← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Îmi Voi Ridica Ochii: Psalmii 121 și 122

Psalmii 121-122Un comentariu la Psalmi din scriitori primitivi și medievali (Neale & Littledale)20 min
Deschidere
Printre cele cincisprezece Cântări ale Treptelor — Psalmii Graduali — pelerinul urcă pas cu pas spre Ierusalim, iar Răsăritul creștin urcă împreună cu el, căci aceștia sunt psalmii slujbei zilnice, cântați pe măsură ce sufletul se înalță spre casa lui Dumnezeu. Prima pereche ne pune înainte întreaga ascensiune. Psalmul 121 ridică ochii de la câmpia periculoasă spre dealuri — și dincolo de dealuri spre Domnul Însuși, „Păzitorul lui Israel”, care „nici nu va dormita, nici nu va dormi”. Sfântul Atanasie îl numește pur și simplu un Psalm de mulțumire; Părinții aud în Păzitorul său neadormit dumnezeirea Domnului Isus, care a dormit în mormânt, dar a cărui dumnezeire veșnic trează a vegheat totuși asupra poporului Său, și care „va păzi ieșirea ta și intrarea ta” — plecarea sufletului din închisoarea acestei lumi și fericita sa intrare în Paradisul odihnei. Psalmul 122 ajunge în sfârșit la poartă: „M-am bucurat când mi s-au spus: Vom merge în casa Domnului”. Răsăritul citește acea casă nu ca pe o clădire de piatră, ci ca pe Ierusalimul ceresc, Biserica — „Ierusalim… zidit ca o cetate, care este unită în sine”, Cetatea făcută fără mâini, unde Hristos este singura Ușă deschisă fiecărui trib din fiecare colț al lumii.
Citește

Citire

Parcurge amândoi psalmii ca pe o singură pelerinaj. Psalmul 121 începe cu o întrebare și răspunsul ei: „Îmi voi ridica ochii spre dealuri: de unde va veni ajutorul meu? Ajutorul meu vine chiar de la Domnul, care a făcut cerul și pământul”. Pelerinul cercetează trecătorile înalte dintre el și casa sa, căutând ajutor împrejur, și i se spune că ajutorul său nu este în munți, ci în Făcătorul lor. Apoi păzirea este numită de patru ori: „El nu va îngădui ca piciorul tău să se clatine: și Cel ce te păzește nu va dormi. Iată, Cel ce păzește pe Israel nici nu va dormita, nici nu va dormi”. „Domnul Însuși este Păzitorul tău: Domnul este apărarea ta pe mâna ta dreaptă; astfel încât soarele nu te va arde ziua: nici luna noaptea”. „Domnul va păzi sufletul tău de tot răul: da, El este Cel ce va păzi sufletul tău”. Și pecetea: „Domnul va păzi ieșirea ta și intrarea ta: de acum și până în veac”. Apoi Psalmul 122 izbucnește în bucurie: „M-am bucurat când mi s-au spus: Vom merge în casa Domnului. Picioarele noastre vor sta în porțile tale, o, Ierusalime”. El binecuvântează cetatea păcii: „Roagă-te pentru pacea Ierusalimului: vor propăși cei ce te iubesc. Pace să fie în zidurile tale: și belșug în palatele tale”. Și se sfârșește în dragoste de jertfă de sine: „Pentru frații și tovarășii mei, voi dori prosperitatea ta. Da, din pricina casei Domnului Dumnezeului nostru, voi căuta să-ți fac bine”.
Studiu
Când Psalmul 121 promite că „Domnul va păzi sufletul tău de tot răul”, Sfântul Ilarie nu ne lasă să ieftinim cuvântul într-o vrajă împotriva vătămării trupești — căci atunci nu am citi despre uciderea lui Abel, despre suferințele lui Iov, despre lipsa de argint și aur a lui Petru pentru milostenie. Răul de care Domnul păzește cu adevărat sunt prădăciunile celui rău asupra sufletului. Ilarie spune cum lucrează acel vrăjmaș și cum este păzit sufletul credincios ca molia celui rău să nu o strice, hoțul să nu se strecoare asupra ei, lupul să nu o sfâșie. Aceste fiare nu sunt din carne, ci ispite — și Ilarie le numește meșteșugul exact, toate instrumentele celui rău îndreptate să mănânce sufletul cu păcat, să se strecoare asupra lui cu lingușire, să-l sfâșie cu ademeniri, să sară asupra lui cu ambiție. De la astfel de rele — nu de la sărăcie sau durere — trebuie să așteptăm păzirea; și astfel iar și iar Domnul a păzit sufletele martirilor Săi în siguranță, îngăduind totuși ca trupurile lor să fie prada chinuitorului. Apoi Psalmul 122 ne ridică la poarta cetății spre care urcă acele suflete păzite. Fericitul Augustin, cântărind ideea lumii păgâne despre o cetate față de cea adevărată, amintește vechea definiție — o cetate este o mulțime de oameni care trăiesc în armonie sub un cod comun de legi și pentru avantaj reciproc — și declară că nicio capitală pământească, nici măcar Roma, nu i-a răspuns cu adevărat. Doar Ierusalimul ceresc o face, „Cetatea făcută fără mâini, veșnică în ceruri”, a cărei singură lege este dragostea și al cărui singur Împărat este Hristos.
Considerați

Considerare

De ce cântă Răsăritul acești psalmi ai pelerinajului în slujba de noapte și ce înseamnă Păzitorul neadormit pentru odihna noastră? Părinții arată spre inima Psalmului 121: „Iată, Cel ce păzește pe Israel nici nu va dormita, nici nu va dormi”. Dumnezeu nu dormitează ca unul obosit, nici nu doarme ca având nevoie de odihnă de noapte; și în clipa următoare Învierea este prefigurată, căci Domnul Isus, adevăratul Păzitor al lui Israel, a dormit într-adevăr în mormânt — dar nu a rămas dormind. El a înviat, trezindu-se în dimineața Învierii, „astfel încât moartea nu mai are stăpânire asupra Lui”; și chiar când Firea Sa omenească a dormit acel scurt somn, dumnezeirea veșnic trează a vegheat totuși asupra lui Israel. De aceea sufletul poate să se culce fără teamă: Cel ce îl priveghează a biruit deja singurul somn care l-ar putea vătăma. Iar primirea Psalmului 122 — „Vom merge în casa Domnului” — este, în auzirea Răsăritului, primirea Bisericii însăși. Sfântul Grigore de Nazianz relatează că propriul său tată, multă vreme păgân, a rezistat rugăciunilor soției sale creștine până când într-o noapte a visat că rostește chiar acest verset și s-a trezit cu o dorință pentru credință pe care a îmbrățișat-o curând. Astfel, cântarea pelerinului a devenit o ușă a convertirii. Și cum să urcăm? Pe cele două picioare ale dragostei, răspunde un Sfânt — dragostea de Dumnezeu și dragostea de aproapele — căci nici mâna, nici inima singure nu sunt de ajuns pentru acel pelerinaj. Cetatea spre care urcăm este „unită în sine”, strânsă laolaltă, zidită din pietre vii, unde porțile stau deschise nici ziua, nici noaptea, pentru că Hristos este El Însuși singura Ușă, și acolo este primire pentru fiecare trib din fiecare colț al lumii.
Răspunde

Răspuns

Acești doi psalmi te învață, mai întâi, unde să privești când calea este grea. Pelerinul nu preface munții ca fiind mici; îi cercetează cinstit și apoi își ridică ochii dincolo de ei: „Ajutorul meu vine chiar de la Domnul, care a făcut cerul și pământul”. Când propriile tale trecători par de netrecut, nu-ți aținti privirea asupra obstacolului sau asupra ajutoarelor mai mici — sfinții, îngerii, cei puternici ai acestei lumi — ca și cum ajutorul s-ar sfârși acolo. Privește spre Muntele munților Însuși, de la care vine singur lumina ce strălucește pe fiecare vârf mai mic. Și nu măsura păzirea Domnului după confortul tău: El păzește sufletul, nu punga, și molia, hoțul, lupul pe care îi alungă sunt ispitele care ar mânca sufletul. În al doilea rând, acești psalmi te învață să tânjești după casa lui Dumnezeu. Bucură-te când ești chemat la ea; lasă-ți picioarele să stea în porțile ei; roagă-te pentru pacea acelei cetăți și caută binele ei, „pentru frații și tovarășii mei”, pentru că pacea ei este a ta. Păzitorul neadormit priveghează ieșirea ta din această lume și intrarea ta în Paradisul odihnei. Culcă-te, deci, fără teamă — El nici nu dormitează, nici nu doarme — și ridică-te cum s-a ridicat Păzitorul tău.
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeul nostru, Păzitor al lui Israel, care nici nu dormitezi, nici nu dormi: când ne ridicăm ochii spre trecătorile înalte și dificile ale acestei vieți, învață-ne să le ridicăm dincolo de orice obstacol spre Tine, de la care vine singur ajutorul nostru, care ai făcut cerul și pământul. Fii Tu umbra pe mâna noastră dreaptă, ca soarele să nu ne lovească ziua, nici luna noaptea; păzește-ne sufletul de tot răul, de molie și de hoț și de lup care ar mânca din el cu păcat și l-ar sfâșia cu ademeniri; și păzește ieșirea noastră din această lume și intrarea noastră în Paradisul odihnei. Fă-ne bucuroși să mergem în casa Ta și așază-ne picioarele în porțile acelui Ierusalim care este zidit ca o cetate unită în sine, Cetatea făcută fără mâini, a cărei singură lege este dragostea și al cărui singur Împărat ești Tu. Dă-ne să mergem acolo pe cele două picioare ale dragostei, iubindu-Te pe Tine și iubindu-ne aproapele, și să căutăm pacea cetății Tale pentru frații noștri. Căci Tu ai dormit în mormânt și nu ai rămas dormind, ci Te-ai ridicat ca Soarele ce nu apune; și Ție Îți înălțăm slavă, împreună cu Tatăl Tău fără de început și cu Duhul Tău preasfânt și de viață dătător, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Un comentariu la Psalmi din scriitori primitivi și medievali (Neale & Littledale) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →