Eterniseed › Curriculum › Marcu
Odihnă în mormânt
Deschidere
În scrierile sale despre scenele de încheiere din Marcu 15, Ellen G. White deschide 'Dorința veacurilor' pentru a dezvălui liniștea sfântă care a urmat crucii. Cuvintele ei ne călăuzesc prin durerea pământului și bucuria cerului, pe măsură ce Fiul lui Dumnezeu se odihnește în mormântul lui Iosif. Suntem invitați să zăbovim cu ucenicii, cu sutașul și cu conducătorii care nu au putut scăpa de greutatea acelei zile. Prin pana ei, ceasurile Sabatului devin o punte între răscumpărarea împlinită și speranța unei creații restaurate. Mărturia ei ne ține privirile ațintite asupra lui Hristos chiar și în timp ce trupul Său zace în mormânt.
Citește
Citire
Întoarce-te acum la Marcu 15 și citește relatarea înmormântării și primul Sabat de după cruce. Lasă cuvintele Scripturii să se așeze liniștit în inima ta înainte de a asculta reflecțiile lui Ellen White. Observă tăcerea care coboară peste Calvar și martorii neașteptați care își declară credința. Pregătește-te să cugeti ce a însemnat această zi pentru cer și pentru cei care L-au iubit pe Domnul.
Studiu
White ne conduce mai întâi în liniștea mormântului lui Iosif, pe măsură ce începe Sabatul.
Acum Isus S-a odihnit de lucrarea răscumpărării; și deși era durere printre cei care Îl iubeau pe pământ, totuși era bucurie în cer. Ilustrație © Review and Herald Publ. Assoc. În cele din urmă Isus era în odihnă. Ziua lungă de rușine și tortură se sfârșise. Pe când ultimele raze ale soarelui apus vesteau Sabatul, Fiul lui Dumnezeu zăcea în liniște în mormântul lui Iosif. Lucrarea Sa împlinită, mâinile Sale încrucișate în pace, El S-a odihnit în ceasurile sfinte ale zilei de Sabat.Ea leagă apoi această odihnă de Sabat de bucuria cerului pentru împlinirea răscumpărării.
La început, Tatăl și Fiul S-au odihnit în ziua de Sabat după lucrarea creației Lor. Când 'cerurile și pământul au fost terminate și toată oastea lor' (Geneza 2:1), Creatorul și toate ființele cerești s-au bucurat contemplând scena glorioasă. 'Stelele dimineții cântau împreună și toți fiii lui Dumnezeu strigau de bucurie.' Iov 38:7. Acum Isus S-a odihnit de lucrarea răscumpărării; și deși era durere printre cei care Îl iubeau pe pământ, totuși era bucurie în cer. Slăvită pentru ochii ființelor cerești era făgăduința viitorului. O creație restaurată, o rasă răscumpărată, care, după ce a biruit păcatul, nu mai putea cădea, — acesta era rezultatul ce urma să decurgă din lucrarea împlinită a lui Hristos, pe care Dumnezeu și îngerii îl vedeau. Cu această scenă este legată pentru totdeauna ziua în care Isus S-a odihnit. Căci 'lucrarea Lui este desăvârșită;' și 'tot ce face Dumnezeu va dăinui în veci.' Deuteronomul 32:4; Eclesiastul 3:14.White reflectă asupra mărturisirii sutașului la cruce.
Aceste cuvinte au fost rostite nu în șoaptă. Toate privirile s-au întors să vadă de unde veneau. Cine vorbise? Era sutașul, soldatul roman. Răbdarea divină a Mântuitorului și moartea Sa subită, cu strigătul de biruință pe buze, l-au impresionat pe acest păgân. În trupul zdrobit și frânt care atârna pe cruce, sutașul a recunoscut chipul Fiului lui Dumnezeu. Nu s-a putut abține să nu-și mărturisească credința. Astfel, din nou s-a dat dovada că Răscumpărătorul nostru avea să vadă rodul ostenelii sufletului Său. Chiar în ziua morții Sale, trei bărbați, foarte diferiți unul de altul, și-au declarat credința, — cel care comanda garda romană, cel care a purtat crucea Mântuitorului și cel care a murit pe cruce alături de El.
Considerați
Cugetare
White ne îndreaptă inimile spre adevărata cauză a morții Mântuitorului nostru.
Dar nu lovitura suliței, nu durerea crucii a pricinuit moartea lui Isus. Strigătul acela, rostit 'cu glas tare' (Matei 27:50; Luca 23:46), în clipa morții, șuvoiul de sânge și apă care a curs din coasta Sa, au arătat că a murit de inimă zdrobită. Inima I-a fost zdrobită de durerea sufletească. A fost ucis de păcatul lumii.Ea arată cum mormântul pecetluit a mărit doar certitudinea învierii Sale.
O gardă de o sută de soldați a fost apoi așezată în jurul mormântului pentru a împiedica orice atingere. Preoții au făcut tot ce au putut ca să țină trupul lui Hristos acolo unde fusese așezat. El a fost pecetluit în mormânt la fel de sigur ca și cum ar fi trebuit să rămână acolo pentru totdeauna. Așa au sfătuit și au plănuit oamenii slabi. Puțin și-au dat seama acești ucigași de zădărnicia eforturilor lor. Dar prin fapta lor Dumnezeu a fost slăvit. Chiar eforturile făcute pentru a împiedica învierea lui Hristos sunt cele mai convingătoare argumente în dovedirea ei. Cu cât numărul soldaților așezați în jurul mormântului era mai mare, cu atât mai puternică avea să fie mărturia că El a înviat. Cu sute de ani înainte de moartea lui Hristos, Duhul Sfânt a declarat prin psalmist: 'Pentru ce se întărâtă neamurile și cugetă popoarele lucruri deșarte? Împărații pământului se ridică și domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului și împotriva Unsului Său. ... Cel ce șade în ceruri râde; Domnul Își bate joc de ei.' Psalmul 2:1-4.
Răspunde
Răspuns
Unde simți cel mai profund astăzi pacea lucrării împlinite a lui Hristos? Cum stârnește mărturia sutașului propria ta mărturisire de credință? În ce fel întărește mormântul pecetluit speranța ta în înviere?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Isuse, mulțumim Ție că Te-ai odihnit în mormânt după ce lucrarea răscumpărării a fost împlinită. Te lăudăm că cerul s-a bucurat chiar și în timp ce pământul jelea. Ține-ne inimile ațintite asupra crucii și asupra mormântului gol care va urma curând. Duhul care l-a mișcat pe sutaș să ne miște și pe noi să Te mărturisim deschis. Păzește-ne de necredința neliniștită a celor care au încercat să Te țină pecetluit. Umple-ne cu binecuvântata nădejde a unei creații restaurate și a Sabatului veșnic de bucurie ce va veni. În numele Tău prețios ne rugăm, amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →