← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Amos

Amos 5-6 — cu Matthew Henry

Amos 5-6Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
În lecția de astăzi Matthew Henry ne călăuzește prin capitolele 5 și 6 din Amos, arătând cum chemarea urgentă a profetului de a-L căuta pe Domnul încă vorbește inimilor de astăzi. Expunerea atentă a lui Henry descoperă atât durerea căderii lui Israel, cât și calea clară a pocăinței care rămâne deschisă. Pe măsură ce ascultăm, descoperim de ce religia exterioară nu ne poate proteja de judecată și de ce urmărirea sinceră a lui Dumnezeu aduce viață. Perspectivele lui Henry ne invită să ne examinăm propriile afecțiuni și acțiuni în lumina aceleiași standarde sfinte. Lăsați cuvintele sale să ne pregătească să-L întâlnim pe Dumnezeul nostru cu sinceritate și speranță reînnoite.
Citește

Citire

Luați Biblia și citiți capitolele 5 și 6 din Amos cu încetineală, lăsând bocetul și avertismentele profetului să se așeze în duhul vostru. Observați invitația repetată de a-L căuta pe Domnul și motivele solemne date pentru aceasta. În timp ce citiți, cereți Duhului să scoată în evidență orice domeniu în care idolii sau nedreptatea mai pretind încă loialitatea voastră. Lăsați textul să trezească atât convingerea, cât și promisiunea vieții pentru cei ce se întorc la Dumnezeu.
Studiu
Henry deschide studiul subliniind chemările repetate de a auzi cuvântul de bocet. Acest capitol începe, așa cum au început și cele două precedente, cu: Auziți acest cuvânt. Unde Dumnezeu are o gură să vorbească, noi trebuie să avem o ureche să auzim; este datoria noastră, este interesul nostru, totuși atât de stupizi sunt cei mai mulți oameni, încât au nevoie să fie chemați iar și iar să asculte cuvântul Domnului, să dea audiență, să dea atenție. Auziți acest cuvânt. Acest cuvânt convingător și trezitor trebuie auzit și luat în seamă, la fel ca și cuvintele de mângâiere și pace; cuvântul care este rostit împotriva noastră, la fel ca și cel care este rostit pentru noi; căci, fie că auzim sau nu, cuvântul lui Dumnezeu își va produce efectul și nici o iotă din el nu va cădea la pământ. Este cuvântul pe care îl iau eu — nu numai profetul, ci și Dumnezeu care l-a trimis. Este cuvântul pe care l-a rostit Domnul, cap. iii. 1. Cuvântul care trebuie auzit este un bocet, o relatare jalnică a stării nenorocite actuale a regatului lui Israel și o prezicere jalnică a distrugerii sale totale. Starea lor este tristă: fecioara lui Israel a căzut (v. 2), a coborât de la ceea ce era; acea stare, deși nu era curată și castă ca o fecioară, totuși era frumoasă și veselă și avea farmecul ei; se socotea înaltă și era curtată de mulți ca o fecioară; dar a căzut în dispreț și sărăcie și este disprețuită de toți. Ba mai mult, starea lor este fără ajutor: ea nu se va mai ridica, nu-și va mai recăpăta niciodată fosta demnitate. Dumnezeu începuse de curând să-l scurteze pe Israel (2 Împărați x. 32) și, pentru că nu s-au pocăit, nu a trecut mult până când l-a doborât pe Israel. 1. Prinții lor, care ar fi trebuit să-i ajute să se ridice, au fost paralizați: este părăsită pe pământul ei. Nu numai cei cu care era în alianță în străinătate au părăsit-o, ci și prietenii ei de acasă au părăsit-o; ea n-ar fi fost dusă captivă într-o țară străină dacă nu ar fi fost mai întâi părăsită pe propriul ei pământ și aruncată la pământ acolo, iar toate interesele ei adevărate abandonate de cei care ar fi trebuit să le aibă la inimă. Nu este nimeni care s-o ridice, nimeni care poate s-o facă, nimeni care să vrea să-i întindă o mână. 2. Poporul lor, care ar fi trebuit să-i ajute să se ridice, a fost micșorat, v. 3. „Cetatea care avea o miliție de 1000 de oameni și, la începutul războiului, furnizase 1000 de oameni apți, viguroși și bine înarmați, când vor veni să-și revizuiască trupele după bătălie, nu va mai găsi decât 100; și, proporțional, cetatea care trimisese 100 nu va mai avea decât zece care să se întoarcă, atât de mare va fi măcelul și atât de puțini vor rămâne pentru casa lui Israel pentru slujba și siguranța publică.” Abia unul din zece va scăpa din mâinile care ar trebui să ajute această națiune abjectă, deprimată. Observați: micșorarea numărului lui Israel spiritual al lui Dumnezeu, prin moarte sau dezertare, este tocmai un motiv de bocet; căci prin cine se va ridica Iacov, prin cine vor fi reparate decăderile evlaviei, când el este astfel făcut mic? Henry specifică apoi păcatele puternice care au provocat nemulțumirea lui Dumnezeu. 1. Dumnezeu le spune, în general (v. 12): „Cunosc fărădelegile voastre cele multe și păcatele voastre cele mari; și veți fi făcuți să le cunoașteți și voi.” În reflecțiile noastre pocăite asupra păcatelor noastre trebuie să luăm în considerare, așa cum face Dumnezeu în observațiile sale judecătorești asupra lor și va face în ziua cea mare, (1.) Că ele sunt foarte numeroase; sunt fărădelegile noastre cele multe, păcate de felurite feluri și adesea repetate. O, ce mulțime de gânduri deșarte și josnice se adăpostesc în noi! Ce mulțime de cuvinte deșarte, nebunești, rele au fost rostite de noi! În câte cazuri am satisfăcut și am îngăduit poftele și patimile noastre stricate! Și câte omisiuni ale noastre de datorie și în datorie! Cine își poate înțelege greșelile? Cine poate spune de câte ori greșește? Dumnezeu știe câte, exact câte sunt fărădelegile noastre; niciuna nu trece neobservată de El; știm că ele sunt pentru noi nenumărate; mai multe decât firele de păr ale capului nostru; și avem motive să vedem în ce pericol ne-am adus singuri și ce abundență de lucru am făcut pentru pocăință, prin fărădelegile noastre cele multe, prin numărul nenumărat al păcatelor noastre de incursiune zilnică. (2.) Că unele dintre ele sunt foarte grave; sunt păcatele noastre cele mari; păcate care sunt mai mult decât păcătoase în propria lor natură și prin faptul că sunt săvârșite cu îndrăzneală și cu mână înaltă, păcate împotriva luminii naturii, crime flagrante, care sunt puternice să învingă convingerile voastre și să atragă judecăți asupra voastră. Henry desfășoară apoi îndemnul plin de har de a-L căuta pe Domnul și de a trăi. 1. Ei sunt îndemnați aici să fie sinceri și devotați în adresările lor către Dumnezeu, v. 4. Dumnezeu spune casei lui Israel: Căutați-Mă pe Mine și cu bun temei, căci nu trebuie oare un popor să caute pe Dumnezeul său? Isa. viii. 19. Unde altundeva ar trebui să meargă decât la ocrotitorul lor? Israel a fost un prinț cu Dumnezeu; să-L caute și urmașii lui pe Domnul, așa cum a făcut el, și vor fi și ei așa. Acum, pentru a face aceasta, ei trebuie să renunțe la idolatrie. Dumnezeu nu este căutat cu adevărat dacă nu este căutat exclusiv, căci El nu va îndura rivali: „Căutați pe Domnul și nu căutați Betel (v. 5), nu consultați oracolele voastre idolatre, nici nu întrebați la gura preoților din Betel; nu căutați la vițelul de aur de acolo protecție, nici nu mai aduceți rugăciunile și jertfele voastre acolo, sau la Ghilgal, căci vă părăsiți propriile îndurări dacă observați acele deșertăciuni mincinoase. Ci căutați pe Domnul (v. 6, 8); cercetați-L; întrebați-L; căutați să-I cunoașteți mintea ca regulă a voastră, să-I asigurați favoarea ca fericire a voastră.” Pentru a apăsa acest îndemn ni se spune să luăm în considerare, (1.) Ce vom câștiga căutând pe Dumnezeu; va fi viața noastră; Îl vom găsi și vom fi fericiți în El. Așa le spune El însuși (v. 4): Căutați-Mă pe Mine și veți trăi. Cei ce caută dumnezei pieritori vor pieri cu ei (v. 5), dar cei ce caută pe Dumnezeul cel viu vor trăi cu El: „Veți fi izbăviți de judecățile ucigătoare cu care sunteți amenințați; națiunea voastră va trăi, își va reveni din slăbiciunile actuale; sufletele voastre vor trăi; veți fi sfințiți și mângâiați și veți fi binecuvântați pentru totdeauna. Veți trăi.” (2.) Ce fel de Dumnezeu este Acela pe care trebuie să-L căutăm, v. 8, 9. [1.] El este un Dumnezeu al puterii atotputernice însuși. Idolii erau lucruri neputincioase, nu puteau face nici bine, nici rău, și de aceea era o nebunie fie să ne temem de ei, fie să ne încredem în ei; dar Dumnezeul lui Israel face totul și poate face orice și de aceea trebuie să-L căutăm; El pretinde omagiul nostru, El care are toată puterea în mâna Sa, și este interesul nostru să-L avem de partea noastră. Sunt date aici diverse dovezi și exemple ale puterii lui Dumnezeu, ca Creator, în împărăția naturii, atât întemeind, cât și cârmuind acea împărăție. Comparați cap. iv. 13. Mai întâi, stelele sunt lucrarea mâinilor Sale; acele stele pe care le adorau păgânii (v. 26), stelele dumnezeului vostru, acele stele sunt creaturi și slujitori ai lui Dumnezeu. El face cele șapte stele și Orion, două constelații foarte remarcabile, pe care Amos, un păstor, în timp ce își păzea vitele noaptea, le observase în mod deosebit mișcările. Le-a făcut la început, le face și acum să fie ceea ce sunt pentru acest pământ și fie leagă, fie dezleagă influențele dulci ale Pleiadelor și ale Orionului, cele două constelații menționate aici. Vezi Iov xxxviii. 31; ix. 9, la care pasaje pare să se refere aici Amos, aducându-le aminte de acele descoperiri antice ale slavei lui Dumnezeu înainte ca El să fie numit Dumnezeul lui Israel. În al doilea rând, succesiunea constantă a zilei și a nopții este sub direcția Sa și este menținută prin puterea și providența Sa. El este Cel care preface noaptea (care este întunecată ca umbra morții) în dimineață prin răsăritul soarelui și, prin apusul soarelui, face ziua întunecată cu noapte; și aceeași putere poate, pentru pocăiții smeriți, să prefacă cu ușurință necazul și durerea în prosperitate și bucurie, dar poate la fel de ușor să prefacă prosperitatea păcătoșilor îndrăzneți în întuneric, în întuneric deplin. În al treilea rând, ploaia se ridică și cade așa cum hotărăște El. El cheamă apele mării; din ele se ridică vapori prin căldura soarelui, care se adună în nori și sunt vărsați pe fața pământului, ca să-l ude și să-l facă roditor. Aceasta a fost îndurarea care le-a fost reținută de curând (cap. iv. 7); și de aceea la cine ar trebui să se adreseze decât la El, care are putere să o dea? Căci toate deșertăciunile păgânilor nu puteau da ploaie, nici cerurile înseși nu puteau da ploi Ier. xiv. 22. Dumnezeu este Cel care a făcut aceste lucruri; Iehova este numele Lui, numele prin care Dumnezeul naturii, Dumnezeul întregului pământ, S-a făcut cunoscut poporului Său Israel și a încheiat legământ cu ei. [2.] Așa cum El este Dumnezeu al puterii atotputernice însuși, tot așa dă putere și tărie poporului Său care Îl caută și reînnoiește puterea celor ce au pierdut-o, dacă Îl așteaptă pentru ea; căci (v. 9) El întărește pe cel jefuit împotriva celui puternic într-o asemenea măsură încât cel jefuit vine împotriva cetății și face atacuri îndrăznețe și vitejești asupra celor ce i-au jefuit. Aceasta este o încurajare pentru popor să-L caute pe Domnul, că, dacă fac așa, Îl vor găsi capabil să le refacă treburile, când au fost aduse la cel mai de jos nivel; deși ei sunt cei jefuiți, iar vrăjmașii lor sunt cei puternici, dacă pot totuși să-L angajeze pe Dumnezeu pentru ei, se vor reface curând astfel încât data viitoare să fie nu numai agresorii, ci și biruitorii; vin împotriva cetății, ca să facă represalii și să devină stăpânii ei.
Considerați

Considerare

Henry încheie arătând cum căutarea binelui și iubirea lui asigură prezența Domnului. 2. Ei sunt îndemnați aici să fie cinstiți și drepți în relațiile lor cu oamenii, v. 14, 15, unde observați, (1.) Datoria cerută: Căutați binele și nu răul. Urâți răul și iubiți binele și stabiliți judecata la poartă; restabiliți-o acolo, de unde a fost alungată, v. 7. Observați: lucrurile nu sunt atât de rele încât să nu poată fi îndreptate dacă se ia calea cea dreaptă; nu trebuie să disperăm, ci ca nemulțumirile să poată fi îndreptate și abuzurile rectificate; dreptatea poate încă triumfa acolo unde nedreptatea tiranizează. Pentru aceasta, binele trebuie iubit și căutat, răul trebuie urât și nu mai trebuie căutat. Trebuie să iubim principiile bune și să ne ținem de ele, să iubim să facem binele și să abundăm în a-l face, să iubim oamenii buni, conversația bună și îndatoririle bune; și, orice bine facem, trebuie să-l facem dintr-un principiu de iubire, să-l facem din alegere și cu bucurie. Cei ce iubesc astfel binele îl vor căuta, vor născoci să facă tot binele pe care îl pot, vor cerceta ocazii de a-l face și se vor strădui să-l facă la maximum puterii lor. Ei vor urî și răul, vor detesta gândul de a face un lucru nedrept și se vor abține de la orice aparență a lui. În zadar pretindem că-L căutăm pe Dumnezeu în devoțiunile noastre dacă nu căutăm binele în întreaga noastră purtare. (2.) Motivele anexate. [1.] Aceasta este calea sigură de a fi fericiți noi înșine și de a avea prezența continuă a lui Dumnezeu cu noi: „Căutați binele și nu răul, ca să trăiți, să scăpați de pedeapsa răului pe care l-ați căutat și iubit (dreptatea izbăvește de la moarte), ca să aveți favoarea lui Dumnezeu, care este viața voastră, care este mai bună decât viața însăși, ca să aveți mângâiere în voi înșivă și să trăiți într-un scop bun. Veți trăi, căci așa va fi cu voi Domnul Dumnezeu al oștirilor și va fi viața voastră.” Observați: cei ce rămân pe calea datoriei au prezența lui Dumnezeu cu ei, ca Dumnezeul oștirilor, un Dumnezeu al puterii atotputernice. „El va fi cu voi așa cum ați vorbit, adică așa cum v-ați lăudat; veți avea cu adevărat ceea ce, în timp ce mergeați pe căi nedrepte, doar păreați că aveți și vă lăudați ca și cum ați fi avut.” Cei ce se pocăiesc și se reformează cu adevărat intră în bucuria acelei mângâieri pe care înainte și-o flatau doar cu imaginația. Sau: „Așa cum v-ați rugat când L-ați căutat pe Domnul. Trăiți conform rugăciunilor voastre și veți avea ceea ce vă rugați.” [2.] Aceasta este calea cea mai probabilă de a face națiunea fericită: „Dacă căutați și iubiți ceea ce este bine, puteți contribui la salvarea țării de la ruină.” Poate că Domnul Dumnezeu al oștirilor va fi îndurător cu rămășița lui Iosif; deși a rămas doar o rămășiță, totuși, dacă Dumnezeu este îndurător cu acea rămășiță, ea va deveni din nou o națiune mare; și dacă unii dintre ei se întorc de la păcat, mai ales dacă judecata este stabilită la poartă, deși nu putem fi siguri, totuși există o mare probabilitate ca treburile publice să ia o întorsătură nouă și fericită, și totul se va îndrepta dacă oamenii își îndreaptă viețile. Făgăduințele vremelnice sunt făcute cu un „poate”; și rugăciunile noastre trebuie făcute în consecință.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața mea zilnică mai caut încă siguranță în afara Domnului? Ce nedreptate sau părtinire aș putea tolera și pe care Henry m-ar chema să o urăsc? Cum voi căuta în mod practic binele și voi stabili dreptatea în sfera mea astăzi?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeule al oștirilor, după cum declară Cuvântul Tău în Amos, Te căutăm cât timp poți fi găsit și ne întoarcem de la orice fărădelege ascunsă și de la orice idol. Prin Duhul Tău, smulge asuprirea pe care am scuzat-o și modelează inimile noastre să iubească ceea ce este bun și să umble cu dreptate înaintea Ta. Dă-ne viață în prezența Ta, ca dreptatea să curgă prin noi ca un râu. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →