Eterniseed › Curriculum › Tit
Tit 3 — cu Simeon
Deschidere
În paginile operei Horae Homileticae a lui Charles Simeon ne întoarcem astăzi la expunerea sa asupra capitolului trei din Tit. Cu claritate și reverență caracteristice, predicatorul prezintă misterul mântuirii ca lucrarea unită a Preasfintei Treimi, urmărind fiecare binecuvântare la sursa sa proprie, păstrând în același timp calea de mijloc a doctrinei și devoțiunii anglicane.
Citește
Citire
Să ascultăm acum cuvântul lui Dumnezeu din capitolul trei al Epistolei către Tit, așteptând glasul aceluiași Duh care, după Simeon, aplică lucrarea mântuitoare a Tatălui și a Fiului la inimile credincioșilor.
Studiu
Simeon începe prin a urmări mântuirea până la dragostea Tatălui ca pricină originară.
Din aceste cuvinte vom lua prilejul să desfășurăm lucrarea glorioasă a mântuirii, de la prima ei ivire până la împlinirea ei finală; și astfel să vă înfățișăm pricina ei originară — pricinuitoare — eficientă — și finală. I. Pricina ei originară — Pricina originară a mântuirii noastre este înfățișată în textul meu ca fiind „bunătatea și dragostea lui Dumnezeu Tatăl”. Dumnezeu este dragoste în firea Sa; și fiecare parte a creației poartă pecetea acestei desăvârșiri: tot pământul este plin de bunătatea Sa. Dar omul, slava acestei lumi de jos, a primit roadele bunătății Sale într-o măsură cu mult mai bogată; fiind înzestrat cu facultăți mai nobile și pregătit pentru bucurii incomparabil mai înalte decât orice altă făptură. În unele privințe, Dumnezeu a iubit pe om mai mult decât pe îngerii înșiși: căci atunci când aceștia au căzut, i-a aruncat în iad, fără nicio ofertă de milă: dar atunci când omul a călcat porunca, Dumnezeu i-a pregătit un Mântuitor.El arată apoi pricina pricinuitoare în moartea și mijlocirea lui Hristos.
Putem deci recunoaște, după cum spune textul, că suntem mântuiți nu prin faptele dreptății pe care le-am făcut. Singura pricină pricinuitoare a mântuirii noastre este Isus Hristos. Tot ce primim vine la noi din pricina a ceea ce El a făcut și a suferit: dacă dragostea Tatălui ni se arată sau dacă Duhul este revărsat peste noi, este, după cum observă textul, „prin Isus Hristos”. Moartea Sa a îndepărtat obstacolele mântuirii noastre: dreptatea lui Dumnezeu cerea satisfacție pentru încălcările legii dumnezeiești: onoarea adusă legii înseși trebuia restabilită: adevărul lui Dumnezeu, care era angajat să pedepsească păcatul, trebuia păstrat neștirbit. Dacă aceste lucruri nu puteau fi împlinite, nu putea exista loc pentru exercitarea milei, deoarece nu era cu putință ca o desăvârșire a Dumnezeirii să fie exercitată altfel decât în deplină armonie cu toate celelalte.Simeon declară apoi lucrarea înnoitoare a Duhului Sfânt ca pricină eficientă.
— Spălarea nașterii din nou se poate referi aici la rânduiala botezului, prin care suntem introduși în Biserica văzută; iar înnoirea Duhului Sfânt, la schimbarea lăuntrică prin care devenim mădulare reale ale trupului lui Hristos; sau amândouă pot însemna același lucru, cel din urmă fiind explicativ pentru cel dintâi; și aceasta socotesc eu mai degrabă a fi înțelesul adevărat, deoarece amândouă sunt puse în opoziție cu faptele dreptății săvârșite de noi: dar, oricare ar fi, Duhul Sfânt este declarat aici a fi singura pricină eficientă a mântuirii noastre. El este Cel care ne regenerează și ne face părtași firii dumnezeiești: noi suntem morți prin noi înșine și de aceea nu ne putem readuce la viață: avem doar o fire pământească și trupească și de aceea nu putem săvârși lucrările unei firi cerești și duhovnicești: aceasta este săvârșită numai prin „spălarea nașterii din nou și înnoirea Duhului Sfânt”.În cele din urmă, el desfășoară pricina finală, îndreptățirea și moștenirea veșnică a celor răscumpărați.
Ne spune că pricina finală pentru care s-a făcut o astfel de minunată rânduială este ca omul să fie mântuit; sau, în cuvintele exprimate ale textului, „ca, fiind îndreptățiți prin credință, să fim făcuți moștenitori potrivit nădejdii vieții veșnice”. Îndreptățirea omului păcătos a fost o preocupare atât de dragă lui Dumnezeu, încât El L-a dat pe Fiul Său Unul-Născut ca s-o înfăptuiască; și atât de prețioase erau sufletele noastre în ochii lui Hristos, încât El Și-a pus de bunăvoie viața pentru ele. Duhul Sfânt Și-a asumat de asemenea cu bucurie partea Sa în rânduiala mântuirii. Dar era o îndreptățire liberă, adică o îndreptățire prin har curat, pe care fiecare Persoană a Treimii o avea în vedere; Ei voiau să taie cât mai desăvârșit orice laudă din partea omului și să păstreze toată slava numai pentru Dumnezeu. De aceea au oferit-o în mod liber de la început până la sfârșit. Tatăl a pregătit-o în mod liber, Fiul a împlinit-o în mod liber, iar Duhul o aplică în mod liber, acea mântuire.
Considerați
Considerare
Despre siguranța fiecărui credincios, Simeon trage prima mare consecință din legământul celor Trei Persoane.
Putem vedea cât de sigură este mântuirea fiecărui credincios — Cele Trei Persoane din Treime sunt angajate una față de alta, precum și față de noi. Tatăl i-a dat pe aleșii Săi lui Hristos, cu condiția ca El să-Și facă sufletul jertfă pentru ei: iar Hristos Și-a pus viața, cu condiția ca Duhul să fie trimis în inimile lor, ca să-i facă potriviți pentru slava Sa. Acum suntem siguri că Hristos a murit pentru cei care I-au fost dați; și că Duhul Sfânt îi va înnoi și sfinți pe cei pentru care a murit Hristos. Singura întrebare care poate apărea este aceasta: M-a iubit Tatăl și a murit Hristos pentru mine? La aceasta răspund: Nu putem privi în cartea hotărârilor lui Dumnezeu și de aceea nu putem judeca decât după ceea ce este deja arătat. Suntem noi regenerați și înnoiți de Duhul Sfânt? Dacă suntem, putem fi siguri că tot ce este de trebuință ni se va face.El apasă apoi avertizarea solemnă a osândei asupra celor care rămân în necredință.
A pus Fiul viața Sa în zadar? Și-a asumat Duhul o astfel de lucrare, fără putere de a o împlini? Iar mântuirea sufletelor noastre este scopul măreț pe care fiecare dintre aceste Persoane Dumnezeiești l-a avut în vedere, și vom fi lăsați până la urmă să pierim? Fiți cu inimă bună, fraților! și odihniți-vă încredințați, împreună cu Apostolul de odinioară, că „nimeni nu ne va despărți de dragostea lui Dumnezeu care este în Hristos Isus Domnul nostru”. 2. Putem vedea de aici cât de mare trebuie să fie osânda celor care rămân în necredință — Dacă ne gândim o clipă la cea mai uimitoare rânduială care ni s-a făcut în Evanghelie și la demnitatea Persoanelor preocupate de bunăstarea noastră, nu putem decât să exclamăm împreună cu Apostolul: „Cum vom scăpa noi dacă vom neglija o mântuire atât de mare?”
Răspunde
Răspuns
Cum adâncește cunoașterea că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt împlinesc împreună mântuirea noastră încrederea în făgăduințele Evangheliei? În ce feluri ați putea să vă supuneți mai conștient lucrării înnoitoare a Duhului în ziua aceasta? Unde simțiți chemarea de a păstra faptele bune ca rod potrivit al unei mântuiri atât de mari?
Roagă-te
Rugăciune
O, Dumnezeule Mântuitorul nostru, care după propria Ta îndurare ne-ai mântuit prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea Duhului Sfânt, nu prin faptele dreptății pe care le-am săvârșit, ci după bunătatea și iubirea Ta de oameni, dăruiește ca noi, fiind îndreptățiți prin harul Tău, să trăim ca moștenitori ai vieții veșnice, purtând grijă să săvârșim fapte bune și să împodobim învățătura lui Dumnezeu în toate privințele, prin Iisus Hristos Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →