← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 2 Corinteni

2 Corinteni 1 — cu Ioan Calvin

2 Corinteni 1Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În lecția de astăzi ne întoarcem la cuvintele de început ale apostolului Pavel din 2 Corinteni prin expunerea atentă a lui Ioan Calvin. Comentariul lui Calvin arată cum suferința și mângâierea sunt împletite împreună pentru binele Bisericii, arătând că fiecare încercare și fiecare mângâiere slujesc unui scop mai mare. Pe măsură ce ascultăm perspectivele sale, suntem invitați să vedem propriile noastre necazuri în lumina celor ale lui Hristos și să primim aceeași mângâiere dumnezeiască care l-a susținut pe apostol. Înțelepciunea pastorală a lui Calvin ne ajută să trecem dincolo de simpla răbdare spre o nădejde care întărește pe alții. Cuvintele sale să ne atragă mai adânc în Scriptură și mai aproape de Dumnezeu care ne mângâie în toate necazurile noastre.
Citește

Citire

Începem prin a citi integral 2 Corinteni capitolul 1. Lăsați cuvintele lui Pavel să se așeze în inima voastră în timp ce ascultați temele suferinței, mângâierii și nădejdii pe care Calvin le va dezvolta mai târziu. Observați cum apostolul își întemeiază salutul și mulțumirea în voia lui Dumnezeu și în părtășia sfinților. Citiți încet, îngăduind Duhului să evidențieze frazele care vorbesc despre împrejurările voastre actuale. Când terminați, reveniți aici pentru a studia pasajul cu îndrumarea lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a explica scopul mulțumirii lui Pavel. 3 Binecuvântat să fie Dumnezeu El începe (după cum s-a observat) cu această mulțumire -- în parte pentru a preamări bunătatea lui Dumnezeu -- în parte, cu scopul de a însufleți pe corinteni prin exemplul său la răbdarea hotărâtă a persecuțiilor; și în parte, ca să se mărească pe sine într-un ton de slavă evlavioasă, în opoziție cu defăimările răuvoitoare ale apostolilor mincinoși. Căci așa este depravarea lumii, că ea tratează cu batjocură martiriile, [217] pe care ar fi trebuit să le țină în admirație, și caută să găsească materie de ocară în trofeele strălucite ale celor evlavioși. [218] Binecuvântat să fie Dumnezeu, spune el. Din ce pricină? care ne mângâie [219] -- pronumele relativ fiind folosit în locul particulei cauzale. [220] El îndurase necazurile sale cu tărie și promptitudine: această tărie o atribuie lui Dumnezeu, pentru că se datora sprijinului primit din mângâierea Sa că nu leșinase. Despre versetul 4 Calvin scrie: 4. Ca să putem mângâia Nu poate fi îndoială că, după cum mai înainte curățise necazurile sale de ocară și rapoarte nefavorabile, tot așa acum îi învață pe corinteni că biruința sa prin mângâiere cerească a fost pentru binele lor și cu scopul avantajului lor, ca ei să se trezească la părtășie în suferință, în loc să disprețuiască cu trufie conflictele sale. Totuși, deoarece Apostolul nu trăia pentru sine, ci pentru Biserică, socotea că orice favoruri îi acorda Dumnezeu nu erau date doar pentru sine, [221] ci pentru ca el să aibă mai multă putere de a-i ajuta pe alții. Și, fără îndoială, când Domnul ne conferă vreun favor, El ne invită într-un fel prin exemplul Său să fim generoși față de aproapele nostru. Bogățiile Duhului, deci, nu trebuie ținute de noi pentru noi înșine, ci fiecare trebuie să împărtășească altora ceea ce a primit. Aceasta, este adevărat, trebuie considerat ca aplicându-se în principal slujitorilor Cuvântului. [222] Este, totuși, comun tuturor, după măsura fiecăruia. Astfel Pavel recunoaște aici că fusese susținut de mângâierea lui Dumnezeu, ca el însuși să poată mângâia pe alții Calvin se îndreaptă apoi spre înțelesul suferințelor lui Hristos. 5. Căci după cum suferințele lui Hristos abundă -- Această afirmație poate fi explicată în două feluri -- activ și pasiv. Dacă o luați activ, înțelesul va fi acesta: 'Cu cât sunt încercat cu mai multe necazuri felurite, cu atât mai multe resurse am pentru a mângâia pe alții.' Sunt, totuși, mai înclinat să o iau în sens pasiv, ca însemnând că Dumnezeu a înmulțit mângâierile Sale după măsura necazurilor sale. David de asemenea recunoaște că așa fusese cu el:
Considerați

Considerare

Calvin arată cum disperarea de sine duce la nădejde în Dumnezeu. Dar în Dumnezeu care înviază morții După cum trebuie mai întâi să murim, [245] pentru ca, renunțând la încrederea în noi înșine și conștienți de propria noastră slăbiciune, să nu ne atribuim nicio cinste nouă, tot așa nici chiar aceasta nu ar fi de ajuns, dacă nu am merge un pas mai departe. Să începem, deci, cu a despera de noi înșine, dar cu scopul de a ne pune nădejdea în Dumnezeu. Să fim coborâți în noi înșine, dar pentru ca să fim înălțați de puterea Sa. Pavel, în consecință, după ce a nimicit mândria cărnii, substituie imediat în locul ei o încredere care se sprijină pe Dumnezeu. Nu în noi înșine, spune el, ci în Dumnezeu
Răspunde

Răspuns

Cum a folosit Dumnezeu încercările trecute pentru a vă pregăti să mângâiați pe altcineva? În ce domeniu sunteți încă tentați să vă încredeți în propria putere mai degrabă decât în puterea lui Dumnezeu? Unde simțiți că Domnul vă invită să împărtășiți mângâierea pe care ați primit-o?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte îndurător, Tu ești Dumnezeul oricărei mângâieri, care susții în mod suveran poporul Tău în orice necaz, pentru ca să putem oferi altora mângâierea pe care am primit-o de la Tine. Dezbracă-ne de orice încredere falsă în noi înșine și fixează-ne nădejdea în Tine, Cel ce învii morții, potrivit bogățiilor harului legământului Tău. Fie ca încercările noastre să devină prilejuri pentru manifestarea slavei Tale și întărirea Bisericii Tale, pe măsură ce Te chemăm în credință. Prin Isus Hristos, Domnul nostru, Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →