← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Geneza

Cel mai mare va sluji celui mai mic: Esau, Iacov și binecuvântarea furată (Facerea 25–26)

Geneza 25-26Omilii la Prima Epistolă a lui Ioan de Fericitul Augustin de Hipona22 min
Deschidere
Doi copii se luptă în pântece înainte de a se naște, și cuvântul care vine la mama lor stabilește tema a tot ce urmează: 'cel mai mare va sluji celui mai mic.' Esau se naște primul, roșu și păros, un om al câmpului; Iacov vine ținând călcâiul fratelui său. Unul își vinde dreptul de întâi născut pentru un castron de tocană; celălalt, înfășurat în piei de ied, primește în cortul tatălui său orb binecuvântarea destinată întâiului născut. Ochilor naturali aceasta pare o poveste de favoritism și înșelăciune. Dar Biserica, Răsărit și Apus, o citește ca una dintre cele mai îndrăznețe profeții din Facere. Călăuza noastră este din nou Fericitul Augustin din Hipona (354–430), marele Părinte al Apusului pe care Biserica Ortodoxă îl venerează ca Fericit; el aude în cei doi frați două popoare, și în ciudata inversare — cel mai mic peste cel mai mare, cel care ține călcâiul încoronat — misterul harului, binecuvântarea întinzându-se către neamurile care au venit ultimele dar cred. Aceasta nu este înlocuirea lui Israel de către neamuri ci altoirea ramurilor sălbatice în singurul măslin străvechi al făgăduinței (Romani 11), astfel încât neamurile împărtășesc rădăcina patriarhilor. Chiar binecuvântarea oarbă a lui Isaac, dată 'unuia în locul celuilalt,' nu este o simplă greșeală ci, după cum spune Fericitul Augustin, un lucru făcut profetic.
Citește
Citește Facerea 25–26 — nașterea lui Esau și Iacov din Rebeca după îndelungată sterilitate, și oracolul celor două neamuri care se luptă în ea; vânzarea de către Esau a dreptului său de întâi născut pentru o masă de linte; moartea lui Avraam; apoi Isaac în țară, repetând calea tatălui său — foametea, șederea la Gherar, numirea soției sale sora sa, jurământul reînnoit că în sămânța sa toate neamurile vor fi binecuvântate, fântânile săpate și disputate și în cele din urmă date în pace, și cuvântul lui Dumnezeu: 'Eu sunt Dumnezeul lui Avraam tatăl tău: nu te teme, căci Eu sunt cu tine.'
Studiu

Studiază

Oracolul către Rebeca este, spune Fericitul Augustin, o revelare a harului pur: Apostolul Pavel ne-ar face să înțelegem aceasta ca un mare exemplu de har — căci copiii, încă nenăscuți, nefăcând nici bine nici rău, sunt aleși și respinși înainte ca vreun merit să poată fi cântărit. Iar faimosul cuvânt 'cel mai mare va sluji celui mai mic' Fericitul Augustin îl citește ca o profeție a chemării neamurilor: poporul cel mai mare, evreii, va sluji poporului mai mic, creștinii. Îl ascultăm cu blândețe, în lumina avertismentului Apostolului însuși că neamurile trebuie 'să nu se laude împotriva ramurilor' (Romani 11): aceasta nu este un triumf al unui popor asupra altuia, ci lărgirea unei singure făgăduințe pentru a cuprinde neamurile. Fericitul Augustin recunoaște că cuvântul a fost împlinit parțial în edomiți, născuți din Esau și mai târziu supuși de Israel; totuși el trece dincolo de acea mică împlinire, insistând că profeția însemna ceva mai mare — chemarea neamurilor în Biserică. Astfel gemenii care se luptă nu sunt doar doi băieți ci două cetăți, două popoare; și precedența dată celui mai mic este evanghelia ascunsă în cortul patriarhului: harul nu urmează ordinea firii, ci ordinea milei libere a lui Dumnezeu, care înalță pe cei smeriți fără a lepăda rădăcina care i-a purtat.
Considerați

Cugetă

Apoi vine binecuvântarea însăși, și aici Răsăritul vede pe Hristos cel mai limpede. Isaac, bătrân și orb, își pune mâinile nu pe cel mai mare păros ci pe fiul mai mic, care vine acoperindu-se cu piei de ied, ca și cum ar purta păcatele altora. Aceasta nu este o fraudă, avertizează Fericitul Augustin, ci un mister profund al adevărului: cel care poartă asemănarea altuia pentru a primi binecuvântarea prefigurează pe Cel fără de păcat care a luat asupra Sa asemănarea păcătoșilor. Iar cuvintele binecuvântării — neamurile să-ți slujească, fii domn peste frații tăi — depășesc cu totul mica figură a lui Iacov. Binecuvântarea lui Iacov este deci o proclamare a lui Hristos către toate neamurile. Fericitul Augustin o vede împlinindu-se sub ochii săi: Lumea ca un câmp este umplută de mireasma numelui lui Hristos; iar despre adevăratul Moștenitor spune: El este Domnul fraților Săi, pentru că poporul Său stăpânește peste evrei. Chiar Isaac cel orb este un semn — Isaac este legea și profeția — binecuvântând pe Hristos pe care nu-L recunoaște, după cum Scripturile Îl vestesc chiar de pe buzele celor care nu înțeleg. Astfel Fericitul Augustin strigă peste întreaga scenă: lucruri făcute, totuși făcute profetic; pe pământ, totuși ceresc; de oameni, totuși dumnezeiește.
Răspunde
Este ușor să citești Facerea 25–26 ca o poveste despre istețime răsplătită, și să pierzi cuvântul mai adânc: binecuvântarea lui Dumnezeu nu merge după ordinea firii, după cine s-a născut primul sau cine o merită, ci după mila liberă care înalță pe cel smerit și pe cel din urmă. Dacă te-ai simțit vreodată cel mai mic, al doilea, cel improbabil — trecut cu vederea de socoteala lumii — auzi evanghelia ascunsă în cortul lui Iacov: harul alege înainte de merit, și cei din urmă sunt făcuți întâi. Dar auzi și avertismentul în Esau, care 'pentru o bucată de carne și-a vândut dreptul de întâi născut': nu schimba o moștenire veșnică pentru pofta unei singure ore flămânde. Și vezi, mai presus de toate, pe fiul mai mic care a venit îmbrăcat în pieile altuia 'ca și cum ar purta păcatele altora' — și adu-ți aminte de Cel care le-a purtat cu adevărat, care a luat asemănarea păcătoșilor ca binecuvântarea să treacă la noi. Câmpul lumii este umplut de mireasma Numelui Său. Vino și primește binecuvântarea, nu prin dreptul tău de naștere, ci prin al Său.
Roagă-te
O Dumnezeule al lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov, care nu alegi după ordinea firii ci după bogățiile harului Tău: ai milă de mine, cel mai mic și nevrednic, și lasă binecuvântarea Hristosului Tău să se odihnească peste mine. Păzește-mă de nebunia lui Esau, care a disprețuit dreptul său de întâi născut pentru o foame trecătoare; învață-mă să prețuiesc moștenirea pe care ai pregătit-o mai presus de orice poftă trecătoare. Binecuvântez și ador pe Fiul Tău, care a venit în asemănarea păcătoșilor și a purtat asupra Sa păcatele altora, ca binecuvântarea Tatălui să treacă la toate neamurile. Umple tot câmpul lumii cu mireasma Numelui Său, și numără-mă printre frații Săi peste care El domnește în milă. Ție, O Tată, cu Fiul care a fost profețit în patriarhi, și Duhului Sfânt, fie slavă acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Omilii la Prima Epistolă a lui Ioan de Fericitul Augustin de Hipona · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →