Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Ps 125-126 — cu Matthew Henry
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Psalmii 125 și 126 oferă o încurajare constantă pentru credincioșii care se încred în Domnul în mijlocul incertitudinii. Reflecțiile sale evidențiază securitatea pe care Dumnezeu o promite poporului Său și bucuria surprinzătoare care urmează după anotimpuri de întristare. Pe măsură ce ascultăm vocea lui Henry astăzi, suntem invitați să ne odihnim în aceeași credincioșie a legământului care i-a susținut pe exilații care se întorceau și care ancora încă Biserica. Cuvintele sale ne amintesc că Domnul Își înconjoară ai Săi ca munții în jurul Ierusalimului și transformă captivitatea în râs. Să ne deschidem inimile pentru a primi atât promisiunile cât și rugăciunile consemnate în acești psalmi.
Citește
Citire
Luați câteva clipe de liniște pentru a citi Psalmii 125 și 126 încet. Observați imaginile munților neclintiți și ale pâraielor curgătoare. Permiteți contrastului dintre încrederea statornică a celui drept și avertizarea pentru cei care se abat să se așeze în duhul vostru. Lăsați surprinderea plină de bucurie a captivilor întorși și promisiunea secerișului după lacrimi să vorbească despre împrejurările voastre actuale înainte de a ne întoarce la expunerea lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a rezuma mesajul Psalmului 125.
Acest psalm scurt poate fi rezumat în cuvintele profetului (Isaia 3:10, 11): „Spuneți celui drept că îi va fi bine. Vai de cel rău, că îi va fi rău”. Astfel, viața și moartea, binecuvântarea și blestemul, ne sunt puse deseori înainte în psalmi, ca și în Lege și în profeți. I. Cu siguranță le este bine celor din poporul lui Dumnezeu; căci 1. Ei au promisiunile unui Dumnezeu bun că vor fi statornici (v. 1) și în siguranță (v. 2) și nu vor fi mereu sub punți, v. 3. 2. Ei au rugăciunile unui om bun, care vor fi ascultate pentru ei, v. 4. II. Cu siguranță le este rău celor răi și în special apostaților, v. 5. Unii dintre rabinii evrei sunt de părere că se referă la zilele Mesia; oricum, noi, care suntem membri ai Bisericii evanghelice, putem cu siguranță, cântând acest psalm, să luăm mângâiere din aceste promisiuni și cu atât mai mult dacă stăm cu teamă față de amenințare.Henry descrie apoi caracterul celor care primesc promisiunile.
I. Caracterul poporului lui Dumnezeu, căruia îi aparțin aceste promisiuni. Mulți se numesc poporul lui Dumnezeu, dar nu au parte nici sorț în această privință. Dar aceia vor avea folosul lor și pot lua mângâierea lor, (1.) Cei care sunt drepți (v. 3), drepți înaintea lui Dumnezeu, drepți față de Dumnezeu și drepți față de toți oamenii, pentru El, îndreptățiți și sfințiți. (2.) Cei care se încred în Domnul, care se bizuie pe grija Lui și se închină cinstei Lui. Toți cei care au de-a face cu Dumnezeu trebuie să lucreze pe încredere, iar El va da mângâiere numai celor care Îi dau crezare și arată aceasta părăsind alte încrederi și aventurându-se la maximum pentru Dumnezeu. Cu cât așteptările noastre sunt mai strâns legate de Dumnezeu, cu atât mai sus pot fi ridicate de la El.Henry povestește apoi eliberarea surprinzătoare celebrată în Psalmul 126.
În timp ce poporul lui Israel era captiv în Babilon, harpele lor erau atârnate de sălcii, căci atunci Dumnezeu chema la plâns și bocet, atunci El jelea către ei și ei se tânguiau; dar acum, când captivitatea lor s-a întors, își iau din nou harpele; Providența le fluieră și ei dansează. Astfel trebuie să ne adaptăm la toate rânduielile Providenței și să fim afectați în mod potrivit de ele. Iar harpele nu sunt niciodată mai melodioase decât după o asemenea întrerupere melancolică. Lipsa îndelungată a îndurărilor îndulcește mult întoarcerea lor. Aici este 1. Eliberarea pe care Dumnezeu a lucrat-o pentru ei: El a întors din nou captivitatea Sionului. Este posibil ca Sionul să fie în captivitate pentru pedeapsa degenerării sale, dar captivitatea sa va fi întoarsă când scopul este împlinit și lucrarea proiectată de ea este împlinită. Cirus, din motive de stat, a proclamat libertate captivilor lui Dumnezeu, și totuși a fost lucrarea Domnului, potrivit cuvântului Său cu mulți ani înainte. Dumnezeu i-a trimis în captivitate nu ca zgura pusă în foc ca să fie mistuită, ci ca aurul ca să fie rafinat. Observați, eliberarea lui Israel este numită întoarcerea captivității Sionului, dealul sfânt unde erau cortul și locuința lui Dumnezeu; căci refacerea intereselor lor sacre și reînvierea exercitării publice a religiei lor erau cele mai valoroase avantaje ale întoarcerii lor din captivitate. 2. Surpriza plăcută pe care aceasta a fost pentru ei. Au fost uimiți de ea; a venit atât de brusc încât la început au fost în confuzie, neștiind ce să facă din ea, nici încotro se îndreaptă: „Ne-am socotit ca niște oameni care visează; am socotit-o prea bună veste ca să fie adevărată și am început să ne întrebăm dacă eram bine treji sau nu și dacă nu era încă” (cum fusese uneori pentru profeți) „doar o reprezentare a ei în viziune”, cum a socotit pentru o vreme Sfântul Petru eliberarea sa, Faptele Apostolilor 12:9. Uneori poporul lui Dumnezeu este astfel prevenit cu binecuvântările bunătății Sale înainte de a fi conștienți. Eram ca cei care și-au revenit la sănătate (așa citește Dr. Hammond); „o schimbare atât de confortabilă și fericită a fost pentru noi, ca viață din morți sau ușurare bruscă de durere cumplită; ne-am socotit într-o lume nouă”. Iar surprinderea a pus-o într-o extaz și transport de bucurie încât abia se puteau ține în limitele decenței în expresiile ei: Gura noastră s-a umplut de râs și limba noastră de cântare. Astfel au dat drum liber bucuriei lor, au dat slavă Dumnezeului lor și au dat de știre tuturor celor din jur ce minuni a lucrat Dumnezeu pentru ei. Cei care au fost râși acum râd și un cântec nou este pus în gurile lor. A fost un râs de bucurie în Dumnezeu, nu de dispreț față de vrăjmașii lor. 3. Luarea aminte pe care vecinii lor au luat-o de ea: Au zis printre neamuri: Iehova, Dumnezeul lui Israel, a făcut lucruri mari pentru poporul acela, cum zeii noștri nu pot face pentru noi. Neamurile observaseră nenorocirea lor și triumfaseră în ea, Ieremia 22:8, 9; Psalmul 137:7. Acum nu puteau decât să observe eliberarea lor și să o admire. A pus o reputație asupra celor care fuseseră disprețuiți și a făcut ca ei să pară considerați; în plus, a întors mult la cinstea lui Dumnezeu și a smuls de la cei care puneau alți zei în competiție cu El o recunoaștere a înțelepciunii, puterii și providenței Sale. 4. Recunoștințele pe care ei înșiși le-au făcut, v. 3. Neamurile erau doar spectatori și vorbeau despre ea doar ca despre o știre; nu aveau parte nici sorț în chestiune; dar poporul lui Dumnezeu vorbea despre ea ca împărtășitori ai ei, (1.) Cu aplicare: „A făcut lucruri mari pentru noi, lucruri în care suntem interesați și de care avem avantaj”. Astfel este confortabil să vorbești despre răscumpărarea pe care Hristos a lucrat-o ca fiind lucrată pentru noi. Care m-a iubit și S-a dat pe Sine pentru mine. (2.) Cu afecțiune: „De care ne bucurăm”. Neamurile sunt uimite de ea și unii dintre ei supărați, dar noi ne bucurăm. În timp ce Israel a curvit de la Dumnezeul lor, bucuria le-a fost interzisă (Osea 9:1); dar acum că nelegiuirea lui Iacov a fost curățită prin captivitate și păcatul lor luat, acum Dumnezeu îi face să se bucure. Poporul care se pocăiește și se reformează este și va fi poporul care se bucură. Observați aici, [1.] Aparițiile lui Dumnezeu pentru poporul Său trebuie privite ca lucruri mari. [2.] Dumnezeu trebuie privit ca autorul tuturor lucrurilor mari făcute pentru Biserică. [3.] Este bine să observăm cum eliberările Bisericii sunt pentru noi, ca să ne bucurăm de ele.
Considerați
Considerare
Henry încheie secțiunea despre Psalmul 125 contrastând rugăciunea pentru cei drepți cu perspectiva pentru apostați.
Aici este 1. Rugăciunea pe care psalmistul o înalță pentru fericirea celor sinceri și statornici (v. 4): Fă bine, Doamne, celor buni! Aceasta ne învață să ne rugăm pentru toți oamenii buni, să facem cereri pentru toți sfinții; și ne putem ruga cu credință pentru ei, fiind siguri că cei care fac bine vor fi cu siguranță tratați bine. Cei care sunt cum ar trebui să fie vor fi cum ar vrea să fie, cu condiția să fie drepți la inimă, ca să fie cu adevărat atât de buni pe cât par. Cu cel drept Dumnezeu Se va arăta drept. Nu spune: Fă bine, Doamne, celor desăvârșiți, care sunt fără păcat și fără pată, ci celor sinceri și cinstiți. Promisiunile lui Dumnezeu ar trebui să ne grăbească rugăciunile. Este confortabil să dorești binele celor pentru care Dumnezeu S-a angajat să facă bine. 2. Perspectiva pe care o are asupra ruinei ipocriților și dezertorilor; nu se roagă pentru ea (Nu am dorit ziua nenorocită, Tu știi), ci o prezice: Cât despre aceia care, după ce au cunoscut calea dreptății, de frica nuielei celui rău, se abat în mod josnic din ea spre căile lor rele, folosesc căi indirecte pentru a preveni necazul sau a se scoate din el, sau aceia care, în loc să se reformeze, devin tot mai răi și mai îndrăzneți în nelegiuirile lor, Dumnezeu îi va trimite, îi va arunca afară și îi va duce cu lucrătorii nelegiuirii, adică le va rândui partea cu cei mai răi păcătoși. Observați, (1.) Căile păcătoase sunt căi strâmbe; păcatul este pervertirea a ceea ce este drept. (2.) Osânda celor care se abat spre aceste căi strâmbe din calea dreaptă va fi aceeași cu a celor care au umblat tot timpul în ele, ba chiar mai grea, căci dacă vreun loc în iad este mai fierbinte decât altul, aceea va fi partea ipocriților și apostaților. Dumnezeu îi va duce, ca pe prizonieri la execuție. Duceți-vă, blestemaților, în focul veșnic; și aceștia vor pleca; toată dreptatea lor de mai înainte nu va fi pomenită. Ultimele cuvinte, Pace peste Israel, pot fi luate ca o rugăciune: „Dumnezeu să-Și păstreze pe Israel în pace, când judecățile Sale sunt afară, socotind cu făcătorii de rău”. Le citim ca o promisiune: Pace va fi peste Israel; adică [1.] Când aceia care au părăsit cu trădare căile lui Dumnezeu își întâlnesc propria distrugere, cei care se țin cu credincioșie de ele, deși pot avea necaz pe cale, vor avea pace la sfârșit. [2.] Distrugerea celor care umblă pe căi strâmbe va contribui la pacea și siguranța Bisericii. Când Irod a fost ucis, Cuvântul lui Dumnezeu a crescut, Faptele Apostolilor 12:23, 24. [3.] Pace și fericirea lui Israel al lui Dumnezeu va fi vexarea și va adăuga mult la chinul celor care pier în nelegiuirea lor, Luca 13:28; Isaia 65:13. Slujitorii Mei se vor bucura, dar voi vă veți rușina.Henry își încheie observațiile despre Psalmul 126 arătând spre promisiunea generală a bucuriei după întristare.
Aceste versete privesc înainte spre îndurările care mai lipseau încă. Cei care ieșiseră din captivitate erau încă în necaz, chiar în propria lor țară (Neemia 1:3), și mulți mai rămâneau în Babilon; și de aceea se bucurau cu frică și purtau pe inimile lor necazurile care mai trebuiau îndreptate. Avem aici 1. O rugăciune pentru desăvârșirea eliberării lor (v. 4): „Întoarce din nou captivitatea noastră. Lasă-i pe cei care s-au întors în propria lor țară să fie ușurați de poverile sub care încă gem. Lasă-i pe cei care mai rămân în Babilon să li se trezească inimile, ca ale noastre, ca să ia folosul libertății acordate”. Începuturile îndurării sunt încurajări pentru noi să ne rugăm pentru împlinirea ei. Și cât timp suntem aici în această lume va mai fi totdeauna materie pentru rugăciune, chiar când suntem mai bine înzestrați cu materie pentru laudă. Și când suntem liberi și în prosperitate noi înșine, nu trebuie să uităm de frații noștri care sunt în necaz și sub restricție. Aducerea celor care mai erau încă în captivitate ca să se alăture fraților lor care se întorseseră ar fi la fel de binevenită pentru ambele părți ca pâraiele de apă în acele țări care, fiind departe la sud, erau arse și uscate. Ca apa rece pentru un suflet însetat, așa ar fi această veste bună din acea țară îndepărtată, Proverbe 25:25. 2. O promisiune pentru încurajarea lor să aștepte, asigurându-i că, deși au acum un timp de întristare, totuși se va sfârși bine. Dar promisiunea este exprimată în general, ca toți sfinții să se poată mângâia cu această încredere, că semănarea lor în lacrimi se va sfârși cu siguranță într-un seceriș de bucurie la urmă, v. 5, 6. (1.) Sfinții care suferă au o semănare în lacrimi. Ei sunt adesea în lacrimi; ei împărtășesc calamitățile vieții omenești și au de obicei o parte mai mare în ele decât alții. Dar ei seamănă în lacrimi; ei fac datoria unei stări de suferință și astfel răspund intențiilor providențelor sub care se află. Plânsul nu trebuie să împiedice semănatul; când suferim rău trebuie să facem bine. Ba chiar, după cum pământul este pregătit de ploaie pentru sămânță, iar plugarul alege uneori să semene în ud, tot așa trebuie să folosim timpurile de suferință, ca pe cele care ne dispun la pocăință, rugăciune și smerenie. Ba chiar, sunt lacrimi care sunt ele înseși sămânța pe care trebuie s-o semănăm, lacrimi de întristare pentru păcat, al nostru și al altora, lacrimi de compătimire cu Biserica suferindă și lacrimile de tandrețe în rugăciune și sub Cuvânt. Acestea sunt sămânță prețioasă, cum seamănă plugarul când grâul este scump și are puțin pentru familia sa și de aceea plânge despărțindu-se de el, totuși îl îngroapă sub pământ, în așteptarea de a-l primi înapoi cu câștig. Astfel seamănă omul bun în lacrimi. (2.) Ei vor avea un seceriș de bucurie. Necazurile sfinților nu vor dura veșnic, ci, când și-au făcut lucrarea, vor avea o încheiere fericită. Captivii din Babilon au semănat mult timp în lacrimi, dar la urmă au fost scoși cu bucurie și atunci au secerat folosul suferinței lor răbdătoare și și-au adus snopii cu ei în propria lor țară, în experiențele bunătății lui Dumnezeu față de ei. Iov, Iosif, David și mulți alții au avut secerișuri de bucurie după o semănare întristată. Cei care seamănă în lacrimile întristării evlavioase vor secera în bucuria iertării pecetluite și a păcii statornicite. Cei care seamănă Duhului, în această vale a lacrimilor, vor secera de la Duhul viața veșnică, și acela va fi cu adevărat un seceriș de bucurie. Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați pentru totdeauna.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în viața voastră aveți cea mai mare nevoie de asigurarea că Domnul vă înconjoară ca Muntele Sion?
2. Cum ar putea imaginea semănatului în lacrimi să schimbe felul în care priviți dificultățile actuale?
3. Ce pas de încredere puteți face astăzi ca să nu vă abateți pe căi strâmbe?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Dumnezeule, întărește inimile noastre ca Muntele Sion, neclintite de nicio furtună, pe măsură ce ne încredem în promisiunile Tale neclintite. Înconjoară-ne din toate părțile cu ocrotirea Ta, întoarce din nou robia noastră și trimite șuvoaie de bucurie în fiecare loc uscat. Prin Duhul Tău, dă-ne putere să semănăm cu lacrimi, încrezători că o seceriș de bucurie va veni cu siguranță. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →