Eterniseed › Curriculum › Numeri
Numeri 35-36 — cu Brown
Deschidere
Ne deschidem lecția zilnică cu Comentariul asupra întregii Biblii al lui Robert Jamieson, A.R. Fausset și David Brown. Tratamentul lor verset cu verset al Numerilor 35-36 ne atrage în dispozițiile legale finale date lui Israel pe câmpiile Moabului, arătând cum Dumnezeu a rânduit atât dreptatea cât și moștenirea pentru poporul Său al legământului.
Citește
Întoarce-te acum la Numeri 35-36 și citește capitolele cu glas tare. Ascultă cu atenție instrucțiunile privitoare la cetățile levitice, cele șase cetăți de scăpare și păstrarea moștenirilor semințiilor prin fiicele lui Zelofhad.
Studiu
Studiază
Jamieson deschide capitolul descriind cetățile levitice și împrejurimile lor.
Versetul 2. 2. dați leviților din moștenirea stăpânirii lor cetăți în care să locuiască — Deoarece leviții nu trebuiau să primească un teritoriu alocat ca celelalte seminții la cucerirea Canaanului, ei urmau să fie răspândiți prin toată țara în anumite cetăți destinate folosului lor; iar aceste cetăți trebuiau înconjurate de împrejurimi întinse. Există o aparentă nepotrivire între Numeri 35:4 și Numeri 35:5 cu privire la întinderea acestor împrejurimi; dar afirmațiile din cele două versete se referă la lucruri cu totul diferite — una la întinderea împrejurimilor de la zidurile cetății, cealaltă la spațiul de două mii de coți de la marginea lor. În fapt, exista o întindere de pământ, însumând trei mii de coți, măsurată de la zidul cetății. O mie erau cel mai probabil ocupate cu anexe pentru adăpostirea păstorilor și alți slujitori, cu grădini, vii sau livezi de măslini. Iar acestea, împărțite diferitelor familii (1 Cronici 6:60), puteau fi vândute de un levit altuia, dar nu oricărui membru al altei seminții (Ieremia 32:7). Celelalte două mii de coți rămâneau un loc comun pentru pășunatul vitelor (Leviticul 25:34) și, ținând cont de numărul lor, acel spațiu era pe deplin necesar. Leviticul 25:34- : CETĂȚI DE SCĂPARE.El explică apoi numirea și scopul celor șase cetăți de scăpare.
Versetul 6. 6. vor fi șase cetăți de scăpare, pe care le veți rândui pentru ucigaș — Stabilirea acestor sanctuare privilegiate printre cetățile leviților se poate trasa probabil ideii că ei ar fi cei mai potriviți și imparțiali judecători — că prezența și sfaturile lor ar putea calma sau stăpâni patimile furtunoase ale răzbunătorului de sânge — și că, fiind învestiți cu caracterul sacru, ei ar putea fi chipuri ale lui Hristos, în care păcătoșii găsesc o scăpare de la nimicitor (vezi Deuteronomul 4:43; Iosua 20:8).Comentariul detaliază apoi condițiile în care protecția este acordată sau pierdută.
Versetul 22. 22-28. Dar dacă l-a împins deodată fără dușmănie sau a aruncat asupra lui ceva fără să fi pus la cale — Sub impulsul unei provocări subite sau al unei patimi violente, putea fi pricinuită o vătămare care ducea la moarte, iar pentru cel care săvârșise astfel fără voie ucidere, cetățile levitice ofereau binefacerea protecției depline. Odată ajuns la cea mai apropiată, căci una sau alta dintre ele se afla la o zi de mers de toate părțile țării, era în siguranță. Dar trebuia să 'rămână în ea'. Îngrădirea lui între zidurile ei era o rânduială înțeleaptă și mântuitoare, menită să arate sfințenia sângelui omenesc în ochii lui Dumnezeu, precum și să-l ocrotească pe ucigașul însuși, a cărui prezență și legături în societate ar fi putut stârni patimile rudelor celui răposat. Însă perioada eliberării lui din această îngrădire nu era până la moartea marelui preot. Aceea era un timp de suferință publică, când durerile personale erau cufundate sau trecute cu vederea sub simțământul nenorocirii naționale, iar moartea unui slujitor atât de de seamă al lui Dumnezeu îi îndemna în chip firesc pe toți la cugetare serioasă despre propria muritorie. Însă în clipa în care cel scăpat încălca restricțiile îngrădirii sale și îndrăznea dincolo de hotarele locului de adăpost, pierdea privilegiul și, dacă era descoperit de urmăritorul său, putea fi ucis fără pedeapsă.Fausset se îndreaptă în cele din urmă spre cererea seminției privitoare la moștenirea fiicelor lui Zelofhad.
Versetul 1. 1. căpeteniile familiilor copiilor lui Galaad — Fiind cârmuitorii seminției în Manase, ei l-au consultat pe Moise într-o pricină care atingea cinstea și interesele publice ale seminției lor. Ea se referea din nou la fiicele lui Zelofhad. Mai înainte ele ceruseră, din proprie inițiativă, să fie recunoscute, din lipsă de moștenitori bărbați în familia lor, ca îndreptățite să moștenească averea tatălui lor [ :- ]; acum cererea era făcută în numele seminției căreia îi aparțineau — ca să se ia măsuri pentru a împiedica înstrăinarea patrimoniului lor prin alianța cu soți din altă seminție. Căsătoriile nerestricționate ale fiicelor în asemenea împrejurări amenințau serios stăpânirea pământului în Israel, căci moștenirea lor ar fi trecut la copiii lor, care, prin tată, ar fi aparținut altei seminții, și astfel ar fi dus, printr-o încurcătură de interese și confuzia familiilor, la un rău pentru care nici Iubileul nu putea oferi leac. [Vezi la :- ].
Considerați
Cugetă
Autorii subliniază dubla binefacere asigurată de aceste rânduieli atât pentru omenire cât și pentru dreptate.
Versetul 29. 29-34. acestea vor fi o rânduială de judecată pentru voi în toate generațiile voastre — Legea răzbunătorului de sânge, astfel statornicită prin autoritate dumnezeiască, a fost o mare îmbunătățire față de vechea practică a goelismului. Prin rânduirea cetăților de scăpare, ucigașul era mântuit, deocamdată, de furia oarbă și năvalnică a rudelor răzbunătoare; dar putea fi judecat de curtea locală și, dacă era dovedit vinovat pe temei de dovezi suficiente, condamnat și pedepsit ca ucigaș, fără posibilitatea de a fi eliberat prin vreo satisfacție bănească. Rânduiala lui Moise, care era o adaptare la caracterul și obiceiurile poporului evreu, asigura dubla binefacere de a promova atât scopurile omenirii cât și ale dreptății.Ei încheie remarcând distincția atentă păstrată între rânduielile civile și legile închinării.
Versetul 5. 5-12. Moise a poruncit copiilor lui Israel după cuvântul Domnului — Apărarea părea dreaptă și cuvenită; și, în consecință, s-a făcut o rânduială prin care fiicele lui Zelofhad, deși lăsate la libera alegere a soților, erau restrânse să se căsătorească nu numai în propria lor seminție, ci și în familia seminției tatălui lor — adică cu unul dintre verii lor. Această restricție, totuși, era impusă doar celor care erau moștenitoare. Legea nu se aplica fiicelor în alte împrejurări ( :- ) — căci ele se puteau căsători într-o altă seminție; dar dacă o făceau, riscau să-și piardă moștenirea părintească, care, la moartea tatălui sau a fraților, trecea la cea mai apropiată rudă a familiei. Aici este un exemplu de legislație progresivă (vezi și Exodul 18:27) în Israel, rânduielile făcute fiind sugerate de împrejurări. Dar merită o atenție deosebită faptul că aceste adăugiri sau modificări ale legii erau limitate la treburile civile; în timp ce cea mai mică schimbare nu era admisibilă în legile privitoare la închinare sau la menținerea religiei.
Răspunde
Cum modelează prevederea cetăților de scăpare felul în care vezi grija lui Dumnezeu atât pentru dreptate cât și pentru milă? În ce fel ilustrează restricția asupra căsătoriilor moștenitoarelor prioritatea păstrării moștenirii rânduite de Dumnezeu? Unde vezi accentul comentariului asupra unei legislații progresive dar mărginite chemând la o mai mare încredere în înțelepciunea Scripturii?
Roagă-te
Doamne milostiv, Te lăudăm pentru adăpostul pe care L-ai rânduit în Hristos, adevărata cetate de scăpare unde dreptatea și mila se întâlnesc pentru toți cei ce fug la El. Prin Duhul Tău, păzește-ne de răzbunarea pripită și învață-ne să cinstim hotarele și rânduiala pe care le-ai așezat în Cuvântul Tău, păzindu-ne viețile până vom intra în moștenirea care nu se clatină. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →