← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Apocalipsa

Apocalipsa 1 — cu Whedon

Apocalipsa 1Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament20 min
Deschidere
În spiritul devoțiunii metodiste episcopale ne întoarcem astăzi la Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament, o lucrare marcată de o clară fidelitate arminian-wesleyană față de Scriptură. Whedon ne călăuzește prin capitolul de deschidere al Apocalipsei cu o precizie plină de reverență, urmărind lanțul divin al revelației de la tronul lui Dumnezeu până la bisericile Asiei. Expunerea sa ne invită să primim această descoperire nu ca pe o speculație, ci ca pe un cuvânt ce trebuie păstrat, o mărturie pecetluită cu sângele Mielului și atestată de Duhul. Pe măsură ce ascultăm, același Duh care l-a inspirat pe văzător să lumineze inimile noastre pentru o viață sfântă și o nădejde statornică.
Citește

Citire

Să auzim acum cuvântul lui Dumnezeu așa cum este dat în Apocalipsa capitolul 1. Cu Biblii deschise și inimi atente, primiți această descoperire sfântă care vine de la Tatăl prin Fiul, atestată de Ioan pentru cele șapte biserici și pentru toți cei ce păstrează aceste lucruri. Citiți încet, îngăduind ca glasul Domnului înviat să răsune clar, ca binecuvântarea să se odihnească atât asupra cititorului cât și asupra ascultătorilor.
Studiu
Whedon începe prin a desfășura titlul și proveniența divină a Apocalipsei. Versetul 1. 1. Titlul cărții, Apocalipsa 1:1-3. 1. În stilul modern, primele trei versete ar fi fost tipărite pe o primă pagină de titlu, cu Apocalipsa 1:3 ca motto al autorului și cu numele editorilor la bază. Apocalipsa 1:4-8 reprezintă dedicația, anume către cele șapte Biserici. La Apocalipsa 1:9 începe Apocalipsa propriu-zisă. Ca majoritatea paginilor de titlu, aceasta a fost aparent scrisă după ce cartea a fost terminată și ne informează cum a ajuns scriitorul la conținutul ei. Apocalipsa, sau Revelația, înseamnă, literal, o dezvăluire sau o descoperire, anume a unui obiect până atunci ascuns sau nevăzut. Concepția este că percepțiile Sfântului Ioan au fost atât de supranaturalizate încât lucrurile ascunse ale administrației lui Dumnezeu puteau fi făcute goale înaintea ochilor săi, ca într-o reprezentare panoramică în mișcare. A fost o revelație a lui, adică prin, Isus Hristos ca dăruitorul ei imediat. El rostește apoi binecuvântarea asupra cititorului și ascultătorilor acestor cuvinte. Versetul 3. 3. Fericit Un avertisment frumos și solemn pentru cititorii săi, atât din vremea sa cât și din veacurile următoare. În același timp, își exprimă propria reverență solemnă față de propria lucrare. Binecuvântarea și nenorocirea depind de spiritul în care adevărurile acestei cărți sunt citite și reduse la practică. [Vezi blestemul de la Apocalipsa 22:18, cu nota.] Binecuvântări similare, cu un fericit, revin în Apocalipsa noastră, Apocalipsa 19:9; Apocalipsa 20:6; Apocalipsa 22:14. Natura acelei fericiri pentru biruitorul apocaliptic apare prin anticipare în Apocalipsa 2:7; Apocalipsa 2:11; Apocalipsa 2:17; Apocalipsa 3:5; Apocalipsa 3:12; Apocalipsa 3:21. Cel ce citește… cei ce aud Un cititor public și o congregație de ascultători. Vezi vol. al iii-lea, p. 5. Căci fără îndoială Ioan al nostru se aștepta ca apocalipsa sa să fie primită ca o autoritate divină de cercul său de șapte ori al Bisericilor, să fie citită public în congregația publică, să fie depusă în arhivele lor și să fie un lucru de perpetuitate până când marele tron alb din cap. 20 va apărea. Și astfel aceste șapte Biserici au primit-o. Au primit-o ca pe lucrarea niciunui alt Ioan existent nu ar fi fost primită. Păstrați acele lucruri Potrivească-le viețile după cerințele lor. Înfricoșător este greul cu care Văzătorul nostru își apasă lucrarea asupra spiritului și inimii audienței sale. Niciun nenoroc nu este, într-adevăr, anunțat aici; dar fericitul este rostit cu o implicație solemnă că acceptarea înaintea tronului alb este condiționată înfricoșător de o ascultare profundă față de cerințele cărții care prezice apariția ei viitoare. Apoi identifică vorbitorul ca fiind Atotputernicul în plinătatea trinitară. Versetul 8. 8. Eu… Domnul Dumnezeu ar trebui adăugat ca adevărata lectură. Atotputernicul Care vorbește aici, Dumnezeu sau Hristos? Cuvintele par să însemne pe primul, legătura strânsă cu versetul precedent sugerează pe al doilea. Cu siguranță nu există alt rostitor decât cel ce vine, în Apocalipsa 1:7. Trebuie, așadar, să găsim că este Hristos care vorbește: totuși Hristos întărit de, identificat cu și vorbind pentru întreaga Treime. Vezi nota la Apocalipsa 20:12. Stuart ne avertizează împotriva aducerii acestui text ca dovadă în favoarea divinității lui Hristos. Noi îl considerăm unul dintre cele mai trinitare texte din Noul Testament. Alfa și Omega Primele și ultimele litere ale alfabetului grec și astfel exprimând gândul literal „începutul și sfârșitul”, care printr-o lectură falsă este găsit greșit în acest verset, transferat din Apocalipsa 21:6, unde aparține pe drept. Astfel, rabinicul Ialkut Rub., fol. 147, spune: „Adam a călcat întreaga lege, de la Alef la Tov.” Click image for full-size version
Considerați

Considerare

Whedon încheie prin a începe viziunea cristofanică propriu-zisă. Versetul 9. PARTEA ÎNTÂI. APOCALIPSA CRISTOFANICĂ, Apocalipsa 1:9 până la Apocalipsa 3:22. Cristofania și prima însărcinare profetică, Apocalipsa 1:9-20. Apocalipsa propriu-zisă începe acum. Sfântul Ioan dă o relatare a primei Cristofanii, sau apariții a lui Hristos către el, 9-11, descrie persoana Sa, 12-18; și își recitește propria însărcinare, primită de la Mântuitor, 19, 20. Aceasta este prima dintre cele trei însărcinări ale lui Ioan; a doua este la capitolele 4, 5; a treia la capitolul x; formând Apocalipsa triplă. 9. 1 Ioan După „Eu Daniel”, din Daniel 7:28; Daniel 9:2; Daniel 10:2. Astfel Apocalipsa este o continuare și împlinire a profețiilor lui Ezechiel, Daniel și Zaharia. Și astfel el se egalează cu profeții Vechiului Testament, presupunând că cartea sa urmează să ia un loc canonic paralel; o presupunere imposibil de reușit pentru oricine altcineva decât un apostol. Fratele vostru Căci nu avea nevoie, ca Pavel, să tună titlul său apostolic după numele său. Necaz… împărăție… răbdare Între cele două cuvinte triste necaz și răbdare, cuvântul vesel împărăție strălucește cu curaj. Este o împărăție în mijlocul durerii și luptei. Este o amintire a triumfului și puterii chiar în centrul încercării. Necazul, sau persecuția, este în aceste zile triste condiția împărăției prezente, iar răbdarea, persistența fermă, este condiția realizării ei finale mai depline, către care întreaga Apocalipsă a lui Ioan indică și la care ajunge în cele din urmă. Al Adevărata lectură, în Isus Click image for full-size version
Răspunde

Răspuns

Cum modelează lanțul revelației de la Dumnezeu prin Hristos către biserici propria voastră ascultare a Scripturii? În ce feluri vă cheamă binecuvântarea asupra păstrării acestor cuvinte la o ascultare reînnoită astăzi? Unde aveți cea mai mare nevoie de asigurarea că Alfa și Omega domnește peste tot timpul și încercarea?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte milostiv, care ai dat această revelație prin Fiul Tău, dă-ne har să o primim cu aceeași reverență arătată de slujitorul Tău Ioan. Duhul care a vorbit celor șapte biserici să vorbească încă inimilor noastre, înviind credința și purificând nădejdea. Ține-ne statornici în împărăția și răbdarea care sunt în Isus, ca să fim găsiți printre cei ce își spală veșmintele în sângele Mielului. Prin Hristos Domnul nostru, care trăiește și domnește cu Tine și cu Duhul Sfânt, un singur Dumnezeu, în veci. Amin.

Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →