Eterniseed › Curriculum › Leviticul
Lev 9-10 — cu Matei Henry
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la Leviticul 9–10 ne invită în ritmul sacru al consacrării preoțești și în realitatea sobră a închinării sfinte. Cu atenție atentă atât la slava acceptării divine cât și la primejdia prezumției, Henry călăuzește cititorii prin primele jertfe ale preoților proaspăt hirotoniți și prin evenimentele tragice care urmează imediat. Reflecțiile sale evidențiază cum Dumnezeu se apropie de cei ce se apropie de El în ascultare, avertizând totodată împotriva oricărei tratări neglijente a îndatoririlor sfinte. Pe măsură ce ascultăm înțelepciunea sa, ni se reamintește că adevărata slujire adusă lui Dumnezeu cere atât evlavie cât și pregătire. Lecția de astăzi ne cheamă să ne examinăm propria apropiere de închinare și ascultare în lumina acestor evenimente străvechi.
Citește
Citire
Întoarceți-vă acum la capitolele 9 și 10 din Levitic. În aceste pasaje îl vedem pe Aaron și pe fiii săi intrând în rolurile lor preoțești în ziua a opta, aducând jertfe care aduc atât slavă vizibilă cât și foc mistuitor de la Domnul. Bucuria acceptării este urmată rapid de judecata sobră asupra lui Nadab și Abihu pentru că au adus foc străin. Pe măsură ce citiți, observați instrucțiunile atente, răspunsul poporului de a striga și a cădea cu fața la pământ, precum și întreruperea bruscă prin păcat și moarte. Lăsați textul să vă pregătească inima pentru comentariul care urmează.
Studiu
Henry începe prin a detalia ordinele date pentru solemnitatea din ziua a opta.
Aici sunt date ordine pentru o altă solemnitate în ziua a opta; căci preoții proaspăt hirotoniți au fost puși la lucru imediat după ce s-au încheiat zilele consacrării lor, ca să le arate că nu au fost hirotoniți ca să stea în neactivitate: Cel ce dorește slujba de episcop dorește o lucrare bună, care trebuie privită cu dorință, mai mult decât onoarea și folosul. Preoții nu au avut nici măcar o zi de răgaz de la slujire îngăduită, ca să se poată distra și să primească complimentele prietenilor la înălțarea lor, ci au fost ocupați intens chiar a doua zi; căci consacrarea lor a fost umplerea mâinilor lor. Preoții spirituali ai lui Dumnezeu au o lucrare constantă pregătită pentru ei, pe care o cere datoria fiecărei zile; și cei ce vor să-și dea socoteala cu bucurie trebuie să răscumpere timpul; vezi Ezech. xliii. 26, 27. Acum, 1. Moise le ridică așteptarea unei arătări glorioase a lui Dumnezeu către ei în această zi (v. 4): 'Astăzi Domnul Se va arăta vouă, care sunteți preoții.' Și când toată adunarea este adunată și stă înaintea Domnului, le spune (v. 6): Slava Domnului vi se va arăta. Deși aveau motive suficiente să creadă în acceptarea de către Dumnezeu a tot ce făcuseră potrivit rânduielii Sale, pe baza asigurării generale că El este răsplătitorul celor ce-L caută cu sârguință (chiar dacă nu le-ar fi dat nici un semn sensibil al acesteia), totuși, dacă era posibil, ca ei și ai lor să fie obligați efectiv la slujirea și închinarea lui Dumnezeu și să nu se abată niciodată la idoli, slava lui Dumnezeu li s-a arătat și a recunoscut vizibil ceea ce făcuseră. Noi nu mai trebuie să așteptăm acum astfel de arătări; noi, creștinii, umblăm mai mult prin credință și mai puțin prin vedere decât au făcut ei. Dar putem fi siguri că Dumnezeu Se apropie de cei ce se apropie de El și că jertfele credinței Îi sunt cu adevărat plăcute, deși, fiind jertfele spirituale, semnele acceptării sunt, așa cum se cuvine, spirituale de asemenea. Celor ce sunt cuvenit consacrați lui Dumnezeu El Se va manifesta fără îndoială. 2. El îi îndeamnă atât pe preoți cât și pe popor să se pregătească pentru a primi această favoare pe care Dumnezeu le-a destinat-o. Aaron și fiii săi, precum și bătrânii lui Israel, sunt toți chemați să ia parte, v. 1. Notați: Dumnezeu Se va manifesta în adunările solemne ale poporului și ale slujitorilor Săi; și cei ce vor avea parte de binecuvântarea și mângâierea arătărilor lui Dumnezeu trebuie să ia parte la ele. (1.) Aaron este poruncit să-și pregătească jertfele: Un vițel tânăr pentru jertfa de ispășire, v. 2. Scriitorii evrei sugerează că vițelul a fost rânduit pentru jertfa de ispășire ca să-i amintească de păcatul său în facerea vițelului de aur, prin care se făcuse pentru totdeauna nevrednic de onoarea preoției și asupra căruia avea motive să reflecteze cu durere și rușine în toate ispășirile pe care le făcea. (2.) Aaron trebuie să îndrume poporul să-și pregătească ale sale. Până acum Moise le spusese poporului ce trebuie să facă; dar acum Aaron, ca mare preot peste casa lui Dumnezeu, trebuie să fie învățătorul lor, în cele ce țin de Dumnezeu: Copiilor lui Israel să le vorbești, v. 3. Acum că trebuia să vorbească de la ei către Dumnezeu în jertfe (limba cărora Cel ce le-a rânduit o înțelegea foarte bine) trebuia să vorbească de la Dumnezeu către ei în legile despre jertfe. Astfel Moise voia să atragă respectul și ascultarea poporului față de el, ca unul ce fusese pus peste ei în Domnul, ca să-i îndemne. (3.) Aaron trebuie să-și aducă întâi jertfa sa, apoi pe a poporului, v. 7. Aaron trebuie acum să meargă la altar, Moise arătându-i calea către el; și acolo, [1.] Trebuie să facă ispășire pentru sine; căci marele preot, fiind înconjurat de slăbiciune, trebuie, ca și pentru popor, tot așa și pentru sine, să aducă jertfă pentru păcate (Evrei v. 2, 3), și pentru sine întâi; căci cum putem aștepta să fim primiți în rugăciunile noastre pentru alții, dacă noi înșine nu suntem împăcați cu Dumnezeu? Nici o slujbă nu este plăcută lui Dumnezeu până când vina păcatului nu este îndepărtată prin interesul nostru în marea jertfă de ispășire. Cei ce au grija sufletelor altora sunt învățați astfel să aibă grijă întâi de ale lor; această dragoste trebuie să înceapă acasă, deși nu trebuie să se termine acolo. Este porunca dată lui Timotei, să aibă grijă să se mântuiască întâi pe sine, apoi pe cei ce-l ascultau, 1 Tim. iv. 16. Marele preot a făcut ispășire pentru sine, ca unul ce era unit cu păcătoșii; dar noi avem un mare preot care a fost despărțit de păcătoși și nu a avut nevoie de ispășire. Când Mesia, prințul, a fost tăiat ca jertfă, nu a fost pentru Sine; căci El n-a cunoscut păcat. [2.] Trebuie să facă ispășire pentru popor, aducând jertfele lor. Acum că fusese făcut mare preot, trebuia să ia la inimă preocupările poporului, și aceasta ca marea lor preocupare, împăcarea lor cu Dumnezeu și îndepărtarea păcatului care despărțise între ei și Dumnezeu. Trebuie să facă ispășire așa cum a poruncit Domnul. Vedeți aici minunata condescendență a milei lui Dumnezeu, că nu numai îngăduie să se facă o ispășire, ci o poruncește; nu numai admite, ci ne cere să ne împăcăm cu El. Prin urmare, nu mai rămâne loc de îndoială că ispășirea care este poruncită va fi acceptată.Henry descrie apoi cum Aaron îndeplinește jertfele cu precizie.
Acestea fiind primele jertfe care au fost vreodată aduse de preoția levitică, potrivit legii nou-promulgate a jertfelor, felul în care au fost aduse este relatat în mod deosebit, ca să se vadă cât de exact s-au potrivit cu rânduiala. 1. Aaron a înjunghiat cu propriile sale mâini jertfa (v. 8) și a făcut lucrarea preoților inferiori; căci, oricât de mare era, nu trebuie să socotească vreo slujbă sub demnitatea sa pe care o putea face pentru onoarea lui Dumnezeu: și, așa cum Moise îi arătase cum să facă această lucrare cuviincios și îndemânatic, tot așa le-a arătat fiilor săi, ca să facă la fel; căci acesta este cel mai bun mod de a învăța, și astfel părinții trebuie să-și instruiască copiii prin exemplu. De aceea, așa cum Moise mai înainte, tot așa Aaron acum a adus din fiecare fel de jertfe care fuseseră rânduite, ale căror rânduieli difereau, ca să fie pe deplin pregătiți pentru orice lucrare bună. 2. A adus acestea pe lângă jertfa arsă de dimineață, care se aducea în fiecare zi întâi, v. 17. Notați: Devotamentele noastre obișnuite de dimineață și de seară, singuri și în familiile noastre, nu trebuie omise sub nici un pretext, nici chiar atunci când trebuie îndeplinite slujbe extraordinare; oricât s-ar adăuga, acestea nu trebuie micșorate. 3. Nu este clar dacă, atunci când se spune că a ars anumite părți ale jertfelor pe altar (v. 10-20), înțelesul este că le-a ars imediat cu foc obișnuit, ca mai înainte, sau că le-a așezat pe altar gata să fie arse cu focul din cer pe care îl așteptau (v. 24), sau dacă, așa cum crede episcopul Patrick, a ars jertfele pentru sine cu foc obișnuit, dar când s-au ars, a așezat jertfele poporului pe altar, care au fost aprinse și mistuite de focul Domnului. Aș prefera mai degrabă să presupun, deoarece se spune despre toate aceste jertfe că le-a ars (cu excepția jertfei arse pentru popor, despre care se spune că a adus-o potrivit rânduielii, v. 16, ceea ce pare a fi echivalent), că nu a aprins el focul ca să le ardă, ci că atunci focul de la Domnul s-a așezat peste ele, a stins focul pe care îl aprinsese el (așa cum știm că un foc mai mare stinge unul mai mic) și a mistuit deodată restul, pe care focul aprins de el l-ar fi mistuit încet. 4. Când Aaron a făcut tot ce era de făcut din partea lui despre jertfe, și-a ridicat mâna către popor și i-a binecuvântat, v. 22. Aceasta era o parte din lucrarea preotului, în care era un tip al lui Hristos, care a venit în lume ca să ne binecuvânteze și, când S-a despărțit de ucenicii Săi, la înălțarea Sa, Și-a ridicat mâinile și i-a binecuvântat, și în ei toată Biserica Sa, dintre care ei erau bătrânii și reprezentanții, ca marele preot al mărturisirii noastre. Aaron Și-a ridicat mâinile binecuvântându-i, ca să arate de unde dorea și aștepta binecuvântarea să vină, chiar din cer, care este scaunul de domnie al lui Dumnezeu. Aaron nu putea decât să ceară o binecuvântare, este prerogativa lui Dumnezeu să o poruncească. Aaron, după ce a binecuvântat, a coborât; Hristos, când a binecuvântat, S-a suit.Henry examinează marele păcat săvârșit de Nadab și Abihu.
Aici este, I. Marele păcat de care s-au făcut vinovați Nadab și Abihu: și mare păcat trebuie să-l numim, oricât de mic ar părea în ochii noștri, pentru că este evident prin pedeapsa lui că a fost foarte provocator pentru Dumnezeul cerului, a cărui judecată, suntem siguri, este după adevăr. Dar care a fost păcatul lor? Toată relatarea dată aici despre el este că au adus foc străin înaintea Domnului, pe care El nu li l-a poruncit (v. 1), și același lucru Num. iii. 4. 1. Nu reiese că aveau vreun ordin să ardă tămâie deloc în acest timp. Este adevărat că consacrarea lor fusese împlinită cu o zi înainte și era parte din lucrarea lor, ca preoți, să slujească la altarul tămâiei; dar, se pare, întreaga slujbă a acestei zile solemne de inaugurare trebuia să fie îndeplinită de Aaron însuși, căci el a înjunghiat jertfele (cap. ix. 8, 15, 18), iar fiii săi trebuiau doar să-l asiste (v. 9, 12, 18); de aceea Moise și Aaron au intrat singuri în cort, v. 23. Dar Nadab și Abihu erau atât de mândri de onoarea la care fuseseră proaspăt înălțați și atât de dornici să facă partea cea mai înaltă și mai onorabilă a lucrării lor imediat, încât, deși slujba acestei zile era extraordinară și făcută prin îndrumare deosebită de la Moise, totuși fără a primi ordine sau măcar a cere voie de la el, și-au luat cădelnițele și au vrut să intre în cort, la ușa căruia socoteau că au așteptat destul de mult, și au vrut să ardă tămâie. Și atunci aducerea lor de foc străin este același lucru cu aducerea de tămâie străină, care este interzisă în mod expres, Exod. xxx. 9. Moise, putem presupune, avea în grijă tămâia care fusese pregătită pentru acest scop (Exod. xxxix. 38), iar ei, făcând aceasta fără voia lui, nu aveau din tămâia care trebuia adusă, ci tămâie obișnuită, astfel încât fumul tămâiei lor venea de la un foc străin. Dumnezeu ceruse într-adevăr preoților să ardă tămâie, dar, în acest timp, era ceea ce nu le poruncise; și astfel crima lor era asemenea celei a lui Uzia împăratul, 2 Cron. xxvi. 16. Preoții trebuiau să ardă tămâie numai când era sorțul lor (Luca i. 9), iar în acest timp nu era al lor. 2. Presupunând astfel să ardă tămâie de la ei fără ordine, nu este de mirare că au făcut o greșeală și mai mare și, în loc să ia foc de la altar, care fusese aprins de curând de la Domnul și care de acum înainte trebuia folosit la aducerea atât a jertfei cât și a tămâiei (Apoc. viii. 5), au luat foc obișnuit, probabil de la cel cu care se fierbea carnea jertfelor de pace, și cu acesta au ars tămâia; nefiind foc sfânt, este numit foc străin; și, deși nu este interzis în mod expres, a fost o crimă suficientă că Dumnezeu nu l-a poruncit. Căci (așa cum observă bine episcopul Hall aici) 'Este un lucru primejdios, în slujba lui Dumnezeu, să te abați de la propriile Sale rânduieli; avem de-a face cu un Dumnezeu care este înțelept să prescrie propria Sa închinare, drept să ceară ceea ce a prescris și puternic să răzbune ceea ce nu a prescris.' 3. Tămâia trebuia arsă întotdeauna de un singur preot o dată, dar aici voiau amândoi să intre împreună ca s-o facă. 4. Au făcut-o pripit și cu precipitare. Și-au smuls cădelnițele, așa citesc unii, într-un mod ușor și nepăsător, fără cuvenita evlavie și seriozitate: când tot poporul cădea cu fața la pământ, înaintea slavei Domnului, socoteau că demnitatea slujbei lor era de așa fel încât să-i scutească de astfel de smeriri. Familiaritatea la care fuseseră admiși a născut dispreț față de Maiestatea divină; și acum că erau preoți, socoteau că pot face ce vor. 5. Există motive să bănuim că erau beți când au făcut-o, din cauza legii care a fost dată cu această ocazie, v. 8. Ei fuseseră la ospăț pe seama jertfelor de pace și a darurilor de băutură care le însoțeau, și astfel capetele le erau ușoare sau, cel puțin, inimile le erau vesele de vin; au băut și au uitat legea (Prov. xxxi. 5) și au fost vinovați de această greșeală fatală. 6. Fără îndoială că a fost făcut cu prezumție; căci, dacă ar fi fost făcut din neștiință, li s-ar fi acordat beneficiul legii făcute de curând, chiar și pentru preoți, ca să aducă o jertfă de ispășire, cap. iv. 2, 3. Dar sufletul care face ceva cu prezumție și în disprețul maiestății, autorității și dreptății lui Dumnezeu, acel suflet va fi nimicit, Num. xv. 30.
Considerați
Considerare
Henry introduce întreruperea tristă a rânduielilor levitice.
Povestea acestui capitol este o întrerupere la fel de tristă a rânduielilor legii levitice ca și cea a vițelului de aur a fost pentru relatarea ridicării cortului. Aici este, I. Păcatul și moartea lui Nadab și Abihu, fiii lui Aaron, ver. 1, 2. II. Liniștirea lui Aaron sub această dureroasă nenorocire, ver. 3. III. Ordine date și respectate despre înmormântare și jale, ver. 4-7. IV. O poruncă dată preoților să nu bea vin când intrau să slujească, ver. 8-11. V. Grija pe care a avut-o Moise ca ei să-și continue lucrarea, în ciuda agitației produse de acest eveniment, ver. 12, etc.Henry reflectă asupra pedepsei înfricoșătoare care a urmat.
II. Pedeapsa înfricoșătoare a acestui păcat: A ieșit foc de la Domnul și i-a mistuit, v. 2. Acest foc care a mistuit jertfele a venit pe aceeași cale cu cel care mistuise jertfele (cap. ix. 24), ceea ce a arătat ce ar fi făcut dreptatea cu tot poporul vinovat dacă mila nemărginită nu ar fi găsit și primit o răscumpărare; și, dacă acel foc a stârnit o asemenea teamă în popor, cu atât mai mult ar fi făcut acesta.
Răspunde
1. Unde în închinarea mea zilnică aș putea fi ispitit să tratez îndatoririle sfinte cu neglijență mai degrabă decât cu deplină evlavie?
2. Cum modelează echilibrul dintre acceptarea bucuroasă și frica sfântă felul în care mă apropii de prezența lui Dumnezeu?
3. Ce pași pot face astăzi ca să mă asigur că slujirea mea adusă lui Dumnezeu izvorăște din ascultare mai degrabă decât din prezumție?
Roagă-te
Doamne Dumnezeule, pe când privim focul care a căzut din prezența Ta ca să mistuie jertfa rânduită, Te rugăm să ne curățești inimile și să ne înveți să ne apropiem de Tine doar în felul pe care L-ai orânduit. Prin Duhul Tău, păzește-ne de prezumția de a oferi foc străin și dă-ne inimi smerite și ascultătoare care se odihnesc doar în lucrarea împlinită a lui Hristos. Aprinde în noi o adevărată și sfântă devoțiune care să-Ți aducă slavă. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →