← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Evrei

Evrei 4 — cu Matei Henry

Evrei 4Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la capitolul 4 din Epistola către Evrei ne invită să examinăm odihna superioară promisă în Hristos. Cu claritate pastorală Henry urmărește avertismentul împotriva necredinței și chemarea de a înainta în credință. Reflecțiile sale ne reamintesc că același cuvânt al evangheliei rostit vechii Israel ne adresează acum nouă, îndemnând la frică sfântă și la căutarea diligentă a odihnei care rămâne. Pe măsură ce ascultăm, suntem invitați să cântărim propriul nostru răspuns la cuvântul viu și la marele Mare Preot care a intrat în ceruri. Perspectivele lui Henry ne ajută să ne ținem cu fermitate de mărturisirea noastră cât timp mai putem intra în acea odihnă.
Citește

Citire

Luați câteva clipe liniștite pentru a citi integral capitolul 4 din Epistola către Evrei. Ascultați chemarea repetată la frică, la credință și la osteneală spre odihna care rămâne pentru poporul lui Dumnezeu. Observați avertismentele trase din istoria pustiei lui Israel și portretul tandru al Marelui nostru Preot plin de milă. Lăsați pasajul să se așeze înainte de a trece la expunerea lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a declara privilegiile superioare sub evanghelie. Aici, I. Apostolul declară că privilegiile noastre prin Hristos sub evanghelie nu sunt doar la fel de mari, ci mai mari decât cele de care ne-am bucurat sub legea lui Moise. El specifică aceasta, că ni s-a lăsat o făgăduință de a intra în odihna Lui; adică de a intra într-o relație de legământ cu Hristos și o stare de comuniune cu Dumnezeu prin Hristos și de a crește în ea până când vom fi desăvârșiți în slavă. Avem descoperiri ale acestei odihne și propuneri și cele mai bune îndrumări cum putem ajunge la ea. Această făgăduință a odihnei duhovnicești este o făgăduință lăsată nouă de Domnul Isus Hristos în ultimul Său testament, ca o moștenire prețioasă. Datoria noastră este să ne asigurăm că suntem moștenitorii, că ne revendicăm acea odihnă și libertate de sub stăpânirea păcatului, a Satanei și a cărnii, prin care sufletele oamenilor sunt ținute în robie și lipsite de adevărata odihnă a sufletului, și să fim de asemenea eliberați de jugul legii și de toate ceremoniile și slujbele ei obositoare, și să ne bucurăm de pace cu Dumnezeu în rânduielile și providențele Sale și în propriile noastre conștiințe, și astfel să avem perspectiva și arvuna odihnei desăvârșite și veșnice în cer. Henry atribuie apoi cauza pentru care mulți nu au profitat de pe urma cuvântului. III. El atribuie din nou motivul pentru care atât de puțini dintre vechii evrei au profitat de acea dispensație a evangheliei de care s-au bucurat, și anume lipsa lor de credință: Cuvântul propovăduit nu le-a folosit pentru că nu a fost amestecat cu credință în cei ce l-au auzit, v. 2. Observați, 1. Cuvântul ne este propovăduit ca să profităm de el, ca să câștigăm bogății duhovnicești prin el; este un preț pus în mâinile noastre ca să dobândim înțelepciune, bogata înzestrare a sufletului. 2. Au existat în toate veacurile mulți ascultători neroditori; mulți care par să se ocupe mult de predici, de ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, dar nu câștigă nimic pentru sufletele lor prin aceasta; iar cei care nu câștigă prin ascultare sunt mari pierzători. 3. Ceea ce stă la baza nerodniciei noastre sub cuvânt este necredința noastră. Nu amestecăm credință cu ceea ce auzim; credința din ascultător este viața cuvântului. Deși propovăduitorul crede evanghelia și se străduiește să amestece credință cu propovăduirea sa și să vorbească ca unul care a crezut și astfel a vorbit, totuși, dacă ascultătorii nu au credință în sufletele lor ca să o amestece cu cuvântul, nu vor fi cu nimic mai buni pentru aceasta. Această credință trebuie să se amestece cu fiecare cuvânt și să fie în act și exercițiu în timp ce ascultăm; iar când am auzit cuvântul, încuviințând adevărul lui, aprobându-l, primind mila oferită, aplicând cuvântul la noi înșine cu afecțiuni potrivite, atunci vom găsi mare folos și câștig prin cuvântul propovăduit. Henry confirmă fericirea credincioșilor prin multiple linii de argumentare. 2. El ilustrează și confirmă că cei ce cred sunt astfel fericiți și intră în odihnă. (1.) Din faptul că Dumnezeu și-a terminat lucrarea creației și astfel a intrat în odihna Sa (v. 3, 4), poruncind primilor noștri părinți să se odihnească în ziua a șaptea, să se odihnească în Dumnezeu. Acum, după cum Dumnezeu și-a terminat lucrarea și apoi s-a odihnit de ea și s-a mulțumit cu ea, tot așa va face ca cei ce cred să-și termine lucrarea și apoi să se bucure de odihna lor. (2.) Din faptul că Dumnezeu continuă observarea sabatului după cădere și revelarea unui Răscumpărător. Ei trebuiau să țină ziua a șaptea un sabat sfânt Domnului, lăudându-L acolo pe Cel ce i-a ridicat din nimic prin puterea creatoare și rugându-se Lui ca să-i creeze din nou prin Duhul Său de har și să le îndrepte credința spre Răscumpărătorul și Restauratorul făgăduit al tuturor lucrurilor, prin care credință ei găsesc odihnă în sufletele lor. (3.) Din faptul că Dumnezeu a propus Canaanul ca o odihnă tipică pentru evreii care au crezut: și după cum cei ce au crezut, Caleb și Iosua, au intrat de fapt în Canaan, tot așa cei ce cred acum vor intra în odihnă. (4.) Din certitudinea unei alte odihne în afară de acea zi a șaptea de odihnă instituită și observată atât înainte cât și după cădere și în afară de acea odihnă tipică a Canaanului de care majoritatea evreilor au fost lipsiți din cauza necredinței; căci psalmistul a vorbit despre o altă zi și o altă odihnă, de unde este evident că există un sabat mai duhovnicesc și mai excelent care rămâne pentru poporul lui Dumnezeu decât acela în care Iosua i-a condus pe evrei (v. 6-9), și această odihnă care rămâne, [1.] O odihnă a harului, a mângâierii și a sfințeniei, în starea evangheliei. Aceasta este odihna cu care Domnul Isus, Iosua nostru, face ca sufletele obosite și conștiințele trezite să se odihnească, și aceasta este răcorirea. [2.] O odihnă în slavă, sabatismul veșnic al cerului, care este repaosul și desăvârșirea naturii și a harului deopotrivă, unde poporul lui Dumnezeu se va bucura de sfârșitul credinței lor și de obiectul tuturor dorințelor lor. (5.) Aceasta este dovedită în continuare din premergătorii glorioși care au luat de fapt în stăpânire această odihnă — Dumnezeu și Hristos. Este sigur că Dumnezeu, după crearea lumii în șase zile, a intrat în odihna Sa; și este sigur că Hristos, când a terminat lucrarea răscumpărării noastre, a intrat în odihna Sa; și aceștia nu au fost doar exemple, ci arvune că credincioșii vor intra în odihna lor: Cel ce a intrat în odihnă a încetat și de la lucrările sale proprii așa cum a făcut Dumnezeu de la ale Sale, v. 10. Fiecare credincios adevărat a încetat de la lucrările sale proprii de dreptate și de la lucrările împovărătoare ale legii, așa cum Dumnezeu și Hristos au încetat de la lucrările lor de creație și răscumpărare.
Considerați

Considerare

Henry încheie secțiunea confirmând nenorocirea necredinței finale. VI. Apostolul confirmă nenorocirea celor ce nu cred; ei nu vor intra niciodată în această odihnă duhovnicească, nici a harului aici, nici a slavei dincolo. Aceasta este la fel de sigură pe cât pot face cuvântul și jurământul lui Dumnezeu. Pe cât de sigur este că Dumnezeu a intrat în odihna Sa, pe atât de sigur este că necredincioșii îndârjiți vor fi excluşi. Pe cât de sigur este că evreii necredincioși au căzut în pustie și nu au ajuns niciodată în pământul făgăduit, pe atât de sigur este că necredincioșii vor cădea în distrugere și nu vor ajunge niciodată în cer. Pe cât de sigur este că Iosua, marele căpitan al evreilor, nu le-a putut da stăpânire asupra Canaanului din cauza necredinței lor, în ciuda vitejiei și conducerii sale eminente, pe atât de sigur este că chiar și Isus însuși, căpitanul mântuirii noastre, în ciuda acelei plinătăți de har și putere care locuiește în El, nu va, nu poate da necredincioșilor finali odihnă duhovnicească sau veșnică: ea rămâne doar pentru poporul lui Dumnezeu; alții prin păcatul lor se abandonează singuri la neliniște veșnică.
Răspunde

Răspuns

Unde ar putea necredința să te mai țină departe de odihna pe care Hristos o oferă? Cum te ostenești să intri în acea odihnă mai degrabă decât să presupui asupra ei? În ce feluri expune cuvântul cel viu gânduri și motive pe care nu le-ai predat încă Marelui tău Preot?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte milostiv, îți mulțumim pentru făgăduința odihnei care rămâne. Păzește-ne de necredința care jefuiește cuvântul de puterea sa. Stârnește-ne să ne ostenim cu sârguință cât timp ziua mai ține, amestecând credință cu fiecare făgăduință pe care o auzim. Ține-ne ochii ațintiți asupra lui Isus, marele Mare Preot care a trecut în ceruri și care se îndură de slăbiciunea noastră. Dă-ne har să ne ținem cu fermitate de mărturisirea noastră și să venim cu îndrăzneală la tronul Tău, ca să dobândim milă și să găsim ajutor în orice vreme de nevoie. Adu-ne la urmă în sabatul veșnic pe care l-ai pregătit pentru poporul Tău. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →