Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 131-132 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În tăria liniștită a încrederii umile, Ioan Calvin ne călăuzește prin Psalmii 131 și 132, dezvăluind cum o inimă statornică înaintea lui Dumnezeu modelează atât devoțiunea personală cât și viața întregii Biserici. Acești psalmi trec de la refuzul liniștit al lui David de a ambiționa la jurământul său fervent pentru locul de locuire al lui Dumnezeu, arătând că adevărata conducere și închinare izvorăsc din dependența răbdătoare de Domnul. Expunerea atentă a lui Calvin ne invită să ne examinăm propriile dorințe și să ne odihnim acolo unde Dumnezeu ne-a așezat. Pe măsură ce ascultăm, Duhul să cultive în noi aceeași simplitate și râvnă care l-a marcat pe psalmist, atrăgându-ne mai aproape de Cel care alege să locuiască cu poporul Său.
Citește
Citire
Luați câteva clipe fără grabă pentru a citi Psalmii 131 și 132 cu glas tare sau în tăcere. Observați reținerea blândă a primului psalm și dorul fierbinte al celui de-al doilea. Lăsați cuvintele să se așeze; îngăduiți Duhului să scoată în evidență frazele care vorbesc despre sezonul vostru prezent de încredere sau dorință. Când terminați, reveniți aici pregătiți să studiați cu perspectiva lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a examina afirmația lui David despre o inimă umilă.
1. O, Iehova! Inima mea nu a fost înălțată. David fusese pus cap peste poporul lui Dumnezeu și, pentru a dovedi că era prințul lor legitim, îndreptățit la supunerea credincioșilor, dorește să arate că nu fusese influențat, în nimic din ceea ce încercase, de ambiție sau mândrie, ci se supusese cu un duh liniștit și umil rânduielii dumnezeiești. Prin aceasta ne învață o lecție foarte folositoare, după care ar trebui să ne călăuzim în viață: să fim mulțumiți cu soarta pe care Dumnezeu ne-a hotărât-o, să luăm în seamă chemarea Sa și să nu încercăm să ne croim propria soartă, să fim cumpătați în dorințe, să evităm întreprinderile pripite și să ne limităm cu bucurie la sfera noastră, în loc să țintim lucruri mari. El neagă că inima i s-ar fi înălțat, căci aceasta este adevărata pricină a oricărei pripeli și prezumții neîntemeiate în purtare. Nu este mândria ceea ce îi îndeamnă pe oameni, sub instigarea patimilor, să îndrăznească asemenea zboruri prezumțioase, să se grăbească fără socoteală pe calea lor și să arunce întreaga lume în tulburare? Dacă această înălțare a duhului ar fi stăvilită, urmarea ar fi ca toți oamenii să studieze cumpătarea în purtare. Ochii lui nu erau înălțați; nu existau semne de mândrie în priviri sau gesturi, după cum în altă parte (Psalmul 18:28) găsim osândite privirile mândre. Totuși, se poate intenționa ceva mai mult: că, în timp ce punea o frână ridicărilor ambiției în inima sa, era atent ca ochii să nu-și ofere ajutorul inimii în vreo aspirație lacomă după mărire. Toate simțurile, pe scurt, precum și inima, erau supuse restricțiilor umilinței. Negând că umbla sau era preocupat de lucruri mari, trebuie presupus că se referă la dispoziția sau temperamentul sufletului său. Căci a deține, așa cum făcea el, slujba de proroc, a fi învestit cu demnitate regală, ba chiar a ședea pe tronul sfânt al singurului Fiu născut al lui Dumnezeu, ca să nu mai vorbim de alte distincții cu care era cinstit mai presus de majoritatea oamenilor, erau lucruri mari. Dar expresia era aplicabilă, în măsura în care se limita strict la singurul scop de a fi de folos lui Dumnezeu și Bisericii. Dacă cineva ar fi înclinat să pună un accent nepotrivit pe cuvântul folosit aici, aș observa că cuvintele de la mine sau deasupra mea, la sfârșitul versetului, trebuie considerate legate de ceea ce spune David aici despre lucrurile mari, precum și despre lucrurile închise sau ascunse, astfel încât să putem citi: Nu am umblat în lucruri mari care sunt deasupra mea. Întrebarea, așadar, nu era dacă soarta lui David era umilă sau înălțată; este de ajuns că era atent să nu treacă dincolo de hotarele potrivite ale chemării sale. Nu se socotea liber să facă un pas fără să fie chemat la el de Dumnezeu.Calvin folosește apoi figura copilului înțărcat pentru a ilustra mulțumirea.
2. Dacă nu mi-am pus, etc. El folosește aici o figură care explică în mod potrivit ceea ce intenționa și se aseamănă cu un copil înțărcat; prin aceasta se înțelege că a alungat toate neliniștile care tulbură pe omul ambițios și era gata să se mulțumească cu lucruri mici. Această afirmație, pe care unii ar fi înclinați să o pună la îndoială, o face cu un jurământ, exprimat în acea formă deosebită pe care am observat-o în altă parte, în care blestemul nu este adus direct în față, ci lăsat să fie înțeles, pentru a ne învăța prudență în folosirea numelui lui Dumnezeu. [124] Cât despre cuvinte, a-și pune sufletul ca un copil înseamnă ca și cum ar fi spus că îl va modela într-o asemenea asemănare. Și aceasta cu scopul, după cum declară, de a se liniști pe sine. Căci dvmmty domaintee este format din dvm dum și are sensul activ de a reduce la tăcere. Liniștea sufletului la care se referă este opusă acelor dorințe tumultuoase prin care mulți își pricinuiesc tulburare sieși și sunt mijloacele de a arunca lumea în agitație. Figura copilăriei este folosită în altă parte într-un alt sens, pentru a exprimaustrare. (Isaia 28:9.)Trecând la Psalmul 132, Calvin reflectă asupra chemării de a-L aduce aminte pe David.
1. O, Iehova! adu-Ți aminte de David. Tălmăcitorii nu sunt de acord cu privire la autorul acestui psalm, deși nu există nicio îndoială că a fost fie David, fie Solomon. La sfințirea solemnă a Templului, când Solomon s-a rugat, mai multe versete sunt menționate în istoria sfântă ca fiind citate de el, din care putem deduce că psalmul era suficient de bine cunoscut poporului sau că Solomon a aplicat câteva cuvinte din el pentru o ocazie cu privire la care scrisese întregul psalm. Numele lui David este menționat în mod proeminent, deoarece lui i se promisese continuitatea împărăției și a Templului și, deși mort, aceasta nu putea afecta adevărul cuvântului lui Dumnezeu. Biserica putea foarte bine să se roage în felul în care se face aici, ca Dumnezeu să împlinească ceea ce promisese slujitorului Său David, nu ca unui om particular, ci în favoarea întregului Său popor. A fost, așadar, o idee nepotrivită a papistașilor să argumenteze din acest pasaj că putem beneficia de mijlocirea celor morți. Ca și cum credincioșii ar fi înțeleși aici ca chemând un avocat din mormânt să le pledeze cauza înaintea lui Dumnezeu, când este abundent evident din context că ei privesc în întregime la legământul pe care Dumnezeu îl făcuse cu David, știind bine că, deși dat unui singur om, era cu înțelegerea că va fi comunicat tuturor. Există o potrivire pentru care se face mențiune de suferința sau umilirea lui. Unii traduc cuvântul blândețe, dar nu există niciun motiv pentru aceasta. În 2 Cronici 6:42, citim într-adevăr despre chsdym; adică îndurări, pe care le consider a fi înțelese acolo în sens pasiv, ca însemnând binefacerile care fuseseră acordate lui David; dar sunt clar de părere că aici referința este la grijile neliniștite, la numeroasele dificultăți și lupte prin care David a trebuit să treacă, atâta timp cât a fost ținut de Dumnezeu în suspans. Adu-Ți aminte, ca și cum s-ar fi spus, de marile neliniști, de necazurile grele pe care David le-a îndurat înainte de a ajunge la împărăție și cât de fierbinte și stăruitor a dorit să zidească Templul, deși nu i s-a îngăduit să o facă în timpul întregii sale vieți. Primejdiile, ostenelile și necazurile prin care a trecut trebuie să fi întărit în mod clar credința poporului lui Dumnezeu în adevărul oracolului dumnezeiesc, întrucât au arătat cât de ferm și sigur era el însuși convins de adevărul a ceea ce spusese Dumnezeu. Unii inserează conjuncția citind: adu-Ți aminte de David și de suferință; dar de aceasta nu aprob. Particula 't eth denotă mai degrabă acel respect deosebit în care ar fi vrut ca David să fie pomenit, și anume cu privire la suferințele sale, sau ca el să vină înaintea privirii lui Dumnezeu cu suferințele sale și să-și obțină dorința potrivit acestora.
Considerați
Reflectare
Calvin încheie capitolul legând umilința de nădejdea în Domnul.
Deșartele dorințe cu care oamenii sunt purtați își au originea în căutarea de a fi înțelepți și grijulii mai mult decât este necesar. David adaugă în consecință: sufletul meu peste mine este liniștit, nu ca exprimând limbajul încrederii de sine, ci vorbind ca și cum sufletul său zăcea dulce și pașnic pe pieptul său, netulburat de dorințe neorânduite. El pune în contrast agitația nestăpânită și tumultuoasă care predomină la cei cu un duh nemulțumit, cu pacea care domnește în omul care rămâne în chemarea Domnului. Din versetul cu care se încheie psalmul vedem motivul pentru care David a afirmat că nu a întreprins nimic în duhul unei ambiții trupești. El cheamă pe Israel să spere în Domnul, cuvinte care ar fi trebuit să fie abrupte dacă nu ar fi privit în mod profund siguranța comună a Bisericii, să știe că el ședea pe tronul împărăției prin rânduială dumnezeiască, caz în care credincioșii ar fi siguri de acordarea binecuvântării promise. Nădejdea noastră este de felul cel bun atunci când cultivăm vederi umile și cumpătate despre noi înșine și nici nu dorim, nici nu încercăm ceva fără conducerea și aprobarea lui Dumnezeu.
Răspunde
Răspuns
Unde ar putea încă stârni ambiția ascunsă în inima voastră și cum vă invită exemplul lui David să o eliberați? În ce feluri v-a arătat deja Dumnezeu locul pe care l-a pregătit pentru voi ca să-I slujiți cu credincioșie? Cum adâncește aducerea aminte de suferințele lui Hristos pentru voi nădejdea că Domnul va împlini fiecare făgăduință?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, Care singur ești înalt și înălțat, liniștește sufletele noastre înaintea Ta ca un copil înțărcat, ca să nu ne preocupăm de lucruri prea mari pentru noi, ci să ne odihnim în simplitatea încrederii smerite. Adu-Ți aminte de legământul Tău jurat lui David și împlinește-l în Fiul lui David, îmbrăcând Biserica Ta cu neprihănirea lui Hristos și făcând ca prezența Ta să locuiască între noi. Dă-ne răbdare să rămânem în partea pe care ne-ai rânduit-o până vom vedea slava Ta față în față.
Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →