← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Marcu

Marcu 4 — cu Ioan Calvin

Marcu 4Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Astăzi intrăm în bogatele reflecții ale lui Ioan Calvin despre capitolul 4 din Marcu, unde Isus seamănă cuvântul prin pilde. Expunerea atentă a lui Calvin deschide misterele împărăției, arătând cum același mesaj aduce roade diferite în funcție de solul inimii. Cuvintele sale ne invită să ascultăm cu urechile ucenicilor care au primit harul de a înțelege. Pe măsură ce îi urmăm comentariul, descoperim atât realitatea sobră a inimilor împietrite, cât și privilegiul tandru al celor cărora li se dă mai mult. Fie ca acest studiu să ne adâncească reverența față de cuvânt și dorința de a aduce roade durabile.
Citește

Citire

Pregătește-ți inima să asculți pilda semănătorului așa cum este consemnată în capitolul 4 din Marcu. Citește capitolul încet, lăsând cuvintele lui Isus să se așeze. Observă diferitele tipuri de sol și întrebările private ale ucenicilor. Cere Duhului să-ți deschidă urechile ca sămânța să prindă rădăcină și să crească. Revino la text după studiu pentru ca perspectivele lui Calvin să lumineze ceea ce ai citit.
Studiu
Calvin deschide prin a descrie scena învățăturii. Matei 13:2. Și s-au adunat la El mulțimi mari. Nu fără temei încep Evangheliștii prin a ne înștiința că s-a adunat o mulțime mare și că, văzând-o Hristos, a fost îndemnat să compare doctrina Sa cu sămânța. Acea mulțime fusese adunată din locuri diferite: toți erau ținuți în suspans; toți erau la fel de dornici să asculte, dar nu la fel de dornici să primească învățătură. Scopul pildei era să-i informeze că sămânța doctrinei, care este împrăștiată pretutindeni, nu este pretutindeni roditoare; pentru că nu găsește întotdeauna un sol fertil și bine cultivat. Hristos a declarat că era acolo în calitate de plugar, care ieșea să semene sămânță, dar că mulți dintre ascultătorii Săi semănau cu un sol necultivat și uscat, în timp ce alții semănau cu un sol plin de spini; astfel încât osteneala și însăși sămânța erau aruncate. Mă abțin de la orice cercetare mai adâncă a înțelesului pildei, până ajungem la explicarea ei; care, după cum vom vedea, este dată curând după aceea de Domnul nostru. Poate fi necesar doar, pentru moment, să reamintesc cititorului că, dacă cei care alergau din locuri îndepărtate la Hristos, ca niște flămânzi, sunt comparați cu un sol neroditor și sterp, nu trebuie să ne mirăm dacă, în zilele noastre, Evanghelia nu aduce roadă la mulți, dintre care unii sunt leneși și molateci, alții aud cu indiferență, iar alții abia sunt atrași chiar să asculte. Apoi se întoarce la ucenicii care se apropie de El. 10. Ucenicii apropiindu-se I-au spus. Din cuvintele lui Matei este evident că ucenicii nu s-au uitat doar la ei înșiși, ci au dorit să consulte și folosul altora. Neputând pricepe pilda, au concluzionat că ea va fi la fel de puțin înțeleasă de popor; și, de aceea, se plâng că Hristos a folosit un limbaj din care ascultătorii Săi nu puteau trage niciun folos. Acum, deși pildele se dovedesc în general a ilustra subiectul despre care tratează, totuși cursul neîntrerupt al unei metafore poate duce la obscuritate. [175] Așadar, Hristos, rostind această pildă, a intenționat să înfășoare, într-o alegorie, ceea ce ar fi putut spune mai clar și mai deplin, fără figură. [176] Dar acum, când se adaugă expunerea, discursul figurativ are o energie și o forță mai mari decât dacă ar fi fost simplu: prin care se înțelege că nu este doar potrivit să producă o impresie mai puternică asupra minții, ci este și mai clar. Atât de important este modul în care se spune ceva. [177] Calvin continuă prin a dezvolta harul special dat ucenicilor. Pentru a înțelege pe deplin sensul pasajului de față, trebuie să examinăm mai îndeaproape scopul lui Hristos, motivul pentru care și scopul pentru care au fost rostite aceste cuvinte. În primul rând, comparația este fără îndoială intenționată de Hristos să arate mărimea harului acordat ucenicilor Săi, prin faptul că au primit în mod special ceea ce nu a fost dat în mod nediscriminatoriu tuturor. Dacă se întreabă de ce acest privilegiu a fost propriu apostolilor, [181] motivul cu siguranță nu va fi găsit în ei înșiși, și Hristos, declarând că le-a fost dat, exclude orice merit. [182] Hristos declară că există anumiți oameni aleși, asupra cărora Dumnezeu acordă în mod special această onoare de a le descoperi tainele Sale, și că alții sunt lipsiți de acest har. Niciun alt motiv nu va fi găsit pentru această distincție, în afară de faptul că Dumnezeu îi cheamă la Sine pe cei pe care i-a ales în mod gratuit.
Considerați

Considerare

Calvin reflectă mai departe asupra principiului de a primi mai mult. 12. Căci celui ce are i se va da. Hristos urmărește subiectul pe care tocmai l-am menționat; căci le amintește ucenicilor cât de binevoitor acționează Dumnezeu față de ei, ca să prețuiască mai mult harul Său și să se recunoască a fi sub obligații mai adânci față de bunătatea Sa. Aceleași cuvinte le repetă mai târziu, dar într-un sens diferit, (Matei 25:29;) căci cu acea ocazie discursul se referă la folosirea legitimă a darurilor. [183] Dar aici învață pur și simplu că apostolilor li se dă mai mult decât mulțimii de oameni, pentru că Tatăl ceresc este mulțumit să-și arate în perfecțiune bunătatea față de ei. Încheie considerarea cu avertismentul privitor la cei ce nu au. Iar celui ce nu are, chiar și ce are i se va lua. Aceasta poate părea o expresie aspră; dar în loc să spună că ceea ce nu au cei nelegiuiți li se ia, Luca îmblânzește asprimea și îndepărtează ambiguitatea printr-o ușoară schimbare a cuvintelor: și oricine nu are, chiar și ce i se pare că are i se va lua. Și într-adevăr se întâmplă adesea ca cei osândiți să fie înzestrați cu daruri eminente și să pară a semăna cu copiii lui Dumnezeu: dar nu este nimic de valoare reală în ei; căci mintea lor este lipsită de evlavie și are doar strălucirea unei arătări goale. Matei este deci îndreptățit să spună că ei nu au nimic; căci ceea ce au nu are valoare în ochii lui Dumnezeu și nu are permanență în ei. La fel de potrivit este și afirmația lui Luca, că darurile cu care au fost înzestrați sunt stricate de ei, astfel încât strălucesc doar în ochii oamenilor, dar nu au nimic mai mult decât splendoare și arătare goală. De aici, să învățăm și noi să țintim progresul de-a lungul întregii noastre vieți; căci Dumnezeu ne acordă gustul doctrinei Sale cerești cu condiția expresă ca să ne hrănim din ea din belșug zi de zi, până ajungem să fim pe deplin săturați de ea.
Răspunde

Răspuns

Cum stârnește în tine astăzi privilegiul de a înțelege recunoștință? În ce feluri păzești sămânța deja primită ca să ți se adauge mai mult? Unde ai putea rezista cuvântului și risca pierderea a ceea ce crezi că ai?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte milostiv, Îți mulțumim pentru lumina cuvântului Tău și pentru învățătorii pe care i-ai dat Bisericii Tale. Te lăudăm că ne-ai deschis ochii să vedem și urechile să auzim tainele împărăției. Ferește-ne de împietrirea care risipește sămânța și de mândria care își închipuie că nu avem nevoie de nimic mai mult. Adaugă-ne zilnic bogățiile harului Tău ca sămânța să aducă roadă în noi însutit. Să umblăm ca cei ce au primit mult și de aceea datorează mult Fiului Tău, în al cărui nume ne rugăm. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →