Eterniseed › Curriculum › Isaia
Isaia 9-10 — Eterniseed (Epoca Reformei / protestantism istoric)
Deschidere
Profeția consemnată în capitolele nouă și zece din Isaia prezintă lucrările suverane ale lui Dumnezeu cu poporul său al legământului în mijlocul judecății iminente. Domnul declară atât certitudinea aflicțiunii pentru Israelul necredincios cât și păstrarea unei rămășițe potrivit scopului său de alegere. Central în oracol stă anunțul unui copil născut ca să poarte guvernarea pe umărul său, a cărui domnie se va extinde fără sfârșit. Această promisiune nu este oferită ca o speranță generală ci ca sfatul fix al Celui Atotputernic, care ridică instrumente ale mâniei și apoi le doboară când lucrarea lor rânduită este terminată. Capitolele cer deci cititorilor să acorde atenție distincției dintre toiagul temporar al Asiriei și tronul veșnic stabilit în Sion. Ele cer de asemenea atenție modului în care judecata divină servește scopul mai larg de a purifica poporul și de a mări numele Domnului. În acest fel textul arată consistența credincioșiei legământului lui Dumnezeu chiar atunci când circumstanțele exterioare par să o contrazică.
Citește
Pe măsură ce capitolele sunt citite, observă cum promisiunea luminii care răsare în întuneric este unită imediat cu descrierea copilului care poartă titlurile autorității divine. Notează afirmațiile repetate că râvna Domnului oștirilor va împlini aceste lucruri. Observă de asemenea relatarea Asiriei ca un instrument ridicat în mânie totuși supus aceleiași mâini suverane care îl mânuiește. Urmărește contrastul recurent dintre lăudăroșenia mândră a oamenilor și intervenția decisivă a lui Dumnezeu care lasă doar o rămășiță. Citirea trebuie întreprinsă cu atenție la mișcarea de la judecata particulară asupra lui Israel la demonstrația mai largă a stăpânirii lui Dumnezeu peste națiuni.
Studiu
Studiază
Argumentul pasajului începe cu declarația că poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare. Această afirmație este ancorată în anunțul anterior al judecății totuși arată înainte spre eliberarea pe care Dumnezeu singur o va efectua. Lumina nu este prezentată ca rezultat natural al efortului uman ci ca rezultat al inițiativei divine. Copilul născut și fiul dat este apoi înfățișat ca purtător al acestei lumini. Numele sale — Minunat Sfetnic, Dumnezeu Tare, Părinte Veșnic, Domn al Păcii — declară atât natura sa divină cât și caracterul domniei sale. Creșterea guvernării și a păcii sale se spune că nu are sfârșit, pentru că râvna Domnului oștirilor o îndeplinește. Aceasta stabilește că împărăția promisă se sprijină pe scopul neschimbător al lui Dumnezeu mai degrabă decât pe răspunsul variabil al oamenilor.
Textul se îndreaptă apoi spre circumstanțele imediate ale lui Israel. Domnul a trimis un cuvânt împotriva lui Iacov și el cade asupra lui Israel. Poporul refuză să se întoarcă la cel care îi lovește și de aceea el continuă să întindă mâna sa în judecată. Descrierea loviturilor succesive — sirienii, filistenii și în final regele Asiriei — demonstrează că fiecare calamitate servește același scop suveran. Asiria este numită explicit toiagul mâniei lui Dumnezeu, însărcinată să jefuiască o națiune ipocrită. Totuși același capitol consemnează că atunci când regele Asiriei se mărește împotriva celui care l-a trimis, Domnul va pedepsi inima sa trufașă. Securea nu se laudă împotriva celui care taie cu ea. Astfel pasajul menține atât realitatea folosirii divine a cauzelor secundare cât și supremația absolută a cauzei prime.
O rămășiță este afirmată în mod repetat. Deși Domnul va face o nimicire a țării, totuși o rămășiță se va întoarce. Numele Șear-Iașub, dat mai devreme în profeție, primește aici o expunere ulterioară. Rămășița nu este păstrată prin propria sa dreptate ci prin mila de alegere a lui Dumnezeu, care a hotărât să lase o sămânță în Sion. Versetele de încheiere ale capitolului zece descriu tăierea bruscă a oștirii asiriene, asemănată cu doborârea unei păduri ale cărei copaci sunt prea numeroși ca să fie numărați. Domnul singur îndeplinește această lucrare, confirmând că nicio putere umană nu poate rezista sfatului pe care el l-a propus.
Considerați
Consideră
Același tipar al judecății suverane și al eliberării promise apare de-a lungul cărților profetice și își găsește expunerea cea mai deplină în scrierile apostolice. Apostolul Pavel citează doctrina rămășiței din Isaia când explică starea prezentă a lui Israel după trup. Aceeași accentuare a libertății lui Dumnezeu de a ridica și a doborî instrumente ale mâniei se găsește în relatarea despre Faraon și din nou în lucrările cu Nebucadnețar. Titlurile date copilului în capitolul nouă sunt aplicate de apostoli lui Hristos cel înviat, care acum șade la dreapta Tatălui. Scriptura mai largă confirmă deci că oracolul nu stă singur ci aparține unicului scop al legământului care merge de la Avraam până la împlinire. Interpreții protestanți istorici au citit constant aceste capitole ca arătând atât asprimea cât și bunătatea lui Dumnezeu, refuzând să despartă promisiunea Mesia de realitatea disciplinei legământului.
Răspunde
În ce feluri ordonarea prezentă a circumstanțelor tale dezvăluie aceeași mână suverană care atât ridică cât și îndepărtează toiagul aflicțiunii? Cum afectează certitudinea că râvna Domnului oștirilor va împlini sfatul său modul în care înduri anotimpurile în care lumina pare îndepărtată? Ce dovadă în propria ta viață corespunde distincției dintre cei care se încred în brațul de carne și rămășița care se întoarce numai la Domnul?
Roagă-te
O, Doamne Dumnezeule al oștirilor, care ai hotărât vremurile și hotarele fiecărei națiuni, dă-ne har să recunoaștem mâna ta atât în toiagul care pedepsește cât și în eliberarea pe care ai promis-o. Păstrează în biserica ta o rămășiță potrivit alegerii harului, ca să nu ne lăudăm în noi înșine ci să ne odihnim pe lucrarea împlinită a Fiului tău. Ferește-ne de mândria care își imaginează că este independentă de sfatul tău și învață-ne să ne temem de tine care singur poți atât răni cât și vindeca. Stabilește tronul lui Hristos în mijlocul nostru și fă ca creșterea guvernării sale să fie cunoscută printre națiuni, până când orice genunchi se va pleca și orice limbă va mărturisi că Isus Hristos este Domn, spre slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.