← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Efeseni

Efeseni 2 — cu Ioan Calvin

Efeseni 2Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Astăzi intrăm în expunerea bogată a capitolului 2 din Efeseni prin vocea lui Ioan Calvin. Comentariul său ne călăuzește de la realitatea sumbră a morții spirituale la mila depășitoare care ne învie împreună cu Hristos. Atenția atentă a lui Calvin la cuvintele apostolului dezvăluie atât adâncimea stării noastre anterioare, cât și singura sursă a vieții noi. Pe măsură ce ascultăm, suntem invitați să ne amintim cine am fost odinioară în afara harului și să ne odihnim în darul pe care numai Dumnezeu îl oferă. Această lecție pregătește inima să primească adevărul că mântuirea este în întregime a Domnului, stârnind o uimire proaspătă la bunătatea Sa față de păcătoși nevrednici.
Citește

Citire

Așază-te într-un loc liniștit și citește capitolul 2 din Efeseni încet și cu rugăciune. Lasă cuvintele apostolului să descrie atât întunericul pe care l-am locuit odinioară, cât și lumina în care Dumnezeu ne-a chemat. Observă mișcarea de la moarte la viață, de la despărțire la apropiere și de la fapte la har. Lasă pasajul să trezească recunoștință pe măsură ce auzi din nou că mântuirea este darul lui Dumnezeu, nu ceva câștigat. Ia-ți timp cu fiecare verset, invitând Duhul să facă adevărul său personal.
Studiu
Calvin începe prin a explica starea anterioară a efesenilor. 1. Iar voi, care erați morți. Aceasta este o epexergasie a afirmațiilor anterioare, adică o expunere însoțită de o ilustrare. [118] Pentru a face mai eficientă pentru efeseni doctrina generală a harului divin, el le amintește de starea lor anterioară. Această aplicare constă din două părți. „Erați odinioară pierduți; dar acum Dumnezeu, prin harul Său, v-a salvat de la distrugere.” Și aici trebuie să observăm că, străduindu-se să dea o vedere impresionantă ambelor părți, apostolul face o întrerupere în stil prin (huperbaton) o transpunere. Există o oarecare perplexitate în limbaj; dar, dacă acordăm atenție cu grijă la ceea ce spune apostolul despre acele două părți, sensul este clar. În ceea ce privește prima, el spune că erau morți; și afirmă, în același timp, cauza morții -- greșeli și păcate. [119] El nu înseamnă pur și simplu că erau în pericol de moarte; ci declară că era o moarte reală și prezentă sub care munceau. Cum moartea spirituală nu este altceva decât înstrăinarea sufletului de Dumnezeu, ne naștem cu toții ca niște oameni morți și trăim ca niște oameni morți, până când devenim părtași ai vieții lui Hristos, -- în acord cu cuvintele Domnului nostru, Calvin trage apoi dovada domniei păcatului din roadele sale vizibile. 2. În care pentru o vreme ați umblat. Din efecte sau roade, el trage o dovadă că păcatul domnea odinioară în ei; căci, până când păcatul se arată în fapte exterioare, oamenii nu sunt suficient de conștienți de puterea sa. Când adaugă, după cursul acestei lumi, [120] el arată că moartea pe care o menționase bântuie în natura omului și este o boală universală. El nu înseamnă cursul lumii pe care Dumnezeu l-a rânduit, nici elementele, cum ar fi cerul, pământul și aerul, -- ci depravarea cu care suntem cu toții infectați; astfel încât păcatul nu este propriu doar unora, ci pătrunde întreaga lume. La versetul 4 Calvin se întoarce la al doilea membru al propoziției și la mila lui Dumnezeu. 4. Dar Dumnezeu, care este bogat în milă. [122] Urmează acum al doilea membru al propoziției, a cărui substanță este că Dumnezeu i-a eliberat pe efeseni de la distrugerea la care erau odinioară pasibili; dar cuvintele pe care le folosește sunt diferite. Dumnezeu, care este bogat în milă, v-a înviat împreună cu Hristos. Sensul este că nu există altă viață decât cea care este suflată în noi de Hristos: astfel încât începem să trăim doar atunci când suntem altoiți în El și ne bucurăm de aceeași viață cu El însuși. Aceasta ne permite să vedem ce a înțeles apostolul anterior prin moarte, căci acea moarte și această înviere sunt aduse în contrast. A fi făcut părtaș al vieții Fiului lui Dumnezeu, -- a fi înviat de un singur Duh, este un privilegiu neprețuit. Calvin inferă apoi din afirmațiile precedente că mântuirea vine numai prin har. 8. Căci prin har sunteți mântuiți. Aceasta este o inferență din afirmațiile anterioare. După ce a tratat despre alegere și despre chemarea eficace, ajunge la această concluzie generală, că ei obținuseră mântuirea numai prin credință. Mai întâi, el afirmă că mântuirea efesenilor era în întregime lucrarea, lucrarea plină de har a lui Dumnezeu. Dar apoi ei obținuseră acest har prin credință. Pe de o parte, trebuie să privim la Dumnezeu; și, pe de altă parte, la om. Dumnezeu declară că nu ne datorează nimic; astfel încât mântuirea nu este o răsplată sau o recompensă, ci har nemestecat. Următoarea întrebare este, în ce fel primesc oamenii acea mântuire care le este oferită de mâna lui Dumnezeu? Răspunsul este, prin credință; și de aici el concluzionează că nimic legat de ea nu este al nostru. Dacă, din partea lui Dumnezeu, este numai har, și dacă noi nu aducem nimic decât credință, care ne dezbracă de orice laudă, rezultă că mântuirea nu vine de la noi.
Considerați

Considerare

Calvin leagă pasajul de realitatea păcatului originar. Acesta este un pasaj remarcabil, în opoziție cu opiniile pelagienilor și ale tuturor celor care neagă păcatul originar. Ceea ce locuiește în mod natural în toți este cu siguranță originar; dar Pavel declară că suntem cu toții în mod natural pasibili de condamnare; prin urmare păcatul locuiește în mod natural în noi, căci Dumnezeu nu condamnă pe cei nevinovați. Pelagienii obișnuiau să obiecteze că păcatul s-a răspândit de la Adam la întreaga rasă umană, nu prin descendență, ci prin imitație. Dar Pavel afirmă că ne naștem cu păcat, așa cum șerpii își aduc veninul din pântec. Alții care cred că nu este în realitate păcat nu sunt mai puțin în dezacord cu limbajul lui Pavel; căci unde este condamnare, acolo trebuie neîndoielnic să fie păcat. Nu cu oameni fără vină, ci cu păcat, este Dumnezeu ofensat. Nici nu este de mirare că depravarea pe care o moștenim de la părinții noștri este socotită ca păcat înaintea lui Dumnezeu; căci semințele păcatului, înainte de a fi fost afișate în mod deschis, sunt percepute și condamnate. Calvin arată în continuare că chiar și faptele bune sunt rodul harului anterior al lui Dumnezeu. 10. Căci suntem lucrarea Sa. Prin îndepărtarea presupunerii contrare, el își dovedește afirmația, că prin har suntem mântuiți, -- că nu avem lucrări rămase prin care să putem merita mântuirea; căci toate faptele bune pe care le posedăm sunt rodul regenerării. De aici rezultă că lucrările înseși sunt o parte a harului.
Răspunde

Răspuns

Cum aprofundează amintirea stării tale anterioare în afara lui Hristos simțul uimirii tale față de mila lui Dumnezeu? În ce feluri ai putea fi ispitit să-ți atribui propriile eforturi pentru viața pe care o posedai acum în Hristos? Unde te invită Duhul să te odihnești mai deplin în adevărul că mântuirea este în întregime darul lui Dumnezeu?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte îndurător, care prin îndurarea Ta suverană ne-ai înviat împreună cu Hristos când eram morți în fărădelegi și păcate, Te lăudăm pentru bogățiile nemăsurate ale harului Tău prin care suntem mântuiți prin credință și nu din noi înșine. Formează-ne prin Duhul Tău să umblăm în faptele bune pe care le-ai pregătit mai dinainte, ca viețile noastre să arate credincioșia legământului Celui care este pacea noastră. Păzește-ne de orice mândrie în fire și învață-ne să ne lăudăm numai în Hristos Isus, Domnul nostru. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →