← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 1 Tesaloniceni

1 Tesaloniceni 1 — cu Maclaren

1 Tesaloniceni 1Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi20 min
Deschidere
Astăzi deschidem clasicul lui Alexander Maclaren Expositions of Holy Scripture despre capitolul 1 din 1 Tesaloniceni. Scrisă la începutul slujirii lui Pavel, această scrisoare este plină de apreciere pentru noii credincioși a căror creștere rapidă în credință, dragoste și speranță a uimit lumea antică. Maclaren arată cum aceste trei haruri se desfășoară în ordine și aduc roade vizibile în purtarea zilnică. Expunerea sa ne invită să examinăm dacă propriile noastre vieți răsună evanghelia cu aceeași claritate și consecvență. Pe măsură ce ascultăm, Duhul să ne întărească încrederea, să ne adâncească afecțiunea și să ne întărească speranța până la întoarcerea lui Hristos.
Citește

Citire

Oprește-te acum și citește integral capitolul 1 din 1 Tesaloniceni. Ascultă recunoștința apostolului, triada credinței, dragostei și speranței, și vestea surprinzătoare că evanghelia a răsunat din această biserică tânără în întreaga lume romană. Lasă cuvintele să se așeze înainte de a ne întoarce la expunerea lui Maclaren.
Studiu
Maclaren începe prin a identifica perechea de triade prezentă în pasaj. Doresc acum să consider acea pereche de triade -- cele trei pietre de temelie și cele trei priviri ale clădirii frumoase ridicate pe ele. El explică apoi ordinea secvențială în care credința, dragostea și speranța se dezvoltă. Aceasta este o metaforă naturală de folosit, dar nu este complet corectă, căci aceste trei -- credință, dragoste, speranță -- nu trebuie concepute ca stând una lângă alta. Mai degrabă decât trei temelii avem trei straturi ale clădirii aici; cel mai de jos, credința; următorul, dragostea; și cel de sus, speranța. Ordinea din 1 Corinteni este diferită, 'credință, speranță, dragoste', iar schimbarea în secvență este sugerată de diferența de scop. Apostolul a intenționat în 1 Corinteni să se oprească mai pe larg după aceea asupra 'dragostei'. Așa că o pune la urmă pentru a face legătura cu ceea ce urmează să spună. Dar aici el se ocupă de ordinea producerii, ordinea naturală în care aceste trei se dezvoltă. Iar gândul său este că ele sunt ca lăstarii pe care primăverile succesive îi aduc pe ramura unui copac, unde fiecare an are propria sa creștere, iar vârful anului trecut devine baza celui următor. Astfel avem, mai întâi, credința; apoi, răsărind din ea, dragostea; și apoi, susținute de amândouă, speranța. Acum să privim la această ordine. În continuare, Maclaren stabilește credința ca harul fundamental din care izvorăsc celelalte. Este un loc comun bine uzat, despre care s-ar putea crede că nu este nevoie să insist aici, că în teoria creștină, atât a mântuirii cât și a moralei, temelia a tot este încrederea. Iar aceasta nu este o aranjare teologică arbitrară, ci este singurul mijloc prin care viața care este temelia atât a mântuirii cât și a dreptății poate fi sădită în oameni. Nu există altă cale prin care Iisus Hristos să poată veni în inimile noastre decât prin ceea ce Noul Testament numește 'încredere', pe care am transformat-o în conceptul teologic dur care prea adesea alunecă peste mințile oamenilor fără a lăsa nicio urmă -- 'credință'. Neîncrederea este unită cu încrederea. Nu există încredere fără, complementar ei, neîncredere în sine. El arată mai departe cum dragostea crește din credință și cum amândouă hrănesc speranța. Apoi, din credință se ridică dragostea. Nimeni nu poate iubi pe Dumnezeu dacă nu crede că Dumnezeu îl iubește. Eu, pentru partea mea, sunt destul de demodat și de îngust ca să nu cred că există vreo dragoste profundă, curățitoare de suflet sau satisfăcătoare de suflet față de Dumnezeu care să nu fie răspunsul la dragostea care a murit pe cruce. Dar trebuie să crezi aceasta și mai mult decât să o crezi; trebuie să fi avut încredere și să te fi aruncat asupra ei, în abandonul total al neîncrederii în sine și al încrederii în Hristos, înainte ca în inima ta să izvorască dragostea care răspunde lui Dumnezeu. Mai întâi credința, apoi dragostea. Dragostea mea este reverberația vocii primordiale, ecoul lui Dumnezeu. Unghiul la care lumina cade pe oglindă este același cu unghiul la care este reflectată de ea. Și deși dragostea mea la culme este joasă, la puterea ei este slabă: totuși, ca ecoul care este slab și îndepărtat, deși slabă, ea este acordată pe aceeași cheie și este prelungirea aceleiași note ca sunetul-mamă. Așa că dragostea mea răspunde dragostei lui Dumnezeu, și nu-i va răspunde niciodată dacă credința nu m-a adus în auditoriu, în cercul în care vocea care proclamă 'Te iubesc, copilul meu' poate fi auzită.
Considerați

Considerare

Maclaren încheie urmărind implicațiile practice care decurg din aceste trei haruri. 'Speranța' ne ajută atât să purtăm cât și să facem. Ni se spune astăzi că este egoist pentru un om creștin să se animeze, fie pentru răbdare fie pentru activitate, prin contemplarea acelor mari glorii care se află dincolo. Dacă aceasta este egoism, Dumnezeu să ne dea să devenim cu mult mai egoiști decât suntem! Niciun om nu lucrează în viața creștină sau nu se supune dificultăților creștine de dragul de a merge în cer. Cel puțin, dacă o face, a apucat cu totul pe o cale greșită. Dar dacă motivul atât pentru răbdare cât și pentru activitate este credința și dragostea, atunci speranța are dreptul perfect să intre ca motiv subsidiar și să dea putere credinței și extaz dragostei. Nu ne putem permite să aruncăm acea speranță, așa cum fac mulți dintre noi -- nu poate, intelectual, deși mă tem că există o diminuare considerabilă a clarității și o îngustare a locului în gândurile noastre a speranței unei fericiri viitoare, în creștinul obișnuit din zilele acestea -- dar practic suntem cu toții înclinați să pierdem din vedere răsplata. Iar dacă o facem, credința și dragostea, și lucrarea și osteneala, și răbdarea vor avea de suferit. Credința își va relaxa strânsoarea, dragostea își va răci fervoarea; și va veni o peliculă peste ochiul albastru al Speranței, și ea nu va vedea țara care este foarte departe. Așadar, dragi frați, amintiți-vă de secvență, 'credință, dragoste, speranță', și amintiți-vă de roade, 'lucrare, osteneală, răbdare'.
Răspunde

Răspuns

Unde este ancorată astăzi încrederea mea și ce neîncredere în sine trebuie să o însoțească? Cum permit dragostea prezentă pentru Hristos să-mi mărească speranța întoarcerii Sale? În ce moduri concrete produce credința mea lucrare vizibilă, dragostea mea osteneală de bunăvoie, iar speranța mea răbdare statornică?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte milostiv, sădește în noi o încredere mai adâncă pentru ca orice alt har să poată crește. Lasă dragostea noastră să răspundă celei Tale cu căldură proaspătă și speranța noastră să se odihnească cu încredere pe promisiunile Tale. Fă ca viețile noastre să fie trâmbițe clare care să răsune cuvântul Domnului fără ezitare sau discordie. Suflă prin noi prin Duhul Tău până când tăcerea se transformă în melodie și zilele obișnuite vestesc îndurarea Ta. Ține-ne aproape de Hristos ca mărturia noastră să fie atât frumoasă cât și de largă rază, până când El vine. Amin.

Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →