Eterniseed › Curriculum › Iacov
Iacov 4 — cu Barnes
Deschidere
În tradiția exegetică clară a prezbiterianismului american, ne întoarcem astăzi la Notele asupra Bibliei ale lui Albert Barnes pentru o expunere a capitolului 4 din Iacov. Barnes desfășoară cu răbdare contrastul apostolului între înțelepciunea cerească și spiritul lumii, arătând cum acesta din urmă generează certuri, lipsă de rugăciune și infidelitate față de legământ. Comentariul său îndrumă biserica să-și examineze propriile afecțiuni și să regăsească smerenia pe care Dumnezeu o onorează. Cu reverență față de text și față de Dumnezeu care dă mai mult har, ascultăm după aplicarea Duhului la ziua noastră.
Citește
Citire
Să citim acum capitolul 4 din Iacov într-un spirit de atenție smerită. Pe măsură ce cuvintele Scripturii sunt auzite, Domnul să ne liniștească inimile, să descopere orice dorință lumească și să ne apropie de Sine. Primiți pasajul nu doar ca sfat antic, ci ca adresare vie către biserica de astăzi, ca să umblăm în înțelepciunea care vine de sus.
Studiu
Barnes începe prin a stabili legătura imediată cu capitolul precedent.
Introducere. În Iacov 3:13-18 apostolul a contrastat înțelepciunea care vine de sus cu cea care vine de jos. Cea dintâi este pașnică, curată și blândă, ducând la bunătate și ordine universală; cea din urmă este pământească, senzuală și diavolească. Punctele sugerate în acest capitol decurg direct din observațiile făcute acolo și sunt menite să arate efectul 'înțelepciunii care nu coboară de sus', așa cum se vede în spiritul acestei lumi, și astfel, prin contrast, să arate valoarea adevăratei înțelepciuni sau a spiritului religiei. În consecință, apostolul ilustrează efectele înțelepciunii acestei lumi sau ale spiritului acestei lumi, arătând ce produce sau ce fac cei care se află sub influența ei.El urmărește apoi efectele particulare ale înțelepciunii care nu vine de sus.
În ilustrarea subiectului, el se referă la următoarele lucruri care rezultă din spiritul opus înțelepciunii ce vine de sus, și anume: războaie și certuri, care se trag numai din poftele oamenilor, Iacov 4:1-2; neglijarea rugăciunii, arătând motivul pentru care nu aveau lucrurile necesare, Iacov 4:2; faptul că atunci când se rugau nu obțineau ce aveau nevoie, pentru că se rugau cu motive nepotrivite, ca să aibă mijloacele de a-și satisface dorințele senzuale, Iacov 4:3; dorința de prietenie cu lumea ca unul dintre roadele faptului de a fi sub influența înțelepciunii care nu vine de sus, Iacov 4:4; invidia, ca altul dintre aceste roade, Iacov 4:5. În lumina acestor lucruri și a pericolului la care erau expuși de a acționa sub influența lor, apostolul continuă să le dea câteva avertismente și îndemnuri solemne.Barnes consemnează apoi succesiunea îndemnurilor solemne date credincioșilor.
El le spune că Dumnezeu se împotrivește tuturor celor mândri, dar dă har tuturor celor smeriți, Iacov 4:6; îi sfătuiește să se supună lui Dumnezeu, Iacov 4:7, să reziste diavolului, Iacov 4:7, să se apropie de Dumnezeu, Iacov 4:8, să-și curețe mâinile și inimile, Iacov 4:8, să fie întristați și să plângă pentru păcatele lor și să devină serioși și evlavioși, Iacov 4:9, și să se smerească înaintea lui Dumnezeu ca El să-i înalțe, Iacov 4:10; le poruncește să nu vorbească de rău unul pe altul, deoarece prin aceasta se ridică de fapt judecători și, în împrejurări, devin judecători ai legii precum și ai fraților lor, Iacov 4:11-12.
Considerați
Considerare
Barnes apasă concluzia cercetătoare cu privire la prietenia cu lumea.
Oriunde există un scop manifest de a-și alege prietenii și asociații mai degrabă acolo decât printre creștini; oriunde există o dorință mai mare de a se bucura de zâmbetele și aprobarea lumii decât de a se bucura de aprobarea lui Dumnezeu și de binecuvântările unei conștiințe bune; și oriunde există mai multă durere conștientă pentru că am eșuat să câștigăm aplauzele lumii sau am ofensat pe adepții ei și ne-am scufundat în estimarea ei, decât pentru că am neglijat datoria față de Mântuitorul nostru și am pierdut bucuria religiei, acolo este dovada cea mai clară că inima voiește sau dorește să fie 'prieten al lumii'. Este vrăjmaș al lui Dumnezeu - Aceasta este o declarație foarte solemnă și de o importanță înfricoșătoare în purtarea ei asupra multora care sunt membri ai bisericii. Ea stabilește faptul că oricine, indiferent de profesiunile sale, care este în mod caracteristic prieten al lumii, nu poate fi un adevărat creștin.
Răspunde
Răspuns
1. Unde detectez cel mai ușor spiritul certurilor lumești în propriile mele relații?
2. În ce feluri a fost împiedicată viața mea de rugăciune de motive egoiste mai degrabă decât de o dependență simplă de Dumnezeu?
3. Cum cultiv o preferință deliberată pentru aprobarea lui Dumnezeu față de prietenia cu lumea?
Roagă-te
Rugăciune
O, Doamne, care dai har celor smeriți, mărturisim cât de ușor ne îndreaptă inimile spre înțelepciunea care este pământească și senzuală. Iartă orice certare mândră și orice rugăciune oferită doar ca să se consume pe poftele noastre. Dă-ne smerenia care se supune Ție, rezistă diavolului și se apropie cu mâini curate și inimi curate. Fie ca biserica să fie marcată de rodul pașnic al dreptății mai degrabă decât de invidie și certuri. Înălțează-ne la timpul potrivit, ca să trăim ca prieteni ai lui Dumnezeu și nu ai acestei lumi, prin Isus Hristos Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →