Eterniseed › Curriculum › Evrei
Evrei 4 — cu Barnes
Deschidere
În tradiția exegetică clară a erudiției prezbiteriene americane, ne îndreptăm astăzi către Notele lui Albert Barnes asupra Bibliei pentru o meditație susținută asupra capitolului 4 din Epistola către Evrei. Expunerea atentă a lui Barnes îl atrage pe cititor de la avertismentele din pustiu ale capitolului 3 către promisiunea unei odihne rămase, ancorând întotdeauna fiecare observație în textul Scripturii însuși. Tratamentul său ne invită să ascultăm din nou îndemnul apostolic, să cântărim posibilitatea solemnă de a rămâne în urmă și să ne odihnim speranța în lucrarea împlinită a lui Hristos, Marele nostru Preot. În următoarele câteva minute vom urma paragraful cu paragraful lui Barnes, permițând raționamentului său măsurat să ne îndrume inimile spre o mai mare sârguință și o mai mare încredere în evanghelie.
Citește
Citire
Să acordăm acum atenție reverentă textului sacru. Cu Bibliile deschise citim integral capitolul 4 din Epistola către Evrei, ascultând vocea Duhului în timp ce apostolul apasă promisiunea antică a odihnei asupra poporului lui Dumnezeu. Citiți încet, permițând fiecărui avertisment și fiecărei invitații să se așeze în inimă înainte de a ne întoarce la expunerea lui Barnes.
Studiu
Barnes începe prin a analiza structura capitolului.
Introducere. Analiza capitolului Acest capitol Evrei 4:0 cuprinde două părți. În prima Evrei 4:1-13, apostolul continuă și încheie îndemnul pe care l-a început în capitolul anterior, tras din comparația Mântuitorului cu Moise (vezi analiza Evrei 3:0); iar în a doua parte Evrei 4:14-16, el intră în considerarea caracterului lui Hristos ca mare preot, care este urmărit până la sfârșitul părții doctrinare a Epistolei. În prima parte Evrei 4:1-13, el descrie mai pe larg caracterul „odihnei” la care se referise în capitolul anterior Evrei 3:0. El arată Evrei 4:1, că promisiunea unei „odihne” rămâne încă, și că există încă pericolul, ca și odinioară, de a rămâne în urmă sau de a o pierde.Apoi se întoarce la îndemnul de deschidere al capitolului.
Versetul 1. De aceea să ne temem - Să fim îngrijorați că am putea cădea din acea odihnă. Felul de „teamă” care este recomandat aici este cel care duce la prudență și grijă. Un om care este în pericol de a-și pierde viața sau sănătatea ar trebui să fie vigilent; un marinar care este în pericol de a eșua pe țărm ar trebui să fie în gardă. Așa și noi, care avem oferta cerului și care totuși suntem în pericol de a-l pierde, ar trebui să luăm toate precauțiile posibile ca să nu rămânem fără el. Ca nu cumva o promisiune fiindu-ne lăsată - Pavel presupune aici că există o astfel de promisiune. În partea următoare a capitolului, el intră mai mult în subiect și dovedește din Vechiul Testament că există o astfel de promisiune făcută nouă. Trebuie amintit că Pavel nu avea atunci Noul Testament la care să apeleze, așa cum avem noi, care este perfect clar pe acest subiect, ci că era obligat să apeleze la Vechiul Testament.Barnes demonstrează apoi că promisiunea odihnei se extinde la credincioși.
Versetul 3. Căci noi care am crezut intrăm în odihnă - Adică, este un fapt cert că credincioșii „vor” intra în odihnă. Acea promisiune este făcută „credincioșilor”; și deoarece avem dovezi că „noi” intrăm sub denumirea de credincioși, va urma că avem oferta de odihnă la fel ca și ei. Că este așa, apostolul procedează să dovedească; adică, el procedează să arate din Vechiul Testament că a existat o promisiune către „credincioși” că vor intra în odihnă. Deoarece a existat o astfel de promisiune, și deoarece exista pericolul ca prin necredință acea „odihnă” să fie pierdută, el procedează să le arate pericolul și să-i avertizeze de el. După cum a spus ... - vezi Evrei 3:11. Înțelesul acestui pasaj este acesta. „Dumnezeu a făcut o promisiune de odihnă celor care cred. Cei cărora li s-a făcut oferta întâi au eșuat și nu au intrat.
Considerați
Considerare
Barnes încheie prin a descrie odihna care rămâne pentru poporul lui Dumnezeu.
Aș considera atunci clauza mijlocie a acestui verset ca o paranteză și aș reda întregul: „Căci noi care suntem credincioși vom intra în odihnă - (odihna) într-adevăr care a avut loc când lucrările au fost terminate la temelia lumii - după cum a spus (într-un loc) precum am jurat în mânia mea că nu vor intra în odihna mea.” Aceea a fost adevărata odihnă - o astfel de odihnă sau repaus cum a avut „Dumnezeu” când a terminat lucrarea creației - cum are acum în cer. Aceasta dă cea mai înaltă idee posibilă despre demnitatea și dorința acelei „odihne” către care privim înainte - căci trebuie să fie una de care se bucură Dumnezeu și este menită să ne înalțe tot mai mult către El. Ce idee mai înălțătoare poate exista despre fericire decât să participăm la calmul, pacea, repausul, libertatea de patimi înfuriate, de trudă obositoare și de griji agitatoare de care se bucură Dumnezeu?
Răspunde
Răspuns
1. Unde în propria mea umblare simt nevoia de teama reverentă pe care o subliniază Barnes? 2. Cum modelează promisiunea de a intra în odihna lui Dumnezeu sârguința mea zilnică? 3. În ce feluri sunt încurajat să mă apropii prin Hristos, Marele nostru Preot?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, dă-ne har să primim Cuvântul Tău cu credință, ca să nu rămânem lipsiți de odihna care rămâne pentru poporul Tău. Fixează inimile noastre asupra lui Isus, marele Preot care a trecut în ceruri, și lasă ca Duhul Tău să lucreze în noi astfel încât fiecare făgăduință să fie amestecată cu încredere credincioasă. Păstrează-ne statornici până vom intra în odihna Ta prin lucrarea împlinită a Fiului Tău. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →