← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Geneza

Gen 19-20 — cu Matthew Henry

Geneza 19-20Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul clasic al lui Matthew Henry deschide o fereastră spre relatarea sobră din Geneza 19-20, unde mila și judecata se întâlnesc. Expunerea sa atentă îi ajută pe cititori să vadă atât sfințenia lui Dumnezeu cât și fragilitatea chiar și a celor drepți. Pe măsură ce îi urmăm gândurile, suntem invitați să ne examinăm propriile inimi și lumea din jurul nostru. Perspectivele lui Henry ne amintesc că căile lui Dumnezeu sunt întotdeauna drepte, totuși compasiunea Sa îi atinge pe cei care se încred în El. Lecția de astăzi se bazează pe reflecțiile sale pentru a ne călăuzi prin aceste capitole străvechi, dar mereu relevante.
Citește

Citire

Acordă-ți timp acum să citești Geneza capitolele 19 și 20 încet și cu rugăciune. Observă contrastul dintre ospitalitatea lui Lot și răzvrătirea cetății, salvarea dramatică și consecințele care urmează. Lasă textul să vorbească înainte de a te întoarce la observațiile lui Henry. Cere Duhului să-ți pregătească inima pentru ceea ce aceste evenimente dezvăluie despre dreptatea divină și slăbiciunea umană.
Studiu
Henry începe prin a examina întâlnirea lui Lot cu vizitatorii cerești. Este probabil ca acești îngeri să fi fost doi dintre cei trei care fuseseră mai înainte cu Avraam, cei doi îngeri creați trimiși să împlinească scopul lui Dumnezeu cu privire la Sodoma. Observă aici: 1. Nu era decât un singur om bun în Sodoma și acești mesageri cerești l-au găsit curând. Oriunde ne-am afla, trebuie să căutăm pe cei din locul acela care trăiesc în frica de Dumnezeu și să alegem să ne asociem cu ei. Mat. 10:11, Întreabă cine este vrednic și rămâi acolo. Cei din aceeași țară, când sunt într-o țară străină, iubesc să fie împreună. 2. Lot s-a distins suficient de restul vecinilor săi în acest timp, ceea ce a pus clar o pecete asupra lui. Cel care nu a acționat ca ceilalți nu trebuie să aibă parte ca ceilalți. (1.) Lot ședea la poarta Sodomei seara. Când ceilalți, probabil, beau și petreceau, el ședea singur, așteptând o ocazie de a face bine. (2.) Era extrem de respectuos față de oameni a căror înfățișare și aspect erau cumpătați și serioși, deși nu veneau în mare alai. S-a plecat până la pământ când i-a întâlnit, ca și cum, la prima vedere, ar fi deslușit ceva dumnezeiesc în ei. (3.) Era ospitalier și foarte liber și generos în invitațiile și ospătările sale. I-a poftit pe acești străini în casa sa și la cele mai bune condiții pe care le avea și le-a dat toate dovezile posibile ale sincerității sale; căci, [1.] Când îngerii, pentru a încerca dacă era sincer în invitație, au refuzat mai întâi acceptarea ei (ceea ce este obiceiul obișnuit al modestiei și nu o mustrare deloc pentru adevăr și cinste), refuzul lor nu l-a făcut mai stăruitor; căci i-a rugat cu stăruință (v. 3), în parte pentru că nu voia nicidecum ca ei să se expună la neplăcerile și primejdiile de a sta în strada Sodomei, și în parte pentru că dorea tovărășia și convorbirea lor. Nu mai văzuse două fețe atât de cinstite în Sodoma de multă vreme. Observă: Cei ce locuiesc în locuri rele trebuie să știe cum să prețuiască societatea celor înțelepți și buni și să o dorească cu ardoare. [2.] Când îngerii au acceptat invitația sa, i-a tratat cu noblețe; le-a pregătit un ospăț și a socotit că este bine cheltuit pentru astfel de oaspeți. Observă: Oamenii buni trebuie să fie (cu chibzuință) oameni generoși. Apoi, Henry se îndreaptă spre depravarea extremă arătată de bărbații din Sodoma. II. Că ajunseseră la culmea cea mai înaltă a răutății; erau păcătoși înaintea Domnului peste măsură (cap. xiii. 13); căci, 1. Era cea mai nenaturală și mai urâtă răutate asupra căreia se porniseră acum, un păcat care le poartă și astăzi numele și se numește sodomie. Erau purtați cu capul înainte de acele înclinații josnice (Rom. 1:26, 27), care sunt mai rele decât cele ale dobitoacelor și veșnica ocară a firii omenești și care nu pot fi gândite fără groază de cei ce au cea mai mică scânteie de virtute și vreo rămășiță de lumină naturală și de conștiință. Observă: Cei ce se îngăduie în necurăție nenaturală sunt marcați pentru răzbunarea focului veșnic. Vezi Iuda 7. 2. Nu le era rușine să o mărturisească și să-și urmeze planul cu forță și arme. Practica ar fi fost destul de rea dacă ar fi fost dusă prin intrigi și lingușiri; dar au declarat război virtuții și i-au aruncat o sfidare deschisă. De aceea se spune că păcătoșii îndrăzneți își declară păcatul ca Sodoma, Isa. 3:9. Observă: Cei ce au devenit nerușinați în păcat se dovedesc de obicei nepocăiți în păcat; și aceasta le va fi pieirea. Aceia au inimi împietrite într-adevăr care păcătuiesc cu mână înaltă, Ier. 6:15. 3. Când Lot a intervenit, cu toată blândețea cu putință, ca să oprească furia și turbarea poftei lor, ei au fost cei mai neobrăzați de grosolani și de abuzivi față de el. S-a aventurat printre ei, v. 6. Le-a vorbit cuviincios, i-a numit frați (v. 7) și i-a rugat să nu facă atât de rău; și, fiind foarte tulburat de încercarea lor josnică, a oferit nechibzuit și nejustificat să le prostitueze pe cele două fiice ale sale, v. 8. Este adevărat, dintre două rele trebuie să alegem pe cel mai mic; dar dintre două păcate nu trebuie să alegem niciunul și niciodată să nu facem rău ca să iasă bine din el. A raționat cu ei, a pledat legile ospitalității și protecția casei sale la care oaspeții săi aveau dreptul; dar ar fi putut la fel de bine să ofere rațiune unui leu care răcnește și unui urs care urlă ca acestor păcătoși îndârjiți, care erau guvernați doar de poftă și patimă. Argumentarea lui Lot nu face decât să-i exaspereze; și, pentru a-și împlini răutatea și a umple măsura ei, se năpustesc asupra lui. (1.) Îl batjocoresc, îl acuză de absurditatea de a pretinde că este magistrat, când nu era nici măcar cetățean liber al cetății lor, v. 9. Observă: Este obișnuit ca un mustrător să fie mustrat pe nedrept ca un uzurpator; și, în timp ce oferă bunătatea unui prieten, să fie acuzat că își asumă autoritatea unui judecător: ca și cum un om nu ar putea vorbi rațiune fără să-și ia prea mult asupra sa. (2.) Îl amenință și pun mâna cu violență asupra lui; și omul cel bun este în primejdie de a fi sfâșiat de această gloată turbată. Observă, [1.] Cei ce urăsc să fie îndreptați îi urăsc pe cei ce îi mustră, chiar și cu atâta blândețe. Păcătoșii prezumțioși fac cu conștiințele lor ceea ce sodomiții au făcut cu Lot, le zădărnicesc mustrările, le înăbușă acuzațiile, apasă asupra lor până când le-au ars și le-au închis cu totul gura și astfel s-au făcut coapți pentru pieire. [2.] Abuzurile aduse solilor lui Dumnezeu și mustrătorilor credincioși umplu curând măsura răutății unui popor și aduc distrugere fără leac. Vezi Prov. 29:1 și 2 Cron. 36:16. Dacă mustrările nu îndreaptă, nu mai este leac. Vezi 2 Cron. 25:16. Henry reflectă apoi asupra eliberării milostive a lui Lot și a familiei sale. 124 1. Cu ce violență plină de har a fost scos Lot din Sodoma, v. 16. Se pare că, deși nu a făcut o glumă din avertismentul dat, ca ginerii săi, totuși a zăbovit, a pierdut vremea, nu s-a grăbit atât cât cerea cazul. Astfel, mulți care au unele convingeri despre nenorocirea stării lor spirituale și necesitatea unei schimbări, totuși amână acea lucrare necesară și zăbovesc în mod nechibzuit. Lot a făcut la fel și ar fi putut fi fatal pentru el dacă îngerii nu l-ar fi apucat de mână, l-ar fi scos afară și l-ar fi mântuit cu frică, Iuda 23. Aici se spune: Domnul a fost milostiv cu el; altfel ar fi putut cu dreptate să-l lase să piară, deoarece era atât de puțin dornic să plece. Observă, (1.) Mântuirea celor mai drepți oameni trebuie atribuită milei lui Dumnezeu, nu propriului lor merit. Suntem mântuiți prin har. (2.) Puterea lui Dumnezeu trebuie de asemenea recunoscută în scoaterea sufletelor dintr-o stare păcătoasă. Dacă Dumnezeu nu ne-ar fi scos afară, nu am fi ieșit niciodată. (3.) Dacă Dumnezeu nu ar fi fost milostiv cu noi, zăbovirea noastră ar fi fost pieirea noastră.
Considerați

Considerare

Henry încheie evidențiind comuniunea dintre Dumnezeu și Avraam. Comuniunea noastră cu Dumnezeu constă în privirea noastră plină de har față de El și în privirea Sa plină de har față de noi; avem aici deci comuniunea care a fost între Dumnezeu și Avraam, în evenimentul privitor la Sodoma, ca și mai înainte în consultarea privitoare la el, căci comuniunea cu Dumnezeu trebuie păstrată în providențe la fel ca în rânduieli.
Răspunde

Răspuns

1. Unde în viața ta ai putea zăbovi când Dumnezeu te cheamă să mergi înainte în credință? 2. Cum te provoacă exemplul soției lui Lot să-ți ții ochii ațintiți înainte mai degrabă decât să privești înapoi? 3. În ce feluri poți, ca Avraam, să mijlocești pentru alții în timp ce te încrezi în judecata dreaptă a lui Dumnezeu?
Roagă-te

Rugăciune

Dumnezeule îndurător, în fața judecății Tale drepte asupra Sodomei, învață-ne să fugim de păcat fără să privim înapoi și să ne ținem de izbăvirea pe care o dai prin Hristos. Prin Duhul Tău, întărește inimile noastre să umble în neprihănire și să mijlocim pentru cei pe care îi iubim, încrezându-ne că mila Ta este totdeauna aproape de cei ce Te cheamă. Ține ochii noștri ațintiți înainte spre nădejdea împărăției Tale ce vine. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →