Eterniseed › Curriculum › 1 Ioan
1 Ioan 3 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la 1 Ioan capitolul 3 ne invită în misterul profund al adopției divine și al puterii sale transformatoare. În aceste versete apostolul cheamă credincioșii să considere atât demnitatea prezentă de a fi numiți copiii lui Dumnezeu, cât și gloria viitoare care așteaptă când Hristos va apărea. Calvin ne ghidează prin tensiunea dintre fragilitatea noastră actuală și speranța care purifică, arătând cum harul produce sfințenie reală mai degrabă decât prezumție. Expunerea sa atentă păzește împotriva atât a disperării cât și a libertinajului, ancorând fiecare asigurare în lucrarea împlinită a Fiului. Pe măsură ce ascultăm cuvintele sale astăzi, Duhul să trezească recunoștință proaspătă și hotărâre de a umbla vrednici de o chemare atât de mare.
Citește
Citire
Așază-ți inima și citește 1 Ioan capitolul 3 cu încetineală. Observă temele repetate ale identității, speranței și chemării la dreptate. Lasă cuvintele despre a fi numiți copiii lui Dumnezeu și făgăduința de a-L vedea pe Hristos așa cum este să pătrundă adânc. Cere Duhului să te pregătească să primești perspectivele lui Calvin despre felul în care această speranță modelează viața de fiecare zi și înfruntă orice formă de păcat.
Studiu
Calvin începe prin a expune demnitatea adopției noastre ca fii ai lui Dumnezeu.
1 Iată Al doilea argument vine din demnitatea și excelența chemării noastre; căci nu era o cinste obișnuită, spune el, pe care Tatăl ceresc ne-a dăruit-o, când ne-a adoptat ca fii ai Săi. Fiind aceasta o favoare atât de mare, dorința de curăție trebuie să se aprindă în noi, ca să fim conformați chipului Său; și, într-adevăr, nu poate fi altfel, decât că cel care se recunoaște ca unul dintre copiii lui Dumnezeu să se curețe pe sine. Și ca să facă această îndemnare mai puternică, el amplifică favoarea lui Dumnezeu; căci când spune că dragostea a fost dăruită, el înseamnă că este din pură dărnicie și bunăvoință că Dumnezeu ne face fiii Săi; căci de unde vine la noi o asemenea demnitate, dacă nu din dragostea lui Dumnezeu? Dragostea, deci, este declarată aici ca fiind gratuită. Există, într-adevăr, o improprietate în limbaj; dar Apostolul a preferat să vorbească astfel mai degrabă decât să nu exprime ceea ce era necesar să fie cunoscut. El, pe scurt, înseamnă că cu cât bunătatea lui Dumnezeu s-a manifestat mai abundent față de noi, cu atât mai mari sunt obligațiile noastre față de El, potrivit învățăturii lui Pavel, când i-a îndemnat pe romani prin îndurările lui Dumnezeu să se înfățișeze ca jertfe curate Lui. (Romani 12:1.) Suntem în același timp învățați, așa cum am spus, că adopția tuturor celor evlavioși este gratuită și nu depinde de nicio considerare a faptelor.Calvin abordează apoi starea noastră prezentă ca fii ai lui Dumnezeu.
2 Acum suntem fiii lui Dumnezeu El ajunge acum la ceea ce fiecare cunoaște și simte; căci deși cei neevlavioși nu ne pot ademeni să renunțăm la speranța noastră, totuși starea noastră prezentă este foarte departe de strălucirea copiilor lui Dumnezeu; căci în ce privește trupul nostru suntem țărână și umbră, iar moartea este mereu înaintea ochilor noștri; suntem de asemenea supuși la mii de nenorociri, iar sufletul este expus la nenumărate rele; astfel încât găsim mereu un iad în noi. Cu atât mai necesar este ca toate gândurile noastre să fie retrase de la vederea prezentă a lucrurilor, ca nu cumva nenorocirile prin care suntem înconjurați din toate părțile și aproape copleșiți să ne clatine credința în acea fericire care încă stă ascunsă. Căci înțelesul Apostolului este acesta: că acționăm foarte nebunește când estimăm ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit potrivit stării prezente a lucrurilor, ci că trebuie cu credință neîndoielnică să ne ținem de ceea ce încă nu apare.Despre speranța pe care o avem în Hristos, Calvin trage concluzia pentru sfințenie.
3 Și orice om care are această speranță El trage acum această concluzie: că dorința de sfințenie nu trebuie să se răcească în noi, pentru că fericirea noastră încă nu a apărut, căci acea speranță este suficientă; și știm că ceea ce este sperat este încă ascuns. Înțelesul este deci că, deși nu-L avem pe Hristos acum prezent înaintea ochilor noștri, totuși dacă sperăm în El, nu poate fi altfel decât ca această speranță să ne trezească și să ne stimuleze să urmăm curăția, căci ea ne conduce drept la Hristos, pe care Îl cunoaștem ca un model desăvârșit de curăție.
Considerați
Considerare
Calvin explică cum prezența sfințitoare a lui Hristos exclude o viață de păcat.
Și în El nu este păcat El nu vorbește despre Hristos personal, ci despre întregul Său trup. [78] Oriunde Hristos își răspândește harul Său eficace, El neagă că mai există loc pentru păcat. El trage deci imediat această concluzie: că nu păcătuiesc cei care rămân în Hristos. Căci dacă El locuiește în noi prin credință, El Își împlinește propria lucrare, adică ne curățește de păcate. De aici apare ce înseamnă a păcătui. Căci Hristos prin Duhul Său nu ne înnoiește perfect deodată sau într-o clipă, ci continuă înnoirea noastră de-a lungul vieții. Nu poate fi deci altfel decât ca credincioșii să fie expuși păcatului atâta timp cât trăiesc în lume; dar în măsura în care împărăția lui Hristos prevalează în ei, păcatul este desființat. Între timp ei sunt desemnați potrivit principiului predominant, adică sunt numiți drepți și a trăi drept, pentru că aspiră sincer la dreptate.
Răspunde
Răspuns
Cum certitudinea de a fi numit copil al lui Dumnezeu trezește dorință proaspătă de curăție în alegerile tale zilnice? În ce feluri promisiunea arătării lui Hristos te ajută să înduri slăbiciunea prezentă fără a pierde speranța? Unde ai putea scuza păcatul continuu în loc să lași speranța de a-L vedea așa cum este să te îndrepte spre o mai mare conformare cu chipul Său?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, Îți mulțumim pentru dragostea care ne-a numit copiii Tăi prin Isus Hristos. Mulțumim că această adopție nu se bazează pe meritul nostru, ci numai pe harul Tău liber. Dă-ne ochi să privim dincolo de fragilitatea prezentă spre gloria care va apărea când Hristos va reveni. Curățește-ne inimile prin această speranță vie, ca să umblăm în dreptate și să ne întoarcem de la orice păcat. Lasă Duhul Fiului Tău să domnească în noi, supunând firea veche și producând rodul sfințeniei. Păzește-ne de prezumție și de disperare deopotrivă, ancorând încrederea noastră în Cuvântul Tău neschimbător. Fie ca viețile noastre să reflecte tot mai mult chipul Celui pe care dorim să-L vedem față în față. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →