← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Deuteronomul

Deuteronomul 1-3 — cu Ioan Calvin

Deuteronomul 1-3Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În această lecție ne întoarcem la expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra capitolelor 1 până la 3 din Deuteronom. Comentariul lui Calvin arată cum Moise a repetat lucrările lui Dumnezeu cu Israel la pragul pământului făgăduit, subliniind atât credincioșia divină cât și fragilitatea umană. Perspectivele sale ne ajută să vedem relevanța durabilă a acestor cuvinte străvechi pentru viața credinței de astăzi. Pe măsură ce ascultăm glasul lui Calvin, suntem invitați să primim aceleași îndurări și avertizări ale legământului care au modelat călătoria lui Israel. Duhul să ne deschidă inimile ca să auzim ce mai vorbește Domnul prin aceste pagini.
Citește

Citire

Vă invităm acum să citiți Deuteronomul capitolele 1 până la 3 încet și cu rugăciune. Ascultați temele repetate ale călăuzirii lui Dumnezeu, eșecurile repetate ale lui Israel și chemarea la ascultare credincioasă. Observați cum Moise povestește călătoria prin pustie și numirea conducătorilor. Lăsați textul să se așeze în inima voastră înainte de a ne întoarce la reflecțiile lui Calvin asupra acestor capitole.
Studiu
Calvin începe prin a clarifica scopul materialului suplimentar din aceste capitole. 1. Acestea sunt cuvintele. Aceste două pasaje din urmă aparțin în mod potrivit suplimentelor, în care Dumnezeu a ilustrat mai clar și mai familiar Legea dată anterior de El; ele cuprind de asemenea îndemnuri, prin care a supus mințile poporului la ascultare, și laude, prin care a recomandat și a întărit Legea. Rezumatul este că Moise este numit slujitor și ambasador al lui Dumnezeu, care prin gura sa prescrie lui Israel tot ce este drept și just. Dar când spune „în afară de legământul pe care l-a încheiat cu ei la Horeb” (Deuteronom 29:1), este necesar ca Decalogul să fie explicat mai pe deplin, ca să nu devină obscur din cauza conciziei sale pentru un popor ignorant și cu inima înceată. Căci Dumnezeu nu a învățat, ca regii pământești, din experiență să-și îmbogățească legea cu noi precepte, ci a ținut seama de înțelegerea înceată și slabă a poporului. Particula de excepție „în afară de” nu desemnează deci nimic suplimentar, ci arată doar că Dumnezeu a repetat din nou legământul Său, ca să fie înțeles mai distinct și mai sigur. În această privință El a dat o dovadă extraordinară a îndurării Sale, că înainte de intrarea lor în țară a reînnoit legământul Său la aproximativ patruzeci de ani după prima promulgare și a adăugat o expunere clară a acestuia, deoarece atunci avea de-a face cu o generație nouă. Din acest motiv locul este menționat în mod expres, deoarece de acolo se face evidentă scurgerea timpului. Calvin examinează apoi porunca verbală dată la Horeb de a porni. 6. Domnul Dumnezeul nostru ne-a vorbit la Horeb. În această a doua narațiune, Moise declară în mod expres că Dumnezeu nu le-a dat doar un semn vizibil, prin ridicarea norului, ci le-a poruncit și verbal poporului să părăsească Muntele Sinai și să înceapă restul călătoriei. Dumnezeu spune deci că s-a petrecut destul timp într-un singur loc; căci, înainte de a-l părăsi, trecuse acolo un an întreg. Deși mai aveau înainte o călătorie de unsprezece zile până să ajungă la Cades-Barnea, totuși, ca să nu întârzie poporul, care era din fire prea leneș, îl stimulează punând înainte ușurința cu care putea fi împlinită, spunându-le că nu aveau decât să-și ridice picioarele și să înainteze, pentru a ajunge la odihna făgăduită. Despre numirea judecătorilor, Calvin scrie: 9. Și v-am vorbit atunci. El nu spune aici că sfatul i-a fost sugerat din altă parte, cu privire la numirea judecătorilor; dar poate că nu a îndrăznit să menționeze vreun nume acestui popor mândru și pervers, ca nu cumva să respingă lucrul care altfel era bun, din cauza antipatiei față de autorul său, ca față de un străin. Fără îndoială că el povestește aici ceea ce se întâmplase mai înainte; de aceea se mărturisește pe sine, din propriile sentimente, incapabil să poarte povara, dacă el singur este pus peste tot poporul. El aduce ca motiv mulțimea imensă în mijlocul căreia trebuie să apară în mod necesar multe certuri și controverse. Cât despre ceea ce spune despre înmulțirea lor, începutul perioadei nu trebuie luat de la Ieșire, ci el comemorează favoarea extraordinară și incredibilă a lui Dumnezeu, deoarece s-au înmulțit atât de mult sub tirania crudă când erau sortiți pieirii totale; și adaugă o rugăciune ca și pentru viitor aceeași binecuvântare să-i însoțească. Totuși prin aceste cuvinte le amintește că povara conducerii va deveni zilnic mai grea și mai apăsătoare; prin care îi poate convinge mai ușor să prevadă de îndată ceea ce nu putea fi evitat în cele din urmă. Calvin abordează apoi însărcinarea dată judecătorilor cu privire la imparțialitate. 16. Și le-am poruncit judecătorilor voștri. Această poruncă nu se găsește în Exodul 18, unde singurul scop al lui Moise era să arate originea schimbării; dar acum, omițând lauda socrului său, el reamintește doar israeliților ceea ce a făcut cu ei. Rezumatul, totuși, al îndemnului este că ei să judece cu imparțialitate între frații lor; ceea ce este exprimat mai pe deplin în versetul următor, unde li se interzice să „recunoască fețele”. Căci nu poate exista o corupție mai mare decât să judeci după înfățișare, care întotdeauna îndepărtează mințile oamenilor de meritele cauzei. De aceea Hristos opune cu dreptate aceste două lucruri: „a judeca judecata dreaptă” și „după înfățișare” (Ioan 7:24). Chiar și filozofii au perceput acest lucru, când au sfătuit ca, pe cât posibil, judecătorii să fie constrânși de legi fixe, ca nu cumva, fiind lăsați liberi, să fie influențați într-o parte sau alta de favoare sau de ură. Și, de fapt, oriunde există o capacitate suficientă de intelect, echitatea și rectitudinea vor prevala, dacă nu influențează judecătorul respectul față de persoane. Din context reiese clar, când Moise interzice să se facă distincție între mic și mare, ce se înțelege prin „a recunoaște persoane”. Dar deși judecătorii adesea pricinuiesc rău săracilor și nenorociților din dispreț față de ei, totuși Moise se referă la greșeala mai obișnuită, când îi îndeamnă „să nu se teamă de niciun om”; deoarece se întâmplă foarte des ca cei care altfel sunt drepți și dispuși să studieze ce este echitabil și drept, să fie făcuți să se abată prin teama de amenințările celor puternici și să nu îndrăznească să înfrunte cu bărbăție ura lor. Moise cere deci mărinimie judecătorilor, ca să nu ezite să atragă asupra lor ura oricui, în apărarea unei cauze bune. Dar trebuie să observăm în mod special motivul prin care el corectează teama și alarma lor; căci spune că nu trebuie să se teamă de niciun om muritor, deoarece „judecata este a lui Dumnezeu”. El nu le amintește aici doar, așa cum pare unora, că trebuie să dea socoteală lui Dumnezeu; ci arată cât de absurd este să se abată de la calea dreaptă din teama de om, deoarece astfel maiestatea lui Dumnezeu este prostituată și expusă disprețului; ca și cum ar spune că această cinste trebuie adusă lui Dumnezeu, ale cărui reprezentanți sunt ei, ca să privească pe toți oamenii ca fiind sub ei și să înfrâneze îndrăzneala celor răi cu o asemenea mărinimie neclintită, încât numai Dumnezeu să aibă întâietatea. Același este scopul cuvintelor lui Iosafat:
Considerați

Considerare

Calvin extrage implicațiile pentru toți cei care dețin funcții publice. Dacă acest lucru ar fi bine întipărit în mințile și ale magistraților și ale păstorilor, ei nu ar oscila atât de des; căci, bazându-se pe ajutorul lui Dumnezeu, ar sta fermi împotriva tuturor terorilor prin care sunt atât de jalnic agitați. De aceea, toți cei care sunt chemați la vreo funcție publică să se susțină prin această învățătură, că ei fac lucrarea lui Dumnezeu, care este pe deplin capabil să-i țină în siguranță de violența și viclenia întregii lumi. Totuși, în același timp, prin aceste cuvinte suntem învățați că toate posturile de comandă sunt sfinte pentru Dumnezeu, astfel încât oricine este chemat la ele să slujească lui Dumnezeu cu evlavie și sârguință și să reflecteze mereu că a Lui este stăpânirea al cărei slujitor este. Calvin reflectă mai departe asupra naturii necredinței lui Israel. 32. Totuși în acest lucru nu ați crezut în Domnul. El arată că ei au fost observatori foarte prejudiciați ai lucrărilor lui Dumnezeu, deoarece puterea Sa, atât de des experimentată și atât de bine înțeleasă, nu i-a trezit la încredere în El. Căci în cuvântul dvr, dabar, pe care l-am tradus lucru, el cuprinde toate dovezile prin care Dumnezeu a mărturisit că în El singur era tot ce era necesar pentru a le asigura mântuirea deplină. Iar aceasta era, ca să spunem așa, o doctrină reală sau practică, când Dumnezeu îi chema să se încreadă în El întinzându-și mâna. Totuși, El îi acuză de necredință cu referire la făgăduință; căci, în timp ce credința nu este doar promptă și gata de ascultare, ci întărește și înviorează întreaga ființă, cauza inerției lor a fost că nu au dat atenție lui Dumnezeu care promisese să le dea țara Canaan și nu s-au odihnit pe legământul Său. În legătură cu aceasta, el spune că Dumnezeu a marcat locurile și stațiile unde să-și așeze tabăra, căci, dacă nu ar fi fost planul Său să-i călăuzească înainte, această schimbare de locuri ar fi fost de prisos. Era deci o nepăsare grosolană să nu raporteze aceste semne de oprire și de pornire la scopul lor propriu, deoarece era echivalent cu disprețuirea lui Dumnezeu când El le întindea mâna.
Răspunde

Răspuns

Unde simți în propria ta viață că Dumnezeu te cheamă să mergi înainte în ascultare? Cum ar putea accentul lui Calvin pe judecata imparțială să-ți modeleze relațiile sau deciziile de astăzi? În ce fel ai experimentat purtarea răbdătoare a lui Dumnezeu față de tine prin anotimpuri de rătăcire?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeul nostru, care ai condus poporul Tău prin cuvântul Tău suveran prin pustie și ai reînnoit făgăduințele legământului Tău în ciuda necredinței lor, dă-ne har să primim poruncile Tale cu inimi smerite și să ne aducem aminte de îndurările Tale trecute. Susține pe cei pe care i-ai pus în autoritate să judece cu integritate și păzește-ne de păcatul care uită credincioșia Ta. Poartă-ne prin Duhul Tău cel Sfânt până vom intra în odihna pe care ai pregătit-o pentru poporul legământului Tău, prin Isus Hristos Domnul nostru. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →