Eterniseed › Curriculum › Ezechiel
Ezechiel 13-14 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Astăzi îl ascultăm pe Ioan Calvin în timp ce deschide Ezechiel 13 și expune lucrarea periculoasă a profeților mincinoși printre exilați. Tratamentul atent verset cu verset al lui Calvin arată cum acești înșelători au vorbit din inimile lor în timp ce pretindeau autoritate divină. Comentariul său ne ajută să recunoaștem aceleași tipare de fraudă spirituală în fiecare epocă și ne păzește împotriva asigurărilor ușoare care ignoră pocăința. Pe măsură ce urmăm raționamentul lui Calvin, învățăm atât seriozitatea responsabilității profetice, cât și partea poporului înșelăciune. Duhul care a călăuzit pana lui Calvin să deschidă și inimile noastre pentru a primi adevărul lui Dumnezeu astăzi.
Citește
Citire
Pregătește-ți inima să asculte cuvântul Domnului în capitolele 13 și 14 din Ezechiel. Aceste capitole înfruntă minciunile profeților care promit pace în timp ce judecata se apropie. Citește încet, observând acuzațiile repetate împotriva celor care vorbesc din propriul duh. Cere Duhului să te facă atent atât la avertismentele împotriva înșelăciunii, cât și la chemarea la pocăință autentică. Lasă pasajul să-ți cerceteze propriile dorințe după cuvinte mângâietoare care pot evita adevărul.
Studiu
Calvin începe prin a defini cine sunt profeții mincinoși.
Apoi, Dumnezeu definește pe scurt cine sunt profeții mincinoși; și anume, cei care profețesc din inimile lor: va adăuga mai târziu, ei n-au văzut nimic, se laudă doar în numele lui Dumnezeu și totuși nu sunt trimiși de El. Același lucru este exprimat în moduri variate, dar voi trata alte forme de vorbire în locurile lor. Aici, după cum am spus, putem decide imediat cine sunt profeții adevărați și cine sunt cei mincinoși: Duhul lui Dumnezeu pronunță că oricine profețește din inima sa este un impostor. Prin urmare, nu rămâne nimic altceva decât ca profeții să rostească cu credincioșie tot ce le-a dictat Duhul. Oricine, așadar, nu are o mărturie sigură a viziunii sale și nu poate mărturisi cu adevărat că vorbește din gura lui Dumnezeu și prin descoperirea Duhului Său, deși se poate lăuda cu titlul de profet, totuși el este doar un impostor. Căci Dumnezeu respinge aici pe toți cei care vorbesc din inima lor. Și de aici adunăm și deșertăciunea extremă a minții omenești: căci Dumnezeu pune o distincție perpetuă între mintea omenească și descoperirea Duhului Său. Dacă este așa, urmează că ceea ce rostesc oamenii despre ei înșiși este o ficțiune perversă, deoarece Duhul lui Dumnezeu își revendică doar Lui, după cum am spus, sarcina de a arăta ce este adevărat și drept. Urmează --El se adresează apoi celor care umblă după propriul duh fără a vedea nimic.
Acum adaugă: care umblă după propriul duh, fără a vedea nimic: adică, când nu li s-a dat nicio viziune. Ezechiel se explică mai clar, sau mai degrabă Duhul care a vorbit prin el. Așadar, deoarece a condamnat recent pe toți cei care profețesc din propria minte sau inimă -- căci substantivul 'inimă' este folosit aici pentru 'intelect', ca și în alte locuri --, deoarece, așadar, Duhul a condamnat recent pe toți aceștia, tot așa spune că cei care umblă după propriul duh abuzează în mod nelegiuit de slujba profetică. El face aici aluzie la darul profetic când vorbește despre 'duh'. Căci, deoarece ei ar fi putut obiecta că profeții mincinoși nu vorbeau din inima lor, ci aveau descoperiri secrete, le acordă folosirea cuvântului 'duh' printr-o figură retorică [2] și astfel le respinge lăudăroșenia, ca și cum Ezechiel ar fi spus că acele descoperiri fictive sunt simple fantezii: au într-adevăr ceva mai mult decât comun, dar totuși sunt fanatici. Acesta este deci sensul cuvântului 'duh'. Între timp, nu există nicio îndoială că repetă ceea ce a văzut recent, iar contrastul îndepărtează orice îndoială. Fără a vedea nimic, spune el: astfel viziunea este opusă inimii și duhului omenesc; dar ce este viziunea dacă nu un dar supranatural? Când, așadar, Dumnezeu își ridică slujitorii deasupra capacității abilității omenești și îi face să discearnă ceea ce nicio putere muritoare nu poate dărui, aceea este o viziune; și dacă o viziune este îndepărtată, nu va rămâne nimic decât duhul sau inima omului. Prin urmare, cei care nu pot arăta cu adevărat că rostirea lor este evident inspirată vor fi siliți să mărturisească că vorbesc din mințile lor. Urmează --Apoi Calvin se întoarce la eșecul de a urca la spărtură.
De aceea urmărește același sentiment, dar îi presează mai tare pe profeții mincinoși. A spus în general că erau sacrilegi, folosind în mod fals numele lui Dumnezeu când vorbeau în întregime din ai lor. Acum îi separă printr-un alt semn de slujitorii aprobați și credincioși ai lui Dumnezeu, și anume, nu urcaseră în spărtură, nici nu zidiseră un zid de apărare pentru a proteja casa lui Israel, ca să stea în luptă în ziua lui Iehova. Acest verset este explicat în mod variat: unii referă ceea ce se spune aici la rugăciune; alții îl răstălmăcesc conform diferitelor imaginații, dar eu îl restrâng la învățătura lor. [4] Ezechiel nu doar blamează perfidia lor interioară și ascunsă, nu doar lovește mințile lor, ca să-i convingă că nu aveau dorință de evlavie și nici zel pentru slava lui Dumnezeu, ci arată că învățătura lor trebuie respinsă cu totul, deoarece nu și-au propus scopul drept. Dar care este semnul la care trebuie să țintească toți slujitorii lui Dumnezeu? Cu siguranță să consulte siguranța publică; și când văd semne ale mâniei lui Dumnezeu, să le întâmpine și să prevină calamitatea urgentă. Acești impostori au văzut poporul nu doar nelegiuit, ci răzvrătit, astfel încât nu era nicio speranță de pocăință. Pe de altă parte, au văzut pe Dumnezeu amenințând; și deși erau orbi, totuși puteau vedea semnele răzbunării mustrătoare a lui Dumnezeu. De aceea era datoria lor să urce la spărturi. De aici înțelegem și ce înțelege Profetul prin 'spărturi', și anume, așa cum o abordare este deschisă unui dușman pentru a asalta o cetate când se face o spărtură în zid, tot așa, când nelegiuirea poporului se revarsă ca un potop, o ruptură este deja făcută, prin care mânia lui Dumnezeu poate pătrunde imediat și poate distruge totul până când este redus la nimic.
Considerați
Considerare
Calvin leagă aceste eșecuri de responsabilitatea proprie a poporului.
El vorbește despre profeții exilați, după cum va fi evident din context: căci printre captivi erau unii care își asumau numele lui Dumnezeu, lăudându-se că sunt înzestrați cu duhul profetic: dar între timp intrau în slujbă și apoi se lăudau în zadar cu înșelăciunile lor. Dar scopul pe care și-l propuneau era să promită poporului o întoarcere grabnică și astfel să câștige favoarea mulțimii. Căci captivii erau deja aproape zdrobiți de oboseală: iar șaptezeci de ani era o perioadă lungă. Când au auzit deci de întoarcere după trei ani, s-au lăsat ușor înșelați de astfel de lingușiri. Dar deși Dumnezeu este atât de vehement înfuriat împotriva acestor impostori, nu urmează de aici că atunci când îi acuză de crima lor, îi absolvă pe popor sau chiar le diminuează vina. Nici poporul nu putea obiecta că au fost înșelați de acele minciuni, deoarece s-au aruncat de bunăvoie și în cunoștință de cauză în cursă. Nu erau lipsiți de profeți adevărați; și Dumnezeu și-a distins slujitorii de profeții mincinoși prin semne bine cunoscute, astfel încât nimeni nu putea greși decât cu voia. (Deuteronom 13:3.) Dar în mijlocul luminii s-au orbit singuri, și astfel Dumnezeu i-a lăsat să fie înșelați. Dar aceea a fost răsplata dreaptă a mândriei lor, deoarece nu puteau fi supuși lui Dumnezeu și slujitorilor Săi. Apoi, când au gândit momeli, după cum este evident din multe pasaje, Dumnezeu a dat și frâiele lui Satan, ca să fie un duh mincinos în gura tuturor profeților. Mica îi mustră deoarece doreau ca profeții să le fie dați care să promită culesuri mari de struguri și o recoltă bogată, (Mica 2:11;) între timp, când Dumnezeu îi mustra aspru, urlau și erau tulburați. Vedem, așadar, că în timp ce Dumnezeu se înfurie atât de aspru împotriva profeților mincinoși, vina poporului nu a fost diminuată; ci mai degrabă fiecare gândea astfel să raționeze cu sine -- dacă Dumnezeu nu cruță pe profeții noștri, ce mai bine avem noi de sperat?
Răspunde
Răspuns
Unde aș putea fi ispitit să prefer cuvinte mângâietoare în locul chemării la pocăință? Cum îmi păzesc inima împotriva învățătorilor care vorbesc doar din propriul duh? În ce feluri mă invită Dumnezeu să stau în spărtură prin rugăciune și mărturie credincioasă?
Roagă-te
Rugăciune
O Doamne Suveran, care cercetezi inimile și descoperi orice vedenie mincinoasă, păzește poporul Tău de profeții care vorbesc din duhul lor și promit pace fără pocăință. Prin harul legământului Tău, dă-ne discernământ să respingem văruiala minciunilor și să stăm tari pe cuvântul care iese numai din gura Ta. Zidește-Ți biserica în adevăr, ca să umblăm cu credincioșie înaintea Ta în ziua judecății Tale.
Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →