Eterniseed › Curriculum › Faptele Apostolilor
Faptele Apostolilor 26 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Astăzi stăm cu Ioan Calvin în timp ce el deschide bogatul comentariu la capitolul 26 din Faptele Apostolilor. Pavel stă înaintea lui Agrippa, iar Calvin urmărește apărarea apostolului cu atenție atentă la Scriptură și la puterea lui Dumnezeu. Cuvintele sale ne invită să reflectăm cum speranța învierii modelează mărturia credincioasă chiar și în fața opoziției. Prin acest studiu suntem atrași mai adânc în promisiunile legământului și chemarea de a ne întoarce de la întuneric la lumină. Fie ca perspectivele lui Calvin să ne întărească înțelegerea lucrării suverane a lui Dumnezeu în chemarea și trimiterea slujitorilor Săi.
Citește
Citire
Ne întoarcem acum la textul însuși. Acordă timp să citești capitolul 26 din Faptele Apostolilor încet și cu rugăciune. Ascultă mărturia clară a lui Pavel despre convertire, apărarea speranței învierii și viziunea cerească ce i-a redirecționat viața. Lasă cuvintele să se așeze în inima ta înainte de a explora reflecțiile lui Calvin asupra acestui capitol crucial.
Studiu
Calvin începe prin a stabili contextul apărării lui Pavel înaintea lui Agrippa.
2. Am arătat cu ce scop a fost adus Pavel înaintea acelei adunări, anume ca Festus să poată scrie lui Cezar așa cum ar fi sfătuit de Agrippa și de ceilalți. De aceea, el nu folosește nicio formă obișnuită sau clară de apărare, ci își aplică mai degrabă cuvântul la doctrină. Luca folosește într-adevăr un cuvânt de scuzare; totuși unul care nu este deloc nepotrivit ori de câte ori se dă socoteală despre doctrină. Mai mult, deoarece Pavel știa bine că Festus disprețuia tot ce ar fi fost luat din lege și profeți, el se întoarce către rege, de la care spera să fie mai atent, deoarece acesta nu era străin de religia iudaică. Și deoarece vorbise până atunci unor oameni surzi, se bucură acum că a găsit un om care, prin priceperea și experiența sa, poate judeca drept. Dar, după cum laudă priceperea și cunoștința care sunt în Agrippa, deoarece el este un judecător legitim în acele chestiuni despre care urmează să vorbească, tot așa îl roagă pe de altă parte să-l asculte cu răbdare; căci altfel disprețul și dezgustul ar fi fost mai puțin scuzabile în el. El numește acele puncte de doctrină, care erau tratate printre scribi, întrebări, care obișnuiau să discute religia mai subtil. Prin cuvântul obiceiuri, el înțelege acele rituri care erau comune întregii națiuni. Așadar, suma este aceasta, că regele Agrippa nu era ignorant nici în doctrină, nici în ceremoniile legii. Ceea ce aduce sau încheie, [608] de aceea te rog ascultă-mă cu răbdare, (cum am spus chiar acum) înseamnă că cu cât un om este mai experimentat în Scriptură, cu atât trebuie să fie mai atent când este vorba despre religie. Căci ceea ce înțelegem nu ne tulbură atât de mult. Și este potrivit să fim atât de grijulii pentru închinarea lui Dumnezeu, încât să nu ne supere să auzim acele lucruri care țin de definirea ei, și mai ales când am învățat principiul, [609] astfel încât să putem judeca ușor, dacă vrem să luăm aminte.La versetul 4, Calvin examinează viața timpurie a lui Pavel și identitatea sa ca fariseu.
4. Viața mea pe care am dus-o. El nu intră încă în starea cauzei; dar deoarece era acuzat pe nedrept și împovărat cu multe crime, ca nu cumva regele Agrippa să invidieze cauza [610] prin ura față de persoană, el își afirmă mai întâi nevinovăția. Căci știm că atunci când o suspiciune sinistră a pus stăpânire pe mințile oamenilor, toate simțurile lor sunt atât de închise încât nu pot admite nimic. De aceea, Pavel alungă mai întâi norii unei opinii rele care s-au adunat din rapoarte false, ca să fie auzit cu urechi curate și bine curățate. Prin aceasta vedem că Pavel a fost constrâns de necesitatea cauzei să-și laude viața pe care o dusese înainte. Dar nu stă mult pe acest punct, ci trece imediat la învierea morților, când spune că este fariseu. Și cred că aceea este numită secta cea mai strictă, nu în privința sfințeniei vieții, ci pentru că era în ea mai multă sinceritate naturală a doctrinei și mai mare învățătură. Căci ei se lăudau că cunosc înțelesul secret al Scripturii. Și cu siguranță, întrucât saducheii se lăudau că se țin de literă, au căzut într-o ignoranță murdară și grosolană după ce au întunecat lumina Scripturii. Esenienii, mulțumindu-se cu un fel de viață auster și strict, nu se îngrijau prea mult de doctrină. Nici nu împiedică cu nimic faptul că Hristos se ridică în principal împotriva fariseilor, ca fiind cei mai răi corupători ai Scripturii (Matei 23:13). Căci văzând că își revendicau autoritatea de a interpreta Scriptura conform înțelesului ascuns și secret, de aici a venit acea îndrăzneală de a schimba și inova, de care Domnul este nemulțumit. Dar Pavel nu atinge acele invenții pe care le inventaseră cu grabă și pe care le impuneau cu rigoare tiranică. Căci scopul lui era să vorbească doar despre învierea morților. Căci deși corupseseră legea în multe puncte, totuși era potrivit ca autoritatea acelei secte să fie de mai mare stimă în apărarea credinței sănătoase și adevărate, decât a celorlalte, care se depărtaseră mai mult de puritatea naturală. Mai mult, Pavel vorbește doar despre judecata comună, care respecta culoarea unei cunoștințe mai subtile.Calvin se îndreaptă apoi spre speranța promisiunii făcute părinților.
6. Căci speranța promisiunii. El coboară acum în cauză, anume că se ostenește pentru punctul principal al credinței. Și deși pare să fi vorbit în general despre înviere, totuși putem deduce din text că începe cu un punct mai îndepărtat și că a cuprins acele circumstanțe care aparțineau în mod propriu credinței evangheliei. El se plânge că iudeii îl acuzau, deoarece el susținea speranța promisiunii făcute părinților. Așadar, acesta a fost începutul și totodată încheierea materiei, că legământul pe care Dumnezeu îl făcuse cu părinții este referit la mântuirea veșnică. De aceea, aceasta a fost suma disputei, că religia iudaică nu valora nimic dacă nu luau aminte la ceruri și nu își ridicau ochii spre Hristos, autorul vieții noi. Ei se lăudau că au fost aleși dintre toate popoarele prin cuvânt. Dar adoptarea lor nu le folosea la nimic, dacă nu se încredeau în Mijlocitorul promis și nu priveau spre moștenirea împărăției lui Dumnezeu. De aceea, trebuie să concepem mult mai mult decât exprimă Luca în mod clar. Și cu siguranță narațiunea lui tinde spre niciun alt scop, decât doar ca să știm despre ce lucruri a tratat Pavel. Dar ce a fost aceasta și în ce cuvinte a rostit-o, nu putem spune. Totuși, este necesar să adunăm dintr-o sumă scurtă acele lucruri care țin de această dispută, care a fost tratată liber înaintea lui Agrippa, când Pavel primise libertate deplină de a-și pleda propria cauză.Apoi Calvin abordează învierea și puterea lui Dumnezeu.
8. De ce nu ar trebui să nu mă îndoiesc că el a dovedit atât prin rațiune, cât și prin mărturii ale Scripturii, ceea ce a învățat despre înviere și viața cerească. Dar cu motive întemeiate îi cheamă înapoi pe cei cărora le vorbește la puterea lui Dumnezeu, ca să nu judece despre aceasta conform capacității lor slabe. Căci nimic nu poate pătrunde mai greu în mințile oamenilor decât faptul că trupurile oamenilor vor fi restaurate când vor fi odată consumate. [611] De aceea, văzând că este o taină ce depășește cu mult mintea omului, să-și amintească credincioșii cât de departe ajunge puterea infinită a lui Dumnezeu și nu ceea ce ei înșiși cuprind; așa cum învață același Pavel în al treilea capitol către Filipeni (Filipeni 3:21). Căci când a spus că trupurile noastre josnice vor fi făcute asemenea trupului glorios al lui Hristos, adaugă imediat, "după lucrarea puternică prin care este în stare să supună toate lucrurile sieși." Dar oamenii sunt în cea mai mare parte nedrepți [612] față de Dumnezeu, care nu vor ca brațul Său să ajungă mai departe decât înțelegerea și rațiunea lor pot ajunge; astfel încât, atât cât este în puterea lor, ar dori să restrângă măreția lucrărilor Sale (care depășesc cerul și pământul) la strâmtorile lor. [613] Dar, pe de altă parte, Pavel ne poruncește să luăm în considerare ce este Dumnezeu în stare să facă, ca, ridicați deasupra lumii, să învățăm să concepem credința învierii, nu conform capacității slabe a minții noastre, ci conform omnipotenței Sale.
Considerați
Reflectează
Calvin reflectă asupra slujirii încredințate lui Pavel și tuturor celor ce propovăduiesc evanghelia.
18. Ca să le deschizi ochii. Pavel, luând asupra sa ceea ce este propriu lui Dumnezeu, pare să se înalțe prea mult. Căci știm că doar Duhul Sfânt este cel care luminează ochii. Știm că Hristos este singurul Răscumpărător care ne eliberează de tirania lui Satan. Știm că doar Dumnezeu, după ce a îndepărtat păcatele noastre, ne adoptă la moștenirea sfinților. Dar acesta este un lucru obișnuit, că Dumnezeu traduce slujitorilor Săi acea onoare care I se cuvine doar Lui, nu ca să ia ceva de la Sine, ci ca să recomande acea lucrare puternică a Duhului Său pe care o arată prin ei. Căci nu îi trimite să lucreze ca să fie instrumente moarte sau, ca să zicem așa, actori; ci ca să lucreze cu putere prin mâna lor. Dar depinde de puterea secretă a Duhului Său ca propovăduirea lor să fie eficace, Cel care lucrează toate în toți și care singur dă creșterea.
Răspunde
Cum modelează speranța învierii felul în care răspunzi astăzi pentru credința ta? În ce domenii te invită Dumnezeu să te întorci mai deplin de la întuneric la lumina Sa? Unde ai putea avea nevoie de curaj proaspăt pentru a mărturisi chiar atunci când alții se opun ție?
Roagă-te
Tată Suveran, prin același har care l-a oprit pe apostol pe drumul Damascului, întoarce inimile noastre de la întuneric la lumină și dă-ne o nădejde statornică în învierea Fiului Tău. Susține-ne prin credincioșia Ta față de legământ ca să dăm o mărturie clară despre Hristos, pentru ca să vorbim cu curaj și să vedem puterea Ta aducând pe mulți la pocăință. Cerem aceasta prin Isus Hristos, Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →