Eterniseed › Curriculum › Numeri
Numeri 29-30 — cu Calvin
Deschidere
Astăzi ne întoarcem la expunerea atentă a lui Calvin asupra capitolelor 29 și 30 din Numeri. Calvin îndrumă cititorii prin instrucțiunile detaliate privind sacrificiile pentru sărbătorile rânduite ale lui Israel și apoi abordează natura obligatorie a jurămintelor făcute de cei aflați sub autoritate. Comentariul său evidențiază cerințele precise ale lui Dumnezeu pentru închinare și protecția ordinii casnice. Pe măsură ce ascultăm cuvintele lui Calvin, suntem invitați să reflectăm cum aceste reglementări antice dezvăluie caracterul neschimbător al lui Dumnezeu și seriozitatea cu care El primește angajamentele noastre. Fie ca acest studiu să ne întărească reverența față de Domnul care atât poruncește cât și iartă.
Citește
Citire
Pregătiți-vă să citiți Numeri capitolele 29 și 30 încet și cu rugăciune. Capitolul 29 consemnează darurile precise cerute pentru Sărbătoarea Trâmbițelor, Ziua Ispășirii și Sărbătoarea Corturilor. Capitolul 30 stabilește regulile care guvernează jurămintele, mai ales cele făcute de fiice și soții. Pe măsură ce citiți, observați structura atentă a închinării și hotarele protectoare așezate în jurul angajamentelor rostite. Cereți Duhului să vă deschidă inima ca să primiți aceste instrucțiuni cu smerenie și credință.
Studiu
Calvin își începe observațiile asupra lunii a șaptea deosebind pomenirea trâmbițelor de darul obișnuit al lunii noi.
1 Iar în luna a șaptea. Am observat deja că sărbătorile nu sunt tratate aici în general, ci numai sacrificiile prin care era împodobită săvârșirea lor. La începutul lunii a șaptea era pomenirea, cum era numită, a sunării din trâmbițe. Deoarece era o sărbătoare mai mică, Moise poruncește să fie ucis un singur vițel; dar numărul a fost mărit din alte motive, căci am văzut deja că în prima zi a fiecărei luni erau jertfite două vițele. Această zi, deci, a avut trei victime mai mari, în timp ce numărul celorlalte a fost dublat, astfel încât au fost doi berbeci și paisprezece miei. Astfel, atunci, Dumnezeu a sfințit această zi în mod dublu pentru Sine, astfel încât o sărbătoare nu a micșorat nimic din cealaltă; altfel ar fi părut că a abrogat ceea ce poruncise odată. Pomenirea trâmbițelor nu a fost, deci, o desființare a lunii noi, ci au păstrat ambele rânduieli în același timp.Calvin se îndreaptă apoi spre ziua a zecea și o identifică drept Ziua Ispășirii.
7. Iar în ziua a zecea. Aceasta era Ziua Ispășirii. Căci deși nu veneau niciodată în prezența lui Dumnezeu fără să ceară iertare, atunci mărturiseau în mod deosebit păcatele lor, deoarece era rânduit un post ca semn al vinovăției lor. Căci așa este scris în Leviticul 23:29,În ziua a cincisprezecea Calvin examinează Sărbătoarea Corturilor și darurile ei zilnice gradate.
12. Iar în ziua a cincisprezecea. Dintre sărbătorile lor aceasta era cea mai mare [240] în care locuiau în corturi timp de șapte zile; căci pe când în Paște pomeneau noaptea în care au ieșit liberi de la pedepsele Egiptului, locuind în corturi au cuprins toți cei patruzeci de ani în care părinții lor în pustiu au experimentat bunătatea constantă și desăvârșită a lui Dumnezeu. Acea adunare solemnă a folosit și pentru un alt scop prezent, adică de mulțumire lui Dumnezeu pentru strângerea recoltei. De aceea ofereau jertfe în fiecare zi și în număr mai mare: în prima zi, treisprezece vițele, doi berbeci și paisprezece miei; în a doua, doisprezece vițele; în a treia, unsprezece; în a patra, zece; în a cincea, nouă; în a șasea, opt; în cele din urmă, în a șaptea, șapte; iar în a opta, unul. Nici nu este fără grijă că Moise cheltuiește atâtea cuvinte pe această relatare; întâi, ca nimic să nu se facă decât la porunca lui Dumnezeu; în al doilea rând, ca să nu fie neplăcut sau împovărător să suporte o cheltuială atât de mare, pe care ar fi dorit-o cu bucurie evitată. De aceea, ca să asculte cu bucurie porunca lui Dumnezeu, el repetă cu sârguință ce victime a vrut Dumnezeu să I se aducă zilnic. Dar de ce distribuția a fost atât de inegală, mărturisesc, nu îmi este clar, și este mai bine să îmi mărturisesc ignoranța decât prin speculații prea subtile să mă pierd în fum. [241] Această idee, într-adevăr, nu este curioasă și nu trebuie respinsă, adică, prin micșorarea zilnică a numărului, au ajuns în cele din urmă în ziua a șaptea la numărul șapte, care este simbolul desăvârșirii; căci a opta a fost adăugată doar ca încheiere. În cele din urmă, Moise adaugă că în jertfa continuă, precum și în cele extraordinare, să se țină strâns de ceea ce prescrie Dumnezeu, astfel încât nimic să nu fie schimbat după bunul plac al omului. Jertfele care depind de Poruncile celui de-al Doilea Table, le-am amânat intenționat la locul lor potrivit.Calvin încheie capitolul subliniind necesitatea de a urma prescripțiile exacte ale lui Dumnezeu pentru fiecare jertfă.
39. Acestea să le faceți Domnului în sărbătorile voastre rânduite, în afară de jurămintele voastre și de darurile voastre de bunăvoie, pentru arderile de tot ale voastre și pentru darurile voastre de mâncare și pentru darurile voastre de băutură și pentru jertfele voastre de pace.
Considerați
Reflectare
Calvin introduce subiectul jurămintelor explicând principiul că cei aflați sub autoritate nu se pot lega independent.
1 Iar Moise a vorbit. Moise învață în acest capitol că jurămintele făcute de persoane care nu erau libere nu erau valabile înaintea lui Dumnezeu; și deși nu se face nicio mențiune despre copiii de parte bărbătească, totuși, deoarece condiția lor era aceeași, se pare că prin sinecdocă trebuie incluși cu fiicele și soțiile, dacă nu cumva Dumnezeu a ales să țină seama de sexul mai slab. Dar deoarece El permite femeilor, care nu erau sub puterea tatălui lor, să facă jurăminte în ciuda sexului lor, nici nu face din aceasta o scuză pentru ușurință sau nesocotință, se pare că scopul propus a fost ca dreptul tatălui asupra copiilor săi precum și al soțului asupra soției să fie menținut neștirbit.Calvin aplică apoi acest principiu la fiice și soții, arătând cum tăcerea funcționează ca consimțământ.
3. Dacă o femeie va face și ea un jurământ. El trece acum la punctul pe care și-a propus să îl trateze, adică că jurămintele făcute de persoane care nu sunt stăpâne pe ele însele nu sunt valabile; și menționează două cazuri. Căci, în primul rând, învață că dacă o fiică, în timp ce locuiește cu tatăl ei, a jurat ceva fără știrea lui, nu are nicio putere. El stabilește aceeași regulă, dacă tatăl, auzind jurământul, l-a respins; dar dacă a tăcut, se declară că tăcerea lui este echivalentă cu consimțământul. De aici înțelegem că toți cei care au putere nu își fac datoria decât dacă își exprimă cu franchețe și discernământ opoziția ori de câte ori ceva nu le place; deoarece complicitatea lor este un fel de aprobare tacită. În al doilea rând, tratează despre femeile căsătorite, ale căror jurăminte, făcute în absența sau cu dezaprobarea soților, poruncește să nu aibă niciun efect; dar dacă soții le-au cunoscut și au tăcut, le obligă la împlinire. Căci multe înșelăciuni ar fi putut astfel să apară; deoarece este obișnuit cu mulți, când doresc să își mulțumească soțiile, să își ascundă opinia pentru moment, dar, când sosește perioada împlinirii efective, să eludeze ceea ce a fost promis. Dar dacă nu își folosesc privilegiul la timp, Dumnezeu vrea ca ei să poarte pedeapsa îngăduinței lor servile și a disimulării; dar deoarece femeile sunt adesea îndemnate să înșele prin ușurința și nestatornicia lor, acest pericol este de asemenea anticipat. Se poate întâmpla [326] ca o femeie, când este supusă soțului ei, să facă un jurământ în fervoarea precipitată a zelului ei, iar când el moare, să îl retracteze sub pretextul plauzibil că nu era atunci liberă și stăpână pe ea însăși; același lucru se poate întâmpla când o femeie divorțată se va lega, iar apoi când s-a căsătorit, să i se pară că este eliberată. Deoarece instanțele acestei schimbări rele de minte sunt prea frecvente, nu este de mirare că această precauție specială ar trebui adăugată, pentru a preveni fraudele. De aceea Dumnezeu declară că perioada când a fost făcut jurământul trebuie luată în considerare, astfel încât ele nu sunt mai puțin răspunzătoare decât dacă condiția lor ar fi rămas aceeași. El condamnă deci la împlinirea jurământului lor acele femei care au fost eliberate de autoritatea taților lor prin căsătorie, și de asemenea pe cele care au fost eliberate prin moarte sau divorț; totuși reiese din ultimul verset al capitolului că două excepții, modificând legea generală, sunt tratate aici în mod deosebit.
Răspunde
Răspuns
1. Cum provoacă precizia calendarului sacrificial al lui Israel ușurința cu care uneori ne apropiem de închinare astăzi?
2. În ce fel ar putea credincioșii moderni subevalua greutatea angajamentelor rostite?
3. Unde simțiți că Domnul invită la o ordine și responsabilitate mai mare în propria voastră casă sau în jurămintele personale?
Roagă-te
Rugăciune
O Dumnezeule Suveran, Cel ce ai statornicit sărbătorile și jertfele rânduite la vremurile lor și ai orânduit autoritatea în casa legământului, dă-ne harul să împlinim jurămintele noastre cu integritate și să aducem fiecare jertfă în rânduiala pe care Tu ai poruncit-o. Prin sângele curățitor al Fiului Tău, iartă cuvintele noastre pripite și inimile noastre nepăsătoare, și prin Duhul Tău susține-ne în smerita supunere față de voia Ta suverană. Astfel, viețile noastre să reflecte credincioșia legământului Tău, spre lauda numelui Tău cel glorios. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →