Eterniseed › Curriculum › 1 Împărați
1 Împărați 13-14 — cu Matthew Henry
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la 1 Împărați 13–14 oferă o privire pătrunzătoare asupra ascultării profetice și a costului compromisului. Reflecțiile sale ne călăuzesc prin întâlnirile dramatice de la Betel, unde avertismentele divine se întâlnesc cu rezistența umană. Pe măsură ce urmăm expunerea atentă a lui Henry, suntem invitați să cântărim seriozitatea cuvântului lui Dumnezeu și pericolele abaterii de la el. Perspectivele sale luminează atât mila cât și dreptatea arătate în aceste capitole. Lecția de astăzi se bazează pe observațiile sale atemporale pentru a ne întări hotărârea de a umbla cu credincioșie cu Domnul.
Citește
Citire
Pune deoparte un moment de liniște pentru a citi 1 Împărați capitolele 13 și 14 în întregime. Lasă narațiunea omului lui Dumnezeu, altarul de la Betel și consecințele care se desfășoară pentru casa lui Ieroboam să vorbească direct inimii tale. Observă accentul repetat pe ascultarea și împlinirea cuvântului Domnului. Lasă Scriptura să pregătească scena înainte de a ne întoarce la comentariul lui Matthew Henry.
Studiu
Henry începe prin a descrie mesagerul trimis la Ieroboam.
Iată, I. Un mesager trimis la Ieroboam, pentru a-i vesti nemulțumirea lui Dumnezeu față de idolatrie, v. 1. Armata lui Iuda care voia să-l nimicească a fost oprită și nu a putut ridica sabia împotriva lui (cap. xii. 24); în schimb, un profet din Iuda este trimis să-l întoarcă de la calea lui rea și este trimis la timp, în timp ce el doar închina altarul, înainte ca inima lui să se întărească prin înșelăciunea păcatului; căci Dumnezeu nu se bucură de moartea păcătoșilor, ci ar vrea mai degrabă ca ei să se întoarcă și să trăiască. Cât de îndrăzneț a fost mesagerul care a îndrăznit să-l înfrunte pe rege în mândria lui și să întrerupă solemnitatea de care era mândru! Cei care merg în misiunea lui Dumnezeu nu trebuie să se teamă de fața omului; ei știu cine îi va susține. Cât de bun a fost Cel care l-a trimis să-l avertizeze pe Ieroboam de mânia lui Dumnezeu descoperită din cer împotriva nelegiuirii și nedreptății lui!El dezvăluie apoi mesajul rostit împotriva altarului.
II. Mesajul rostit în numele lui Dumnezeu, nu șoptit, ci strigat cu glas tare, arătând atât curajul profetului, că nu s-a temut și nu s-a rușinat să-l mărturisească, cât și râvna lui, că dorea să fie auzit și ascultat de toți cei de față, care nu erau puțini, cu această mare ocazie. A fost adresat nu lui Ieroboam sau poporului, ci altarului, ale cărui pietre ar fi auzit și s-ar fi supus mai repede decât cei care erau nebuni după idolii lor și surzi la chemările divine. Totuși, amenințând altarul, Dumnezeu a amenințat și pe întemeietor și pe închinători, cărora le era la fel de drag ca propriile suflete și care puteau concluziona: „Dacă mânia lui Dumnezeu se prinde de altarul lipsit de viață și nevinovat, cum vom scăpa noi?” Ceea ce s-a prezis despre altar (v. 2) a fost că, în timp, un prinț din casa lui David, cu numele Iosia, va pângări acest altar jertfind pe el înșiși pe preoții idolatri și arzând oasele oamenilor morți. Să știe Ieroboam și să fie sigur, 1. Că altarul pe care îl sfințea acum va fi pângărit. Închinarea idolească nu va continua, dar cuvântul Domnului va dăinui veșnic. 2. Că preoții locurilor înalte pe care i-a făcut acum vor fi ei înșiși jertfe aduse dreptății lui Dumnezeu și primele și singurele jertfe pe acest altar care îi vor fi plăcute. Dacă jertfa este o urâciune pentru Dumnezeu, va urma, desigur, ca și cei ce o aduc să cadă sub mânia Lui, care va rămâne asupra lor, deoarece nu este transmisă altfel. 3. Că aceasta va fi făcută de o ramură a casei lui David. Familia pe care el și împărăția lui o disprețuiseră și o părăsiseră cu trădare va recăpăta atâta putere încât să dărâme altarul pe care el credea că îl va întemeia; astfel încât dreptul și adevărul vor triumfa în cele din urmă, atât în chestiuni civile cât și sfinte, în ciuda triumfurilor actuale ale celor ce erau înclinați să schimbe frica atât de Dumnezeu cât și de rege. Au trecut aproximativ 356 de ani până când această profeție s-a împlinit, totuși a fost vorbită ca sigură și aproape, căci o mie de ani la Dumnezeu sunt ca o singură zi. Nimic nu este mai contingent și arbitrar decât darea numelor persoanelor, totuși Iosia a fost numit aici cu peste 300 de ani înainte de a se naște. Nimic viitor nu este ascuns de Dumnezeu. Sunt nume în cartea preștiinței divine (Fil. 4,3), nume scrise în cer.Henry examinează apoi ofilirea și vindecarea mâinii regelui.
IV. Mâna lui Ieroboam s-a ofilit, pe care a întins-o ca să-l prindă sau să-l lovească pe omul lui Dumnezeu, v. 4. În loc să tremure la mesaj, cum ar fi putut face, l-a atacat pe cel care l-a adus, în sfidarea mâniei de care fusese avertizat și în disprețul harului care i-a trimis avertizarea. Mustră un păcătos și te va urî și îți va face rău dacă poate; totuși profeții lui Dumnezeu trebuie mai degrabă să se expună decât să-și trădeze încrederea: Cel care îi trimite îi va proteja și va opri mânia omului, așa cum a făcut cu Ieroboam aici ofilindu-i mâna, astfel încât să nu poată nici răni pe profet, nici s-o tragă înăuntru ca să se ajute. Când mâna lui era întinsă să ardă tămâie vițeilor săi nu s-a ofilit; dar când este întinsă împotriva unui profet, nu va avea folos de ea până nu se va smeri. Din toată răutatea celor răi, nimic nu este mai provocator pentru Dumnezeu decât încercările lor răuvoitoare împotriva profeților Lui, despre care a spus: Nu-i atingeți, nu le faceți rău. Așa cum aceasta a fost o pedeapsă pentru Ieroboam și corespunzătoare păcatului, tot așa a fost și eliberarea profetului. Dumnezeu are multe căi de a-i împiedica pe vrăjmașii Bisericii Sale să-și îndeplinească scopurile lor vătămătoare. Incapacitatea lui Ieroboam de a-și trage mâna înăuntru l-a făcut o priveliște pentru toți cei din jur, ca să vadă și să se teamă. Dacă Dumnezeu, în dreptate, împietrește inimile păcătoșilor, astfel încât mâna pe care au întins-o în păcat nu o mai pot trage înapoi prin pocăință, aceasta este o judecată spirituală, reprezentată de aceasta și mult mai înfricoșătoare.El continuă relatând refuzul profetului la invitația regelui.
VI. Refuzul profetului la invitația prietenoasă a lui Ieroboam, în care observăm, 1. Că Dumnezeu i-a interzis mesagerului Său să mănânce sau să bea în Betel (v. 9), pentru a-și arăta detestarea idolatriei lor execrabile și a apostaziei de la Dumnezeu și pentru a ne învăța să nu avem părtășie cu lucrările întunericului, ca să nu luăm infecție de la ele sau să le dăm încurajare. Nu trebuie să se întoarcă pe aceeași cale, ci să-și rostească mesajul, ca să zicem, în trecere. Nu va părea că a fost trimis anume (nu erau vrednici de o asemenea favoare), ci ca și cum ar fi trecut doar pe acolo, duhul lui fiind mișcat, ca al lui Pavel la Atena, în timp ce trecea și vedea închinările lor. Dumnezeu a vrut, prin această poruncă, să-l încerce pe profetul Său, așa cum l-a încercat pe Ezechiel, dacă nu va fi răzvrătit, ca acea casă răzvrătită, Ezec. 2,8. 2. Că Ieroboam a fost atât de afectat de vindecarea mâinii sale încât, deși nu citim despre mulțumirile lui aduse lui Dumnezeu pentru îndurare sau despre trimiterea unei jertfe la altarul din Ierusalim în recunoștință, totuși a fost dispus să-și exprime recunoștința față de profet și să-l plătească pentru rugăciunile lui, v. 7. Favoarele aduse trupului îi vor face chiar și pe oamenii fără har să pară recunoscători față de slujitorii buni. 3. Că profetul, deși flămând și obosit și poate sărac, în ascultare de porunca divină a refuzat atât ospătarea cât și răsplata oferită. Ar fi putut presupune că acceptarea ei îi va da ocazia de a discuta mai departe cu regele, pentru a-l reforma cu adevărat, acum că fusese convins; totuși nu se va socoti mai înțelept decât Dumnezeu, ci, ca un mesager credincios și grijuliu, se grăbește acasă după ce și-a împlinit misiunea. Cei care au învățat puțin lecțiile lepădării de sine nu pot renunța la o singură masă interzisă.
Considerați
Considerare
Henry încheie prin a considera moartea profetului neascultător.
Iată, I. Moartea profetului înșelat și neascultător. Bătrânul profet care îl înșelase, ca și cum ar vrea să-i facă oarecare reparație pentru răul pe care i-l făcuse sau să ajute la prevenirea nenorocirii ce i se amenința, i-a dat un măgar pe care să se întoarcă acasă; dar pe drum un leu l-a atacat și l-a ucis, v. 23, 24. S-a întors doar ca să se odihnească când era flămând și iată că trebuie să moară pentru asta; vezi 1 Sam. 14,43. Dar trebuie să considerăm, 1. Că greșeala lui a fost mare și nu l-ar justifica deloc faptul că a fost atras în ea printr-o minciună; nu putea fi atât de sigur de contra-porunca trimisă de altul pe cât era de porunca dată lui însuși, nici nu avea vreun temei să creadă că porunca va fi revocată, când motivul ei rămânea în vigoare, și anume ca să mărturisească detestarea lui față de răutatea acelui loc. Avea mari motive să suspecteze cinstea acestui bătrân profet, care nu a mărturisit el însuși și nici Dumnezeu nu a socotit potrivit să-l folosească ca martor împotriva idolatriei cetății în care locuia. Totuși, ar fi trebuit să ia timp ca să ceară îndrumare de la Dumnezeu și să nu se supună atât de repede. A crezut el că casa acestui bătrân profet este mai sigură pentru a mânca decât alte case din Betel, când Dumnezeu îi interzisese să mănânce în oricare? Aceasta însemna să rafineze porunca și să se socotească mai înțelept decât Dumnezeu. A crezut el că se poate scuza că era flămând? Nu citise el niciodată că omul nu trăiește numai cu pâine? 2. Că moartea lui a fost spre slava lui Dumnezeu; căci prin aceasta s-a arătat, (1.) Că nimic nu este mai provocator pentru El decât neascultarea de o poruncă expresă, chiar și într-o chestiune mică, ceea ce face ca purtările Lui împotriva primilor noștri părinți, pentru că au mâncat rodul oprit, să fie mai ușor de înțeles. (2.) Că Dumnezeu este nemulțumit de păcatele poporului Său și niciun om nu va fi protejat în neascultare de sfințenia profesiei sale, de demnitatea funcției sale, de apropierea de Dumnezeu sau de vreun serviciu bun pe care l-a făcut pentru El. Poate că Dumnezeu a intenționat prin aceasta, într-un mod de judecată dreaptă, să împietrească inima lui Ieroboam, deoarece nu s-a pocăit prin ofilirea mâinii sale; căci el ar fi fost înclinat să facă un uz rău de ea și să spună că profetul a fost bine pedepsit pentru că s-a amestecat cu altarul lui, ar fi fost mai bine să stea acasă; ba chiar ar fi spus că Providența l-a pedepsit pentru insolența lui și leul a făcut ceea ce mâna lui ofilită nu a putut face. Totuși, prin aceasta Dumnezeu a intenționat să avertizeze pe toți cei pe care îi folosește să respecte cu strictețe ordinele lor, pe riscul lor.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața mea sunt tentat să slăbesc sau să reinterpret o poruncă clară a lui Dumnezeu? Cum răspund când o corecție credincioasă vine dintr-o sursă neașteptată? Ce pași pot face astăzi pentru a cultiva o ascultare mai rapidă față de cuvântul Domnului?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne milostiv, îți mulțumim pentru avertismentele și îndurările consemnate în cuvântul Tău. Dă-ne urechi ca să auzim și inimi ca să ascultăm fără întârziere sau scuză. Păzește-ne de minciunile subtile care ne-ar îndepărta de poruncile Tale clare. Întărește-ne hotărârea de a Te onora chiar și atunci când costul pare mare. Fie ca exemplul celor care au mers înaintea noastră să ne trezească la o mai mare credincioșie. Protejează-Ți Biserica de compromis și călăuzește-ne pe calea vieții. Cerem aceasta pentru Hristos, Mântuitorul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →