← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Luca

Luca 23 — cu Ioan Calvin

Luca 23Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În această lecție zilnică ne întoarcem la expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra evenimentelor din jurul procesului și condamnării lui Hristos. Perspectivele lui Calvin luminează adâncimile păcatului omenesc și scopurile suverane ale lui Dumnezeu chiar și în cele mai întunecate ore ale narațiunii patimilor. Pe măsură ce urmăm tratamentul său verset cu verset al capitolului 23 din Luca, suntem invitați să vedem atât gravitatea trădării, cât și minunea providenței divine la lucru. Cuvintele lui Calvin ne călăuzesc prin consiliul de dimineață, remușcarea lui Iuda și verdictul reticent al lui Pilat, îndreptându-ne mereu spre inima evangheliei. Fie ca acest studiu să ne adâncească reverența față de Mântuitorul care a stat în locul nostru.
Citește
Pregătește-ți inima să asculți textul sacru din Luca capitolul 23. Citește cu încetineală relatarea lui Isus înaintea lui Pilat, acuzațiile conducătorilor și transferul la Irod. Lasă narațiunea să se desfășoare fără grabă, observând tensiunea dintre puterile pământești și Împăratul tăcut. În timp ce citești, cere Duhului să-ți deschidă ochii spre împlinirea profeției și prețul răscumpărării noastre. Ia-ți timp să zăbovești asupra cuvintelor care descriu comportarea lui Hristos în mijlocul nedreptății.
Studiu
Calvin începe prin a clarifica momentul deciziei finale a consiliului. Matei 27:1. Dar când s-a făcut dimineață. Marele preot, cu consiliul său, după ce L-a examinat la o oră nepotrivită din noapte, hotărăște în cele din urmă, la răsăritul soarelui, să-L aducă înaintea guvernatorului. Procedând astfel, respectă forma procedurilor judiciare, ca să nu fie bănuiți de grabă nejustificată, când aleargă la Pilat la o oră neobișnuit de matinală, cum se întâmplă de obicei în cazuri de tulburare. Dar este probabil ca, atunci când Hristos fusese dus din consiliul lor, ei să fi ținut imediat o consultare și, fără întârziere lungă, să fi hotărât ce vor face; căci ni s-a spus deja la ce oră a ieșit Hristos de la ei și L-a întâlnit pe Petru, care a fost după cântatul cocoșului și tocmai când se lumina de ziuă. Prin urmare, evangheliștii nu înseamnă că s-au mutat din loc, ci relatează doar că, de îndată ce s-a luminat, L-au condamnat pe Hristos la moarte și nu au pierdut o clipă punând cu ardoare în aplicare planul lor rău. Ceea ce a afirmat Luca mai înainte (22:66), că s-au adunat dimineața, nu trebuie explicat ca referindu-se la începutul propriu-zis, ci la ultima faptă, care este adăugată imediat: ca și cum ar fi spus că, de îndată ce s-a făcut ziuă, Domnul nostru, după ce a recunoscut că este Fiul lui Dumnezeu, au rostit sentința morții Lui. Acum, dacă li s-ar fi permis să decidă în privința luării vieții, ar fi fost cu toții dornici, în furia lor, să-L ucidă cu propriile mâini; dar deoarece Pilat avea competență în crime capitale, sunt constrânși să trimită problema la jurisdicția lui; doar că îl încurcă prin propria lor decizie anterioară. Căci uciderea cu pietre a lui Ștefan (Faptele Apostolilor 7:59) a avut loc într-un mod seditios, cum se întâmplă în cazuri de tulburare; dar era potrivit ca Fiul lui Dumnezeu să fie condamnat solemn de un judecător pământesc, ca să șteargă condamnarea noastră în ceruri. Despre răspunsul lui Iuda, Calvin scrie: El spune că Iuda s-a pocăit; nu că s-a îndreptat, ci că crima pe care o săvârșise îi dădea neliniște; căci Dumnezeu le deschide adesea ochii celor osândiți, ca să înceapă să simtă nenorocirile lor și să se alarmeze de ele. Căci cei care sunt sincer îndurerați ca să se îndrepte sunt numiți nu doar (metamelein), ci și (metanoein), din care derivă și (metanoia), care este o adevărată convertire a sufletului către Dumnezeu. Așadar, Iuda a simțit dezgust și groază, nu ca să se întoarcă la Dumnezeu, ci mai degrabă ca, fiind copleșit de disperare, să servească drept exemplu al unui om cu totul exclus de la harul lui Dumnezeu. Pe bună dreptate, Pavel spune că întristarea care duce la pocăință este mântuitoare (2 Corinteni 7:10); dar dacă un om se poticnește chiar la prag, nu va trage niciun folos dintr-o durere confuză și greșită. Mai mult, aceasta este o pedeapsă dreaptă cu care Dumnezeu îi vizitează în cele din urmă pe cei răi, care au disprețuit cu încăpățânare judecata Lui, ca să-i dea pe mâna Satanei ca să fie chinuiți fără speranța mângâierii. Calvin examinează apoi reacția preoților la banii sângelui. 4. Ce ne pasă nouă? Aici este descrisă prostia și nebunia preoților, deoarece chiar după ce au fost avertizați de exemplul înfricoșător al lui Iuda, tot nu se gândesc la ei înșiși. Recunosc că ipocriții, obișnuiți să se flateze, aveau la îndemână o scuză plauzibilă pentru a face distincție între cazul lor și cel al lui Iuda; căci nu credeau că sunt părtași la crima lui, deși au abuzat de trădarea lui Iuda. Dar Iuda nu numai că mărturisește că a păcătuit, ci afirmă și nevinovăția lui Hristos; din care rezultă că ei au meditat moartea unui om drept și, prin urmare, că sunt vinovați de o crimă detestabilă. Nici nu există loc de îndoială că Dumnezeu a intenționat să le ardă conștiințele cu un fier înroșit, ca să descopere corupția ascunsă. Să învățăm deci că, atunci când vedem persoane rele, cu care avem ceva în comun, pline de alarmă, acestea sunt tot atâtea îndemnuri la pocăință și că cei care neglijează astfel de îndemnuri își agravează criminalitatea. Trebuie de asemenea să credem că crima unui singur om nu poate avea niciun efect în achitarea tuturor celor care sunt implicați în vreun fel în ea; și cu atât mai mult, că principalii făptași ai unei crime nu pot câștiga niciun avantaj prin a se distinge de agenții lor, ca să nu sufere aceeași pedeapsă. Trecând la verdictul lui Pilat, Calvin scrie: Luca 23:4. Și Pilat a zis preoților cei mai de seamă și cărturarilor. Deoarece Hristos a venit să poarte pedeapsa păcatelor noastre, era potrivit ca El să fie mai întâi condamnat prin gura judecătorului Său, ca să fie apoi evident că a fost condamnat din cauza altora și nu din cauza Sa. Dar deoarece Pilat, de teama de a stârni o tulburare, nu a îndrăznit să-L achite absolut, s-a folosit de bunăvoie de ocazia care s-a ivit, de a-L supune jurisdicției lui Irod. Acest Irod era cel care poartă numele de Antipas, căruia i-a rămas tetrarhia Galileei, când Arhelau era prizonier la Viena și când Iudeea fusese anexată la provincia Siriei. Acum, deși vom afla puțin mai târziu că Luca relatează că acest semn de respect l-a împăcat pe Irod, care fusese mai înainte mâniat pe Pilat, totuși scopul lui nu era atât de mult să obțină favoarea lui Irod, cât să scape de o afacere neplăcută sub o scuză onorabilă și astfel să evite necesitatea de a-L condamna pe Hristos.
Considerați

Consideră

Calvin reflectă asupra apariției lui Hristos înaintea guvernatorului. Căci Fiul lui Dumnezeu a ales să stea legat înaintea unui judecător pământesc și să primească acolo sentința de moarte, pentru ca noi, eliberați de condamnare, să nu ne temem să ne apropiem liber de tronul ceresc al lui Dumnezeu. Dacă, așadar, luăm în considerare ce avantaj culegem din faptul că Hristos a fost judecat înaintea lui Pilat, rușinea unei supuneri atât de nedemne va fi imediat spălată. Și cu siguranță nu sunt ofensați de condamnarea lui Hristos decât cei care sunt fie ipocriți mândri, fie disprețuitori stupizi și grosolani ai lui Dumnezeu, care nu se rușinează de propria lor nelegiuire. Despre scopul tăcerii lui Hristos, Calvin scrie: Dar ca să nu ne minunăm, ca Pilat, de tăcerea lui Hristos, ca și cum ar fi fost nerezonabilă, trebuie să luăm aminte la scopul lui Dumnezeu, care a hotărât ca Fiul Său — pe care Îl numise jertfă pentru a ispăși păcatele noastre — să fie condamnat ca vinovat în locul nostru, deși în Sine era curat. Hristos a fost deci tăcut atunci, ca să fie acum avocatul nostru și prin mijlocirea Sa să ne elibereze de condamnare. A fost tăcut, ca să ne lăudăm că prin harul Său suntem drepți. Și astfel s-a împlinit profeția lui Isaia (53:7), că a fost dus ca o oaie la măcelărie.
Răspunde
Cum provoacă tratarea de către Calvin a remușcării lui Iuda modul în care privești propria ta pocăință? În ce feluri te avertizează răspunsul împietrit al preoților despre pericolul de a scuza păcatul în viața ta? Unde vezi providența lui Dumnezeu lucrând cel mai clar în evenimentele pe care Calvin le evidențiază din Luca 23?
Roagă-te
Doamne Suveran, în judecata și răstignirea Fiului Tău ai arătat taina sfatului Tău veșnic, prin care Mielul a fost dat potrivit voii Tale prestabilite. Dă-ne inimi zdrobite de păcat, dar ancorate în mila legământului asigurată la Calvar, ca să ne încredem în mâna Ta când dreptatea întârzie și să ne odihnim în tăcerea lui Hristos, care S-a încredințat Ție, Judecătorul cel drept. Prin Duhul Tău păzește-ne de împietrirea inimii și adu-ne zilnic la piciorul crucii, unde harul domnește prin neprihănire spre viața veșnică. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →