Eterniseed › Curriculum › Iov
Iov 15-16 — cu Matei Henry
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la capitolele 15 și 16 din Iov ne invită într-o a doua rundă de dialog între Iov și prietenii săi. Cu atenție atentă la text, Henry urmărește modul în care Elifaz își reînnoiește atacul și ce dezvăluie aceasta despre mândria omenească și limitele sfatului pământesc. Reflecțiile sale ne ajută să ascultăm mai smerit portretizarea suferinței, a înțelepciunii și a fricii de Domnul din Scriptură. În timp ce ne pregătim să studiem, cerem Duhului să ne deschidă inimile pentru a primi atât îndreptare cât și mângâiere din Cuvântul lui Dumnezeu.
Citește
Acordă-ți timp acum să citești capitolele 15 și 16 din Iov încet și cu rugăciune. Observă tonul cuvântării reînnoite a lui Elifaz și răspunsul chinuit al lui Iov. Permite onestității crude a acestor capitole să-ți pregătească inima pentru perspectivele pe care Matei Henry le extrage din ele. Cere Domnului să-ți arate ce mai vorbesc aceste cuvinte străvechi credincioșilor de astăzi.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a descrie reacția aspră a lui Elifaz la cuvintele anterioare ale lui Iov.
Elifaz se năpustește aici cu violență asupra lui Iov, pentru că acesta a contrazis ceea ce el și colegii săi spusese și nu a acceptat și aplaudat, așa cum se așteptau. Oamenii mândri sunt înclinați astfel să ia foarte rău faptul că nu li se permite să dicteze și să dea lege tuturor celor din jur și să-i cenzureze pe cei ce nu pot spune în toate lucrurile ca ei, socotindu-i ignoranți și îndărătnici și tot ce este rău. Mai multe mari crime îi impută Elifaz aici lui Iov, doar pentru că acesta nu voia să se recunoască ipocrit.El examinează apoi acuzația de nelegiuire și reținerea rugăciunii.
II. Îl acuză de nelegiuire și de lipsă de religie (v. 4): 'Tu arunci frica', adică 'frica de Dumnezeu și acea considerație față de El pe care ar trebui s-o ai; și apoi oprești rugăciunea.' Vezi în ce se rezumă religia: în a-L teme pe Dumnezeu și a te ruga la El, primul fiind principiul cel mai necesar, al doilea practica cea mai necesară. Unde nu este frică de Dumnezeu nu este de așteptat niciun bine; și cei ce trăiesc fără rugăciune trăiesc cu siguranță fără Dumnezeu în lume. Cei ce opresc rugăciunea dau prin aceasta dovadă că aruncă frica. Cu siguranță aceștia nu au nici o reverență față de maiestatea lui Dumnezeu, nici o teamă de mânia Lui și nu sunt deloc îngrijorați de sufletele și veșnicia lor, cei ce nu fac nicio cerere către Dumnezeu pentru harul Său. Cei ce nu se roagă sunt fără teamă și fără har. Când frica de Dumnezeu este aruncată, tot păcatul intră și se deschide o ușă pentru tot felul de profanare. Este mai ales rău cu cei ce au avut oarecare frică de Dumnezeu, dar au aruncat-o acum — au fost frecvenți în rugăciune, dar o opresc acum. Cât de mult au căzut! Cât de mult s-a pierdut prima lor dragoste! Denotă un fel de forță pusă asupra lor înșiși. Frica de Dumnezeu s-ar lipi de ei, dar ei o aruncă; rugăciunea ar fi rostită, dar ei o opresc; și, în ambele, își înfrâng convingerile. Cei ce fie omit rugăciunea fie o restrâng și se limitează în ea, stingând duhul înfierii și refuzându-și libertatea pe care ar putea-o lua în datorie, opresc rugăciunea. Aceasta este destul de rău, dar este și mai rău să-i oprești pe alții de la rugăciune, să interzici și să descurajezi rugăciunea, ca Darius, Dan. 6:7. Acum,Henry abordează apoi acuzația privind necurăția omenească înaintea lui Dumnezeu.
VI. Îl acuză că se justifică pe sine într-o măsură atât de mare încât neagă chiar și partea sa din corupția și poluarea comună a firii omenești (v. 14): Ce este omul, ca să fie curat? adică să pretindă a fi așa sau ca cineva să aștepte să-l găsească așa. Ce este cel născut din femeie, o femeie păcătoasă, ca să fie drept? Observă, 1. Dreptatea este curăție; ne face acceptabili lui Dumnezeu și ușori nouă înșine, Ps. 18:24. 2. Omul, în starea sa căzută, nu poate pretinde a fi curat și drept înaintea lui Dumnezeu, fie pentru a se achita în fața dreptății lui Dumnezeu fie pentru a se recomanda favorii Sale. 3. El trebuie judecat necurat și nedrept pentru că este născut din femeie, de la care moștenește o fire coruptă, care este și vina și poluarea lui. Cu aceste adevăruri simple Elifaz crede că îl convinge pe Iov, în timp ce acesta spusese tocmai același lucru (cap. 14:4): Cine poate scoate un lucru curat dintr-unul necurat? Dar urmează de aici că Iov este ipocrit și om rău, ceea ce este tot ce negase? Nicidecum. Deși omul, ca născut din femeie, nu este curat, totuși, ca născut din nou din Duh, este curat. 4. Mai departe, pentru a dovedi aceasta, arată aici (1.) Că cele mai strălucite creaturi sunt imperfecte și necurate înaintea lui Dumnezeu, v. 15. Dumnezeu nu pune încredere în sfinți și îngeri; îi folosește pe amândoi, dar nu se încrede în niciunul cu slujirea Sa, fără a le da aprovizionări proaspete de putere și înțelepciune pentru ea, știind că nu sunt suficienți prin ei înșiși, nici mai mult nici mai buni decât îi face harul Său. Nu găsește nicio plăcere în ceruri înseși. Oricât de curate ni se par nouă, în ochii Lui au multe pete și multe cusururi: Cerurile nu sunt curate în vederea Lui. Dacă stelele (spune dl. Caryl) nu au lumină în vederea soarelui, ce lumină are soarele în vederea lui Dumnezeu! Vezi Isa. 24:23. (2.) Că omul este cu mult mai mult așa (v. 16): Cu cât mai urât și mai murdar este omul! Dacă sfinții nu trebuie crezuți, cu atât mai puțin păcătoșii. Dacă cerurile nu sunt curate, care sunt așa cum le-a făcut Dumnezeu, cu atât mai puțin omul, care s-a degenerat. Ba mai mult, el este urât și murdar în vederea lui Dumnezeu, și dacă se pocăiește vreodată este așa în propria sa vedere și de aceea se urăște pe sine. Păcatul este un lucru odios, îi face pe oameni urâți. Trupul păcatului este așa și de aceea este numit un trup mort, un lucru dezgustător. Nu este un lucru murdar și de ajuns ca să îmbolnăvească pe oricine, să vezi un om mâncând hrană de porci sau bând ceva grețos și ofensator? Așa este murdăria omului că bea nelegiuirea (acel lucru urât pe care Domnul îl urăște) cu lăcomie și cu atâta plăcere, ca un om ce bea apă când îi este sete. Este băutura lui constantă; este firesc pentru păcătoși să comită nelegiuire. Îi satisface, dar nu le potolește, poftele omului vechi. Este ca apa pentru un om cu hidropizie. Cu cât păcătuiesc mai mult oamenii, cu atât mai mult ar păcătui.
Considerați
Consideră
Henry reflectă asupra apelului solemn al lui Elifaz la înțelepciunea antică.
I. Prefața sa solemnă la acest discurs, în care cere atenția lui Iov, pe care avea puțin motiv să o aștepte, deoarece acordase atât de puțină atenție și pusese atât de puțină valoare pe ceea ce spusese Iov (v. 17): 'Îți voi arăta ceea ce merită auzit și nu voi raționa, ca tine, cu vorbire nefolositoare.' Astfel sunt înclinați oamenii, când condamnă raționamentele altora, să-și laude pe ale lor. Promite să-l învețe, 1. Din propria sa experiență și observație: 'Ceea ce am văzut eu însumi, în diverse cazuri, voi declara.' Este de bun folos să luăm seama la providențele lui Dumnezeu față de copiii oamenilor, din care multe lecții bune pot fi învățate. Ce observații bune am făcut și din care am beneficiat noi înșine, ar trebui să fim gata să le comunicăm spre folosul altora; și putem vorbi cu îndrăzneală când declarăm ceea ce am văzut. 2. Din înțelepciunea celor din vechime (v. 18): Pe care înțelepții au spus-o de la părinții lor. Observă, Înțelepciunea și învățătura modernilor sunt foarte mult derivate din cele ale anticilor. Copiii buni vor învăța multe de la părinții lor buni; și ceea ce am învățat de la strămoșii noștri trebuie să transmitem posterității noastre și să nu ascundem de generațiile ce vor veni. Vezi Ps. 78:3-6. Dacă firul cunoașterii multor veacuri este tăiat de nepăsarea unuia și nimic nu se face pentru a-l păstra curat și întreg, toți cei ce urmează stau mai rău. Autoritățile pe care Elifaz le-a invocat erau într-adevăr autorități, oameni de rang și figură (v. 19), cărora singuri li s-a dat pământul și de aceea poți presupune că sunt favoriți ai Cerului și cei mai capabili să facă observații privind treburile acestui pământ. Dictatele înțelepciunii vin cu avantaj de la cei ce sunt în locuri de demnitate și putere, ca Solomon; totuși există o înțelepciune pe care niciunul dintre prinții acestei lumi n-a cunoscut-o, 1 Cor. 2:7, 8.
Răspunde
1. Unde ar putea mândria să mă țină de la a primi îndreptarea oferită de alții?
2. Cum modelează frica de Domnul felul în care mă rog când viața pare nedreaptă?
3. În ce domenii sunt ispitit să am încredere în propria mea înțelegere mai degrabă decât în înțelepciunea mai mare a lui Dumnezeu?
Roagă-te
Părinte plin de har, pe măsură ce medităm la cuvintele lui Elifaz către Iov, cercetează inimile noastre și smulge orice urmă de mândrie care se împotrivește sfatului smerit din Cuvântul Tău. Învață-ne să ne temem de Tine cum se cuvine și să ne rugăm neîncetat, chiar și atunci când răspunsurile par îndepărtate, păzindu-ne să nu aplicăm greșit adevărul altora, în timp ce noi înșine avem nevoie de mila Ta. Prin Duhul Tău, atrage-ne să ne odihnim doar în Hristos, care este perfect curat și drept pentru noi. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →