Eterniseed › Curriculum › Iov
Iov 33-34 — cu Matei Henry
Deschidere
Matei Henry aduce profunzimea și căldura pastorală caracteristice discursurilor lui Elihu din Iov 33-34. Comentariul său subliniază modul în care Dumnezeu folosește atât conștiința, cât și suferința pentru a ajunge la inima omului. Pe măsură ce urmăm expunerea atentă a lui Henry, descoperim o perspectivă proaspătă asupra comunicării divine și a smereniei umane. Această lecție ne invită să ascultăm cu atenție dialogul antic și să-l lăsăm să ne modeleze propria înțelegere a suferinței și a harului de astăzi.
Citește
Instalează-te într-un spațiu liniștit și citește capitolele 33 și 34 din Iov încet. Observă tonul respectuos, dar direct al lui Elihu atunci când abordează plângerile lui Iov. Permite ritmului discursurilor să te atragă în tensiunea dintre suveranitatea divină și întrebarea umană. Lasă textul să vorbească înainte de a te întoarce la perspectivele lui Henry.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a detalia mai multe argumente ale lui Elihu pentru a câștiga atenția lui Iov.
Mai multe argumente folosește Elihu aici pentru a-l convinge pe Iov nu doar să-i acorde o ascultare răbdătoare, ci să creadă că îi oferă un serviciu bun și să primească cu bunăvoință instrucțiunile pe care era pe cale să i le dea. Să ia Iov în considerare: 1. Că Elihu nu se alătură celor trei prieteni împotriva lui. El a declarat în capitolul precedent dezaprobarea față de procedurile lor, a respins ipoteza lor și a lăsat deoparte metoda pe care au folosit-o pentru a-l vindeca pe Iov. „De aceea, Iov, te rog, ascultă cuvântul meu, v. 1. Toți cântau aceeași melodie, toți vorbeau în același ton; dar eu încerc o nouă cale, de aceea ascultă toate cuvintele mele și nu doar pe unele dintre ele;” căci nu putem judeca un discurs decât dacă îl luăm în întregime și îl ascultăm pe tot. 2. Că intenționa să facă din aceasta o treabă solemnă, nu să spună un cuvânt pe lângă sau să dea un răspuns scurt pentru a-și arăta istețimea: după o lungă tăcere și-a deschis gura (v. 2), cu deliberare și intenție. După o matură chibzuință începuse deja să vorbească și era pregătit să continue dacă Iov l-ar fi încurajat prin atenția sa. 3. Că era hotărât să vorbească așa cum gândea și nu altfel (v. 3): „Cuvintele mele vor fi ale dreptății inimii mele, produsul autentic al convingerilor și sentimentelor mele.” Era motiv să bănuim că cei trei prieteni ai lui Iov nu credeau, în conștiința lor, că Iov era un om atât de rău pe cât îl reprezentaseră în discursurile lor, doar pentru a-și susține ipoteza; și asta nu era corect. Este un lucru josnic să condamni cu limba pe cei pe care în același timp nu poți decât să-i socotești buni în conștiință. Elihu este un om cinstit și disprețuiește să facă așa ceva. 4. Că ceea ce spunea ar fi ușor și nu întunecat și greu de înțeles: Buzele mele vor rosti cu desăvârșire cunoștința limpede. Iov va înțelege ușor sensul său și va percepe ce urmărește. Cei care vorbesc despre lucrurile lui Dumnezeu trebuie să evite cu grijă orice obscuritate și încurcătură atât în noțiune, cât și în expresie, și să vorbească cât mai simplu și clar posibil; căci prin aceasta va apărea că ei înșiși înțeleg ceea ce vorbesc, că au intenții cinstite și urmăresc edificarea celor cărora le vorbesc. 5. Că va folosi în discursul său cât mai bine rațiunea și înțelegerea pe care i le dăduse Dumnezeu, acea viață, acel suflet rațional pe care l-a primit de la Duhul lui Dumnezeu și suflarea Celui Atotputernic, v. 4. Se recunoaște nepotrivit să intre în luptă cu cei mai în vârstă, totuși dorește ca aceștia să nu disprețuiască tinerețea sa, căci și el este lucrarea lui Dumnezeu la fel ca ei, făcut de aceeași mână, înzestrat cu aceleași puteri și facultăți nobile și destinat aceluiași scop mare; și de aceea de ce n-ar putea Dumnezeu care l-a făcut să-l folosească pe el ca instrument de bine pentru Iov? Cu această considerație ar trebui să ne grăbim și noi (și poate că Elihu a făcut uz de ea) să facem bine în locurile noastre potrivit capacității noastre. Dumnezeu ne-a făcut și ne-a dat viață și de aceea ar trebui să ne străduim să ne folosim viața într-un scop bun, să o petrecem în slăvirea lui Dumnezeu și slujirea generației noastre potrivit voii Sale, ca să răspundem scopului creației noastre și să nu se poată spune că am fost făcuți în zadar. 6. Că ar fi foarte dispus să audă ce ar putea obiecta Iov împotriva a ceea ce avea de spus (v. 5): „Dacă poți, răspunde-mi. Dacă ți-a mai rămas atâta putere și spirit și nu ești complet epuizat de boală și dispută, pune-ți cuvintele în ordine și ele vor primi considerația cuvenită.” Cei care pot vorbi cu rațiune vor asculta rațiunea. 7. Că dorise adesea pe cineva care să apară pentru Dumnezeu, cu care să poată discuta liber și căruia, ca arbitru, să-i poată încredința problema, și un astfel de om ar fi Elihu (v. 6): Eu sunt, după dorința ta, în locul lui Dumnezeu. Cât de patetic dorise Iov (cap. 16:21): O, de-ar fi cineva care să pledeze pentru un om cu Dumnezeu! și (cap. 23:3): O, de-aș ști unde L-aș putea găsi! Numai că ar fi făcut târgul ca groaza Lui să nu-l facă să se teamă, cap. 13:21. „Acum,” spune Elihu, „privește-mă, pentru această dată, ca în locul lui Dumnezeu. Mă angajez să-i apăr cauza cu tine și să-ți arăt în ce L-ai jignit și ce are El împotriva ta; și orice apel sau plângere ai de făcut lui Dumnezeu, fă-le mie.” 8. Că nu era un adversar inegal pentru el: „Și eu sunt format din lut. Și eu, la fel ca primul om (Gen. 2:7), și eu la fel ca tine.” Iov folosise acest argument cu Dumnezeu ca motiv pentru care să nu-l apese greu (cap. 10:9): Adu-ți aminte că m-ai făcut ca lutul. „Eu,” spune Elihu, „sunt format din lut la fel ca tine,” format din același lut, așa citesc unii. Este bine pentru noi toți să ne gândim că suntem formați din lut; și bine este pentru noi că cei care sunt pentru noi în locul lui Dumnezeu sunt așa, că El ne vorbește prin oameni ca noi înșine, potrivit dorinței lui Israel după o încercare deplină, Deut. 5:24. Dumnezeu a depus cu înțelepciune comoara în vase de lut ca noi înșine, 2 Cor. 4:7. 9. Că nu ar avea niciun motiv să se teamă de atacul pe care îl făcea asupra lui (v. 7): „Groaza mea nu te va face să te temi,” (1.) „Așa cum au făcut prietenii tăi cu argumentele lor. Nu te voi mustra așa cum au făcut ei, nici nu voi formula o acuzație atât de grea împotriva ta, Nici,” (2.) „Așa cum ar face Dumnezeu dacă ar apărea să discute cu tine. Stau pe același nivel cu tine și sunt făcut din aceeași matriță și de aceea nu pot impune acea groază pe care o poți teme pe drept de la apariția Maiestății divine.” Dacă vrem să convingem corect pe oameni, trebuie să o facem prin rațiune, nu prin groază, prin argumentare dreaptă, nu printr-o mână grea.Henry îl acuză apoi pe Iov de expresii specifice care reflectă asupra lui Dumnezeu.
I. Elihu îl acuză în mod deosebit pe Iov de unele expresii indecente care i-au scăpat, reflectând asupra dreptății și bunătății lui Dumnezeu în purtările Sale față de el. Nu întemeiază acuzația pe zvonuri, ci a fost el însuși martor ocular la ceea ce îl mustră aici (v. 8): „Ai vorbit în auzul meu și în auzul întregii companii.” Nu a auzit la mâna a doua; dacă ar fi fost așa, ar fi sperat că nu este atât de rău cum a fost prezentat. Nu l-a auzit pe Iov în conversație particulară, căci atunci nu ar fi fost atât de nepoliticos încât să-l repete astfel în public; dar Iov spusese deschis și de aceea era potrivit să fie mustrat deschis pentru aceasta. Cei care păcătuiesc înaintea tuturor să fie mustrați înaintea tuturor. Când auzim ceva spus care tinde spre dezonorarea lui Dumnezeu, trebuie să mărturisim public împotriva lui. Ceea ce se spune greșit în auzul nostru suntem datori să mustrăm; căci voi sunteți martorii Mei, zice Domnul, pentru a înfrunta pe acuzator. 1. Iov se reprezentase ca nevinovat (v. 9): Ai spus: Sunt curat, fără fărădelege. Iov nu spusese aceasta în atâtea cuvinte; ba chiar recunoscuse că a păcătuit și că este necurat înaintea lui Dumnezeu; dar spusese într-adevăr: Tu știi că nu sunt rău, dreptatea mea o țin cu tărie și altele asemenea, pe baza cărora Elihu putea întemeia această acuzație. Era adevărat că Iov era un om desăvârșit și drept și nu unul așa cum îl reprezentaseră prietenii săi; dar nu trebuia să insiste atât de mult asupra acestui lucru, ca și cum Dumnezeu i-ar fi făcut astfel nedreptate prin a-l necăji. Totuși, se pare că Elihu nu a procedat corect acuzându-l pe Iov că a spus că este curat și nevinovat de orice fărădelege, când el pledase doar că este drept și nevinovat de marea fărădelege. Dar cei care vorbesc cu patimă și fără grijă trebuie să-și mulțumească dacă sunt înțeleși greșit; ar fi trebuit să fie mai atenți. 2. Îl reprezentase pe Dumnezeu ca sever în a marca ceea ce făcea greșit și luând toate avantajele împotriva lui (v. 10, 11), ca și cum ar fi căutat ocazie să se certe cu el. El găsește prilejuri împotriva mea, ceea ce presupune că le caută. În acest sens vorbise Iov, cap. 14:16,17: Nu veghezi Tu peste păcatul meu? Mă socotește vrăjmașul Său; așa spusese explicit, cap. 13:24; 19:11. „Îmi pune picioarele în butuci, ca, neputând să mă cert cu El, să nu pot nici să fug de El;” asta spusese, cap. 13:27. El marchează toate căile mele; așa spusese, cap. 13:27.Henry continuă să arate cum Iov nu fusese drept în declarațiile sale.
II. Se străduiește să-l convingă că vorbise greșit spunând astfel și că trebuie să se smerească înaintea lui Dumnezeu pentru aceasta și prin pocăință să dezică ceea ce spusese (v. 12): Iată, în aceasta nu ești drept. Aici nu ai dreptate, așa citesc unii. Vezi diferența dintre acuzația pe care Elihu a adus-o împotriva lui Iov și cea adusă de ceilalți prieteni ai săi; ei nu voiau să recunoască deloc că este drept, dar Elihu spune doar: „În aceasta, spunând aceasta, nu ești drept.” 1. „Nu te porți drept cu Dumnezeu.” A fi drept înseamnă a da fiecăruia ce i se cuvine; acum nu dăm lui Dumnezeu ce I se cuvine și nu suntem drepți față de El dacă nu recunoaștem echitatea și bunătatea Sa în toate rânduielile providenței Sale față de noi, că este drept în toate căile Sale și că, oricum ar fi, totuși El este bun. 2. „Nu vorbești limbajul unui om drept. Nu neg că ești unul, dar în aceasta nu arăți că ești.” Mulți care sunt drepți totuși, în unele cazuri particulare, nu vorbesc și nu acționează ca ei înșiși; și după cum, pe de o parte, nu trebuie să omitem să spunem chiar și unui om bun unde greșește și face rău, nici să-l măgulim în erorile și patimile sale, căci în aceasta nu suntem buni, tot așa pe de altă parte nu trebuie să desenăm caracterele oamenilor, nici să emitem o judecată asupra lor, dintr-un singur caz sau din câteva cuvinte nepotrivite, căci în aceasta nu suntem drepți. În multe lucruri greșim cu toții și de aceea trebuie să fim îngăduitori în judecățile noastre. Două lucruri propune Elihu atenției lui Iov, pentru a-l convinge că spusese greșit: (1.) Că Dumnezeu este infinit de mai presus de noi și de aceea este nebunie să te cerți cu El; căci dacă ar pleda împotriva noastră cu puterea Sa mare, nu am putea sta înaintea Lui. Îți voi răspunde, spune Elihu, într-un singur cuvânt, care își poartă propria evidență cu el: Că Dumnezeu este mai mare decât omul; fără îndoială că este, infinit mai mare. Între Dumnezeu și om nu există proporție. Iov însuși spusese multe și admirabil de bine despre măreția lui Dumnezeu, puterea Sa irezistibilă și suveranitatea Sa incontestabilă, maiestatea Sa teribilă și imensitatea Sa de nepătruns. „Acum,” spunea Elihu, „ia în considerare doar ceea ce ai spus tu însuți despre măreția lui Dumnezeu și aplic-o ție; dacă El este mai mare decât omul, este mai mare decât tine și vei vedea destule motive să te pocăiești de aceste reflecții rele, urâte, asupra Lui și să roșești de nebunia ta și să tremuri gândindu-te la propria ta prezumție.” Observă, este de ajuns în acest unic adevăr simplu și neîndoielnic, Că Dumnezeu este mai mare decât omul, dacă este folosit cum se cuvine, pentru a pune pentru totdeauna la tăcere și a rușina toate plângerile noastre împotriva providenței Sale și excepțiile noastre față de purtările Sale cu noi. El nu este doar mai înțelept și mai puternic decât suntem noi și de aceea nu are rost să ne certăm cu El care va fi prea puternic pentru noi, ci mai sfânt, drept și bun, căci acestea sunt gloriile și excelențele transcendentale ale firii divine; în acestea Dumnezeu este mai mare decât omul și de aceea este absurd și nerezonabil să găsim greșeli la El, căci El este cu siguranță în dreptate. (2.) Că Dumnezeu nu este răspunzător față de noi (v. 13): De ce te cerți cu El? Cei care se plâng de Dumnezeu se ceartă cu El, Îl acuză, Îl pun sub acuzare, Îl dau în judecată. Și de ce fac ei asta? Pentru ce cauză? Cu ce scop? Observă, este un lucru nerezonabil pentru noi, creaturi slabe, nebune, păcătoase, să ne certăm cu un Dumnezeu de înțelepciune, putere și bunătate infinite. Vai de lutul care se ceartă cu olarul; căci El nu dă socoteală de niciuna dintre lucrările Sale. El nu este obligat să ne arate un motiv pentru ceea ce face, nici să ne spună ce intenționează să facă (în ce metodă, la ce timp, prin ce instrumente) nici să ne spună de ce ne tratează astfel. Nu este obligat nici să-și justifice propriile proceduri, nici să satisfacă cererile și întrebările noastre; judecățile Sale se vor justifica cu siguranță singure. Dacă nu ne satisfacem în ele, este vina noastră. Este deci o impietate îndrăzneață să-L aducem pe Dumnezeu la bara noastră sau să-L provocăm să arate cauza pentru ceea ce face, să-I spunem: Ce faci Tu? sau: De ce faci așa? El nu dă socoteală de toate lucrările Sale (așa citesc unii); El descoperă atât cât este potrivit pentru noi să știm, așa cum urmează aici (v. 14), dar tot mai sunt lucruri ascunse, care nu ne aparțin nouă, pe care nu este de datoria noastră să le cercetăm.
Considerați
Consideră
Henry trece la a considera rolul suferinței în purtările lui Dumnezeu.
Dumnezeu a vorbit o dată păcătoșilor prin propriile lor conștiințe, ca să-i țină departe de căile pierzătorului, dar ei nu percep; nu sunt conștienți că mustrările pe care le dau inimile lor în calea păcătoasă vin de la Dumnezeu, ci le atribuie melancoliei sau rigurozității educației lor; și de aceea Dumnezeu vorbește de două ori; El vorbește a doua oară și încearcă o altă cale de a convinge și a recupera pe păcătoși, și anume prin providențe, necăjitoare și milostive (în care vorbește de două ori), și prin instrucțiunile potrivite ale slujitorilor buni care se alătură lor. Iov s-a plâns mult de bolile sale și a judecat prin ele că Dumnezeu era mânios pe el; prietenii săi au făcut la fel: dar Elihu arată că toți s-au înșelat, căci Dumnezeu adesea necăjește trupul din dragoste și cu planuri pline de har de bine pentru suflet, așa cum apare în rezultat. Această parte a discursului lui Elihu va fi de mare folos pentru noi pentru folosirea cuvenită a bolii, în și prin care Dumnezeu vorbește oamenilor. Aici este,
Răspunde
Unde ai rezistat recent corectării care a venit prin conștiință sau împrejurări? Cum ar putea recunoașterea măreției lui Dumnezeu să-ți remodeleze răspunsul la suferința inexplicabilă? În ce domeniu al vieții ești invitat să renunți la cererea ta de o explicație de la Dumnezeu?
Roagă-te
Tată Milostiv, în cuvintele din Iov 33 Tu vorbești o dată și de două ori ca să întorci inimile noastre de la păcat, fie prin vise, prin durere sau prin glasul liniștit al Duhului Tău. Învață-ne să primim avertizările și disciplinele Tale ca expresii ale iubirii legământului și dă-ne inimi smerite, gata să fim corectați și restaurați. Apropie fiecare încercare de fața lui Hristos, ca să umblăm în neprihănirea pe care doar Tu o dai. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →