← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 2 Corinteni

2 Corinteni 2 — cu Ioan Calvin

2 Corinteni 2Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la 2 Corinteni capitolul 2 oferă o fereastră către inima pastorală a apostolului Pavel și echilibrul atent dintre adevăr și har în biserica primară. Calvin îi conduce pe cititori prin deciziile lui Pavel despre când să viziteze, cum să îndrepte și când să restaureze, dezvăluind afecțiunea profundă care a modelat fiecare cuvânt. Reflecțiile sale evidențiază tensiunea dintre disciplina necesară și chemarea la milă, arătând cum ambele slujesc sănătății trupului lui Hristos. Pe măsură ce ascultăm astăzi glasul lui Calvin, suntem invitați să reflectăm cum aceste instrucțiuni străvechi încă îi călăuzesc pe lideri și congregații în chestiuni de pocăință, iertare și îngrijire spirituală.
Citește

Citire

Luați câteva clipe de liniște pentru a citi integral 2 Corinteni capitolul 2. Observați mișcarea de la durere la mângâiere, de la îndreptare la restaurare. Acordați atenție dorinței lui Pavel pentru bucuria corintenilor și instrucțiunilor sale atente despre cel care pricinuise durere. Lăsați tonul capitolului, atât de fermitate cât și de duioșie, să se așeze în inima voastră înainte de a ne întoarce la perspectivele verset cu verset ale lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a examina decizia lui Pavel de a arăta bunătate chiar și celui care păcătuise cel mai grav. 6. De ajuns. El extinde acum bunătatea chiar și față de omul care păcătuise mai grav decât ceilalți și din pricina căruia mânia lui fusese aprinsă împotriva tuturor, întrucât aceștia trecuseră cu vederea crima lui. În arătarea îngăduinței chiar față de unul care merita o pedeapsă mai aspră, corintenii au un exemplu izbitor care să-i convingă cât de mult displăcea lui Pavel asprimea excesivă. Este adevărat că el nu joacă acest rol doar de dragul corintenilor, ci pentru că era în mod natural de un temperament iertător; totuși, în acest exemplu de blândețe, corintenii nu puteau să nu vadă bunătatea sa remarcabilă a firii. Pe lângă aceasta, el nu se arată doar îngăduitor, ci îi îndeamnă și pe alții să-l primească în favoare, în exercițiul aceleiași blândeți. În privința disciplinei bisericești, Calvin expune apoi necesitatea atât a severității cât și a milei la timp. Acest pasaj trebuie observat cu atenție, căci ne arată cu ce echitate și clemență trebuie reglementată disciplina Bisericii, pentru ca să nu existe o severitate necuvenită. Este nevoie de strictețe, ca cei răi să nu devină mai îndrăzneți prin impunitate, care este pe drept numită o ademenire la viciu. Dar, pe de altă parte, deoarece există pericolul ca persoana care este mustrată să devină descurajată, trebuie folosită moderație în privința aceasta — astfel încât Biserica să fie gata să acorde iertare, de îndată ce este pe deplin mulțumită de pocăința lui. În acest domeniu, găsesc o lipsă de înțelepciune din partea episcopilor antici; și într-adevăr ei nu trebuie scutiți, ci dimpotrivă, trebuie mai degrabă să le marcăm greșeala, ca să învățăm să o evităm. Pavel este mulțumit cu pocăința celui ce a greșit, pentru ca să aibă loc o împăcare cu Biserica. Ei, pe de altă parte, neluând în seamă pocăința lui, au emis canoane privind pocăința timp de trei ani, timp de șapte ani și în unele cazuri pe viață. Prin acestea exclud bărbați sărmani și nefericiți din comuniunea Bisericii. Și, în acest fel, cel ce a greșit este fie înstrăinat și mai mult de Biserică, fie [322] este îndemnat să practice ipocrizia. Dar chiar dacă hotărârea ar fi mai plauzibilă în sine, această considerație ar fi, în opinia mea, suficientă pentru a o condamna — că este în contradicție cu regula Duhului Sfânt, pe care Apostolul o prescrie aici. Calvin continuă avertizând împotriva lăsării persoanei pocăite fără mângâiere. 7. Ca nu cumva un astfel de om să fie înghițit de prea multă întristare. Scopul excomunicării, în ceea ce privește puterea celui ce a greșit, este acesta: ca, copleșit de simțământul păcatului său, să fie smerit în ochii lui Dumnezeu și ai Bisericii și să ceară iertare cu o sinceră dezaprobare și mărturisire a vinovăției. Omul care a fost adus la aceasta are acum mai multă nevoie de mângâiere decât de mustrare aspră. De aceea, dacă continuați să-l tratați cu asprime, va fi — nu disciplină, ci o dominare crudă. De aceea trebuie să ne păzim cu grijă de a-i apăsa dincolo de această limită. [323] Căci nimic nu este mai primejdios decât a-i da Satanei o ocazie de a-l ispiti pe cel ce a greșit la disperare. Acum îi furnizăm Satanei arme în fiecare caz în care îi lăsăm fără mângâiere pe aceia care sunt cu adevărat afectați de vederea păcatului lor.
Considerați

Reflectare

Calvin leagă apoi aceste instrucțiuni pastorale de dispozitivele subtile ale vrăjmașului. 11. Ca să nu fim luați în avantaj de Satana. Aceasta poate fi privită ca referindu-se la ceea ce spusese anterior despre întristarea excesivă. Căci este o fraudă [330] cea mai rea a Satanei, când, lipsindu-ne de orice mângâiere, ne înghite, ca să zicem așa, într-un abis al disperării; și aceasta este explicația dată de Hrisostom. Prefer totuși să o privesc ca referindu-se la Pavel și corinteni. Căci exista un dublu pericol care îi amenința din pricina stratagemelor Satanei — în cazul în care ar fi fost excesiv de aspri și riguroși sau, pe de altă parte, în cazul în care ar fi apărut dezbinare între ei. Căci se întâmplă foarte des ca, sub pretextul zelului pentru disciplină, să se strecoare o rigoare fariseică, care îl împinge pe cel ce a greșit spre ruină, în loc să-l vindece. Este mai degrabă, totuși, în opinia mea, despre al doilea pericol despre care vorbește; căci dacă Pavel nu ar fi favorizat într-o anumită măsură dorințele corintenilor, Satana ar fi prevalat prin aprinderea vrajbei între ei.
Răspunde

Răspuns

Unde în propria voastră viață sau comunitate ați putea fi tentați să rețineți mila după ce pocăința autentică a fost arătată? Cum provoacă accentul lui Calvin pe inima duioasă a unui păstor felul în care dați sau primiți îndreptare? În ce situație discerneți acum diferența dintre fermitatea necesară și riscul unei întristări prea mari?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte milostiv, prin harul Tău suveran ne dai pocăință care duce la mântuire și nu la regret, restaurând pe cel pocăit prin sângele Fiului Tău și mângâierea Duhului Tău. Susține poporul legământului Tău cu înțelepciune ca să iertăm așa cum am fost iertați, păzind Biserica Ta deopotrivă de asprimea care alungă pe cei răniți și de îngăduința care lasă păcatul neadresat, ca Satana să nu capete niciun avantaj printre noi. Fie ca fiecare act de disciplină să slujească slavei Tale și bucuriei sfinților Tăi. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →