← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 1 Împărați

1 Regi 21-22 — cu Matthew Henry

1 Împărați 21-22Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Matthew Henry, comentatorul stimat din secolul al XVII-lea, oferă perspective profunde asupra lecțiilor morale și spirituale din capitolele 21 și 22 din 1 Regi. Expunerea sa verset cu verset scoate în evidență avertismentele durabile împotriva lăcomiei, nedreptății și idolatriei care au marcat domnia lui Ahab. Pe măsură ce parcurgem aceste relatări sobrioase, reflecțiile lui Henry ne invită să considerăm cum evenimentele antice mai vorbesc încă despre condiția inimii umane astăzi. Atenția sa atentă atât la detaliile narative cât și la judecata divină oferă o bază bogată pentru examinarea personală și angajamentul reînnoit față de o viață evlavioasă.
Citește
Acordă-ți timp acum să citești 1 Regi capitolele 21 și 22 în întregime. Permite ca povestea viei lui Nabot, intrigile Izabelei, confruntarea lui Ilie și consecințele care se desfășoară să se desfășoare fără grabă. Observă interacțiunea dintre ambiția umană și dreptatea divină pe măsură ce capitolele progresează. Lasă textul să vorbească mai întâi înainte de a te întoarce la comentariul lui Henry pentru o iluminare mai profundă.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a examina structura generală a evenimentelor din capitol. Ahab rămâne subiectul nefericit al istoriei sacre; de la marile treburi ale taberei și ale regatului său, acest capitol ne conduce în grădina sa și ne oferă o relatare a unor lucruri rele (și într-adevăr rele s-au dovedit a fi pentru el) legate de treburile sale domestice. I. Ahab este bolnav după via lui Nabot, ver. 1-4. II. Nabot moare prin complotul Izabelei, pentru ca via să revină lui Ahab, ver. 5-14. III. Ahab merge să ia în stăpânire, ver. 15-16. IV. Ilie îl întâlnește și rostește judecățile lui Dumnezeu împotriva lui pentru nedreptatea sa, ver. 17-24. V. La umilirea sa i se acordă o amânare, ver. 25-29. Henry oferă apoi o expunere detaliată a narațiunii viei. Aici este, 1. Ahab râvnind la via vecinului său, care din nefericire se afla lângă palatul său și convenabil pentru o grădină de bucătărie. Poate că Nabot fusese mulțumit că avea o vie care se afla atât de avantajos pentru o perspectivă asupra grădinilor regale sau pentru vânzarea produselor sale familiei regale; dar situația ei s-a dovedit fatală pentru el. Dacă nu ar fi avut nicio vie sau dacă ar fi fost ascunsă într-un loc îndepărtat, și-ar fi păstrat viața. Dar posesiunile multor oameni au fost cursa lor, iar vecinătatea cu măreția a avut consecințe pernicioase. Ahab își așază ochiul și inima pe această vie, v. 2. Va fi o adăugire frumoasă la domeniul său, o ieșire convenabilă spre palatul său; și nimic nu-i va fi de ajuns decât dacă devine al său. Este binevenit la roadele ei, binevenit să se plimbe în ea; Nabot poate că i-ar fi făcut o arendă pe viață, ca să-l mulțumească; dar nimic nu-l va mulțumi decât dacă are o proprietate absolută asupra ei, el și moștenitorii săi pentru totdeauna. Totuși, nu este un tiran atât de mare încât să o ia cu forța, ci propune în mod cinstit fie să-i dea lui Nabot valoarea deplină în bani, fie o vie mai bună în schimb. Renunțase cu blândețe la marile avantaje pe care Dumnezeu i le dăduse de a-și extinde domnia pentru onoarea regatului său, prin victoria asupra Sirienilor, și acum este dornic să-și extindă grădina, doar pentru comoditatea casei sale, ca și cum a fi înțelept cu banii ar compensa a fi nebun cu lirele. A dori o comoditate pentru averea sa nu era rău (nu ar exista cumpărare dacă nu ar exista dorință de ceea ce se cumpără; femeia virtuoasă cercetează un ogor și îl cumpără); dar a dori ceva în mod dezordonat, chiar dacă l-am obține prin mijloace legale, este un rod al egoismului, ca și cum ar trebui să acaparăm toate comoditățile și nimeni să nu trăiască sau să trăiască confortabil lângă noi, contrar legii mulțumirii și literei celei de-a zecea porunci, Să nu poftești casa aproapelui tău. 2. Respingerea pe care a întâmpinat-o în această dorință. Nabot nu ar fi vrut în niciun caz să se despartă de ea (v. 3): Domnul să-mi interzică; și Domnul a interzis-o, altfel nu ar fi fost atât de grosolan și nepoliticos cu prințul său încât să nu-l mulțumească într-o chestiune atât de mică. Canaanul era într-un mod deosebit pământul lui Dumnezeu; Israeliții erau chiriașii Săi; și aceasta era una dintre condițiile arendelor lor, ca să nu înstrăineze (nici măcar unul altuia) nicio parte din ceea ce le căzuse la sorți, decât în caz de nevoie extremă, și atunci doar până în anul de veselie, Leviticul 25,28. Acum Nabot prevedea că, dacă via sa ar fi vândută coroanei, nu s-ar mai întoarce niciodată la moștenitorii săi, nici măcar în veselie. Ar fi dorit cu bucurie să-l oblige pe rege, dar trebuie să asculte de Dumnezeu mai degrabă decât de oameni și, prin urmare, în această chestiune dorește să fie scuzat. Ahab cunoștea legea sau ar fi trebuit să o cunoască și, prin urmare, a făcut rău cerând ceea ce supusul său nu putea acorda fără păcat. Unii consideră că Nabot privea moștenirea sa pământească ca pe o arvună a sorții sale în Canaanul ceresc și, prin urmare, nu voia să se despartă de cea dintâi, ca nu cumva să însemne o pierdere a celei din urmă. Pare să fi fost un om conștiincios, care ar fi preferat să riște nemulțumirea regelui decât să-L ofenseze pe Dumnezeu și probabil a fost unul dintre cei 7000 care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal, pentru care, poate, Ahab îi purta pică. 3. Marea nemulțumire și neliniște a lui Ahab în legătură cu aceasta. Era, ca și înainte (cap. xx. 43), mâhnit și nemulțumit (v. 4), a devenit melancolic din cauza asta, s-a aruncat pe patul său, nu voia să mănânce și nu primea pe nimeni la el. Nu putea digera în niciun fel afrontul. Spiritul său mândru a agravat indignitatea pe care Nabot i-o făcuse refuzându-l, ca pe ceva insuportabil. A blestemat scrupulele conștiinței lui Nabot, pe care pretindea că le consultă pentru pacea sa, și a meditat în secret răzbunarea. Nici nu putea suporta dezamăgirea; l-a durut la inimă să fie contrazis în dorințele sale și era perfect bolnav de vexație. Observă, (1.) Nemulțumirea este un păcat care este propria sa pedeapsă și îi face pe oameni să se chinuiască singuri; întristează spiritul, îmbolnăvește trupul și acru toate bucuriile; este greutatea inimii și putreziciunea oaselor. (2.) Este un păcat care este propriul său părinte. Nu izvorăște din condiție, ci din minte. Așa cum îl găsim pe Pavel mulțumit în închisoare, tot așa Ahab nemulțumit în palat. Avea toate deliciile Canaanului, acel pământ plăcut, la comandă, bogăția unui regat, plăcerile unei curți și onorurile și puterile unui tron; și totuși toate acestea nu-i folosesc la nimic fără via lui Nabot. Dorințele dezordonate expun oamenii la vexații continue, iar cei care sunt dispuși să se supere, oricât de fericiți ar fi, vor găsi întotdeauna ceva de care să se supere. Henry mai târziu extrage evaluarea mai largă a caracterului lui Ahab. I. Caracterul foarte rău care i se dă lui Ahab (v. 25, 26), care vine aici pentru a justifica pe Dumnezeu în sentința grea rostită asupra lui și pentru a arăta că, deși a fost rostită cu ocazia păcatului său în chestiunea lui Nabot (pe care păcatul lui David în chestiunea lui Urie îl semăna prea mult), totuși Dumnezeu nu l-ar fi pedepsit atât de aspru dacă nu ar fi fost vinovat de multe alte păcate, în special idolatrie; în timp ce David, cu excepția acelei singure chestiuni, a făcut ceea ce era drept. Dar, în ceea ce-l privește pe Ahab, nu era nimeni ca el, atât de ingenios și harnic în păcat și care a făcut din el o meserie. S-a vândut pe sine ca să lucreze răutatea, adică s-a făcut un sclav desăvârșit al poftelor sale și era la fel de mult la chemarea și comanda lor ca oricând un slujitor la stăpânul său. Era cu totul dat păcatului și, cu condiția să poată avea plăcerile lui, ar fi primit plata lui, care este moartea, Romani 6,23. Fericitul Pavel s-a plâns că era vândut sub păcat (Romani 7,14), ca un biet captiv împotriva voinței sale; dar Ahab era voluntar: s-a vândut păcatului; din alegere și ca propriul său act și faptă, s-a supus stăpânirii păcatului. Nu era o scuză pentru crimele sale faptul că Izabela, soția sa, l-a ațâțat să facă rău și l-a făcut, în multe privințe, mai rău decât ar fi fost altfel. La ce înălțime de nelegiuire a ajuns cel care avea un astfel de amorsaj de corupție în inima sa și un astfel de temperament în sânul său pentru a aprinde focul în el! În multe lucruri a făcut rău, dar a făcut cel mai abominabil urmând idolii, ca Canaaniții; imoralitățile sale erau foarte provocatoare pentru Dumnezeu, dar idolatriile sale erau în special așa. Situația lui Israel era tristă când un prinț de un astfel de caracter ca acesta domnea peste ei.
Considerați

Consideră

Henry încheie secțiunea reflectând asupra lecțiilor poveștii. 2. Să luăm prilej din această poveste tristă, (1.) Să stăm uimiți în fața răutății celor răi și a puterii lui Satan în copiii neascultării. Ce sfântă indignare putem fi umpluți văzând răutatea în locul judecății! Eclesiastul 3,16. (2.) Să plângem situația grea a nevinovăției asuprite și să ne amestecăm lacrimile cu lacrimile celor asupriți care nu au mângâietor, în timp ce de partea asupritorilor este puterea, Eclesiastul 4,1. (3.) Să încredințăm păstrarea vieților și a confortului nostru lui Dumnezeu, căci nevinovăția însăși nu va fi întotdeauna securitatea noastră. (4.) Să ne bucurăm în credința unei judecăți viitoare, în care astfel de judecăți greșite ca acestea vor fi chemate din nou. Acum vedem că există oameni drepți cărora li se întâmplă potrivit cu lucrarea celor răi (Eclesiastul 8,14), dar toate vor fi îndreptate în ziua cea mare.
Răspunde
Unde ar putea dorințele necontrolate să-ți modeleze în liniște deciziile astăzi? Cum provoacă relatarea viziunea ta asupra dreptății și a responsabilității personale? În ce feluri ești invitat să te smerești înaintea lui Dumnezeu mai degrabă decât să-ți aperi propriile interese?
Roagă-te
Doamne, în istoria viei lui Nabot ne-ai arătat primejdia inimilor lacome și certitudinea judecății Tale drepte. Prin Duhul Tău, păzește-ne să nu luăm ceea ce nu ne-ai dat și dă-ne pocăință grabnică atunci când Cuvântul Tău ne înfruntă păcatul. Numai prin Hristos să umblăm cu smerenie, încrezându-ne în îndurarea Ta, în timp ce cinstim dreptatea pe care o ceri. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →