Eterniseed › Curriculum › Eclesiastul
Eclesiastul 1-2 — cu Maclaren
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică extrasă din clasicul Expositions of Holy Scripture al lui Alexander Maclaren. În tratarea sa a capitolelor 1 și 2 din Eclesiastul, Maclaren așază observațiile cumpătate ale Predicatorului despre generațiile trecătoare alături de asigurarea radiantă a Apostolului Ioan că cei ce fac voia lui Dumnezeu rămân pe vecie. Expunerea sa ne invită să ținem ambele adevăruri împreună, astfel încât perspectiva noastră asupra timpului și eternității să modeleze credincioșia zilnică. Pe măsură ce parcurgem aceste bătăi, Duhul să folosească aceste cuvinte străvechi pentru a ne întări inimile pentru anul ce vine.
Citește
Citire
Luați câteva clipe liniștite pentru a citi cu încetineală capitolele 1 și 2 din Eclesiastul. Observați cercetarea sinceră a Predicatorului asupra ciclurilor vieții și refrenul repetat că totul este deșertăciune sub soare. Lăsați greutatea generațiilor ce vin și pleacă să se așeze în duhul vostru înainte de a ne întoarce la expunerea lui Maclaren pentru o înțelegere mai adâncă.
Studiu
Maclaren începe prin a așeza melancolia Predicatorului alături de credința Apostolului.
Nu intenționez să discut în această predică nici secolul vechi, nici pe cel nou în aspectele lor sociale și altele mai largi. Aceasta s-a făcut din abundență. Ne vom împlini cel mai bine părțile în a face zilele, anii și secolul ceea ce ar trebui să fie, dacă lăsăm adevărurile ce vin din aceste texte combinate să pătrundă și să influențeze viețile noastre individuale. Le-am pus împreună pentru că sunt atât de izbitor de antitetice, ambele adevărate și totuși privind aceleași fapte din puncte de vedere opuse. Dar antiteza nu este cu adevărat atât de completă pe cât sună la prima auzire, pentru că ceea ce înțelege Predicatorul prin 'pământul' care 'rămâne pe vecie' nu este chiar același lucru cu ceea ce înțelege Apostolul prin 'lumea' care 'trece' și generațiile care vin și pleacă nu sunt exact aceleași cu oamenii care 'rămân pe vecie'. Totuși antiteza este reală și impresionantă. Amărăciunea melancolică a Predicatorului a văzut doar suprafața; credința bucuroasă a Apostolului a mers mult mai adânc și, punând împreună cele două seturi de gânduri și moduri de a privi omul și locuința sa, obținem lecții care pot bine să ne modeleze viețile individuale.Maclaren arată apoi cum punctul de plecare al Predicatorului necesită corectarea lui Ioan.
Cinicului nu îi văd niciodată adâncurile; aceasta este rezervat ochiului mistic al iubitorului. Astfel Ioan spune: 'Nu, nu; asta nu este totul. Iată adevărata stare a lucrurilor: "Lumea trece și pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne pe vecie."' Doctrina generațiilor ce trec și a pământului ce rămâne este înfruntată direct în al doilea text al meu de doctrina nu contradictorie, ci complementară a lumii ce trece și a oamenilor ce rămân. Nu presupun că Ioan avea acest verset din Eclesiastul în minte, căci cuvântul 'a rămâne' este una dintre expresiile sale favorite și apare mereu. Dar chiar dacă nu l-ar fi avut, găsim în rostirea sa corecția necesară la primul text. Așa cum am spus și acum nu mai trebuie decât să repet într-o propoziție, antiteza nu este atât de completă pe cât pare. 'Lumea' lui Ioan nu este 'pământul' Predicatorului, ci el înțelege prin aceasta, după cum știm cu toții, ansamblul lucrurilor create, inclusiv oamenii, considerate în afara lui Dumnezeu și în măsura în care include agenți voluntari puși în opoziție cu Dumnezeu și voia lui Dumnezeu. El înseamnă pământul rupt de Dumnezeu și transformat în ceea ce nu a fost menit să fie, un slujitor al răului, și înseamnă oamenii, în măsura în care s-au despărțit de Dumnezeu și alcătuiesc o companie străină, dacă nu pozitiv antagonică.Maclaren desfășoară apoi ce înseamnă pentru cei ascultători să rămână pe vecie.
El va 'rămâne pe vecie', în sensul că lucrarea sa este perpetuă. Într-un sens foarte adânc și solemn, nimic omenesc nu moare vreodată, dar în alt sens tot ceea ce nu curge în aceeași direcție cu voia lui Dumnezeu și nu este purtat de impulsul ei este destinat să fie neutralizat și adus la nimic la urmă. Poate exista un șir de cifre atât de lung încât să ajungă de aici până la stelele fixe, dar dacă nu este în fața lor cifra semnificativă care vine din ascultarea de voia lui Dumnezeu, totul nu este decât un șir de zerouri, iar rezultatul lor net este nimic. Și el 'rămâne pe vecie', în sensul cel mai binecuvântat și profund, în aceea că prin credința sa, care a aprins dragostea sa, și prin dragostea sa care a pus în mișcare ascultarea sa practică, el devine participant la însăși eternitatea Dumnezeului celui viu. 'Aceasta este viața veșnică', nu doar a cunoaște, ci 'a face voia' Tatălui nostru. Nimic altceva nu va dura și nimic altceva nu va prospera, mai mult decât o bucată de lemn purtat de curent poate înfrunta Niagara. Unește-te cu voia lui Dumnezeu și vei rămâne.
Considerați
Considerare
Maclaren încheie expunerea cu un îndemn direct de a alinia voințele noastre cu a lui Dumnezeu.
Iar ultima lecție este: să veghem ca voințele noastre să fie în armonie cu a Sa și lucrarea mâinilor noastre să fie lucrarea Sa. Putem face această voie în toate secularitățile vieții noastre zilnice. Diferența dintre lucrarea care se ofilește și dispare și lucrarea care rămâne nu este atât de mult în caracterul ei exterior sau în materialele pe care se cheltuiește, cât în motivul din care vine. Astfel, dacă aș putea spune așa, dacă două femei stau la aceeași piatră de moară față în față și învârtesc aceeași manivelă, una pentru o jumătate din circumferință și cealaltă pentru cealaltă, și macină aceeași grâne, lucrarea uneia poate fi 'aur, argint, pietre prețioase', care vor rezista focului încercător; iar a celeilalte poate fi 'lemn, fân, paie', care vor fi arse. 'Cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne pe vecie.'
Răspunde
Răspuns
Unde în rutina voastră prezentă simțiți cel mai mult greutatea generațiilor ce trec? Cum ar putea promisiunea că cei ce fac voia lui Dumnezeu rămân pe vecie să reîncadreze o sarcină obișnuită astăzi? Ce unic act de ascultare ați putea oferi săptămâna aceasta ca ancoră în mijlocul schimbării?
Roagă-te
Rugăciune
Tată veșnic, îți mulțumim pentru mărturia statornică a Scripturii că generațiile se ridică și cad, totuși scopurile Tale rămân. Dă-ne har să ne numărăm zilele cu înțelepciune și să ne zidim viețile pe Stânca ce nu se clatină. Învață-ne să facem voia Ta în locurile mici și obișnuite, astfel încât lucrarea noastră să poată rămâne. Ferește dorințele noastre de a se agăța de ceea ce trece și fixează-ne inimile pe ceea ce dăinuie cu Tine. Fie ca zilele ce vin să ne găsească mai statornici, mai calmi și mai roditori pentru că am învățat să rămânem în ascultare. Prin Hristos Domnul nostru, Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →