← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Daniel

Dan 7 — cu Matei Henry

Daniel 7Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Astăzi intrăm în secțiunea profetică a lui Daniel având pe Matei Henry ca ghid de încredere. Expunerea sa atentă a capitolului 7 dezvăluie viziunile izbitoare date profetului, arătând atât ridicarea puterilor pământești cât și împărăția de neclintit a Celui Preaînalt. Ascultând glasul lui Henry, suntem invitați să ne apropiem de aceste taine cu reverență și speranță, încrezându-ne că Dumnezeu încă vorbește prin cuvântul său pentru a-și întări poporul în orice veac.
Citește

Citire

Liniștește-ți inima și citește Daniel capitolul 7 cu încetineală. Observă cele patru fiare ridicându-se din mare, pe Cel Vechi de Zile luându-și tronul și pe Fiul Omului primind stăpânire veșnică. Lasă imaginile să trezească atât uimire cât și mângâiere în timp ce te pregătești să auzi expunerea lui Matei Henry.
Studiu
Henry începe prin a descrie împrejurările viziunii. I. Împrejurările acestei viziuni. Daniel interpretase visul lui Nebucadnețar, iar acum el însuși este cinstit cu descoperiri divine asemănătoare (v. 1): A avut viziuni ale capului său pe patul său, când dormea; astfel Dumnezeu uneori se revela pe sine și mintea sa copiilor oamenilor, când somnul adânc cădea peste ei (Iov xxxiii. 15); căci când suntem mai retrași de la lume și îndepărtați de lucrurile simțurilor, suntem mai potriviți pentru comuniunea cu Dumnezeu. Dar când s-a trezit a scris visul pentru folosul său, ca nu cumva să-l uite ca pe un vis care trece; și a spus rezumatul lucrurilor fraților săi evreii pentru folosul lor și li l-a dat în scris, ca să poată fi comunicat celor de departe și păstrat pentru copiii lor după ei, care vor vedea aceste lucruri împlinite. Evreii, înțelegând greșit unele profeții ale lui Ieremia și Ezechiel, se amăgeau cu speranța că, după întoarcerea în pământul lor, vor avea o liniște deplină și neîntreruptă; dar ca să nu se amăgească astfel și ca nenorocirile lor să nu devină de două ori mai grele prin dezamăgire, Dumnezeu prin acest profet îi face să știe că vor avea necaz: acele promisiuni ale prosperității lor urmau să se împlinească în binecuvântările spirituale ale împărăției harului; precum Hristos le-a spus ucenicilor săi că trebuie să aștepte persecuție, iar promisiunile pe care se bizuie vor fi împlinite în binecuvântările veșnice ale împărăției slavei. Daniel a scris și a vorbit aceste lucruri, pentru a arăta că Biserica trebuie să fie învățată atât prin Scripturi cât și prin predicarea slujitorilor, atât prin cuvântul scris cât și prin cuvânt rostit; iar slujitorii în predicarea lor trebuie să spună rezumatul lucrurilor scrise. Henry apoi desfășoară viziunea celor patru fiare. II. Viziunea însăși, care prevestește revoluțiile guvernării în acele națiuni sub influența cărora Biserica evreilor, pentru veacurile următoare, urma să fie. 1. A observat cele patru vânturi suflând pe marea cea mare, v. 2. Ele se luptau care să sufle mai tare și, în cele din urmă, să sufle singur. Aceasta reprezintă certurile dintre prinți pentru imperiu și zguduirile națiunilor prin aceste certuri, cărora aceste monarhii puternice, pe care el urma acum să le vadă, își datorau ridicarea. Un vânt din orice punct al busolei, dacă suflă tare, va cauza o mare tulburare în mare; dar ce tumult trebuie să se ridice când cele patru vânturi se luptă pentru stăpânire! Aceasta este ceea ce regii națiunilor luptă în războaiele lor, care sunt la fel de zgomotoase și violente ca lupta vânturilor; dar cum este marea cea săracă aruncată și sfâșiată, cât de groaznice sunt concuziunile ei și cât de violente convulsiile ei, în timp ce vânturile se ceartă care va avea singura putere de a o tulbura! Observă, această lume este ca o mare furtunoasă și agitată; mulțumită vânturilor mândre și ambițioase care o chinuiesc. 2. A văzut patru fiare mari ieșind din mare, din apele tulburate, în care mințile ambițioase iubesc să pescuiască. Monarhii și monarhiile sunt reprezentate prin fiare, deoarece prea adesea prin furie brută și tiranie sunt ridicate și susținute. Aceste fiare erau diferite una de alta (v. 3), de forme diferite, pentru a indica geniul și complexiunea diferită a națiunilor în ale căror mâini erau așezate. (1.) Prima fiară era ca un leu, v. 4. Aceasta era monarhia caldeeană, care era aprigă și puternică și îi făcea pe regi absoluți. Acest leu avea aripi de vultur, cu care să zboare asupra prăzii, indicând viteza minunată pe care Nebucadnețar a făcut-o în cucerirea regatelor. Dar Daniel vede curând aripile smulse, un stop complet pus carierei brațelor lor victorioase. Diverse țări care fuseseră tributare lor s-au revoltat de la ele și au ridicat capul împotriva lor; astfel încât acest animal monstruos, acest leu înaripat, este făcut să stea pe picioare ca un om și o inimă de om îi este dată. Și-a pierdut inima de leu, pentru care fusese renumit (unul dintre regii noștri englezi a fost numit Cœur de Lion — Inimă de Leu), și-a pierdut curajul și a devenit slab și leșinat, temându-se de orice și îndrăznind nimic; sunt puși în frică și făcuți să știe că sunt doar oameni. Uneori valoarea unei națiuni se scufundă ciudat și devine lașă și efeminată, astfel încât ceea ce era capul națiunilor într-o epocă sau două devine coada. (2.) A doua fiară era ca un urs, v. 5. Aceasta era monarhia persană, mai puțin puternică și generoasă decât cea dintâi, dar nu mai puțin lacomă. Acest urs s-a ridicat pe o parte împotriva leului și l-a stăpânit curând. A ridicat o singură stăpânire; așa citesc unii. Persia și Media, care în chipul lui Nebucadnețar erau cele două brațe într-un piept, acum au înființat un guvern comun. Acest urs avea trei coaste în gura sa între dinți, rămășițele acelor națiuni pe care le devorase, care erau semnele lăcomiei sale și totuși o indicație că deși devorase mult nu putea devora totul; unele coaste încă se lipeau de dinții săi, pe care nu le putea cuceri. Apoi i s-a spus: 'Scoală-te, devorează multă carne; lasă oasele, coastele, care nu pot fi cucerite, și apucă-te de ceea ce va fi o pradă mai ușoară.' Prinții vor stârni atât pe regi cât și pe popor să-și împingă cuceririle și să nu lase nimic în fața lor. Observă, cuceririle făcute nedrept sunt doar ca cele ale fiarelor de pradă și în aceasta mult mai rele, că fiarele nu pradă pe cele de felul lor, precum fac oamenii răi și neraționali. (3.) A treia fiară era ca un leopard, v. 6. Aceasta era monarhia greacă, întemeiată de Alexandru cel Mare, activă, vicleană și crudă, ca un leopard. Avea patru aripi de pasăre; leul pare să fi avut doar două aripi; dar leopardul avea patru, căci deși Nebucadnețar a făcut mare grabă în cuceririle sale, Alexandru a făcut mult mai mare. În șase ani a câștigat întregul imperiu al Persiei, o mare parte în plus din Asia, s-a făcut stăpân al Siriei, Egiptului, Indiei și altor națiuni. Această fiară avea patru capete; la moartea lui Alexandru cuceririle sale au fost împărțite între cei patru căpitani principali ai săi; Seleucus Nicanor a avut Asia cea Mare; Perdicas și după el Antigonus au avut Asia cea Mică; Casandru a avut Macedonia; și Ptolemeu a avut Egiptul. Stăpânirea a fost dată acestei fiare; a fost dată de Dumnezeu, de la care vine singură promovarea. (4.) A patra fiară era mai aprigă, mai formidabilă și mai vătămătoare decât oricare dintre ele, diferită de oricare alta și nu există niciuna printre fiarele de pradă cu care să poată fi comparată, v. 7. Învățații nu sunt de acord cu privire la această fiară anonimă; unii o fac a fi imperiul roman, care, când era în gloria sa, cuprindea zece regate, Italia, Franța, Spania, Germania, Britania, Sarmatia, Pannonia, Asia, Grecia și Egipt; și atunci cornul cel mic care s-a ridicat prin căderea a trei dintre celelalte coarne (v. 8) îl fac a fi imperiul turcesc, care s-a ridicat în locul Asiei, Greciei și Egiptului. Alții fac această a patra fiară a fi regatul Siriei, familia Seleucizilor, care a fost foarte crudă și asupritoare pentru poporul evreilor, după cum aflăm în Iosif și istoria Macabeilor. Și în aceasta acest imperiu era diferit de cele care au mers înainte, că niciuna dintre puterile precedente nu i-a silit pe evrei să renunțe la religia lor, dar regii Siriei au făcut-o și i-au tratat cu barbarie. Armatele și comandanții lor erau dinții mari de fier cu care au devorat și au sfărâmat poporul lui Dumnezeu și au călcat pe rămășița lor. Cele zece coarne sunt apoi presupuse a fi zece regi care au domnit succesiv în Siria; și atunci cornul cel mic este Antioh Epifanes, ultimul dintre cei zece, care prin unul sau altul mijloc a subminat trei dintre regi și a obținut guvernarea. Era un om de mare ingeniozitate și de aceea se spune că avea ochi ca ochii unui om; și era foarte îndrăzneț și curajos, avea o gură vorbind lucruri mari. Ne vom întâlni din nou cu el în aceste profeții. Henry prezintă apoi judecata care vine înaintea Celui Vechi de Zile. I. Că există o judecată care va veni și Dumnezeu este Judecătorul. Acum oamenii au ziua lor și orice pretendent crede că ar trebui să aibă ziua sa și luptă pentru ea. Dar cel ce șade în ceruri râde de ei, căci vede că ziua sa vine, Ps. xxxvii. 13. Am privit (v. 9) până când tronurile au fost doborâte, nu doar tronurile acestor fiare, ci toată domnia, autoritatea, puterea care sunt înființate în opoziție cu împărăția lui Dumnezeu printre oameni (1 Cor. xv. 24): astfel sunt tronurile regatelor lumii, în comparație cu împărăția lui Dumnezeu; cei ce le văd înființate trebuie doar să aștepte puțin și le vor vedea doborâte. Am privit până când tronuri au fost înființate (așa poate fi citit la fel de bine), tronul lui Hristos și tronul Tatălui său. Unul dintre rabinii mărturisește că aceste tronuri sunt înființate, unul pentru Dumnezeu, altul pentru Fiul lui David. Este judecata care este aici așezată, v. 10. Acum, 1. Aceasta este menită să proclame guvernarea înțeleaptă și dreaptă a lumii de către providența sa; și o satisfacție de nespus le dă tuturor oamenilor buni, în mijlocul convulsiilor și revoluțiilor statelor și regatelor, că Domnul și-a pregătit tronul în ceruri și împărăția sa stăpânește peste toate (Ps. ciii. 19), că cu adevărat există un Dumnezeu care judecă pe pământ, Ps. lviii. 11. 2. Poate indică distrugerea adusă de providența lui Dumnezeu asupra imperiului Siriei sau al Romei, pentru tiranizarea lor asupra poporului lui Dumnezeu. Dar, 3. Pare conceput în principal să descrie judecata de pe urmă, căci deși nu urmează imediat după stăpânirea celei de-a patra fiare, ba chiar este încă să vină, poate multe veacuri de acum, totuși a fost intenționat ca în fiecare veac poporul lui Dumnezeu să se încurajeze, sub necazurile lor, cu credința și perspectiva ei. Enoh, al șaptelea de la Adam, a profețit despre ea, Iuda 14. Gura vrăjmașului vorbește lucruri mari, v. 8. Aici sunt lucruri mult mai mari pe care gura Domnului le-a vorbit. Multe dintre predicțiile Noului Testament despre judecata care va veni au o aluzie clară la această viziune, mai ales viziunea Sfântului Ioan despre ea, Apoc. xx. 11, 12. (1.) Judecătorul este Însuși Cel Vechi de Zile, Dumnezeu Tatăl, gloria prezenței căruia este aici descrisă. Este numit Cel Vechi de Zile, deoarece este Dumnezeu din veșnicie în veșnicie. Printre oameni socotim că la cei bătrâni este înțelepciunea și zilele vor vorbi; nu va tăcea atunci toată carnea înaintea celui ce este Cel Vechi de Zile? Gloria Judecătorului este aici arătată prin haina sa, care era albă ca zăpada, indicând strălucirea și puritatea sa în toate administrările dreptății sale; și părul capului său curat și alb, ca lâna curată, ca, ca capul alb și cărunt, să apară venerabil. (2.) Tronul este foarte formidabil. Este ca flacăra de foc, înfricoșător pentru cei răi care vor fi chemați înaintea lui. Și tronul fiind mobil pe roți, sau cel puțin carul în care călărea circuitul, roțile acestuia sunt ca focul arzând, pentru a devora pe potrivnici; căci Dumnezeul nostru este un foc mistuitor și cu el sunt arderi veșnice, Isa. xxxiii. 14. Aceasta este lărgită, v. 10. Cât despre toți prietenii săi credincioși iese din tronul lui Dumnezeu și al Mielului un râu curat de apă a vieții (Apoc. xxii. 1), tot așa pentru toți vrăjmașii săi neînduplecați iese și iese din tronul său un șuvoi de foc, un șuvoi de pucioasă (Isa. xxx. 33), un foc care va devora înaintea lui. Este un martor iute și cuvântul său un cuvânt pe roți. (3.) Însoțitorii sunt numeroși și foarte strălucitori. Șechina este întotdeauna însoțită de îngeri; este așa aici (v. 10): Mii de mii slujesc lui și zece mii de ori zece mii stau înaintea lui. Este gloria sa că are astfel de însoțitori, dar mult mai mult gloria sa că nu are nevoie de ei și nu poate fi beneficiat de ei. Vezi cât de numeroase sunt oștile cerești (sunt mii de îngeri) și cât de ascultători sunt — stau înaintea lui Dumnezeu, gata să meargă la poruncile sale și să ia prima indicație a voinței și plăcerii sale. Vor fi angajați în mod deosebit ca slujitori ai dreptății sale în ziua judecății de pe urmă, când Fiul omului va veni și toți sfinții îngeri cu el. Enoh a profețit că Domnul va veni cu sfintele sale miriade. (4.) Procesul este drept și fără excepție: Judecata este așezată, public și deschis, ca toți să poată avea acces la ea; și cărțile sunt deschise. Ca în curțile de judecată printre oameni procedurile sunt în scris și pe registru, care este pus deschis când cauza vine la audiere, examinarea martorilor este produsă și declarațiile sunt citite, pentru a clarifica chestiunea de fapt, și cărțile de statut și de drept comun sunt consultate pentru a afla care este legea, tot așa, în judecata zilei celei mari, echitatea sentinței va fi la fel de incontestabil evidentă ca și cum ar fi cărți deschise pentru a o justifica.
Considerați

Considerare

Henry încheie arătând stabilirea împărăției Mesianice. III. Că împărăția Mesianică va fi înființată și ținută în lume, în ciuda oricărei opoziții a puterilor întunericului. Să se mânie și să se frământe neamurile cât vor voi, Dumnezeu își va așeza Împăratul pe dealul său cel sfânt Sion. Daniel vede aceasta în viziune și se mângâie pe sine și pe prietenii săi cu perspectiva ei. Aceasta este aceeași cu previziunea lui Nebucadnețar a pietrei tăiate din munte fără mâini, care a sfărâmat chipul; dar în această viziune este mult mai mult din evanghelia curată decât în aceea. 1. Mesia este aici numit Fiul omului — unul asemenea Fiului omului; căci a fost făcut în asemănarea cărnii păcătoase, a fost găsit în chip ca un om. Am văzut unul asemenea Fiului omului, unul care se potrivește exact cu ideea formată în sfaturile divine despre cel ce în plinirea vremii urma să fie Mijlocitorul între Dumnezeu și om. Este asemenea fiului omului, dar este într-adevăr Fiul lui Dumnezeu. Mântuitorul nostru pare să se refere clar la această viziune când spune (Ioan v. 27) că Tatăl i-a dat de aceea autoritate să execute judecata pentru că este Fiul omului și pentru că este persoana pe care Daniel a văzut-o în viziune, căruia urma să i se dea o împărăție și stăpânire. 2. Se spune că vine cu norii cerului. Unii referă aceasta la întruparea sa; a coborât în norii cerului, a venit în lume nevăzut, precum gloria Domnului a luat în stăpânire templul într-un nor. Imperiile lumii erau fiare care s-au ridicat din mare; dar împărăția lui Hristos este de sus: el este Domnul din cer. Cred că este mai degrabă de referit la înălțarea sa; când s-a întors la Tatăl ochiul ucenicilor săi l-a urmat, până când un nor l-a primit din vederea lor, Faptele i. 9. A făcut din acel nor carul său, în care a călărit triumfător în lumea de sus. Vine repede, irezistibil și vine în stare, căci vine cu norii cerului. 3. Este aici reprezentat ca având un interes puternic în Cer. Când norul l-a primit din vederea ucenicilor săi, merită să întrebăm (ca fiii profeților despre Ilie într-un caz asemănător) unde l-a dus, unde l-a găzduit; și aici ni se spune, din abundență spre satisfacția noastră, că a venit la Cel Vechi de Zile; căci s-a înălțat la Tatăl său și Tatăl nostru, la Dumnezeul său și Dumnezeul nostru (Ioan xx. 17); de la el a ieșit și la el se întoarce, pentru a fi slăvit cu el și pentru a ședea la dreapta sa. A fost cu multă plăcere că a spus: Acum mă duc la cel ce m-a trimis. Dar a fost bine primit? Da, fără îndoială, a fost, căci l-au adus aproape înaintea lui; a fost introdus în prezența Tatălui său, cu însoțirea și adorațiile tuturor îngerilor lui Dumnezeu, Evr. i. 6. Dumnezeu l-a făcut să se apropie și să se apropie de el, ca un avocat și întreprinzător pentru noi (Ier. xxx. 21), ca noi prin el să fim făcuți aproape. Prin această apropiere solemnă pe care a făcut-o la Cel Vechi de Zile se arată că Tatăl a acceptat jertfa pe care a oferit-o și satisfacția pe care a făcut-o și a fost cu totul mulțumit de tot ce a făcut. A fost adus aproape, ca marele nostru preot, care pentru noi intră înăuntrul vălului, și ca înaintemergătorul nostru, 4. Este aici reprezentat ca având o influență puternică asupra acestui pământ, v. 14. Când s-a dus să fie slăvit cu Tatăl său a avut o putere dată lui peste toată carnea, Ioan xvii. 2, 5. Cu perspectiva aceasta Daniel și prietenii săi sunt aici mângâiați, că nu doar stăpânirea vrăjmașilor Bisericii va fi luată (v. 12), ci capul și cel mai bun prieten al Bisericii va avea stăpânirea dată lui; lui i se va pleca tot genunchiul și toată limba va mărturisi. Fil. ii. 9, 10. Lui i se dau slavă și o împărăție și îi sunt date de cel ce are un drept neîndoielnic de a le da, pe care, unii cred cu un ochi la aceste cuvinte, Mântuitorul nostru ne învață să-l recunoaștem la încheierea rugăciunii Domnului, Căci a ta este împărăția, puterea și slava. Este aici prevestit că împărăția Răscumpărătorului înălțat va fi, (1.) O împărăție universală, singura monarhie universală, oricare alții au pretins sau au țintit: Toate popoarele, națiunile și limbile se vor teme de el și vor fi sub jurisdicția sa, fie ca supuși de bunăvoie fie ca robi cuceriți, pentru a fi fie conduși fie stăpâniți de el. Într-un fel sau altul, împărățiile lumii vor deveni toate împărățiile sale. (2.) O împărăție veșnică. Stăpânirea sa nu va trece la niciun succesor, cu atât mai puțin la niciun invadator, și împărăția sa este aceea care nu va fi nimicită. Chiar porțile iadului sau puterile și politicile infernale nu vor birui împotriva ei. Biserica va continua militantă până la sfârșitul timpului și triumfătoare până la veacurile nesfârșite ale veșniciei.
Răspunde
1. Cum afectează contrastul dintre fiarele înfurioase și Cel Vechi de Zile vederea ta asupra puterilor lumii actuale? 2. În ce feluri promisiunea unei împărății veșnice îți întărește mersul zilnic? 3. Unde s-ar putea ca Dumnezeu să te invite să ai încredere în judecata sa mai degrabă decât să te temi de opoziția umană?
Roagă-te

Rugăciune

Vechiule de Zile, Te adorăm pe Tine, care singur stai la judecata suverană peste fiecare împărăție ce se ridică și cade, dând domnie veșnică Fiului Omului. Fixează-ne privirile asupra lui Hristos și a Evangheliei Lui și, prin Duhul Tău, dă-ne răbdare statornică și mărturie îndrăzneață ca cetățeni ai împărăției care nu va trece niciodată. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →