← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Ochii slujitorilor și capcana care este sfărâmată: Psalmii 123 și 124

Psalmii 123-124Un comentariu la Psalmi din scriitori primitivi și medievali (Neale & Littledale)20 min
Deschidere
Pelerinul a urcat mai sus. În Psalmul 123 sufletul care și-a ridicat ochii spre dealuri acum îi ridică dincolo de orice lucru creat spre Dumnezeu Însuși — 'Către Tine îmi ridic ochii mei, o, Tu care locuiești în ceruri.' Neale notează că Biserica Răsăriteană rânduiește acest psalm zilnic la Vecernie, iar Sfântul Atanasie îl numește un psalm de adresare solitară: sufletul singur, obosit și disprețuit, întorcându-și întreaga privire în sus ca un slujitor care privește mâna stăpânului său. Psalmul 124 îi răspunde cu mulțumire — caravana a trecut prin ambuscadă, Biserica a trecut prin prigoană, iar sufletul izbucnește: 'Dacă Domnul Însuși n-ar fi fost de partea noastră… ne-ar fi înghițit de vii.' Sfântul Atanasie îl numește și pe acesta un psalm de mulțumire, iar izbăvirea pe care o cântă nu este doar de la tâlharii din pustiu sau de la semințiile ostile care i-au hărțuit pe exilații care se întorceau, ci de la marele vânător de păsări însuși: 'Sufletul nostru a scăpat ca o pasăre din lațul vânătorului: lațul este sfărâmat și noi suntem izbăviți.' Încă de foarte timpuriu, ne spune Neale, Biserica a văzut în acest psalm suferințele și salvarea martirilor ei. Împreună, perechea învață dependența și recunoștința: privirea în sus care așteaptă milostivirea și pasărea eliberată care știe Cine a rupt plasa.
Citește

Citire

Citește perechea scurtă a urcușului încet. Psalmul 123 este cu totul atenție în sus: 'Către Tine îmi ridic ochii mei, o, Tu care locuiești în ceruri. Iată, chiar precum ochii slujitorilor privesc spre mâna stăpânilor lor și precum ochii unei slujitoare spre mâna stăpânei sale, așa ochii noștri așteaptă pe Domnul Dumnezeul nostru, până ce va avea milă de noi.' Apoi strigătul celui disprețuit: 'Ai milă de noi, Doamne, ai milă de noi, căci suntem cu totul disprețuiți. Sufletul nostru este umplut de mustrarea disprețuitoare a celor bogați și de disprețul celor mândri.' Psalmul 124 se întoarce de la așteptare la bucurie. Începe cu o mare presupunere: 'Dacă Domnul Însuși n-ar fi fost de partea noastră, acum să spună Israel: dacă Domnul Însuși n-ar fi fost de partea noastră, când oamenii s-au ridicat împotriva noastră, ne-ar fi înghițit de vii, când erau atât de mânios supărați pe noi.' Zugrăvește potopul: 'Da, apele ne-ar fi înecat și pârâul ar fi trecut peste sufletul nostru. Apele adânci ale celor mândri au trecut chiar peste sufletul nostru.' Apoi lauda și pasărea eliberată: 'Dar binecuvântat să fie Domnul, care nu ne-a dat pradă dinților lor. Sufletul nostru a scăpat ca o pasăre din lațul vânătorului: lațul este sfărâmat și noi suntem izbăviți.' Iar totul se sprijină pe o singură mărturisire: 'Ajutorul nostru este în Numele Domnului, care a făcut cerul și pământul.'
Studiu
Psalmul 123 împrumută imaginea sa din gospodăria Răsăritului. Teodoret descrie sclavul stând la capătul încăperii unde stă stăpânul său, cu mâinile încrucișate pe piept, ochii ațintiți asupra lui pentru a prinde cel mai mic gest; astfel slujitorul privește spre mâna stăpânului său pentru pâinea sa și o privește și mai doritor când este pedepsit, ca pedeapsa să fie iertată, și o privește când a fost nedreptățit, deoarece nu se poate răzbuna singur, ci trebuie să apeleze la stăpânul său pentru îndreptare. Fiecare dintre acestea — pâinea zilnică, ridicarea pedepsei, îndreptarea nedreptății — sufletul le caută de la Dumnezeu singur și astfel 'ochii noștri așteaptă pe Domnul Dumnezeul nostru, până ce va avea milă de noi.' Cuvântul acela mic 'până ce', adaugă Părinții, nu înseamnă că încetăm să privim odată ce vine milostivirea; el marchează că nu există schimbare înainte de ea, nu că privirea se sfârșește vreodată. Apoi Psalmul 124 se întoarce spre marea izbăvire. Origen citește potopul său în creștere ca pe națiuni înseși: precum atât de des în Sfânta Scriptură, apele stau pentru națiuni, adunate ca torentele de iarnă din multe pâraie separate care se grăbesc într-un singur șuvoi năprasnic, murdare și decolorate, măturând tot ce nu este zidit pe o Stâncă. Totuși, în ciuda violenței lor aprige, asemenea torente durează doar puțin timp, precum prigoanele care au căzut asupra Bisericii în zilele păgâne; iar ceea ce apără Domnul în potop nu este doar trupul, ci sufletul care refuză idolatrie — căci, notează Părinții, chiar uciderea trupului nu a făcut decât să elibereze sufletul, în timp ce martirul credincios și rezistent nu putea fi înghițit deloc.
Considerați

Considerare

Venerabilul Beda, pe care Răsăritul îl cinstește printre învățători, urmărește pașii înșiși ai acestui urcuș. Despre Psalmul 123 observă că cântărețul s-a ridicat mai sus decât înainte, căci Cel care mai înainte și-a ridicat ochii spre dealuri, acum și-a ridicat ochii inimii spre Domnul Însuși. Iar Beda citește urgența rugăciunii ca urgența unuia care a câștigat mult și se teme să piardă: prorocul, temându-se să piardă ceea ce ținea și prudent chiar în locul unde înaintase, se dăruiește rugăciunii statornice ca să păstreze darurile pe care le-a dat dumnezeiasca dărnicie. Aceasta este firea Psalmului 123 — nu panica unui începător, ci privegherea unuia deja departe pe munte, care știe că cu cât urcă mai sus cu atât cei mândri îl vor disprețui mai mult și care răspunde disprețului lor nu cu răzbunare, ci ridicându-și ochii și mai sus. Apoi izbăvirea Psalmului 124 îi arată de ce privegherea este sigură. Pasărea este neajutorată odată prinsă — nimic nu este mai neajutorat decât o pasăre în plasă — și nu prudența proprie a păsării o salvează, ci sfărâmarea lațului. 'Lațul este sfărâmat.' Când? Când Hristos a sfărâmat puterea marelui vânător de păsări și l-a doborât, astfel încât de atunci el nu are putere decât asupra lașilor; căci aceeași faptă care a slăbit pe vrăjmaș ne-a întărit pe noi, iar sufletul răscumpărat în Numele Său este acum mai puternic decât vrăjmașul care îl vânează. 'Ajutorul nostru este în Numele Domnului, care a făcut cerul și pământul' — care a făcut pământul unde a fost întins lațul și a făcut cerul care este sfera adevărată pentru aripile înălțătoare ale sufletelor pe care le-a eliberat.
Răspunde

Răspuns

Lasă această pereche să te învețe postura slujitorului și cântarea celui eliberat. Mai întâi, învață privirea în sus a Psalmului 123. Când ești disprețuit — socotit visător, nepractic, sărac cu duhul de către cei ocupați și mândri — nu te coborî să răspunzi disprețului cu dispreț. Ține-ți ochii pe mâna Stăpânului precum face slujitorul: pentru pâinea ta zilnică, pentru ridicarea pedepselor Sale, pentru îndreptarea nedreptăților pe care nu te poți răzbuna singur. Așteaptă-L pe El 'până ce va avea milă', știind că așteptarea nu se sfârșește cu adevărat niciodată, căci chiar când vine milostivirea privirea rămâne. În al doilea rând, când vine izbăvirea, cântă Psalmul 124 cu sinceritate. Mărturisește că nu tu ai sfărâmat plasa. Potopurile care s-au ridicat împotriva ta — națiunile ostile ale împrejurărilor, apele adânci ale celor mândri — te-ar fi înecat de-a dreptul 'dacă Domnul Însuși n-ar fi fost de partea noastră'. Lațul este sfărâmat nu de istețimea ta, ci de Hristos, care l-a doborât pe vânătorul de păsări. Așadar, când scapi de o ispită sau treci teafăr printr-o încercare, nu te făli ca pasărea care a zburat liberă prin propria-i istețime; laudă pe Domnul care nu te-a dat pradă dinților lor și lasă toată încrederea ta să se odihnească unde este cu adevărat ajutorul tău — 'în Numele Domnului, care a făcut cerul și pământul.'
Roagă-te

Rugăciune

Doamne, care locuiești în ceruri, către Tine ne ridicăm ochii noștri; precum ochii slujitorilor privesc spre mâna stăpânilor lor, așa ochii noștri așteaptă pe Tine până ce vei avea milă de noi. Când suntem umpluți de mustrarea disprețuitoare a celor mândri, învață-ne să nu ne răzbunăm singuri, ci să privim și mai sus spre mâna Ta, pentru pâinea noastră zilnică, pentru ridicarea oricărei pedepse și pentru îndreptarea oricărei nedreptăți. Iar când ne izbăvești, Doamne, să nu pretindem niciodată izbăvirea ca fiind a noastră. Dacă n-ai fi fost de partea noastră, apele ne-ar fi înecat și apele adânci ale celor mândri ar fi trecut peste sufletul nostru; dar nu ne-ai dat pradă dinților lor. Ai sfărâmat lațul marelui vânător de păsări și l-ai doborât, astfel încât sufletul răscumpărat în Numele Tău zboară liber ca o pasăre din plasa sfărâmată. Ai făcut pământul unde a fost întins lațul și cerul care este sfera adevărată a sufletelor pe care le-ai eliberat; îngăduie-ne să zburăm acolo bucurându-ne. Căci ajutorul nostru este în Numele Tău, care ai făcut cerul și pământul; și Ție, împreună cu Tatăl Tău fără de început și cu Duhul Tău cel prea-sfânt și de viață dătător, fie slavă, cinste și închinare, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Un comentariu la Psalmi din scriitori primitivi și medievali (Neale & Littledale) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →