← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 77-78 — cu Matei Henry

Psalmii 77-78Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la Psalmi a ghidat generații prin anotimpuri de plângere și laudă. În Psalmii 77 și 78 întâlnim un suflet care trece de la o întristare copleșitoare la o încredere reînnoită prin amintirea faptelor mărețe ale Domnului. Expunerea atentă a lui Henry ne ajută să vedem cum luptele personale și încercările bisericii deopotrivă pot fi stabilizate de memoria credincioșiei lui Dumnezeu. Pe măsură ce urmăm reflecțiile sale astăzi, suntem invitați să aducem propriile noastre întrebări și temeri în aceeași lumină a Scripturii. Fie ca aceste cuvinte antice, luminate de perspicacitatea lui Henry, să ne întărească speranța și să ne adâncească încrederea în Preaînaltul.
Citește
Acordă-ți timp acum să citești Psalmii 77 și 78 încet și cu rugăciune. Observă strigătele sincere de suferință din capitolul 77 și ampla recapitulare a istoriei lui Israel din capitolul 78. Permite mișcării psalmistului de la disperare la aducere-aminte să-ți modeleze propria inimă. Pe măsură ce citești, gândește-te cum aceste capitole vorbesc atât despre încercări personale, cât și despre viața mai largă a poporului lui Dumnezeu de-a lungul generațiilor.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a schița lupta psalmistului sub melancolie. Avem aici portretul viu al unui om bun sub o melancolie dominantă, căzut și scufundat în acea groapă groaznică și în acel lut noroios, dar luptând să iasă. Sfinții abătuți, care au un duh mâhnit, pot vedea aici ca într-o oglindă propriile lor fețe. Conflictul pe care psalmistul l-a avut cu durerile și temerile sale pare să fi luat sfârșit când a scris această consemnare a lui; căci spune (v. 1): Am strigat către Dumnezeu și El mi-a dat ascultare, lucru pe care, în timp ce lupta dura, nu-l simțise cu mângâiere, așa cum l-a simțit mai târziu; dar îl inserează la începutul narațiunii sale ca o indicare că necazul său nu s-a sfârșit în disperare; căci Dumnezeu l-a auzit și, în cele din urmă, el a știut că L-a auzit. Observă, Henry urmărește apoi temerile melancolice și oprirea bruscă a credinței. V. Temerile și aprehensiunile sale melancolice: 'Am vorbit cu inima mea, v. 6. Vino, suflete al meu, care va fi deznodământul acestor lucruri? Ce pot gândi despre ele și la ce pot aștepta să ajungă în cele din urmă? Am făcut o cercetare atentă a cauzelor necazului meu, întrebând de ce Se certa Dumnezeu cu mine și care ar fi consecințele. Și astfel am început să raționez: Oare Domnul va lepăda pentru totdeauna, așa cum face pentru prezent? El nu este acum binevoitor; și nu va mai fi binevoitor niciodată? Mila Sa a plecat acum; și a plecat pentru totdeauna? Făgăduința Sa eșuează acum; și eșuează pentru totdeauna? Dumnezeu nu este acum milostiv; dar a uitat El să fie milostiv? Îndurările Sale gingașe au fost reținute, poate cu înțelepciune; dar sunt ele închise, închise în mânie?' v. 7-9. Aceasta este limbajul unui suflet părăsit și neconsolat, care umblă în întuneric și nu are lumină, un caz nu neobișnuit chiar și la cei ce se tem de Domnul și ascultă glasul slujitorului Său, Isaia 50:10. El poate fi privit aici, 1. Ca gemând sub un necaz dureros. Dumnezeu Și-a ascuns fața de la el și a retras semnele obișnuite ale bunăvoinței Sale. Observă, Necazul duhovnicesc este dintre toate necazurile cel mai greu pentru un suflet milostiv; nimic nu-l rănește și nu-l străpunge ca aprehensiunile că Dumnezeu este mâniat, suspendarea bunăvoinței Sale și înlocuirea făgăduinței Sale; aceasta rănește duhul; și cine poate purta aceasta? 2. Ca luptând cu o ispită puternică. Observă, Poporul lui Dumnezeu, într-o zi înnorată și întunecată, poate fi ispitit să tragă concluzii disperate despre propria stare duhovnicească și despre condiția bisericii și a împărăției lui Dumnezeu în lume și, în privința ambelor, să renunțe la toate ca pierdute. Putem fi ispitiți să gândim că Dumnezeu ne-a părăsit și ne-a lepădat, că legământul harului ne lipsește și că îndurarea gingașă a Dumnezeului nostru va fi pentru totdeauna reținută de la noi. Dar nu trebuie să cedăm unor astfel de sugestii. Dacă teama și melancolia pun astfel de întrebări iritate, să răspundă credința din Scriptură: Oare Domnul va lepăda pentru totdeauna? Dumnezeu să ne ferească, Romani 11:1. Nu; Domnul nu-Și va lepăda poporul, Psalmul 94:14. Va fi El binevoitor vreodată? Da, va fi; căci, deși pricinuiește durere, totuși va avea milă, Plângeri 3:32. A plecat mila Sa pentru totdeauna? Nu; mila Sa ține în veci; așa cum este din veșnicie, este până în veșnicie, Psalmul 103:17. Eșuează făgăduința Sa pentru totdeauna? Nu; este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, Evrei 6:18. A uitat Dumnezeu să fie milostiv? Nu; nu Se poate tăgădui pe Sine Însuși și numele Său pe care L-a proclamat milostiv și îndurător, Exod 34:6. A închis El în mânie îndurările Sale gingașe? Nu; ele sunt noi în fiecare dimineață (Plângeri 3:23); și de aceea, Cum să te dau pe tine, Efraim? Osea 11:8,9. Astfel mergea el mai departe cu aprehensiunile sale întunecate și sumbre când, deodată, s-a oprit mai întâi cu acel cuvânt, Selah, 'Oprește-te aici; nu merge mai departe; să nu mai auzim de aceste presupuneri necredincioase;' și apoi s-a mustrat pe sine (v. 10): Am zis: Aceasta este slăbiciunea mea. El își dă seama curând că nu este bine zis și de aceea, 'Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu? Am zis: Aceasta este necazul meu' (așa înțeleg unii); 'Aceasta este calamitatea care îmi revine și trebuie să fac ce pot mai bun din ea; fiecare are necazul său, necazul său în trup; și acesta este al meu, crucea pe care trebuie s-o iau.' Sau, mai degrabă, 'Aceasta este păcatul meu; este nelegiuirea mea, ciuma inimii mele.' Aceste îndoieli și temeri provin din lipsa și slăbiciunea credinței și din corupția unei minți tulburate. observă, (1.) Știm cu toții despre noi înșine ceva de care trebuie să spunem: 'Aceasta este slăbiciunea noastră, un păcat care ne cuprinde cel mai ușor.' (2.) Deznădejdea duhului și neîncrederea în Dumnezeu, sub necaz, sunt prea adesea slăbiciunile oamenilor buni și, ca atare, trebuie reflectate asupra noastră cu durere și rușine, ca de psalmistul aici: Aceasta este slăbiciunea mea. Când lucrează în noi la orice vreme, trebuie să înăbușim astfel ridicarea ei și să nu permitem duhului rău să vorbească. Trebuie să combatem insurecțiile necredinței, ca psalmistul aici: Dar îmi voi aduce aminte de anii dreptei Preaînaltului. El a considerat anii timpurilor străvechi (v. 5), binecuvântările de odinioară, a căror amintire nu făcea decât să-i adauge durerea; dar acum le-a considerat ca anii dreptei Preaînaltului, că acele binecuvântări ale timpurilor străvechi veneau de la Cel Vechi de zile, de la puterea și rânduiala suverană a dreptei Sale care este peste toate, Dumnezeu, binecuvântat în veci, și aceasta l-a mulțumit; căci nu poate Preaînaltul cu dreapta Sa să facă ce schimbări dorește? Henry demonstrează apoi cum aducerea-aminte a lucrărilor lui Dumnezeu restabilește speranța. Psalmistul se reface aici din marea suferință și ciumă în care era și își reduce la tăcere propriile temeri că Dumnezeu Își leapădă poporul prin aducerea-aminte a lucrurilor mari pe care le-a făcut pentru ei odinioară, pe care, deși încercase în zadar să se liniștească cu ele (v. 5,6), totuși a încercat din nou și, la această a doua încercare, a găsit că nu a fost în zadar. Este bine să perseverăm în mijloacele potrivite pentru întărirea credinței, chiar dacă nu se dovedesc eficace la început: 'Îmi voi aduce aminte, cu siguranță voi, ce a făcut Dumnezeu pentru poporul Său de odinioară, până pot deduce de acolo un deznodământ fericit al actualei rânduieli întunecate,' v. 11,12. Observă, 1. Lucrările Domnului, pentru poporul Său, au fost lucrări minunate. 2. Ele sunt consemnate pentru noi, ca să ne fie aduse aminte de noi. 3. Ca să avem folos de aducerea-aminte a lor, trebuie să medităm asupra lor și să stăruim asupra lor în gândurile noastre și trebuie să vorbim despre ele, ca să ne informăm pe noi înșine și pe alții mai departe cu privire la ele. 4. Aducerea-aminte cuvenită a lucrărilor lui Dumnezeu va fi un antidot puternic împotriva neîncrederii în făgăduința și bunătatea Sa; căci El este Dumnezeu și nu Se schimbă. Dacă începe, va termina lucrarea Sa și va aduce piatra de vârf.
Considerați

Consideră

Henry încheie capitolul observând rezolvarea abruptă, dar completă, a fricii. Psalmul se încheie brusc și nu aplică acele exemple străvechi ale puterii lui Dumnezeu la necazurile prezente ale bisericii, așa cum s-ar fi putut aștepta. Dar de îndată ce omul cel bun a început să mediteze la aceste lucruri, a descoperit că și-a atins scopul; chiar intrarea sa în această chestiune i-a dat lumină și bucurie (Psalmul 119:130); temerile sale au dispărut brusc și ciudat, astfel încât nu a mai avut nevoie să meargă mai departe; și-a urmat drumul și a mâncat, iar înfățișarea lui nu mai era tristă, ca a Anei, 1 Samuel 1:18. Henry introduce psalmul următor cu scopul și întinderea sa generală. Acest psalm este istoric; este o narațiune a marilor îndurări pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra lui Israel, a marilor păcate cu care L-au provocat și a numeroaselor semne ale nemulțumirii Sale sub care au fost din cauza păcatelor lor. Psalmistul a început, în psalmul precedent, să relateze minunile lui Dumnezeu din vechime, pentru propria sa încurajare într-un timp dificil; acolo a întrerupt brusc, dar aici reia subiectul, pentru edificarea bisericii, și lărgește mult asupra lui, arătând nu numai cât de bun a fost Dumnezeu cu ei, ceea ce era o garanție a îndurării care va desăvârși, ci și cât de josnic s-au purtat ei față de Dumnezeu, ceea ce L-a justificat să-i corecteze așa cum a făcut în acest timp și a interzis orice plângere. Aici este, I. Prefața la această istorie a bisericii, poruncind atenția veacului prezent asupra ei și recomandând-o studiului generațiilor viitoare, ver. 1-8. II. Istoria însăși de la Moise la David; este pusă într-un psalm sau cântare ca să fie mai bine ținută minte și transmisă posterității și ca cântarea ei să-i afecteze cu lucrurile relatate aici, mai mult decât ar fi cu o simplă narațiune a lor. Scopul general al acestui psalm îl avem (ver. 9-11) unde se ia seama la mustrările prezente sub care erau (ver. 9), la păcatul care i-a adus sub acele mustrări (ver. 10) și la îndurările lui Dumnezeu față de ei odinioară, care au agravat acel păcat, ver. 11. Cât despre amănunte, ni se spune aici, 1. Ce lucrări minunate a săvârșit Dumnezeu pentru ei scoțându-i din Egipt (ver. 12-16), îngrijindu-i în pustie (ver. 23-29), lovind și ruinând pe vrăjmașii lor (ver. 43-53) și în cele din urmă punându-i în stăpânirea pământului făgăduinței, ver. 54,55. 2. Cât de nerecunoscători au fost ei față de Dumnezeu pentru binefacerile Sale și câte și cât de mari provocări au fost vinovați. Cum au murmurat împotriva lui Dumnezeu și nu s-au încrezut în El (ver. 17-20) și au prefăcut pocăință și supunere doar când i-a pedepsit (ver. 34-37), întristându-L și ispitindu-L astfel, ver. 40-42. Cum L-au jignit pe Dumnezeu cu idolatriile lor după ce au venit în Canaan, ver. 56-58. 3. Cum i-a pedepsit Dumnezeu cu dreptate pentru păcatele lor (ver. 21,22) în pustie, făcând păcatul lor pedeapsa lor (ver. 29-33) și acum, de curând, când chivotul a fost luat de filisteni, ver. 59-64. 4. Cum i-a cruțat Dumnezeu cu har și S-a întors cu milă la ei, în ciuda provocărilor lor. I-a iertat odinioară (ver. 38,39) și acum, de curând, a îndepărtat judecățile pe care și le-au adus asupra lor și i-a adus sub o așezare fericită atât în biserică, cât și în stat, ver. 65-72. Așa cum scopul general al acestui psalm poate fi de folos nouă în cântarea lui, ca să ne îndemne să ne aducem aminte ce a făcut Dumnezeu pentru noi și pentru biserica Sa odinioară și ce am făcut noi împotriva Lui, tot așa și amănuntele pot fi de folos nouă, pentru avertizare împotriva acelor păcate de necredință și nerecunoștință de care Israel de odinioară a fost vinovat în mod notoriu și a căror consemnare a fost păstrată pentru învățătura noastră. 'Aceste lucruri li s-au întâmplat lor ca pilde,' 1 Corinteni 10:11; Evrei 4:11.
Răspunde
1. Când ai avut nevoie, ca psalmistul, să întrerupi disperarea printr-un act deliberat de aducere-aminte a credincioșiei trecute a lui Dumnezeu? 2. Cum ar putea modela tiparul de la plângere la laudă din acești psalmi felul în care aduci propriile tale preocupări publice sau private înaintea Domnului? 3. În ce feluri poate întări speranța ta pentru biserica de astăzi recapitularea lucrărilor lui Dumnezeu pentru generațiile precedente?
Roagă-te
Tată Milostiv, când strâmtorarea ne copleșește, învață-ne să ne vărsăm sufletele înaintea Ta, așa cum a făcut psalmistul, refuzând să ne îndoim de mila Ta. Prin Duhul Tău, fixează-ne privirile asupra minunilor pe care le-ai înfăptuit în vremurile trecute, ca să găsim curaj nou în dragostea Ta neschimbătoare și în credincioșia Ta statornică. Condu-ne cu mâna Ta, așa cum ai condus pe Israel în vechime, și fă povestea harului Tău mântuitor a noastră. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →