← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 69-70 — cu Matei Henry

Psalmii 69-70Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la Psalmii 69 și 70 deschide o fereastră către inima unui slujitor suferind care strigă în mijlocul unei necazuri copleșitoare. Reflecțiile sale arată cum cuvintele lui David prefigurează durerile și îndreptățirea finală a lui Hristos. Printr-o analiză atentă verset cu verset, Henry arată cum psalmul trece de la umilire la înălțare, invitând credincioșii să urmeze același tipar în propriile încercări. Lecția de astăzi se inspiră din observațiile sale veșnice pentru a întări credința atunci când apele se ridică și dușmanii se apropie. Ascultăm glasul Duhului în timp ce Henry ne călăuzește prin plângere, mărturisire și laudă plină de încredere.
Citește

Citire

Acordă un moment de liniște pentru a citi Psalmii 69 și 70 cu încetineală, lăsând strigătele crude și izbucnirile subite de nădejde să se așeze în duhul tău. Observă progresia de la apele adânci la cântările de mulțumire. În timp ce citești, roagă-L pe Domnul să-ți deschidă inima la suferințele lui Hristos pe care acești psalmi le înfățișează și la mângâierea pe care El o oferă fiecărui credincios persecutat. Lasă cuvintele să te pregătească pentru perspectivele pe care le va dezvolta Matei Henry.
Studiu
Henry începe prin a detalia impresiile profunde pe care necazurile lui David le-au lăsat asupra duhului său. 1. El se plânge de impresiile profunde pe care necazurile sale le-au lăsat asupra duhului său (v. 1, 2): „Apele necazului, acele ape amare, au ajuns până la sufletul meu, nu numai că-mi amenință viața, ci îmi tulbură mintea; îmi umplu capul de griji încurcate și inima de durere apăsătoare, astfel încât nu pot să mă bucur de Dumnezeu și de mine însumi așa cum obișnuiam.” Vom rezista necazurilor noastre dacă le putem ține departe de inimile noastre; dar, atunci când ele ne scot din stăpânirea propriilor suflete, situația noastră este rea. Duhul omului va susține slăbiciunea lui; dar ce vom face când duhul este rănit? Aceasta a fost situația lui David aici. Gândurile lui căutau ceva în care să se încreadă și cu care să-și sprijine nădejdea, dar nu au găsit nimic: S-a afundat în noroi adânc, unde nu era nicio temelie, nicio așezare sigură; considerațiile care obișnuiau să-l susțină și să-l încurajeze acum l-au părăsit sau au fost departe, și era gata să se socotească pierdut. A căutat ceva cu care să se mângâie, dar s-a aflat în ape adânci care l-au copleșit; era ca un om care se scufundă și se îneacă, în asemenea confuzie și consternare. Aceasta arată spre suferințele lui Hristos în sufletul Său și agonia lăuntrică în care Se afla când a zis: Acum sufletul Meu este tulburat; și: Sufletul Meu este peste măsură de întristat; căci sufletul Său L-a adus jertfă pentru păcat. Și ne învață, când suntem în necaz, să încredințăm păstrarea sufletelor noastre lui Dumnezeu, ca să nu fim amărâți de nemulțumire și nici să nu cădem în deznădejde. Henry trece apoi la mărturisirile serioase ale lui David cu privire la păcat înaintea lui Dumnezeu. II. Mărturisirile sale de păcat sunt foarte serioase (v. 5): „O, Dumnezeule! Tu cunoști nebunia mea, ce este și ce nu este; păcatele de care sunt vinovat nu sunt ascunse de Tine și de aceea Tu știi cât de nevinovat sunt de acele crime de care ei mă învinuiesc.” Observă: Chiar și atunci când, în fața acuzațiilor nedrepte ale oamenilor, pledăm nevinovat, totuși, înaintea lui Dumnezeu, trebuie să recunoaștem că am meritat tot ce ni se întâmplă și mult mai rău. Aceasta este mărturisirea autentică a unui pocăit, care știe că nu poate prospera acoperindu-și păcatul și că de aceea este înțelept să-l recunoască, pentru că este gol și deschis înaintea lui Dumnezeu. 1. El cunoaște stricăciunea firii noastre: Tu cunoști nebunia care este legată de inima mea. Toate păcatele noastre izvorăsc din nebunia noastră. 2. El cunoaște călcările vieții noastre; ele nu sunt ascunse de El, nici măcar păcatele inimii, nici măcar cele săvârșite în cel mai mare ascuns. Toate sunt făcute sub privirea Lui și nu sunt aruncate niciodată înapoia Lui până nu sunt pocăite și iertate. Aceasta se poate aplica cu folos lui Hristos, căci El n-a cunoscut păcatul, totuși a fost făcut păcat pentru noi; și Dumnezeu a știut aceasta, nici nu I-a fost ascuns, când a plăcut Domnului să-L zdrobească și să-L pună în durere. Reflectând asupra cererilor, Henry subliniază îndurarea și adevărul lui Dumnezeu ca temelie a nădejdii. II. Care sunt argumentele sale pentru a întări aceste cereri. 1. El pledează îndurarea și adevărul lui Dumnezeu (v. 13): În mulțimea îndurărilor Tale auzi-mă. Este îndurare în Dumnezeu, o mulțime de îndurări, toate felurile de îndurare, îndurare inepuizabilă, îndurare de ajuns pentru toți, de ajuns pentru fiecare; și de aici trebuie să ne luăm încurajarea în rugăciune. Adevărul mântuirii Sale (adevărul tuturor acelor făgăduințe de mântuire pe care le-a făcut celor ce se încred în El) este o încurajare și mai mare. El repetă argumentul luat din îndurarea lui Dumnezeu: „Auzi-mă, căci bunătatea Ta este bună. Este așa în Sine; este bogată, îmbelșugată și abundentă. Este așa în socoteala tuturor sfinților; este foarte prețioasă pentru ei, este viața lor, bucuria lor, totul al lor. O, lasă-mă să am folosul ei! Întoarce-Te spre mine, după mulțimea îndurărilor Tale milostive”, v. 16. Vezi cât de înalt vorbește el despre bunătatea lui Dumnezeu: în El sunt îndurări, îndurări milostive și o mulțime de ele. Dacă gândim bine despre Dumnezeu și continuăm să o facem sub cele mai mari greutăți, nu trebuie să ne temem că Dumnezeu nu va face bine pentru noi; căci El își găsește plăcerea în cei ce nădăjduiesc în îndurarea Lui, Ps. cxlvii. 11. 2. El pledează propria sa strâmtorare și necaz: „Nu-Ți ascunde fața de mine, căci sunt în necaz (v. 17), și de aceea am nevoie de favoarea Ta; de aceea va veni la timp și de aceea voi ști cum să o prețuiesc.” El pledează în mod deosebit ocara sub care se afla și nedemnitățile ce i se făceau (v. 19): Tu ai cunoscut ocara mea, rușinea mea și necinstea mea. Vezi ce accent se pune pe aceasta; căci, în suferințele lui Hristos pentru noi, poate nimic nu a contribuit mai mult la satisfacția pe care a adus-o pentru păcat, care fusese atât de vătămător pentru cinstea lui Dumnezeu, decât ocara, rușinea și necinstea prin care a trecut, pe care Dumnezeu le-a observat și le-a primit ca mai mult decât un echivalent pentru rușinea și disprețul veșnic pe care păcatele noastre le meritau, și de aceea trebuie, prin pocăință, să ne luăm rușine nouă înșine și să purtăm ocara tinereții noastre. Și dacă vreodată suntem chemați să suferim ocară, rușine și necinste pentru numele Lui, aceasta poate fi mângâierea noastră, că El știe și, după cum merge înaintea noastră, tot așa nu va rămâne în urma noastră. Psalmistul vorbește limbajul unei firi generoase când zice (v. 20): Ocara mi-a zdrobit inima; sunt plin de întristare; căci apasă greu pe acela care cunoaște valoarea unui nume bun să fie pus sub un caracter rău; dar când ne gândim ce cinste este să fii dezonorat pentru Dumnezeu și ce favoare este să fii socotit vrednic să suferi rușine pentru numele Lui (cum au socotit ei, Faptele 5:41), vom vedea că nu este niciun motiv pentru care să ne apese atât de greu sau să ne zdrobească inima. 3. El pledează insolența și cruzimea vrăjmașilor săi (v. 18): Izbăvește-mă din pricina vrăjmașilor mei, pentru că erau așa cum i-a descris mai înainte, v. 4. „Toți potrivnicii mei sunt înaintea Ta (v. 19); Tu știi ce fel de oameni sunt ei, în ce primejdie mă aflu din partea lor, ce vrăjmași sunt ei ai Tăi și cât de mult ești Tu ocărât prin ceea ce fac și plănuiesc împotriva mea.” Un exemplu al barbariei lor este dat (v. 21): Mi-au dat fiere la mâncare (cuvântul înseamnă o iarbă amară și este adesea unit cu pelin) și în setea mea mi-au dat oțet să beau. Aceasta s-a împlinit literal în Hristos și a arătat atât de direct spre El încât El n-a zis „S-a sfârșit” până nu s-a împlinit aceasta; și, pentru ca vrăjmașii Săi să aibă prilej să o împlinească, a zis: Mi-e sete, Ioan 19:28, 29. Unii socotesc că isopul pe care l-au pus la gura Lui cu oțetul era iarba amară pe care I-au dat-o cu oțetul la mâncare. Vezi cât de deosebit au fost prevestite suferințele lui Hristos, ceea ce dovedește că Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu, și cât de exact s-au împlinit profețiile în Iisus Hristos, ceea ce dovedește că El este adevăratul Mesia. Acesta este Cel care trebuia să vină și nu trebuie să mai așteptăm pe altul. 4. El pledează lipsa de bunătate a prietenilor săi și dezamăgirea în ei (v. 20): Am căutat pe cineva să aibă milă, dar n-a fost nimeni; toți l-au părăsit ca pâraiele vara. Aceasta s-a împlinit în Hristos, căci în suferințele Sale toți ucenicii L-au părăsit și au fugit. Nu putem aștepta prea puțin de la oameni (mângâietori nenorociți sunt cu toții); nici nu putem aștepta prea mult de la Dumnezeu, căci El este Tatăl îndurării și Dumnezeul a toată mângâierea și al mângâierii.
Considerați

Considerare

Henry încheie arătând cum David Îl prefigurează pe Hristos de-a lungul psalmului. David a scris acest psalm când era în necaz; și în el, I. Se plânge de marele necaz și strâmtorare în care se afla și cere cu stăruință lui Dumnezeu să-l ușureze și să-l ajute, v. 1-21. II. Cheamă judecățile lui Dumnezeu asupra prigonitorilor săi, v. 22-29. III. Încheie cu glas de bucurie și laudă, în încredințarea că Dumnezeu îl va ajuta și îl va sprijini și va face bine Bisericii, v. 30-36. Acum, în aceasta, David a fost un chip al lui Hristos, și mai multe pasaje din acest psalm sunt aplicate lui Hristos în Noul Testament și se spune că și-au avut împlinirea în El (v. 4, 9, 21), iar v. 22 se referă la vrăjmașii lui Hristos. Astfel încât (ca și psalmul douăzeci și doi) începe cu umilirea și se sfârșește cu înălțarea lui Hristos, una din ramurile căreia a fost distrugerea națiunii evreiești pentru că L-a prigonit, iar blestemele de aici sunt profeții ale acesteia. Când cântăm acest psalm trebuie să avem ochii ațintiți la suferințele lui Hristos și la slava care a urmat, fără a uita suferințele creștinilor și slava care va urma și lor; căci ne poate duce să ne gândim la pieirea păstrată pentru prigonitori și la odihna păstrată pentru cei prigoniți. Henry observă mai departe caracterul profetic al blestemelor împotriva vrăjmașilor lui Hristos. Aceste blesteme nu sunt rugăciunile lui David împotriva vrăjmașilor săi, ci profeții ale distrugerii prigonitorilor lui Hristos, mai ales ale națiunii evreiești, pe care Însuși Domnul nostru a prevestit-o cu lacrimi și care s-a împlinit la aproximativ patruzeci de ani după moartea lui Hristos. Primele două versete ale acestui paragraf sunt aplicate în mod expres judecăților lui Dumnezeu asupra evreilor necredincioși de către apostol (Rom. 11:9, 10), și de aceea întregul trebuie să privească în acea direcție. Lepădarea evreilor pentru că L-au lepădat pe Hristos, fiind o pildă clară a dreptății lui Dumnezeu și un arvun al răzbunării pe care Dumnezeu o va lua în cele din urmă asupra tuturor celor ce rămân îndărătnici în necredința lor, a fost și continuă să fie o dovadă convingătoare a adevărului religiei creștine. O mare obiecție împotriva ei, la început, a fost că a înlăturat legea ceremonială; dar înlăturarea ei a fost justificată cu putere, iar acea obiecție a fost îndepărtată, când Dumnezeu a înlăturat-o în mod remarcabil prin distrugerea deplină a templului și prin prăbușirea celor ce au rămas cu îndărătnicie legați de ea în opoziție cu Evanghelia lui Hristos, împreună cu economia mozaică. Să observăm aici,
Răspunde

Răspuns

Unde simți în împrejurările tale actuale că apele se ridică și cum ai putea să-ți încredințezi sufletul lui Dumnezeu așa cum te încurajează Henry? În ce feluri ai experimentat ocară pentru râvna față de casa lui Dumnezeu și cum te întărește exemplul lui Hristos? Cum modelează rugăciunile tale de astăzi încredințarea că Dumnezeu aude la o vreme potrivită?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte milostiv, când necazul ne copleșește, învață-ne să strigăm către Tine cu inimi sincere, odihnindu-ne în mulțimea îndurărilor Tale. Ațintește ochii noștri asupra suferințelor lui Hristos prevestite în acești psalmi, ca ele să ne devină mai prețioase, și întărește-ne prin Duhul Tău să îndurăm ocara pentru Tine. Ridică-ne la timpul potrivit, ținând nădejdea noastră ancorată în înălțarea ce urmează după fiecare umilire. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →