← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Prima Carte a Omiliilor (1547)

Omilie — Despre mizeria întregii omeniri

Prima Carte a Omiliilor (1547) 2Cărțile de Omilii (Certain Sermons or Homilies)15 min
Deschidere
Această lecție se inspiră din Omilia despre mizeria întregii omeniri, a doua predică din Prima Carte a Omiliilor rânduite pentru Reforma engleză. Omilia înfruntă condiția universală a omenirii după cădere, chemând pe fiecare cititor să lase deoparte mândria și să recunoască fragilitatea pe care Scriptura o declară pretutindeni. Expunerea sa măsurată pregătește inima pentru mila care urmează numai în Hristos. În următoarele câteva minute, mărturisirea ne va călăuzi prin propriile sale cuvinte, arătând de ce o astfel de cunoaștere de sine rămâne esențială pentru credința autentică și pocăința zilnică.
Citește

Citire

Întoarce-te acum la omilie. Citește paragrafele rânduite încet, îngăduind textului să vorbească fără grabă. Articolul se întemeiază pretutindeni pe pasaje din Geneza, Iov, Isaia, Psalmii, Proverbe, Eclesiastul, Evanghelii, Romani, Galateni, Efeseni și 1 Ioan. Lasă aceste Scripturi, țesute în omilie, să-ți modeleze ascultarea pe măsură ce întâlnești mărturisirea în termenii ei.
Studiu
Mărturisirea începe astfel Duhul Sfânt, scriind Sfânta Scriptură, nu este mai sârguincios în nimic decât să doboare slava deșartă și mândria omului, care dintre toate viciile este altoită cel mai universal în toată omenirea, chiar de la prima infecție a primului nostru părinte Adam. Și de aceea citim în multe locuri ale Scripturii multe lecții vrednice de pomenit împotriva acestui vechi viciu înrădăcinat, ca să ne învețe virtutea cea mai lăudabilă a smereniei, cum să ne cunoaștem pe noi înșine și să ne aducem aminte ce suntem din noi înșine. Apoi se întoarce la prima sentință consemnată rostită omenirii căzute, începând În cartea Genezei, Dumnezeu Atotputernic ne dă tuturor un titlu și un nume în străbunicul nostru Adam, care ar trebui să ne avertizeze pe toți să cugetăm ce suntem, din ce suntem, de unde am venit și încotro vom merge, zicând astfel: În sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea, până te vei întoarce iarăși în pământ, căci din el ai fost luat, întrucât ești țărână, în țărână te vei întoarce iarăși (Geneza 3,19). Aici (ca într-o oglindă) putem învăța să ne cunoaștem a fi doar pământ, țărână și cenușă, și că în pământ și cenușă ne vom întoarce. Mai departe, omilia adună mărturia unită a profeților și apostolilor, continuând Și astfel ne înfățișează, vorbind prin credinciosul Său Apostol Sfântul Pavel: Toți oamenii, iudei și neamuri, sunt sub păcat, nu este niciun drept, niciunul; nu este niciunul care să înțeleagă, nu este niciunul care să caute pe Dumnezeu, toți s-au abătut, toți au ajuns netrebnici, nu este niciunul care să facă binele, niciunul; gâtlejul lor este un mormânt deschis, cu limbile lor au folosit viclenie și înșelăciune, otrava șerpilor este sub buzele lor, gura lor este plină de blestem și amărăciune, picioarele lor sunt grabnice să verse sânge, nimicire și nenorocire sunt în căile lor, și calea păcii n-au cunoscut-o: nu este teamă de Dumnezeu înaintea ochilor lor. Și în alt loc, Sfântul Pavel scrie astfel: Dumnezeu i-a închis pe toate neamurile în necredință, ca să aibă milă de toate (Romani 11,32). Scriptura i-a închis pe toți sub păcat, pentru ca făgăduința prin credința lui Iisus Hristos să fie dată celor ce cred (Galateni 3,22). Sfântul Pavel în multe locuri ne zugrăvește în culorile noastre, numindu-ne copiii mâniei lui Dumnezeu (Efeseni 2. În cele din urmă, trage concluzia practică pentru viața creștină, spunând Întrucât adevărata cunoaștere de sine este foarte necesară pentru a ajunge la dreapta cunoaștere de Dumnezeu, ați auzit în ultima citire cum smerit au cugetat întotdeauna despre ei înșiși toți oamenii evlavioși, și să cugete și să judece astfel despre ei înșiși sunt învățați de Dumnezeu, Creatorul lor, prin Cuvântul Său sfânt. Căci din noi înșine suntem meri sălbatici, care nu putem aduce mere. Suntem din noi înșine dintr-un astfel de pământ, care nu poate aduce decât buruieni, urzici, mărăcini, spini, neghină și lolium. Roadele noastre sunt arătate în capitolul al cincilea către Galateni. Nu avem nici credință, nici dragoste, nici nădejde, nici răbdare, nici curăție, nici altceva bun, decât de la Dumnezeu, și de aceea aceste virtuți sunt numite acolo roadele Duhului Sfânt, și nu roadele omului (Galateni 5,19-23). Să ne recunoaștem deci înaintea lui Dumnezeu (așa cum suntem într-adevăr) păcătoși nenorociți și ticăloși. Și să ne pocăim cu stăruință, și să ne smerim din inimă, și să strigăm către Dumnezeu după milă.
Considerați

Cugetare

Omilia își adună întregul argument în această declarație rezumativă Astfel am auzit cât de răi suntem din noi înșine, cât de mult din noi înșine și prin noi înșine nu avem nicio bunătate, ajutor sau mântuire, ci dimpotrivă, păcat, osândă și moarte veșnică: care dacă le vom cântări și cugeta adânc, vom înțelege mai bine marea milă a lui Dumnezeu și cum mântuirea noastră vine numai prin Hristos. Căci în noi înșine (ca din noi înșine) nu găsim nimic (2 Corinteni 3,5), prin care să fim izbăviți din această robie ticăloasă, în care am fost aruncați, prin invidia diavolului, prin încălcarea poruncii lui Dumnezeu, în primul nostru părinte Adam. Toți am devenit necurați, dar nu toți suntem în stare să ne curățim pe noi înșine, nici să facem curat pe unul dintre noi (Psalmii 51,1-10). Suntem prin fire copiii mâniei lui Dumnezeu (Efeseni 2,3), dar nu suntem în stare să ne facem pe noi înșine copiii și moștenitorii slavei lui Dumnezeu. Suntem oi care am rătăcit (1 Petru 2,25), dar nu putem prin propria noastră putere să ne întoarcem la staul, atât de mare este neputința și slăbiciunea noastră.
Răspunde

Răspuns

Unde observi mândria rezistând verdictului limpede pe care Scriptura îl dă cu privire la condiția noastră? Cum ar putea amintirea zilnică a acestui verdict să schimbe felul în care te rogi pentru tine și pentru alții? În ce practică concretă din această săptămână ai putea lăsa chemarea omiliei la smerenie să-ți modeleze vorbirea sau tăcerea?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte milostiv, dă-ne cinstea pe care o cere omilia. Lasă cuvintele pe care le-am întâlnit să descopere orice pretenție ascunsă la bunătate care mai stăruie în noi. Învață-ne să ne recunoaștem fragilitatea fără disperare și să ne întoarcem îndată la singurul Medic care poate vindeca ceea ce nu putem repara. Ferește-ne de postura fariseului și sădește în noi strigătul vameșului. Fie ca aceleași Scripturi care ne dezbracă de mândrie să ne și întărească nădejdea numai în Hristos, ca să umblăm astăzi în pocăință sinceră și încredere liniștită. Amin.

Cărțile de Omilii (Certain Sermons or Homilies) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →