Eterniseed › Curriculum › Evrei
Evrei 6 — cu Matei Henry
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la capitolul 6 din Epistola către Evrei oferă avertismente sobru alături de o speranță statornică. În aceste versete apostolul îndeamnă credincioșii să treacă dincolo de adevărurile elementare și să înainteze spre maturitate, în timp ce portretizează viu atât primejdia apostaziei cât și siguranța găsită în promisiunile neschimbătoare ale lui Dumnezeu. Reflecțiile lui Henry ne ajută să ne examinăm propriul progres spiritual cu onestitate și curaj. Cuvintele sale ne amintesc că creșterea în har este cea mai sigură gardă împotriva căderii. Lecția de astăzi ne invită să ascultăm cu atenție, să considerăm profund și să răspundem cu un angajament reînnoit față de speranța pusă înaintea noastră.
Citește
Citire
Luați un moment de liniște pentru a citi capitolul 6 din Epistola către Evrei în întregime. Ascultați chemarea de a lăsa în urmă elementele de bază și de a avansa spre maturitate. Observați avertismentul solemn despre cei care se întorc după ce au gustat darurile cerești. Apoi auziți încurajarea caldă că promisiunile lui Dumnezeu rămân sigure și statornice. Lăsați capitolul să se așeze în inima voastră înainte de a ne întoarce la perspectivele lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a îndemna credincioșii să înainteze de la adevărurile fundamentale spre maturitate.
Avem aici sfatul apostolului către evrei — ca ei să crească dintr-o stare de copilărie la plinătatea staturii omului nou în Hristos. El își declară disponibilitatea de a-i ajuta pe toți cât poate în progresul lor spiritual; și, pentru o mai mare încurajare, se pune pe sine împreună cu ei: Să mergem înainte. Observați aici: Pentru a crește, creștinii trebuie să lase principiile doctrinei lui Hristos. Cum trebuie să le lase? Nu trebuie să le piardă, nu trebuie să le disprețuiască, nu trebuie să le uite. Trebuie să le păstreze în inimile lor și să le pună ca temelie a întregii lor mărturisiri și așteptări; dar nu trebuie să se odihnească și să rămână în ele, nu trebuie să pună mereu temelia, trebuie să meargă înainte și să zidească pe ea. Trebuie să existe o suprastructură; căci temelia este pusă anume pentru a susține clădirea. Aici se poate întreba: De ce a hotărât apostolul să pună hrană tare înaintea evreilor, când știa că ei nu sunt decât prunci? Răspuns. 1. Deși unii dintre ei erau slabi, alții dobândiseră mai multă putere; și trebuie să li se asigure ceea ce li se potrivește. Și, după cum creștinii crescuți trebuie să fie dispuși să asculte adevărurile cele mai simple propovăduite de dragul celor slabi, tot așa cei slabi trebuie să fie dispuși să asculte adevărurile mai dificile și mai tainice propovăduite de dragul celor tari. 2. El spera că ei vor crește în puterea și statura lor spirituală și astfel vor putea digera hrană mai tare.Henry arată apoi cât de departe poate merge o persoană în religie înainte de a cădea.
1. El arată cât de departe pot merge persoanele în religie și, după toate acestea, să cadă și să piară pentru totdeauna, v. 4, 5. (1.) Pot fi luminați. Unii dintre cei vechi înțeleg aceasta ca fiind botezați; dar mai degrabă trebuie înțeles ca o cunoștință noțională și o iluminare comună, de care persoanele pot avea mult și totuși să nu ajungă la cer. Balaam era omul ale cărui ochi fuseseră deschiși (Num. xxiv. 3), și totuși cu ochii deschiși a coborât în întunericul deplin. (2.) Pot gusta din darul ceresc, simți ceva din eficacitatea Duhului Sfânt în lucrările sale asupra sufletelor lor, făcându-i să guste ceva din religie, și totuși să fie ca persoanele de la piață, care gustă din ceea ce nu vor plăti prețul, și astfel iau doar o gustare și o lasă. Persoanele pot gusta religia și părea că o plac, dacă ar putea avea pe termeni mai ușori decât lepădarea de sine, luarea crucii și urmarea lui Hristos. (3.) Pot fi făcuți părtași ai Duhului Sfânt, adică ai darurilor sale extraordinare și miraculoase; pot să fi scos demoni în numele lui Hristos și să fi făcut multe alte lucrări puternice. Astfel de daruri în epoca apostolică erau uneori date celor care nu aveau har mântuitor adevărat. (4.) Pot gusta din Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu; pot avea o oarecare plăcere de doctrinele evangheliei, pot auzi Cuvântul cu plăcere, pot ține minte mult din el și pot vorbi bine despre el, și totuși niciodată să nu fie turnați în forma și tiparul lui, nici să-l aibă locuind bogat în ei. (5.) Pot fi gustat din puterile lumii viitoare; pot fi sub impresii puternice cu privire la cer și groază de a merge în iad. Aceste lungimi pot merge ipocriții și, după toate, să devină apostați. De aici observăm: [1.] Aceste lucruri mari sunt spuse aici despre cei care pot cădea; totuși nu se spune despre ei că au fost cu adevărat convertiți sau că au fost justificați; este mai mult în harul mântuitor adevărat decât în tot ce se spune aici despre apostați. [2.] Aceasta deci nu este o dovadă a apostaziei finale a sfinților adevărați. Aceștia pot cădea frecvent și grav, dar totuși nu vor cădea total sau definitiv de la Dumnezeu; scopul și puterea lui Dumnezeu, cumpărarea și rugăciunea lui Hristos, promisiunea evangheliei, legământul veșnic pe care Dumnezeu l-a făcut cu ei, rânduit în toate și sigur, locuirea Duhului și sămânța nemuritoare a Cuvântului, acestea sunt siguranța lor. Dar pomul care nu are aceste rădăcini nu va sta.Henry descrie apoi urmarea înfricoșătoare care îi așteaptă pe cei ce apostaziază după un astfel de progres.
2. Apostolul descrie starea înfricoșătoare a celor ce cad după ce au mers atât de departe în mărturisirea religiei. (1.) Măreția păcatului apostaziei. Este răstignirea din nou a Fiului lui Dumnezeu și punerea lui la rușine deschisă. Ei declară că aprobă ceea ce au făcut iudeii răstignindu-l pe Hristos și că ar fi bucuroși să facă același lucru din nou dacă ar fi în puterea lor. Ei varsă cel mai mare dispreț asupra Fiului lui Dumnezeu și deci asupra lui Dumnezeu însuși, care așteaptă ca toți să-l cinstească pe Fiul său și să-l onoreze cum îl onorează pe Tatăl. Ei fac tot ce pot ca să reprezinte pe Hristos și creștinismul ca un lucru rușinos și ar vrea ca el să fie o rușine și o ocară publică. Aceasta este natura apostaziei. (2.) Marea nenorocire a apostaților. [1.] Este cu neputință să-i înnoiești din nou spre pocăință. Este extrem de primejdios. Foarte puține cazuri pot fi date ale celor ce au mers atât de departe și au căzut, și totuși au fost aduși la pocăință adevărată, o pocăință care este într-adevăr o înnoire a sufletului. Unii au gândit că acesta este păcatul împotriva Duhului Sfânt, dar fără temei. Păcatul menționat aici este clar apostazia atât de la adevărul cât și de la căile lui Hristos. Dumnezeu îi poate înnoi spre pocăință, dar rareori o face; și cu oamenii înșiși este cu neputință. [2.] Nenorocirea lor este exemplificată printr-o asemănare potrivită, luată de la pământul care după multă cultivare nu aduce decât mărăcini și spini; și de aceea este aproape de blestem și sfârșitul lui este să fie ars, v. 8. Pentru a da acestei asemănări o forță mai mare, se observă aici deosebirea dintre pământul bun și cel rău, că aceste contrarii, fiind puse unul față de altul, se ilustrează reciproc. Mai întâi, aici este o descriere a pământului bun: El bea ploaia care vine des peste el. Credincioșii nu doar gustă din Cuvântul lui Dumnezeu, ci îl beau; și acest pământ bun aduce roadă corespunzătoare cheltuielii depuse, spre cinstea lui Hristos și mângâierea slujitorilor săi credincioși, care sunt, sub Hristos, lucrătorii pământului. Și acest ogor sau grădină roditoare primește binecuvântarea. Dumnezeu declară binecuvântați pe creștinii roditori, și toți oamenii înțelepți și buni îi socotesc binecuvântați: ei sunt binecuvântați cu creșterea harului și cu o mai mare întărire și slavă la urmă. În al doilea rând, aici este cazul diferit al pământului rău: El aduce mărăcini și spini; nu este doar sterp de roadă bună, ci roditor în ceea ce este rău, mărăcini și spini, roditor în păcat și nelegiuire, care sunt supărătoare și vătămătoare pentru toți cei din jur și vor fi cel mai mult pentru păcătoșii înșiși la urmă; și atunci un astfel de pământ este lepădat. Dumnezeu nu se va mai preocupa de astfel de apostați răi; îi va lăsa în pace și îi va scoate din grija sa; va porunci norilor să nu mai plouă peste ei. Influențele divine vor fi reținute; și asta nu este tot, ci un astfel de pământ este aproape de blestem; atât de departe este de a primi binecuvântarea, încât un blestem înfricoșător atârnă peste el, deși încă, prin răbdarea lui Dumnezeu, blestemul nu este pe deplin împlinit. În cele din urmă, sfârșitul lui este să fie ars. Apostazia va fi pedepsită cu arderi veșnice, focul care nu se va stinge niciodată. Acesta este sfârșitul trist la care duce apostazia și de aceea creștinii trebuie să meargă înainte și să crească în har, ca nu cumva, dacă nu merg înainte, să meargă înapoi, până ce aduc lucrurile la această extremitate jalnică de păcat și nenorocire.
Considerați
Considerare
Henry încheie declarând speranța sa încrezătoare că cititorii săi vor persevera până la sfârșit.
I. El declară liber și deschis buna speranță pe care o avea despre ei, că vor răbda până la sfârșit: Dar, preaiubiților, suntem încredințați de lucruri mai bune despre voi, v. 9. Observați: 1. Sunt lucruri care însoțesc mântuirea, lucruri care nu sunt niciodată despărțite de mântuire, lucruri care arată că persoana este într-o stare de mântuire și vor duce la mântuire veșnică. 2. Lucrurile care însoțesc mântuirea sunt lucruri mai bune decât a avut vreodată vreun ipocrit sau apostat. Ele sunt mai bune în natura lor și în rezultatul lor. 3. Este datoria noastră să sperăm bine despre cei în care nu apare nimic contrar. 4. Slujitorii trebuie uneori să vorbească prin avertisment celor despre a căror mântuire au bune speranțe. Și cei care au în ei înșiși bune speranțe cu privire la mântuirea lor veșnică ar trebui totuși să considere serios cât de fatală ar fi o dezamăgire dacă ar cădea scurt. Astfel ei trebuie să lucreze mântuirea lor cu frică și cutremur.
Răspunde
Răspuns
Unde în propria voastră umblare simțiți nevoia de a trece dincolo de elementele de bază și de a zidi mai departe? Cum vă mișcă avertismentul împotriva apostaziei la o mai mare veghere? În ce feluri puteți odihni mai deplin în ancora speranței care intră înăuntrul perdelei?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, îți mulțumim pentru chemarea clară de a crește în Hristos și de a nu rămâne mulțumiți cu începuturile. Păzește inimile noastre de alunecarea subtilă care duce la apostazie. Întărește credința și răbdarea noastră ca să moștenim promisiunile ca cei ce au mers înaintea noastră. Fixează-ne speranța ca o ancoră înăuntrul perdelei, sigură în Iisus, Înaintemergătorul și marele nostru preot. Să arătăm sârguință până la sfârșit și să ne bucurăm de deplina încredere care însoțește mântuirea. În numele său ne rugăm, amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →