← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 3-4 — cu Barnes

Psalmii 3-4Notele lui Albert Barnes la Biblie20 min
Deschidere
În tradiția exegetică clară a erudiției prezbiteriene americane, ne întoarcem astăzi la Notele asupra Bibliei ale lui Albert Barnes pentru o lectură atentă a Psalmilor 3 și 4. Barnes aduce precizia sa obișnuită acestor psalmi de dimineață și seară ai lui David, urmărind contextul lor istoric în timp ce scoate la iveală mărturia lor durabilă despre încrederea în Domnul în mijlocul trădării și al pericolului. Notele sale ne călăuzesc verset cu verset, arătând cum încrederea psalmistului nu se sprijină pe circumstanțe, ci pe caracterul lui Dumnezeu. Pe măsură ce îi urmăm expunerea, suntem invitați să primim aceste cântări străvechi ca propriile noastre rugăciuni și să ne odihnim în aceeași protecție divină care l-a susținut pe David.
Citește

Citire

Să citim acum Psalmii 3 și 4 într-un duh de devoțiune liniștită. Acești doi psalmi scurți trec de la strigătul de suferință din seară la odihna încrezătoare care vine din mâna susținătoare a Domnului. Pe măsură ce ascultați cuvintele, îngăduiți Duhului să le aplice la propriile voastre încercări și la ritmul zilnic de a vă pune poverile înaintea lui Dumnezeu și de a vă ridica înnoit de îndurarea Sa.
Studiu
Barnes începe prin a stabili autorul și împrejurarea psalmului. Introducere. Secțiunea 1. Autorul. Acest psalm pretinde în titlu a fi 'Un psalm al lui David' și este primul căruia i se prefixează un titlu care indică autorul sau împrejurarea în care a fost compus un psalm. Titlul se găsește în Parafrasa aramaică, Vulgata latină, Septuaginta, versiunile siriacă, arabă și etiopiană. Nu este, într-adevăr, sigur de cine a fost prefixat titlul, dar nu există niciun motiv să ne îndoim de corectitudinea sa. Sentimentele din psalm se potrivesc cu împrejurările în care David a fost plasat de mai multe ori și sunt de felul celor pe care ne putem aștepta ca el să le exprime în acele împrejurări. Secțiunea 2. Împrejurarea în care a fost compus psalmul. Psalmul, conform titlului, pretinde a fi fost scris de David 'când a fugit de la Absalom, fiul său'. El relatează apoi fuga istorică de Absalom. Fuga lui David, despre care se presupune că se face referire aici, este descrisă în 2 Samuel 15-18. Absalom s-a răsculat împotriva tatălui său; a adunat un mare număr de nemulțumiți din regat; și sub pretextul împlinirii unei juruințe pe care o făcuse, a obținut permisiunea de a merge la Hebron, dând instrucțiuni urmașilor săi să se întâlnească cu el și făcând aranjamente pentru a fi proclamat rege acolo. Atât de viclean fusese el, atât de numeroși erau urmașii săi, atât de extinsă părea a fi defecțiunea și atât de puțin pregătit era David să o înfrunte, încât singura perspectivă de siguranță părea a fi fuga. Cu câțiva însoțitori, David a părăsit Ierusalimul și a trecut peste Muntele Măslinilor, intenționând să caute un loc de refugiu. Aceasta a fost pentru el marea încercare a vieții sale, căci nu există încercare mai mare decât ingratitudinea unui fiu când caută viața tatălui său. Barnes oferă apoi o analiză clară în patru părți a structurii psalmului. Psalmul este împărțit în mod natural și regulat în patru strofe sau părți, fiecare cuprinzând două versete; și în trei dintre ele se încheie cu cuvântul Selah, indicând o pauză fie în sens, fie în melodie, fie în ambele. Vezi notele la Psalmii 3:2. I. Prima exprimă neliniștea psalmistului din faptul că mulți dușmani s-au ridicat împotriva lui, Psalmii 3:1-2. II. A doua exprimă încrederea sa în Dumnezeu în mijlocul necazurilor sale, Psalmii 3:3-4. El era scutul și ajutorul său și i-a auzit rugăciunea de pe dealul Său sfânt. III. A treia se referă la faptul că în necazurile sale i s-a îngăduit, contrar a ceea ce era de așteptat, să se culce liniștit și să doarmă și să se ridice din nou dimineața. El încheie expunerea subliniind folosirea intenționată a psalmului pentru întreaga Biserică. O parte considerabilă din psalmii lui David a fost compusă, fără îndoială, având în vedere împrejurările în care se afla scriitorul și a fost menită să exprime propriile sale sentimente cu acea ocazie, dar au fost concepuți și pentru Biserica în ansamblu și au fost destinați să fie folosiți în Biserică în toate timpurile viitoare și, de aceea, sentimentelor li se dă o formă generală, iar aluzia locală este abia menționată sau omisă cu totul. Este, poate, de asemenea, un indiciu al naturii adevăratei devoțiuni, aceea că se va îndepărta sau va uita, pentru un timp, împrejurările personale și locale ale suferinței și va da glas unor sentimente de evlavie care vor exprima sentimentele copiilor lui Dumnezeu în toate veacurile și în toate împrejurările. Psalmul devine astfel unul de uz general; iar limbajul este de felul celui adaptat folosirii Bisericii în toate generațiile.
Considerați

Considerare

Barnes încheie prin a sublinia pretenția exclusivă că mântuirea aparține Domnului. Versetul 8. Mântuirea aparține Domnului - Adică, ea ține numai de Dumnezeu să mântuiască. Psalmistul nu avea nicio așteptare de a se mântui pe sine; nu avea nicio încredere în puterea neajutorată a propriului său braț. Dacă trebuia să fie mântuit, simțea că numai prin Dumnezeu se putea întâmpla, iar lauda pentru aceasta trebuia dată Lui. Referința particulară aici este la eliberarea temporală sau la eliberarea de pericolele care îl înconjurau atunci; dar declarația este la fel de adevărată despre eliberarea spirituală - despre mântuirea sufletului - ca și despre eliberarea de pericolul temporal. În ambele cazuri este adevărat că numai Dumnezeu mântuiește și că toată lauda I se cuvine Lui. Binecuvântarea Ta este peste poporul Tău - Sau poate, mai degrabă, 'binecuvântarea Ta fie peste poporul Tău', considerând aceasta mai degrabă o 'rugăciune' decât o 'afirmare'. Este adevărat, într-adevăr, ca o afirmație (compară Psalmii 2:12); dar se potrivește mai bine cu legătura de aici și este o încheiere mai potrivită a psalmului să o considerăm o cerere, exprimând dorința fierbinte ca binecuvântarea lui Dumnezeu să se odihnească mereu peste poporul Său. Atunci gândurile psalmistului se îndreaptă de la propriile sale primejdii la starea altora; de la cazul său individual la cel al Bisericii în ansamblu; și se roagă ca toți ceilalți să găsească aceleași favoruri de la Dumnezeu pe care el le-a savurat atât de bogat și pe care spera încă să le savureze. Este una dintre caracteristicile adevăratei evlavii astfel să se întoarcă de la propria noastră condiție la cea a altora și să dorească ca ceea ce ne bucurăm noi să fie împărtășit de poporul lui Dumnezeu pretutindeni.
Răspunde

Răspuns

1. În ce încercare prezentă sunt ispitit să caut ajutor în altă parte decât numai în Domnul? 2. Cum modelează tiparul rugăciunii de seară și al încrederii de dimineață din acești psalmi propria mea umblare zilnică? 3. Unde mi-a acordat Dumnezeu recent odihnă în mijlocul necazului înconjurător și cum Îi voi mulțumi?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeule, precum David a strigat către Tine în mijlocul multor vrăjmași și Te-a aflat scutul său și Cel ce înalță capul său, așa aruncăm asupra Ta toate grijile noastre în ziua aceasta. Susține-ne prin Duhul Tău în privegherile nopții, dă-ne odihnă liniștită în asigurarea că mântuirea este numai a Ta și trezește-ne cu pacea milei Tale neclintite. Amin.

Notele lui Albert Barnes la Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →