. Astfel aceste trei au alcătuit un întreg complet, iar tolba vrăjmașului era pentru moment goală. El a plecat 'pentru o vreme', sau mai degrabă, până la o ocazie. A fost înfrânt când a încercat să ispitească adresându-se dorințelor. Următorul său asalt va fi la Ghetsimani și la Calvar, când groaza și teama de durere și moarte vor fi atacate la fel de zadarnic.
Considerați
Considerare
Maclaren extrage lecțiile pe care credincioșii le pot lua din prima biruință.
Această primă ispitire ne învață multe. Ea face umanitatea Domnului nostru patetic de adevărată, arătându-L purtând strânsoarea prozaică dar teribilă a foamei, dusă aproape până la punctul ei fatal. Ne învață cum nevoi inocente și necesare pot fi pârghiile diavolului pentru a răsturna sufletele noastre. Ne avertizează împotriva separării de semenii noștri prin folosirea puterilor distinctive pentru propriul nostru folos. Ea prezintă încrederea smerită în voia susținătoare a lui Dumnezeu ca fiind cea mai bună pentru noi, chiar dacă ne aflăm în pustiu, unde, după simțuri, trebuie să murim de foame; și ea mărește dragostea Fratelui, care de dragul nostru a renunțat la prerogativele Fiului lui Dumnezeu, ca să fie fratele celor săraci și nevoiași.Maclaren încheie ispitirile arătând cum încrederea, închinarea și prudența sfântă biruiesc pe vrăjmaș.
Avem încredere în Dumnezeu când privim la El să ne izbăvească în primejdiile întâlnite prin acceptarea smerită a voii Sale. Îl ispitim pe Dumnezeu când așteptăm ca El să ne mântuiască de acelea întâlnite pe căi pe care ni le-am ales noi înșine. O asemenea prezumție deghizată ca încredere filială este ispitirea ce bântuie regiunile mai înalte ale experienței, la care nu ajung fumurile patimilor trupești și aerurile mai puțin grosolane dar mai primejdioase ale dorințelor minții. Oamenii religioși care au biruit acestea au încă acest dușman de înfruntat. Mândria spirituală, credința că putem îndrăzni primejdii fie pentru viața noastră naturală fie pentru cea religioasă, unde nicio chemare a datoriei nu ne duce, aruncarea noastră, nechemați, în împrejurări unde nimic altceva decât o minune nu ne poate mântui – acestea sunt cursele pe care Satana le întinde pentru sufletele care și-au rupt plasele lui mai grosolane. Cele trei răspunsuri cu care Isus a biruit sunt motto-urile prin care vom birui. Avem încredere în Dumnezeu, prin a cărui voie trăim. Ne închinăm lui Dumnezeu, în a cărui slujire primim tot ce este bun din această lume pentru noi. Nu-L ispitim pe Dumnezeu, ai cărui îngeri ne păzesc în căile noastre, când acestea sunt căile Lui, și care socotește încrederea care nu este supunere față de căile Lui ca fiind ispitirea lui Dumnezeu, nu încrederea în El.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața voastră apasă vrăjmașul cel mai tare pe o nevoie legitimă? Cum vorbește refuzul lui Isus de a lua puterea în termenii diavolului propriilor voastre ambiții? În ce domeniu sunteți ispitiți să-L puneți pe Dumnezeu la încercare mai degrabă decât să vă încredeți în calea rânduită de El?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Isuse, Tu L-ai întâmpinat pe ispititor în trupul nostru și L-ai biruit. Învață-ne să răspundem fiecărei sugestii de neîncredere cu Cuvântul Tău, fiecărei oferte de slavă falsă cu închinare loială și fiecărei invitații la prezumție cu încredere liniștită în voia Tatălui. Păzește-ne de cursele subtile care urmează biruinței spirituale. Fie ca același Duh care Te-a condus în pustiu să ne conducă acum pe căile ascultării. Leagă pe cel puternic în inimile noastre și jefuiește-i casa, ca să putem umbla în libertatea pe care Tu ai proclamat-o. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →